Dacă la scriitorii francezi întâlnim un stil mai dulceag, asociat cu metafora, cu voci melodioase, creatoare de emoții moi, flagelate (vezi recenzia cărții ″Mecanica inimii″), la scriitorii britanici contemporani, în schimb, atmosfera este una densă, scriitura este mai riguroasă în neobișnuit, dar nu arctică, ornamentată cu schimbări neașteptate de planuri, cu voci grave și personaje tipice, cumva contorsionate mintal. Mă asociez perfect cu ambele tipuri de scriere!
Aici, cititorul parcurge un drum cu lămuriri precise, un drum fără posibilitatea negației sau a ocolirii inevitabilului, avansând ca un turist ce pornește o călătorie din vârful unui munte stâncos și abrupt, ajungând la nivelul mării și răsuflând ușurat, ca și cum coborârea ar constitui, în general, un efort mai mare decât urcatul, până când acestuia totul îi devine clar (cumva așteptat și logic), năucitor, veridic.
″Casa somnului″ m-a momit ca pe un somnambul umblatul în somn, m-a uimit, m-a transfigurat. Simt că nu vreau să zic nimic mai mult despre această carte, simt că aș vrea să povestesc despre ea pe muțește, așa tăcând.
Vă spun doar cum am ajuns să mi-o achiziționez, astfel ↓:
Concluzie: Citiți-o!
Notițe: somnilocvie = obiceiul de a vorbi în somn, palimpsest = pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text, belicos = care are o atitudine războinică, bătăioasă, agresivă; amenințător, soporific = somnifer; care produce somn (explicații culese din dexonline.ro).
Detalii: Titlu original: The House of Sleep (1997), Traducerea din limba engleză: Radu Paraschivescu, Nr. de pagini: 360, Colecția: Top 10+, Disponibil la Editura Polirom (2001, 2015)
Descriere: ″The House of Sleep (Casa somnului, 1997) este romanul prin care Coe face pasul din categoria consacratilor in grupul select al maestrilor. In paginile lui palpita patru destine intrepatrunse si doua perioade care nu pot si nu vor sa se delimiteze. Ideea e incitanta, exploatarea ei – fara cusur. O universitate este transformata peste ani intr-o clinica pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sunt studentii de odinioara. Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica, incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex; in fine, Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga constructie.″ (Radu Paraschivescu)
cărți ce tind spre infinit 