Sub semnul lui Dylan – Enrique Vila-Matas

O carte atipică, cu un personaj atipic! La început mi-a fost greu să cred că ar putea să îmi placă acest personaj indiferent și ciudat. Oamenii doresc prin voință independentă să evolueze, și nu să eșueze, ba mai mult decât atât, să înfăptuiești și un fel de arhivă a eșecului, dorindu-l cu orice preț, asta mi s-a părut de-a dreptul un subiect generos de roman. Și nu m-am înșelat, deși am avut anumite suspiciuni!

După cum declaram și în comentariul lăsat la articolul despre această carte a Raftului cu idei, am simțit la un moment dat, pe la pagina 50 mai exact, că acțiunea mai mult îmi provoacă mintea să zburde în afara coperților, neținându-mă nicidecum captivă în poveste, cu ochii cât cepele și cu urechile larg ciulite, dar recenzia realizată de mai sus numiții, m-a făcut oarecum să mă răzgândesc și să nu abandonez lectura (ceea ce îmi și displace, dar câteodată, inevitabil, se mai și întâmplă).

Ideea de la care pornește toată povestea mi s-a părut cumva genială, Enrique Vila Matas scriind această carte pornind de la o frază – laitmotiv impunătoare: “Când se lasă întunericul,  întotdeauna avem nevoie de cineva”. Nu aș vrea să redau aici mai multe detalii, pentru că nu aș vrea să sustrag afinități ce îi revin lecturării în sine. Ceea ce mi s-a părut iarăși savuros este întruchiparea personajului ce stă ″Sub semnul lui Dylan″, prin asemănarea fizică izbitoare dintre el și artistul Bob Dylan. Iar pe lângă acestea, autorul apelează și la anumite artificii pentru a ″împacheta″ și mai șugubăț desfășurarea acțiunii.

Per total a fost o lectură care s-a prezentat inițial ca una de vacanță, pe parcurs demonstrând însă contrariul, pentru că vizează teme consacrate în literatură (inadaptatul social, relația tată-fiu, etc), fiind și susținute de un fel riguros de a analiza și de a pătrunde subtil în psihologia personajelor (mi-a amintit pe alocuri de marele Dostoievski). De asemenea, prezentarea textului sub formă de discurs,  m-a făcut să am senzația unei săli răcoroase de curs, implicată în poveste, atât prin adresarea directă, cât și prin descrierile cadrului.

sub semnul lui dylan

Vocea autorului: „Pentru mine, Dylan este paradigma artistului modern – un deschizător de drumuri, care a făcut mereu ce l-a tăiat capul. Fără să fie constrâns de nimic, schimbându-se de la o zi la alta… reîncarnarea perpetuă, Omul fără Nume.“ – Enrique Vila-Matas

sub semnul lui dylan

Concluzie: Cu siguranță, dacă îmi va mai cădea în mâini vreo carte din biblioteca autorului, nu voi refuza lectura ei! Vă recomand, de asemenea, și vouă această carte atipică!

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Eu, doamnelor și domnilor, distinsă audiență, intuiesc că nu va mai trece mult până să mă transform într-un indiferent perfect și într-un ideolog al sictirului.″

″Eu credeam și încă mai cred, doamnelor și domnilor, că toate lucrurile sunt legate între ele, dar că e normal să nu știm să le vedem.″

″Se cheltuiește atâta energie și se fac atâtea eforturi ca să se obțină un lucru care de fapt ne motivează doar când nu-l avem…″

Detalii:
Titlu original: Aire de Dylan (2012)
Traducere din limba spaniolă: Adina-Ioana T. Vladu
Nr. de pagini: 272
Colecție: Strada Ficțiunii Clasic
Disponibil la Editura ALLFA (2015)

O altă părere puteți citi pe pagina: www.raftulcuidei.ro.

Nu v-am spus până acum dar eu îmi notez pe parcursul lecturii tot felul de lucruri (cuvinte noi, filme, titluri de carte, personalități marcante, etc), și cum aș vrea să le păstrez undeva, să nu mai fie nevoie să le caut prin carnețele și foițe când doresc să reflectez asupra lor, m-am decis să le inserez în recenziile mele. Așadar, pe lângă rubricile clasice, veți mai putea găsi și Notițe, pe care le voi adăuga la sfârșitul fiecărui articol.

Notițe: Three Comrades (1938), The Crack-Up – Francis Scott Fitzgerald (carte), expresia în portugheză pentru ″a pierde vremea″ ≈ fazer horas, melodia Under the mango tree, Foamea – Knut Hamsun (carte).

Sinopsis: ″Vilnius este un tânăr de treizeci de ani care aspiră să fie un pierde-vară desăvârșit. Toată viața s-a aflat în umbra tatălui său, scriitor de succes, și a lui Bob Dylan, de care îl apropie o asemănare pur fizică. Vilnius se află într-o permanentă căutare: a autorului unui citat obscur și a celui care, poate, i-a ucis tatăl. Căutările îi poartă însă pașii spre un om care nu mai caută nimic. un scriitor care, deși a hotărât să se retragă de pe scena literară, întrezărește cu ajutorul lui Vilnius prilejul de a scrie cartea visurilor sale. Destinele celor doi se ciocnesc și se suprapun într-un „carnaval ironic și viclean“, care pune în scenă versatilitatea personalității noastre.″ „Sub semnul lui Dylan” a fost inclus de revista La Vanguardia în topul celor mai bune zece cărți publicate în limba spaniolă în 2012. (sursă)

 

Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Atât de complex mi s-a extins în suflet “Eleganța ariciului”, o carte ce dezmiardă timid, filosofic, cu vorbe “mătăsoase”, pline de naturalețe și de tâlc, “e un în-afara-timpului în timp” (pag. 297)! Pentru că în ultimele trei săptămâni nu am citit altceva (dorind în orice chip ca paginile să se înmulțească și nu să se împuțineze), sau mai degrabă, nu am dorit să o citesc ca pe o altă carte așezată aleatoriu în lista de lecturi, am trăit un timp unic în această consistență fantastică a limbajului, atât comprehensibil, cât și neologic, atât percutant, cât și sprințar.

eleganta ariciului

M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.

Cumva, printr-o decență subtilă, “L′Élégance du hérisson” ți se cuibărește temeinic în minte, condamnându-te, ca cititor, la o lectură unică și la standarde mai înalte în alegerile viitoarelor file scrise, pentru că, după ce o citești, nu ai cum să nu o consideri un reper, un fel de punct de referință. Cartea respectă cu rigurozitate criteriile unei lecturi desăvârșite (în ceea ce mă privește). Poate că înainte citeam și ce nu îmi facea în mod deosebit plăcere (din motiv de prea mult timp liber, și nu zi că a fost rău), dar în ultimii doi ani mi-am direcționat cumva preferințele doar spre un anumit tip de lectură, acest tip de lectură, deoarece consider că sunt mult prea multe cărți excelent scrise, ca aceasta, pentru a pierde timpul într-o carte în care nu te regăsești deloc. Dar să revenim!

Mi-au adus o deosebită încântare fluiditatea scrisului, cât și construcția firului narativ (perspectiva celor două “suflete-gemene”,  — Renée, “54 de ani, portăreasă și autodidactă” și Paloma, o fetiță de 12 ani, care locuiește într-un apartament de bogătași, în imobilul a cărui portăreasă este Renée, — prinse în plasa “cugetărilor și a mișcării lumii.” Nu aș vrea să adaug aici vreun rezumat al întâmplării, pentru că niciodată nu am văzut rostul lui în recenziile mele, ci doar vă îndemn să citiți, sau să vă citiți, ca pe-un arici erudit. Pe lângă faptul că asiști la o poveste extraordinară, ca o renaștere spre lumină, pe parcursul lecturii citești descrieri ale gândurilor, ideilor, emoțiilor tale, evocări ce sunt calde încă.  Iată mai jos un pasaj în care m-am regăsit:

eleganta ariciului pasaj
„Refuzând lupta”, pag. 47
muriel barbery
Muriel Barbery (sursă)

Vocea autoarei “Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere ca, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (sursă)

Recomandări de film, extrase pe parcursul lecturii: Blade Runner (1982) – “o capodoperă a divertismentului de înaltă clasă”, The Hant for Red October (1990), Notting Hill (1999), Tokyo-Ga (1985) – documentar consacrat regizorului Yasujirô Ozu.

Capitole preferate: Octombrie-roșu, Comedie-fantomă, Eternitate, Cameliile mele.

Concluzie: Am tresărit, și-am plâns, și am și zâmbit, m-am regăsit însă pretutindeni și sper să o citiți cât mai mulți. Ar fi trist să nu tresăriți, să nu plângeți, să nu zâmbiți, să nu sperați și voi!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“A trăi, a muri: astea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.” (pag. 116)

“Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?” (pag.125)

“Literatura, de pildă, are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” (pag. 265)

“Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.” (pag. 282)

“Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece.” (pag. 292)

Detalii:
Titlu original: L′Élégance du hérisson (2006)
Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana
Nr. de pagini: 400
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira (2009, 2014)

Referitor la filmul (Le Hérisson, The Hedgehog – 2009 ) pe care l-am vizionat duminică, imediat ce am terminat cartea, vi-l recomand doar după ce ați parcurs în prealabil volumul, altfel nu are niciun rost. Mi-a plăcut punerea în scenă a personajelor, a trăirilor, dar și existența câtorva ajustări, care au adus un plus peliculei. Iată trailer-ul:

 

Vreau cărți de colorat! (Reduceri de până la 30% pe carturesti.ro, perioada 25.10 – 8.11)

Da, poate că titlul articolului poate suna a “răzvrătire” cordială (în fața familiei, prietenilor, etc) — ca un copil răsfățat, în dreptul jucăriilor — sau a disperare nereușită, dar nu aceasta este intenția mea subtilă, aceea de a duce pe cineva în eroare, ci, mai degrabă, doresc să vă povestesc cât de fain se potrivesc lucrurile.

Întâmplarea face că astăzi (chiar) mă gândeam la drumul pe care îl voi face în țară de Crăciun (De-abia aștept!), perioadă în care, cu siguranță, nu voi evita librăriile și anticariatele, ba din contră, de aceea mă și gândeam, în timp ce mă conectam la e-mail, la ce îmi voi putea achiziționa nou (dar nou), pentru a-mi cultiva mai departe afinitatea pentru cărți, sub toate formele lor.

Eii, dragii mei, ceea ce chiar nu am încercat până acum, este să mă cufund, înarmată cu creioane, într-o carte de colorat pentru adulți (cu toții știm că nu sunt o persoană foarte răbdătoare). Astfel pusă pe gânduri mari și plimbându-mi privirea prin lista de mesaje primite, iată cum mi-a apărut și zâmbetul de revelație pe buze. Da, vreau cărți de colorat!

carti de colorat promotie

Mesajul primit de la carturesti.ro a venit ca o revelație nesperată; atunci am realizat că, poate, de cărțile de colorat pentru adulți (considerate cumva nepotrivite temperamentului meu coleric) nu mai trebuie să mă “feresc” (și nici de Garcia Marquez, dada, știu), ci să încerc, printr-un fel de căutarea sinelui răbdător, ce se zbate undeva în adâncurile conștiinței, să mă “automanipulez” și să îmi descopăr și alte laturi, să mă las cumva pe seama liniilor frânte și răsfrânte, spre a umple spații goale, cotidiene, cu culoare. Cine știe cât “stres” poate încăpea într-o pană necolorată de păun sau într-o petală de floare doar schițată? Eh, vom afla!

Uitându-mă minute în șir pe site-ul vinovat de reduceri de până la 30% la cărți de colorat pentru adulți, iată ce mi-a atras atenția în mod deosebit:

mandale mediteaza si coloreaza

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei (cu discount de 30%).

456282-0-gif

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei.

450127-0

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

arabescuri

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

butterflies

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 31,50 lei.

Promoţia este valabilă în perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, exclusiv online pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.

Acestea fiind spuse, sper să vă surâdă mini-selecția mea de recomandări, eu neputându-mă hotărî doar la o singură carte (de asemenea, pe site, găsiți și accesorii de colorat), deși balanța înclină spre “Mandale, meditează și colorează”. Și cum sunt interesată să vă aflu părerea despre acest tip nou de terapie, acum nu îmi mai rămâne decât să vă întreb dacă ați desenat vreo astfel de carte și cu ce impresii ați rămas în urma acestei activități?

Curioasă-s de ale voastre răspunsuri! Mulțumesc!

Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Unii dintre voi, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, precis aveți multe amintiri frumoase și unice din copilăria voastră, în care untul apare ca personaj pozitiv de basm, ba pe prispa bunicilor, pe mămăligă proaspăt prăjită pe plita sobei, veche de când lumea, dar văruită mereu proaspăt, ba întins, ca pe o plajă scăldată în soare, pe o felie de pâine prăjită, cu dulceață scoasă de bunici din cămara cu de toate; eu, însă, dragii mei, nu am foarte multe dăți în care untul îmi apare în minte, ca o amintire suavă din perioada copilăriei, pentru că apărea foarte rar, neavând bunici care să dețină vreo văcuță harnică, sau neavând posibilitățile financiare, pentru a avea unt la fiecare mic dejun, ci untul a apărut într-un mod constant, destul de târziu în viața mea, în perioada liceului, și mai apoi, în perioada studenției a rămas ca un virus ca un prieten loial, fără a-mi mai evita mesele, principale sau nu.

Cei care mi-au știut felul de a fi, mai în detaliu, sunt amuzați și acum, poate, de serile în care altceva nu voiam să îmbuc la cină, decât pâine prăjită cu unt și dulceață de-abia primită de acasă, de la părinți conștienți și ei de pasiunea normală nebunească a copilului lor pentru acest aliment, galben ca floarea de păpădie și îmbietor ca laptele proaspăt muls. Da, multe momente amuzante îmi apar în secvențe neîntrerupte înaintea privirii, în care untul este vinovatul, iar colegele mele de cameră, cu certitudine, își amintesc îndeosebi dățile în care mă mai trezeam în miezul nopții cu o dorință aprigă de a mai mânca o felie de unt pe pâine, atât, doar o felie. Eu nu voiam decât ca bucuria să nu rămână neîmpărtășită, de aceea mai trezeam și o colegă să mă acompanieze în acest festin târziu.

Mă trezeam cu bombănituri sau cu vreun oftat resemnat, dar și Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate, înțelegeau copilul din mine, nebun după unt iubitor de unt. După încercam să readorm, dar după așa o masă bogată în infinită plăcere în vitamine, minerale și acizi grași, mă cuprindea mai degrabă cheful de citit sau de vorbit, decât somnul, și uite așa, Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate mai rămâneau o vreme să mă asculte și cum îl recitam pe Nichita sau pe Sorescu. Adormeam amândouă⁄toate la al treilea fel de rimă.

Probabil v-ați dat seama deja care a fost rolul untului în viața mea de până acum, acela de a crea momente fericite, fără a avea vreo intenție de a destrăma prietenii care sunt ba chiar mai durabile cu astfel de amintiri comune. Și de-abia acum, acceptând provocarea de la Kerrygold, realizez că untul a fost puntea de legătură între mine și prietenele-colegele mele de cameră, nodul care a strâns patru fire, venite din patru colțuri diferite ale României, timide la început, dar care au râs în hohote în dreptul blatului, pe care erau aliniate demnele felii cu pâine prăjită cu unt și dulceață, pe când soarele se pierdea într-un apus ireal (în acest articol am și împărtășit cu voi câteva dintre apusurile imprimate atunci pe retină). Numai când mă gândesc la demult, îmi lasă gura apă.

Mutându-mi domiciliul, nu am crezut vreodată că untul va mai avea gustul acela, sau că va mai avea vreodată vreun gust, iar cel de-al doilea motiv pentru care am acceptat provocarea, a fost din simplul fapt, că de când locuiesc în Germania am folosit, preponderent, untul gustos, Kerrygold, pe care l-am descoperit, ca pe-o revelație, chiar aici. Deci, când am citit enunțul provocării, mi-am spus că trebuie să vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că altfel nu m-aș fi regăsit în aceste rânduri. A fost cumva un fel de coincidență de gusturi.

Așadar, nu doar pentru că iubesc untul cremos, irlandez, Kerrygold, descoperit târziu, scriu acest text, ci și pentru că un iubitor de unt, recunoaște, fără doar și poate, rafinamentul unui produs recomandat peste tot în lume, și chiar așa am simțit când am mâncat prima oară unt Kerrygold, pe o chiflă caldă, un fel de moment rafinat din cămin sau ca atunci când citesc o carte scrisă după tiparul meu de cititor. Și acum dacă tot vorbim de tipar de cititor, iată instrucțiunile pentru a mă face fericită a face un cititor fericit:

– Oferă-i cu orice ocazie o carte, și nu orice carte, dăruită oricui, ci gândește-te la acea carte pentru acea persoană (urmărește-i preferințele, observă momentele în care o anumită carte i-a picat cu tronc, reține clipele acelea de revelație când descoperă un titlu nou sau un autor nou, etc).

– Apoi nu-i lăsa pofta în cui și aruncă o pătură în coșul de pe portbagajul bicicletei, un pachet cu unt gustos Kerrygold, chifle proaspete, cât mai calde și un borcan cu dulceață, de orice fel, sau miere, și pedalați undeva spre o oază de verdeață.

– Lasă-l să savureze momentul! Nu-i zice nimic, va înțelege totul când va întinde untul pe pâine!

Cam așa:

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

to-be-continued
(sursă imagine)

Cărți noi în bibliotecă (1)

Trebuie să vă împărtășesc și vouă ce cărți mi-am comandat în ultima lună (o parte din lunga mea listă de lecturi în așteptare), pentru că eu sunt de-a dreptul încântată! Ceva îmi spune că toate cărțile de mai jos vor tinde la infinit, ieeeii!

Cum cărțile necitite din mini-biblioteca mea din Germania se împuținează, am decis că este un moment bun să îmi achiziționez câteva cărți care se doresc de multă vreme a fi citite. Așa că, ia uitați ce mi-am luat:

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite – colecția McSweeney’s

Prea multă fericire – Alice Munro

Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Casa somnului – Jonathan Coe

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Cartea cu pești a lui Gold – Richard Flanagan

Sanctuar – William Faulkner

Împăratul muștelor – William Golding

Trois – Julian Barnes

Despre vis – Sigmund Freud

Eleganța ariciului  – Muriel Barbery

Iar pe voi, dragi cititori, v-aș ruga să îmi spuneți ce ați citit din lista de mai sus și ce impact a avut cartea respectivă/cărțile respective asupra voastră; dacă nu aveți timp să descrieți în detaliu, este suficient un singur gând/cuvânt. Mulțumeeesc!

carti achizitionate

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își atinge prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care în totalitate mi-a plăcut, sau chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

Nu știu dacă voi ați fost în Vama noastră Veche, dar pentru mine zilele petrecute acolo, cinci la număr, la o aruncătură de băț de mare, chiar îmi vor fi întotdeauna de neuitat. Experiența s-a numit în acte tabără studențească, dar de fapt a fost o escapadă cu prietene dragi. Și de voi fi să mai ajung verile acasă, acolo am să fug! Și desculță de-ar fi să merg la mare, fără sandale, fără pălărie, doar cu un imens dor de ducă suficient, îngrămădit într-un rucsac asortat cu marea, tot voi zburda spre Vamă.

anigif

Nu știu de ce exact mi-a plăcut atât de mult bucățica de mare din Vamă, probabil pentru că mi-a redat un fel de familiaritate bizară, totul mi s-a părut atât de intim și de atemporal (în ciuda scenariilor pe care mi le-am făcut înainte); și nici când a venit ziua de vineri și clipocitul mării a concurat cu zgomotul motocicletelor nu m-am desprins din această euforie, pentru că părea totul cumva la locul lui. Dar cel mai mult mi-a adus încântare faptul că acea bucățică de țărm avea propria bibliotecă. Da, un cort-bibliotecă mărișor, plin cu cărți, din care am împrumutat o carte de Horațiu Mălăele.

vama vecheIar pe atunci am scris și următorul text, inspirată de  nemărginirea albastră:

Text scris în Vamă, în iulie 2014: Acum, în Vamă, magie pură într-un gram de mare: infinit în față, nisip de necuprins în jos, gânduri alunecânde în sus și oameni esopici alături. Când îi privești simți atâta desfătare concentrată într-un timp atât de strâmt, care parcă nu te mai încape. Iar dorința asta de a nu te mai putea îmbrăca cu timp trecut sau spațiu extins, sau chiar cu tine însuți, se preface parcă într-o pricepere ancestrală aici. La mare.
De unde a venit? Și unde se duce? Își caută sinele rătacitor, și oare când e agitată își spune dorul neogoit? Și oare când e de o transparență magică este prea plină de ea însăși sau e doar sleită de valuri sparte? Și dacă stăvilește timpul ca noi să fim față în față cu noi înșine? Să ne minunăm? Sau să tăcem? Nu, să ne “nisipim” și noi.

Tăcerea e o mare atât de străvezie, în care, scăldat fiind, devii surd. Surd de mare sărată și întinsă. Când taci cu ochii închiși în fața sunetului mării, parcă ești mai aproape de ceva infinit, parcă împrumuți un gram de nemurire nefrământată, ca apoi să ți-o lipești de obrazul ud să se răspândească în flămânzimea ta. E doar frumos la mare.



Și pentru că la următoarea întâlnire cu Vama Veche, voi fi știut de cel mai cool loc de camping din zonă, Sandalandala intitulat (Până și numele e cool, dacă mă întrebați pe mine, — iar când am citit întâia dată numele, nu știu de ce, m-am gândit la multe scoici prinse pe un fir de ață.), — voi ține cont de mai multe aspecte, printre care, și de acest loc minunat, care mai este și plin de cărți.

Iar voi, dragi cititori, dacă cumpărați orice produs de pe site-ul ZorileStore.ro, până pe data de 21 August, puteți ajunge în acest loc minunat, mai repede decât credeți, pentru că veți intra automat “într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, a câte 7 prieteni-câștigători fiecare. Așadar, toți cei 24 de norocoși au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.”

Eu vă urez mult succes tuturor!

10 puncte cocoțate pe un singur „i”

Diana (Illusion’s Street) m-a provocat săptămânile trecute la o leapșă tare interesantă, 10 nebunii de făcut într-o viață, și sincer, mi-a luat ceva timp să mă gândesc, pentru că a fost ca și cum ar fi trebuit să mă așez în fața oglinzii și să îmi privesc acea latură, năbădâioasă, lăsată în paragină de ceva vreme. Mi-a prins bine, pentru că de multă vreme nu mi-am supus ego-ul la un fel de introspecție, nici nu prea îmi place să vorbesc despre mine cu mine, ce-i drept! Dar să nu o mai lungesc şi să dăm drumul listei cu puncte cocoțate pe un singur i:

1. Cred că ar fi ceva extrem de nebunesc să merg într-un studio și să înregistrez o melodie, prietenii mei vor fi extrem de încântați să primească ceva mai mult decât o demonstrație scurtă de voce de mierlă la întâlnirile noastre. Aici a se observa ironia absolută! Cred că după voi rămâne și fără prieteni, și cu un material audio, din categoria FAILED. Dar ar fi ceva nebunesc, de-a binelea! Tanana na na!

2. De curând am dat accidental de un video care mi-a surescitat dorința de adrenalină și chiar cred că mi-ar plăcea să încerc “The longest and fastest zipline in Europe”. Dacă v-am captat atenția, vă invit să accesați acest link: http://www.zipworld.co.uk/.

3. Și dacă tot vorbim de adrenalină, tare m-aș mira să mă trezesc într-o zi cu dorința de a retesta vreun roller coaster, și nu unul micuț, ca cel încercat deja, deși a fost suficient să zic indubitabil: NEVER AGAIN!, ci unul de nivelul celui din Rust (Europa-Park, Silver Star), Germania, considerat cel mai mare din Europa.

4. Und jetzt lass mich bitte erst verschnaufen! După atâta adrenalină, să ne tragem sufletul întâi! Și probabil deja v-ați imaginat că cel puțin o nebunie va include măcar un cuvânt din familia lexicală a cuvântului “lectură”. Da, mi-ar plăcea să pot “închiria” o zi de stat singură într-o bibliotecă imensă, pentru a palpa cărți în ediții princeps, și nu numai; pur și simplu să mă pierd cu totul acolo, măcar pentru o zi. Nu știu dacă această dorință va fi vreodată realizată chiar în condițiile acestea, dar tot voi vizita Biblioteca Mănăstirii Admont din Austria (a opta minune a lumii, by the way), măcar o dată. Nu-i așa că e genială? Mai multe imagini puteți vedea aici.

admond austria
(sursă)

5. Eu quero aprender Português! Da, vreau să învăț portugheza, și încă de foarte multă vreme! Și nu știu dacă e ceva chiar nebunesc dacă ținem cont de faptul că limba germană nu mai îmi apare ca o limbă SF, cred că limba portugheză chiar mi-ar apărea ca una ușoară și funny! Îmi place atât de mult pronunția ei melodioasă! Eu gosto!

6. Tare mi-ar plăcea un an (sau doi) de colindat toată lumea asta incredibil de frumoasă; “Doi oameni, un câine și o rulotă”, ar putea fi chiar titlul primei mele cărți (dreaming face here), o lună, ultima rezervată doar pentru a străbate meleagurile României. Sunt atât de multe locuri de vizitat, de descoperit, încât concediile nu ajung nici pe o măsea!

7. Și uite, încă ceva nebunesc, să scriu o carte! Nu știu dacă mă voi simți vreodată suficient de pregătită pentru asta, probabil din pricina faptului că nu o să mă debarasez nicicând de tendința perpetuă de a îmi perfecționa scrisul.

8. Continui cu “nebuniile de cititor”, și știți ce ar mai fi chiar nebunesc, absolut nebunesc: să existe un job, “Cititor” intitulat (care nu ar fi chiar job, pentru că ar fi mai mult o plăcere), și să mai fie și bine plătit, haha! Aaa, și să existe și posibilitatea de ore suplimentare! Da, să existe o firmă.. aaa.. de citit, care să te plătească că iubești să citești și că citești! Astfel, nu am mai scotoci după timp liber în goana asta după carieră⁄bani, ca să apucăm repede o carte în mâini. Nu spun că munca nu poate fi îmbinată cu plăcutul sau că nu există oameni care fac ceea ce au visat, doar că posibilitățile pentru cititorii înrăiți nu sunt tocmai vaste. Aici, mă puteți contrazice :D!

9. Ar fi nebunesc să locuiesc în România din nou, alături de cei dragi! Ar fi chiar ideal!

10. Nu degeaba am lăsat această dorință ultima în lista de “apucături”, ci tocmai pentru că este cea mai realizabilă, cea mai aproape de acum; mai mult pentru voi, dragi cititori, decât pentru mine. Și cum mi-a plăcut atât de mult în Vama Veche acum doi ani, vă recomand să luați aminte de Sandalandala, cel mai cool loc de camping din Vamă. Mie nu îmi rămâne decât să visez până anul viitor la acest loc (Mă și văd acolo citind!), delectându-mă cu imaginile pe care voi, câștigătorii, le veți face cunoscute, pentru că:

“Cei de la ZorileStore.ro au o pregatit o campanie foarte interesantă pentru clienți: cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 castigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.” (sursă)

 

Cred că pentru această colecție de dorințe nebunești, nu aș avea nevoie decât de un rucsac, micuț, încăpător, asortat cu azuriul mării, atât cât să îmi încapă tot dorul nebun de mare și de ducă. Dar despre rucsac voi povesti într-un articol următor! Voi de ce aveți nevoie să fugiți la mare? De sandale, de pălărie sau doar de un bilet câștigător? Cred că pe ZorileStore.ro găsiți de toate! Mult succes tuturor!

Iar eu voi încerca să bifez din lista mea de nebunii, rând pe rând! Când mă angajez ca “cititor”, vă anunț și pe voi, sau poate îmi deschid propriul business, who knows? Ceva să sune ca Sandalandala!

Tot ce nu ți-am spus – CELESTE NG

Încep, surprinzător, cu sfârșitul și vă recomand această carte ca pe o lectură de vacanță captivantă, dar nu numai, pentru că prezintă o poveste ce te surpinde de la începutul și până la sfârșitul ei, fără să îți alunge, cu complicații stilistice, sentimentul acela de timp liber prețios. Și dacă mă întrebați pe mine, cred că lectura nu ar trebui să lipsească din activitățile de concediu, ba chiar mai mult, cartea⁄cărțile ar trebui să fie adăgate pe lista “lucrurilor indispensabile” din bagaje, și nu ca un ceva incidental.  Dar să revin la recenzia cărții!

tot ce nu ti-am spus

tot ce nu ti-am spus

Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură. Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de supraanaliză, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil autoarea a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!

tot ce nu ti-am spus

“Tot ce nu ți-am spus” face parte din colecția Buzz Books (Editura Litera), pentru care am acordat acum ceva vreme un articol separat, în care îmi imaginam ce ar putea ieși în urma acestei lecturi. Iată ce am zis atunci:

Impresii dinaintea lecturii: Ce s-a întâmplat cu Lydia? Cred că Hannah va dezvălui la finalul romanului adevărul numai de ea văzut, probabil unul șocant, de aceea prevăd la această carte un sfârșit cu totul neașteptat. Cred că cititorului îi vor fi desvăluite, filă cu filă, taine ale unei familii aparent închegate, această strânsă legătură între membrii ei fiind doar o iluzie, Lydia fiind cea care, prin dispariția ei de fapt, scoate caracterul personajelor la lumină, spre a străluci sau spre a umbri. Povestea se poate trasa și pe linia subțire dintre privirile piezișe ale fraților, și ținând cont de faptul că Lydia era favorita părinților, rezolvarea misterului se poate baza pe această premisă. Vom vedea!

Impresii după parcurgerea cărții: Nu am fost departe de adevăr, să știți! Celeste Ng țese cu măiestrie povestea unei familii mixte, cu trăsături faciale specifice, care, aparent, se prezintă ca una armonioasă, deși membrii ei nu își împărtășesc decât sentimente nerostite, din teamă sau din constrângere. După cum spunea și Mihaela (Cărți și călătorii), în recenzia făcută cărții, “romanul poate fi văzut ca un exemplu de bad parenting” sau ca iluzia unei familii ce se consideră armonioasă, în realitate însă, având defecte comportamentale, acute și decisive. Astfel, cititorul-părinte conștientizează “Așa nu!”-ul din relația lui cu micuții familiei, pentru că una este ce cred părinții că se cuibărește în capul copilului lor, și alta este ceea ce se află ascuns în spatele unui “Da!”, spus cu convingere, de fiecare dată.

Nu aș vrea să vă dau detalii din spatele cortinei, ci vă mai spun doar că personajele sunt foarte bine individualizate, fiecare având un rol specific pe parcursul poveștii, fiecare ajutând la lămurirea propoziției directe, abrupte, cu care începe romanul: “Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.” Începutul m-a izbit, de-a dreptul! Și prin intermediul acestui laitmotiv, ne sunt dezvăluite, prin ochii diferitelor personaje, nu neapărat în ordine cronologică, detaliile ce conduc la incidentul tragic, declanșator. Personajul care mi-a atras atenția în mod deeosebit, a fost cel mai din anonimat, “copil mereu în expectativă” (pag. 132).

Mi-a plăcut curgerea lină și surpinzătoare a acțiunii, și chiar mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, un volum mai bogat în file. Dacă mai pun la socoteală că este și un volum de debut… De aceea, vă recomad această carte, pentru că cititorul chiar poate învăța ceva în urma acestei lecturi!

Cuvinte cu miros văratic de infinit:

“Nu pare drept ca lumina să fie atât de strălucitoare și cerul atât de albastru, și simte un val de ușurare când un nor acoperă soarele, și apa devine gri, din argintie.” (pag. 53)

“Ipoteticul prezent condițional-optativ, timpul gramatical al șanselor ratate.” (pag. 81)

Concluzie: O carte ce tinde spre infinit! V-o recomand!

Detalii:
Titlu original: Everything I never told you (2014)
Traducere din limba engleză: Adriana Bădescu
Anul apariției: aprilie 2016
Nr de pagini: 240
Colecție: Buzz Books
Disponibil la Editura Litera

Observații: Cartea se poate găsi la promoție pe site-ul Editurii Litera!

Sinopsis: “Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.” (sursă)

#femeipebune întâlnite în cărți

Întotdeauna am simțit un fel de mândrie subtilă când, pierdută printre cuvintele vreunui roman, personajul principal întruchipa o femeie cât zece bărbați la un loc. Și, deși acest lucru nu se adeverește doar pe fila scrisă, femeia a fost întotdeauna privită ca o forță a naturii, caracterizată de puterea ei incredibilă, care izvorăște chiar și din pămând arid câteodată, și de o dragoste infinită, oferită necondiționat, chiar și în cele mai inumane condiții.

#femeipebune au traversat dintotdeauna literatura, le-am “întâlnit” cu toții pe Vitoria Lipan (“Baltagul” – Mihail Sadoveanu), tipul muntencii inteligente și abile, obișnuită cu asprimea vieții și cu exactitatea datinilor, pe Mara – Ioan Slavici, pe Elizabeth Bennet (“Mândrie şi Prejudecată” – Jane Austen) sau pe “Jane Eyre” – Charlotte Brontë, toate aceste exemple ne-au oferit monstre de convingere, de singuranță de sine, câteodată în ciuda barbarismului, de agerime, de ambiție (aici o amintesc și pe Scarlett O’Hara din “Pe Aripile Vântului” – Margaret Mitchell), dar mie acum îmi revine responsabilitatea de a îmi reaminti personaje feminine, care au lăsat dâre adânci în evoluția mea de cititor, dar și ce alte cărți mi-au mai atras atenția în ultimul timp, cu personaje feminine, de care mi-ar plăcea să iau aminte.

personaje feminine din literatura
Surse imagini: Jane Eyre, Vitoria Lipan, Tess D`Uberville, Janie Starks, Scarlett O’Hara, Elizabeth Bennet

Dacă în ultimul articol (despre aniversarea blogului) am menționat deja prima mea recenzie, “Splendida cetate a celor o mie de sori”, o voi aminti și de această dată, pentru că cele două personaje principale feminine mi-au apărut ca două importante lecții de viață, fără de care acest articol nu ar fi fost posibil. Și pe atunci, când povestea făcea încă să îmi tremure corpul, spuneam așa:

“Este o poveste tulburătoare, scrisă prin ochii a două femei, Mariam și Laila, două destine care se unesc la o răscruce de viață pentru a aduce cititorului atâtea dovezi de neputință și sacrificiu, într-o lume și într-un timp („al ocupației sovietice, jihadului dus împotriva ei, războiului civil și al terorii instaurate de regimul taliban”) care par utopice, a căror dimensiuni par a se întinde dincolo de sfera realității și înțelegerii noastre.” (mai multe puteți citi aici)

Această incursiune în inumanitatea acelor timpuri, mi-a amintit și de personajul feminin, întruchipat de Thomas Hardy, romancier și poet englez, în romanul “Tess D‘Uberville”, o femeie caracterizată de tărie, în ciuda condițiilor precare (sărăcie, abuz) și voința de nestăvilit de a o lua de la capăt. Îmi amintesc cât de impresionată am fost când am citit acestă carte, la o vârstă cam prematură, zic eu.

#femeipebune

O altă carte, ce ar putea fi catalogată și ca autobiografie, pentru că descrie o poveste reală ce s-a întâmplat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este “Între cer și pământ” și prezintă viața a două femei, Anica (și protagonist și narator) și Marta, doctor pasionat și săritor, ce trăiește momente inumane, care pică greu imaginației cititorului. Ambele “femei pe bune” din aceste memorii întăresc, în ciuda îndoielii cititorului, acea veche sintagmă de “renunțare la sine pentru iubire”, acea iubire care face bine însă.

Și pentru că sunt și alte personalități feminine din literatură asupra cărora merită să ne aplecăm cu simțurile ciulite, voi adăuga la aceste rânduri și cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc, și anume: “Their Eyes Were Watching God” Zora Neale Hurston (incluzând și filmul aici, pe care mi-ar plăcea să-l vizionez cât de curând) și “Cel care mă așteaptă” Parinoush Saniee.

Voi ce recomandări de lectură, cu personaje principale feminine, puteți adăga la acest articol?

De asemenea, trebuie să vă povestesc și cum am ajuns la ideea articolului: recent am descoperit campania #femeipebune, organizată de Lactacyd România, pe pagina de Facebook, și cum surprizele nu sunt de neglijat, mai ales pentru cei care folosesc aceste produse, mi-am spus că nu ar fi o idee rea să scriu un articol despre personajele feminine care mi-au inspirat mie încredere trainică și care au trăit acel tip de poveste din care cititorul are numai de învățat.

Și cum eu am beneficiat de reducerea de 25% la achiziționarea unui produs din gama Lactacyd, vă invit să vă nominalizați și voi o prietenă ca “femeie pe bune” până pe 9 august, intrând pe pagina campaniei și urmând pașii întocmai. Apoi, prezentându-vă în farmaciile Sensiblu cu voucherul printat sau în format electronic, primiți această reducerea de 25% și 1 pachet de șervețele Lactacyd cadou. Mi-ar fi plăcut să pot face o fotografie explicită, dar voi primi produsele din România de-abia săptămâna viitoare! Mult succes!

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." Eugen Cadaru

%d blogeri au apreciat asta: