Ce am citit în lunile decembrie-ianuarie-februarie

Dacă la începuturile acestui blog scriam recenziile cărților imediat ce le citeam, și cumva dorința mea de a scrie era mai mare, sau direct proporțională cu cea de a citi, de a devora cât mai multe volume, acum situația s-a schimbat fără să îmi fi propus asta. Fiindcă viața de adult este total imprevizibilă, timpul alocat blogului s-a redus considerabil, de aceea teancul de cărți citite, despre care încă nu am scris nimic, a crescut substanțial. Și cum sunt câteva despre care trebuie să vă zic neapărat, vă voi enumera în câte-un paragraf cărțile pe care le-am citit în ultimele trei luni, pe care merită să le descoperiți și pe care nu. Să începem!

″Cântec lin″ Leïla Slimani – mi-a dat senzația de straniu de la bun început, în ciuda personajelor (o familie cât se poate de normală și o bonă „perfectă”, ce pare ruptă din ireal) sau a cadrului parizian aparent banal. Intrarea bonei în scenă mi-a dat de bănuit; e ca și cum ai face cunoștință cu un om timid, prea blând, zâmbitor, dar în a cărui privire citești ceva diabolic, ceva contrastant (asemenea titlului, de altfel). Deși începutul-deznodământ nu lasă niciun dubiu, povestea surprinde pe tot restul cărții prin detalii ce parcă nu sunt spune niciodată în întregime, dar care lasă a se subînțelege (recunosc, în unele momente mi-aș fi dorit să citesc mai multe, sau măcar ceva concret la final). În concluzie, cartea mi-a plăcut prin simplitatea și stranietatea ei, prin felul în care este relatată povestea (precis, poetic pe alocuri, tranșant), dar și pentru faptul că surprinde un exemplu social, ce ne dă tuturor o temă de gândit. ″Cântec lin″ a fost distins cu Premiul Goncourt, în anul 2016. Un articol mai amplu asupra acestei cărți găsiți pe Lecturile Emei. Eu o recomand!

„Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” este mărturia existenței „uneia dintre mințile criminale cele mai sinistre ale timpului nostru”, una care nu avea cum să rămână nescrisă, nespusă, sau nu trebuia să rămână sechestrată într-un cotlon al minții. Virginia Vallejo povestește sincer, asumat, deschis despre drumul care, inițial, părea că urcă spre grădina edenului, ca mai apoi, inevitabil și ireversibil, să cotească brusc spre infern. Numai un om cu o rezistență extraordinară, cu o minte extrem de lucidă și cu un simț dezvoltat al supraviețuirii, dar mai ales cu o putere infinită de a merge înainte și cu un gram sau un kilogram de noroc, poate parcurge o așa bucată de viață. Fiecare dintre noi este acum liber să o catalogheze cum dorește: o poveste a iubirii, un alt fel de „a iubi”, sau a interesului absolut? Cartea aduce la cunoștința întregii lumi detalii din una dintre cele mai sumbre perioade din Columbia, detalii ce surprind cadrul politic la momentul respectiv, societatea, televiziunea și felul în care este exercitată puterea. Sterp și șocant. Un articol mai complex despre această carte găsiți pe constantinpistea.ro. Filmul, ce are la bază această carte, Loving Pablo (2017), nu l-am vizionat încă, dar urmăresc actualmente Narcos (2015-).

″o mare de lacrimi″Ruta Sepetys – nu are nevoie de foarte multe cuvinte pentru a fi descrisă, pentru că este una dintre cele mai emoționante cărți pe care le-am citit eu, încadrată fiind în categoria: ficțiune istorică pentru tineret și adolescenți. Dar cum emoțiile nu țin de vârstă, nu vă lăsați influențați de această clasare și citiți-o. Pe mine m-a convins recenzia Irinei (canal de Youtube: Irina Citește).

„Secretul soțului”Liane Moriarty – m-a întâmpinat cu o intrigă foarte bine construită și cu trei capitole incipiente care, aparent, nu au niciun fel de legătură între ele, dând iluzia unor povestiri de sine stătătoare. Mai apoi, lucrurile se leagă și totul prinde un contur surprinzător. Am fost atât de entuziasmată de începutul acestei cărți și de descoperirea secretului din titlu, încât, în momentul când l-am aflat, parcă ar mai fi fost loc în a fi surprinsă. După ce am lăsat punctul culminant în urmă, (bineînțeles că nu mi-a pierit dorința de a continua lectura, vorbim totuși despre un thriller), dar cumva după, totul mi s-a părut mai puțin surprinzător, parcă lectura nu ar mai fi dus nicăieri, sau nu ar mai fi dus spre un final la fel de surprinzător precum începutul. Dar lăsând deoparte toate aceste aspecte care țin strict de felul meu de a privi lucrurile și de a-mi construi așteptări, sunt convinsă că această carte va plăcea multora dintre voi, pentru că felul de a relata a lui Liane Moriarty este unul desăvârșit, incitant și acaparator.

În legătură cu „Tony&Susan” Austin Wright – trebuie să vă mărturisesc că aceasta m-a determinat să trăiesc ceva ce nu mi s-a mai întâmplat până acum cu vreo carte. Am început să o citesc în august, dar cumva, fiind setată pe modul concediu, începutul acestei cărți nu a reușit nicicum să mă acapareze. Pe atunci, mi s-a părut totul prea alambicat pentru ″das süße Nichtstun″-ul meu absolut, așa că nu am reușit să citesc decât vreo 30 de pagini. Am reluat-o undeva pe la sfârșitul lui octombrie, striga în bibliotecă după o a doua șansă, și cumva m-a prins atât de strâns, încât vreo trei seri la rând nu am lăsat-o din mâini, până într-un punct în care m-am convins. Ca să reușesc să citesc restul de alte 30 de pagini, au mai trecut câteva săptămâni. Pentru desfășurarea acțiunii o recomand, dar pentru început, punct culminat și deznodământ, nu. Dacă sunteți curioși de reacția voastră, încercați-o! Poate nu am citit-o eu într-un moment potrivit. Filmul, ce are la bază această carte, Nocturnal Animals (2016), mi-a plăcut mult mai mult decât forma scrisă, și vi-l și recomand.

″Înainte să adorm″S.J.Watson – este atât de bine construită sau, mai degrabă, suspansul este atât de bine alimentat, încât nu prea o poți lăsa din mâini până nu o termini. Cartea se prezintă sub forma unui jurnal, ținut de Christine, personajul principal, ce suferă de o formă rară de amnezie, nefiind capabilă a memora trăiri mai mult de o zi. Un roman de debut, excepțional. Un thriller care te acaparează cu detalii neașteptate, de la o filă la alta. Mai apoi, recomand și filmul, Before I Go to Sleep (2014).

″Fata din tren″Paula Hawkins -, un thriller psihologic de excepție. Dacă trebuie să iau și filmul în calcul, atunci vorbim de o dublă recomandare. Filmul, The Girl on the Train (2016), urmărește cu precizie linia narativă, și transpune vizual extrem de onest atmosfera cărții, dar și întruchiparea peronajelor. O pereche, carte – peliculă, reușită.

″căsătorie de plăcere″Tahar Ben Jelloun – ne poartă pe tărâmul altei lumi, Marocul anilor ′50. O carte, în care nu ai voie să fi diferit, ″diferență″ (cuvântul poate fi considerat laitmotivul din spatele întâmplărilor) ce provoacă acțiunea să ia un curs ce merită povestit. O carte, pe care nu am recomandat-o atât de mult pe cât mi-a plăcut, la momentul când am încheiat lectura. O carte despre Maroc și mirodenii, despre alte obiceiuri față de cele cu care suntem noi familiarizați, despre diferențele ridicate de culoarea pielii, despre iubire și despre neșansă. Iar mie, sper să mi se mai ofere șansa să recitesc acest autor marocan. Vi-l recomand!

View this post on Instagram

Carte nouă, lume nouă. @edituranemira

A post shared by Cărti ce tind spre infinit (@cristina.vintura) on

În final, voi menționa două cărți, pe care le-am citit pentru că voiam să citesc și altceva, ceva clișeic, dacă pot spune astfel, și anume ″Ecouri din strada Scoția″Samantha Young – și ″În umbra pașilor tăi″Vitali Cipileaga -, volume, pe care nu le recomand neapărat, pentru că mie mi s-au părut o pierdere de timp, deși prima menționată în acest paragraf mi-a captat atenția la început, pierzându-mi-o iremediabil apoi. Dar cum: atâtea gusturi, atâția oameni, este posibil să existe cititori, pe care să îi încânte lectura acestora.

Reclame

3 gânduri despre “Ce am citit în lunile decembrie-ianuarie-februarie

  1. Căsătorie de plăcere mi se pare că s-a diluat pe parcurs. Autorul a amestecat prea multe personaje, a trecut peste ani pe repede-înainte într-o goană nebună să ajungă la sfârșit. Mi-ar fi plăcut să se concentreze asupra venirii lui Nabou în Maroc și să surprindă mai bine legătura cu noua familie, acomodarea primei neveste, legătura dintre cele două, etc. Mi se pare că pur și simplu și-a pierdut farmecul când a început să treacă în goană peste ani, documentând fapte și mai puțin emoții.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s