Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

M-am tot învârtit și sucit, cum să încep să vă vorbesc despre această carte, pentru că prin orice propoziție mi-aș începe articolul, simt că nu aș putea cuprinde nicidecum esența, și nici învălmășeala de emoții, și limpezi, și inexplicabile, care m-a cuprins ieri dimineață când am terminat lectura, una densă, una complexă, una cu totul copleșitoare, alcătuită din cinci zile cât cinci veacuri.

constelatia semnelor vitale

Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.

constelatia semnelor vitale

Cartea a fost câștigată la un concurs organizat de RFI România, anul trecut (despre toate cărțile câștigate la concursuri în 2015, am scris aici); acum realizez că toate concursurile câștigate mi-au adus în bibliotecă numai cărți reușite, printre care și “Constelația fenomenelor vitale” (un titlu extrem de potrivit, și explicat de autor pe parcursul lecturii, numai și pentru acest lucru aș recomanda-o mai departe), cine știe cum aș fi dat de aceasta, sau cine știe când, sau poate nu aș fi citit-o niciodată, ratând astfel o lectură, care m-a luminat, care mă obligă de acum înainte să sper și să mulțumesc.

Mi-a plăcut tot la această carte, absolut tot: construcția, scriitura (întortocheată, complexă, care solicită sinapsele), cuvintele extrem de bine puse în frază, împletirea tuturor întâmplărilor, felul cum îi sunt dezvăluite cititorului toate cele petrecute, astfel încât nimic nu rămâne nelămurit, ci apare, rând pe rând, ca o coincidență, ca o revelație (fără să îți dai seama, exclami pe parcursul lecturii: “Ahaa!”, legându-se în fața ta evenimente din 1994 până în 2004, într-o ordine aleatorie parcă, dar nu întâmplătoare), documentația (atât de bine realizată), personajele-eroi (cel mai mult mi-a plăcut de Hassan, datorită felului său de a povesti, dar și de Havaa, anemona-de-mare spectrală, căreia mersul timpului parcă i se supune molcom), credibilitatea, valiza cu suveniruri, pentru situații de urgență. Este, cu adevărat, “un debut excepțional”!

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Uite așa se supraviețuiește, își spuse. Vei transforma găurile din viața ta în spații de depozitare.” (pag. 183)

“Mândria țâșnea din ea,crudă și uriașă; până atunci crezuse că fericirea este o absență — a fricii, a dureri, a tristeții —dar iat-o, mugind în ea ca oricare altă tristețe.” (pag. 220)

…și aș sputea adăuga toate cuvintele din această carte aici.

Detalii:
Titlu original: A Constellation of Vital Phenomena (2013)
Traducere din limba engleză: Ioana Avădani
Nr. de pagini: 372
Colecție: Raftul Denisei
Disponibil la Editura Humanitas Fiction (2015)

Sinopsis:

“Constelația fenomenelor vitale debutează într-un sat acoperit de zăpadă unde Havaa, o fetiță de opt ani, privește din pădure cum soldații ruși, veniți în miez de noapte, îi răpesc tatăl, acuzat de a fi complotat cu rebelii ceceni. Nu departe de ea, vecinul lor de o viață, Ahmed, e martor al scenei. În momentul în care soldații dau foc casei, acesta se teme de ce e mai rău, dar când o găsește pe Havaa ascunsă în pădure, alături de o ciudată valiză albastră, decide să îi găsească adăpost în singurul loc care îi trece prin minte: un spital abandonat unde – se spune – încă lucrează o doctoriță strălucită, dar cam dusă. Pentru Sonja, talentată și stăpână pe sine, sosirea celor doi este o nedorită povară, pe lângă lungul șir de refugiați și rebeli răniți pe care îi tratează, în timp ce așteaptă cu disperare întoarcerea surorii sale dispărute. De-a lungul a cinci zile dramatice, viața ei se va schimba, o tapiserie de compasiune, trădare și iertare țesând laolaltă trecutul acestor trei ciudați tovarăși de drum și pecetluindu-le soarta. O poveste despre puterea de a transcende a iubirii pe timp de război, Constelația fenomenelor vitale este o operă literară de o infinită umanitate, compasiune profundă și o semnificație mereu actuală.” (sursă)

Cărți noi în bibliotecă (1)

Trebuie să vă împărtășesc și vouă ce cărți mi-am comandat în ultima lună (o parte din lunga mea listă de lecturi în așteptare), pentru că eu sunt de-a dreptul încântată! Ceva îmi spune că toate cărțile de mai jos vor tinde la infinit, ieeeii!

Cum cărțile necitite din mini-biblioteca mea din Germania se împuținează, am decis că este un moment bun să îmi achiziționez câteva cărți care se doresc de multă vreme a fi citite. Așa că, ia uitați ce mi-am luat:

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite – colecția McSweeney’s

Prea multă fericire – Alice Munro

Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Casa somnului – Jonathan Coe

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Cartea cu pești a lui Gold – Richard Flanagan

Sanctuar – William Faulkner

Împăratul muștelor – William Golding

Trois – Julian Barnes

Despre vis – Sigmund Freud

Eleganța ariciului  – Muriel Barbery

Iar pe voi, dragi cititori, v-aș ruga să îmi spuneți ce ați citit din lista de mai sus și ce impact a avut cartea respectivă/cărțile respective asupra voastră; dacă nu aveți timp să descrieți în detaliu, este suficient un singur gând/cuvânt. Mulțumeeesc!

carti achizitionate

Nocturne (Cinci povești despre muzică și amurg) – Kazuo Ishiguro

De curând mi-am comandat o carte arhicunoscută de-a lui Kazuo Ishiguro, “Să nu mă părăsești”, ecranizată în 2010, și cum aveam “Nocturne” în bibliotecă de vreme bună și pentru vreme bună, mi-am zis că este un moment potrivit să o citesc, mai ales că este și cu povestiri despre muzică și înserare, astfel, cred eu, am descoperit o altă latură a autorului (în comparație cu sentimentul de angoasă din urma filmului “Never let me go”, așteptându-mă astfel la ceva mai multă tristețe sau nostalgie în cartea de față). Dar se pare că am făcut o alegere extrem de bună pentru perioada care a trecut (în care am tânjit după lecturi ușoare ca o adiere de vânt de vară)!

Cartea mi-a dat pe alocuri o iluzie de “dolce far niente”, și nu neapărat că felul autorului de a scrie este unul leneș, fără vitalitate, căci nu este deloc așa, ci mai degrabă prin prisma ingredientelor italienești specifice (piazza, gondola, serenade,  cafeneaua, orchestrele stradale, peisajele din bella Italia, etc) și a aerului văratic, care te îndeamnă cumva la o “leneveală” plăcută, necesară.

nocturne kazuo ishiguro

“Nocturne” conține cinci povești având ca idei călăuzitoare, muzica și amurgul, acestea constituind, mai degrabă, fundalul desfășurării acțiunii, pentru că prozatorul subliniază, de fapt, alte teme, cum ar fi: iubirea, melancolia, viața, timpul ireversibil,  etc, evident toate acestea desfășurându-se pe acorduri muzicale, într-un cadru feeric. Una dintre povești, “Fie ploaie, fie soare” m-a și amuzat extrem, deci umorul nu lipsește, și nici comicul de situație, astfel am râs pe alocuri în hohote. Prin urmare, această carte nu doar că înclină spre o nostalgie plăcută, ci și binedispune. V-o recomand cu drag!

nocturne kazuo ishiguro

Concluzie: Este o carte extrem de potrivită pentru vară, pentru vacanță, pentru destindere, pentru timp plăcut; e un mod simpatic de a ieși din crisalida strâmtă a cotidianului.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Prea târziu e întotdeauna o scuză convenabilă.” (pag. 288)

Detalii:
Titlu original: Nocturnes. Five Stories of Music and Nightfall (2009)
Traducere din limba engleză: Vali Florescu
Nr. de pagini: 300
Colecție: Biblioteca Polirom. Proza XXI.
Disponibil la Editura Polirom

O altă recenzie puteți citi pe blogul Mihaelei Buruiană, aici. A vorbit extrem de frumos despre această carte, dar și mai complex.

Sinopsis:

“Relatate la persoana intii, cu delicatetea si simplitatea muzicala specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii perso­nale, amuzante si mustind de o tristete duioasa, exploreaza intr‑o maniera neasteptata citeva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului si, legata de aceasta, celebrita­tea. Visatori, indragostiti, stele pe punctul de a apune sau a se ridica pe firmament, toate aceste personaje, aflate intr‑un moment de cotitura al vietii lor, devin interpretii unui concert in care fiecare voce si fiecare instrument atinge o nota umana cit se poate de autentica si de ravasitoare. Fie si pentru o singura clipa, muzica uneste sufletele, reaprinde scinteia dragostei, alina dispe­rarea, preschimbind‑o in melancolie si facind‑o astfel suportabila.” (sursă)

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își atinge prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care în totalitate mi-a plăcut, sau chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

Nu știu dacă voi ați fost în Vama noastră Veche, dar pentru mine zilele petrecute acolo, cinci la număr, la o aruncătură de băț de mare, chiar îmi vor fi întotdeauna de neuitat. Experiența s-a numit în acte tabără studențească, dar de fapt a fost o escapadă cu prietene dragi. Și de voi fi să mai ajung verile acasă, acolo am să fug! Și desculță de-ar fi să merg la mare, fără sandale, fără pălărie, doar cu un imens dor de ducă suficient, îngrămădit într-un rucsac asortat cu marea, tot voi zburda spre Vamă.

anigif

Nu știu de ce exact mi-a plăcut atât de mult bucățica de mare din Vamă, probabil pentru că mi-a redat un fel de familiaritate bizară, totul mi s-a părut atât de intim și de atemporal (în ciuda scenariilor pe care mi le-am făcut înainte); și nici când a venit ziua de vineri și clipocitul mării a concurat cu zgomotul motocicletelor nu m-am desprins din această euforie, pentru că părea totul cumva la locul lui. Dar cel mai mult mi-a adus încântare faptul că acea bucățică de țărm avea propria bibliotecă. Da, un cort-bibliotecă mărișor, plin cu cărți, din care am împrumutat o carte de Horațiu Mălăele.

vama vecheIar pe atunci am scris și următorul text, inspirată de  nemărginirea albastră:

Text scris în Vamă, în iulie 2014: Acum, în Vamă, magie pură într-un gram de mare: infinit în față, nisip de necuprins în jos, gânduri alunecânde în sus și oameni esopici alături. Când îi privești simți atâta desfătare concentrată într-un timp atât de strâmt, care parcă nu te mai încape. Iar dorința asta de a nu te mai putea îmbrăca cu timp trecut sau spațiu extins, sau chiar cu tine însuți, se preface parcă într-o pricepere ancestrală aici. La mare.
De unde a venit? Și unde se duce? Își caută sinele rătacitor, și oare când e agitată își spune dorul neogoit? Și oare când e de o transparență magică este prea plină de ea însăși sau e doar sleită de valuri sparte? Și dacă stăvilește timpul ca noi să fim față în față cu noi înșine? Să ne minunăm? Sau să tăcem? Nu, să ne “nisipim” și noi.

Tăcerea e o mare atât de străvezie, în care, scăldat fiind, devii surd. Surd de mare sărată și întinsă. Când taci cu ochii închiși în fața sunetului mării, parcă ești mai aproape de ceva infinit, parcă împrumuți un gram de nemurire nefrământată, ca apoi să ți-o lipești de obrazul ud să se răspândească în flămânzimea ta. E doar frumos la mare.



Și pentru că la următoarea întâlnire cu Vama Veche, voi fi știut de cel mai cool loc de camping din zonă, Sandalandala intitulat (Până și numele e cool, dacă mă întrebați pe mine, — iar când am citit întâia dată numele, nu știu de ce, m-am gândit la multe scoici prinse pe un fir de ață.), — voi ține cont de mai multe aspecte, printre care, și de acest loc minunat, care mai este și plin de cărți.

Iar voi, dragi cititori, dacă cumpărați orice produs de pe site-ul ZorileStore.ro, până pe data de 21 August, puteți ajunge în acest loc minunat, mai repede decât credeți, pentru că veți intra automat “într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, a câte 7 prieteni-câștigători fiecare. Așadar, toți cei 24 de norocoși au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.”

Eu vă urez mult succes tuturor!

10 puncte cocoțate pe un singur „i”

Diana (Illusion’s Street) m-a provocat săptămânile trecute la o leapșă tare interesantă, 10 nebunii de făcut într-o viață, și sincer, mi-a luat ceva timp să mă gândesc, pentru că a fost ca și cum ar fi trebuit să mă așez în fața oglinzii și să îmi privesc acea latură, năbădâioasă, lăsată în paragină de ceva vreme. Mi-a prins bine, pentru că de multă vreme nu mi-am supus ego-ul la un fel de introspecție, nici nu prea îmi place să vorbesc despre mine cu mine, ce-i drept! Dar să nu o mai lungesc şi să dăm drumul listei cu puncte cocoțate pe un singur i:

1. Cred că ar fi ceva extrem de nebunesc să merg într-un studio și să înregistrez o melodie, prietenii mei vor fi extrem de încântați să primească ceva mai mult decât o demonstrație scurtă de voce de mierlă la întâlnirile noastre. Aici a se observa ironia absolută! Cred că după voi rămâne și fără prieteni, și cu un material audio, din categoria FAILED. Dar ar fi ceva nebunesc, de-a binelea! Tanana na na!

2. De curând am dat accidental de un video care mi-a surescitat dorința de adrenalină și chiar cred că mi-ar plăcea să încerc “The longest and fastest zipline in Europe”. Dacă v-am captat atenția, vă invit să accesați acest link: http://www.zipworld.co.uk/.

3. Și dacă tot vorbim de adrenalină, tare m-aș mira să mă trezesc într-o zi cu dorința de a retesta vreun roller coaster, și nu unul micuț, ca cel încercat deja, deși a fost suficient să zic indubitabil: NEVER AGAIN!, ci unul de nivelul celui din Rust (Europa-Park, Silver Star), Germania, considerat cel mai mare din Europa.

4. Und jetzt lass mich bitte erst verschnaufen! După atâta adrenalină, să ne tragem sufletul întâi! Și probabil deja v-ați imaginat că cel puțin o nebunie va include măcar un cuvânt din familia lexicală a cuvântului “lectură”. Da, mi-ar plăcea să pot “închiria” o zi de stat singură într-o bibliotecă imensă, pentru a palpa cărți în ediții princeps, și nu numai; pur și simplu să mă pierd cu totul acolo, măcar pentru o zi. Nu știu dacă această dorință va fi vreodată realizată chiar în condițiile acestea, dar tot voi vizita Biblioteca Mănăstirii Admont din Austria (a opta minune a lumii, by the way), măcar o dată. Nu-i așa că e genială? Mai multe imagini puteți vedea aici.

admond austria
(sursă)

5. Eu quero aprender Português! Da, vreau să învăț portugheza, și încă de foarte multă vreme! Și nu știu dacă e ceva chiar nebunesc dacă ținem cont de faptul că limba germană nu mai îmi apare ca o limbă SF, cred că limba portugheză chiar mi-ar apărea ca una ușoară și funny! Îmi place atât de mult pronunția ei melodioasă! Eu gosto!

6. Tare mi-ar plăcea un an (sau doi) de colindat toată lumea asta incredibil de frumoasă; “Doi oameni, un câine și o rulotă”, ar putea fi chiar titlul primei mele cărți (dreaming face here), o lună, ultima rezervată doar pentru a străbate meleagurile României. Sunt atât de multe locuri de vizitat, de descoperit, încât concediile nu ajung nici pe o măsea!

7. Și uite, încă ceva nebunesc, să scriu o carte! Nu știu dacă mă voi simți vreodată suficient de pregătită pentru asta, probabil din pricina faptului că nu o să mă debarasez nicicând de tendința perpetuă de a îmi perfecționa scrisul.

8. Continui cu “nebuniile de cititor”, și știți ce ar mai fi chiar nebunesc, absolut nebunesc: să existe un job, “Cititor” intitulat (care nu ar fi chiar job, pentru că ar fi mai mult o plăcere), și să mai fie și bine plătit, haha! Aaa, și să existe și posibilitatea de ore suplimentare! Da, să existe o firmă.. aaa.. de citit, care să te plătească că iubești să citești și că citești! Astfel, nu am mai scotoci după timp liber în goana asta după carieră⁄bani, ca să apucăm repede o carte în mâini. Nu spun că munca nu poate fi îmbinată cu plăcutul sau că nu există oameni care fac ceea ce au visat, doar că posibilitățile pentru cititorii înrăiți nu sunt tocmai vaste. Aici, mă puteți contrazice :D!

9. Ar fi nebunesc să locuiesc în România din nou, alături de cei dragi! Ar fi chiar ideal!

10. Nu degeaba am lăsat această dorință ultima în lista de “apucături”, ci tocmai pentru că este cea mai realizabilă, cea mai aproape de acum; mai mult pentru voi, dragi cititori, decât pentru mine. Și cum mi-a plăcut atât de mult în Vama Veche acum doi ani, vă recomand să luați aminte de Sandalandala, cel mai cool loc de camping din Vamă. Mie nu îmi rămâne decât să visez până anul viitor la acest loc (Mă și văd acolo citind!), delectându-mă cu imaginile pe care voi, câștigătorii, le veți face cunoscute, pentru că:

“Cei de la ZorileStore.ro au o pregatit o campanie foarte interesantă pentru clienți: cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 castigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.” (sursă)

 

Cred că pentru această colecție de dorințe nebunești, nu aș avea nevoie decât de un rucsac, micuț, încăpător, asortat cu azuriul mării, atât cât să îmi încapă tot dorul nebun de mare și de ducă. Dar despre rucsac voi povesti într-un articol următor! Voi de ce aveți nevoie să fugiți la mare? De sandale, de pălărie sau doar de un bilet câștigător? Cred că pe ZorileStore.ro găsiți de toate! Mult succes tuturor!

Iar eu voi încerca să bifez din lista mea de nebunii, rând pe rând! Când mă angajez ca “cititor”, vă anunț și pe voi, sau poate îmi deschid propriul business, who knows? Ceva să sune ca Sandalandala!

#femeipebune întâlnite în cărți

Întotdeauna am simțit un fel de mândrie subtilă când, pierdută printre cuvintele vreunui roman, personajul principal întruchipa o femeie cât zece bărbați la un loc. Și, deși acest lucru nu se adeverește doar pe fila scrisă, femeia a fost întotdeauna privită ca o forță a naturii, caracterizată de puterea ei incredibilă, care izvorăște chiar și din pămând arid câteodată, și de o dragoste infinită, oferită necondiționat, chiar și în cele mai inumane condiții.

#femeipebune au traversat dintotdeauna literatura, le-am “întâlnit” cu toții pe Vitoria Lipan (“Baltagul” – Mihail Sadoveanu), tipul muntencii inteligente și abile, obișnuită cu asprimea vieții și cu exactitatea datinilor, pe Mara – Ioan Slavici, pe Elizabeth Bennet (“Mândrie şi Prejudecată” – Jane Austen) sau pe “Jane Eyre” – Charlotte Brontë, toate aceste exemple ne-au oferit monstre de convingere, de singuranță de sine, câteodată în ciuda barbarismului, de agerime, de ambiție (aici o amintesc și pe Scarlett O’Hara din “Pe Aripile Vântului” – Margaret Mitchell), dar mie acum îmi revine responsabilitatea de a îmi reaminti personaje feminine, care au lăsat dâre adânci în evoluția mea de cititor, dar și ce alte cărți mi-au mai atras atenția în ultimul timp, cu personaje feminine, de care mi-ar plăcea să iau aminte.

personaje feminine din literatura
Surse imagini: Jane Eyre, Vitoria Lipan, Tess D`Uberville, Janie Starks, Scarlett O’Hara, Elizabeth Bennet

Dacă în ultimul articol (despre aniversarea blogului) am menționat deja prima mea recenzie, “Splendida cetate a celor o mie de sori”, o voi aminti și de această dată, pentru că cele două personaje principale feminine mi-au apărut ca două importante lecții de viață, fără de care acest articol nu ar fi fost posibil. Și pe atunci, când povestea făcea încă să îmi tremure corpul, spuneam așa:

“Este o poveste tulburătoare, scrisă prin ochii a două femei, Mariam și Laila, două destine care se unesc la o răscruce de viață pentru a aduce cititorului atâtea dovezi de neputință și sacrificiu, într-o lume și într-un timp („al ocupației sovietice, jihadului dus împotriva ei, războiului civil și al terorii instaurate de regimul taliban”) care par utopice, a căror dimensiuni par a se întinde dincolo de sfera realității și înțelegerii noastre.” (mai multe puteți citi aici)

Această incursiune în inumanitatea acelor timpuri, mi-a amintit și de personajul feminin, întruchipat de Thomas Hardy, romancier și poet englez, în romanul “Tess D‘Uberville”, o femeie caracterizată de tărie, în ciuda condițiilor precare (sărăcie, abuz) și voința de nestăvilit de a o lua de la capăt. Îmi amintesc cât de impresionată am fost când am citit acestă carte, la o vârstă cam prematură, zic eu.

#femeipebune

O altă carte, ce ar putea fi catalogată și ca autobiografie, pentru că descrie o poveste reală ce s-a întâmplat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este “Între cer și pământ” și prezintă viața a două femei, Anica (și protagonist și narator) și Marta, doctor pasionat și săritor, ce trăiește momente inumane, care pică greu imaginației cititorului. Ambele “femei pe bune” din aceste memorii întăresc, în ciuda îndoielii cititorului, acea veche sintagmă de “renunțare la sine pentru iubire”, acea iubire care face bine însă.

Și pentru că sunt și alte personalități feminine din literatură asupra cărora merită să ne aplecăm cu simțurile ciulite, voi adăuga la aceste rânduri și cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc, și anume: “Their Eyes Were Watching God” Zora Neale Hurston (incluzând și filmul aici, pe care mi-ar plăcea să-l vizionez cât de curând) și “Cel care mă așteaptă” Parinoush Saniee.

Voi ce recomandări de lectură, cu personaje principale feminine, puteți adăga la acest articol?

De asemenea, trebuie să vă povestesc și cum am ajuns la ideea articolului: recent am descoperit campania #femeipebune, organizată de Lactacyd România, pe pagina de Facebook, și cum surprizele nu sunt de neglijat, mai ales pentru cei care folosesc aceste produse, mi-am spus că nu ar fi o idee rea să scriu un articol despre personajele feminine care mi-au inspirat mie încredere trainică și care au trăit acel tip de poveste din care cititorul are numai de învățat.

Și cum eu am beneficiat de reducerea de 25% la achiziționarea unui produs din gama Lactacyd, vă invit să vă nominalizați și voi o prietenă ca “femeie pe bune” până pe 9 august, intrând pe pagina campaniei și urmând pașii întocmai. Apoi, prezentându-vă în farmaciile Sensiblu cu voucherul printat sau în format electronic, primiți această reducerea de 25% și 1 pachet de șervețele Lactacyd cadou. Mi-ar fi plăcut să pot face o fotografie explicită, dar voi primi produsele din România de-abia săptămâna viitoare! Mult succes!

1 an de „Cărți ce tind spre infinit” + cum mi-am petrecut aniversarea blogului

Heiiiiii, chiar a trecut un an de când am publicam primul articol (recenzia cărții “Splendida cetate a celor o mie de sori”), timidă, fără așteptări prea mari, aproape pesimistă?!

1 an de bloggingÎmi amintesc perfect ziua când mi-am făcut contul pe WordPress, fără să știu nimic despre această platformă, văzusem doar câteva tutoriale, care nu prea m-au convins pe atunci, deci am început acest drum, oarecum fără colac de salvare și fără încredere în reușită. Mi-am petrecut o jumătate de zi doar alegându-mi tema; după câteva luni mi-am dat seama însă, că mai multă semnificație are conținutul, și abia apoi aspectul, pentru că nimeni nu te urmărește doar pentru că arată frumos blogul! Sau, cel puțin, așa cred eu! Așa am început să mă orientez pe claritatea textului, — probabil peste mulți ani voi atinge nivelul acela de compoziție la care visez, și pe care l-am întâlnit într-o carte parcursă în acest an (“Datoria de a ezita”), autorul surpinzându-mă într-un fel extrem de plăcut, — dar este drept că am evoluat, așa cum m-am priceput eu mai bine.

Așadar, în acest prim an am încercat să mă definesc prin prisma scrisului și a cărților pe care le-am parcurs, nu pot spune cât de mult m-am mai găsit pe mine, ca cititor, ca om, în tot acest interval de timp, cert este că, neîntâmplător, “am întâlnit” virtual, câțiva bloggeri, de la care am avut numai de învățat și am descoperit cărți care m-au determinat să apreciez și mai mult “lectura” ca o reală necesitate (de exemplu: “Suntem deja uitarea ce vom fi”“Sentimentul unui sfârșit”, “A opta zi e-n fiecare noapte”, etc) . Cu aceată ocazie, mulțumesc mare tuturor celor care au crezut în mine, în cuvintele mele timorate de la început!

Poate acesta este cel mai fără de logică articol pe care îl scriu, tocmai pentru că îmi plutesc împrăștiate în minte zeci de momente trăite în fața laptopului, nu pentru a pierde vremea, frunzărind internetul, ci pentru a scrie despre cărți, ceea ce mi-a apărut, întâi ca o fantezie îndepărtată, și mai apoi, în tot acest an, ca o împlinire, ca un extraordinar fel a fi în prezent, de a mă clădi. Nu vreau să îmi lungesc prea mult prelegerea, vă spun doar că sunt foarte fericită cu tot ce am realizat în acest an, deși nu am citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu.

1 an de blogging

Și cum această aniversare nu am dorit să treacă oricum, am făcut o mini-excursie într-un sătuc nemțesc, în care se găsesc două rafturi publice, doldora cu cărți, din care culeg mereu volume bune. Astăzi, de exmplu, m-am îmbogățit cu “Contele de Monte-Cristo” — Alexandre Dumas, tatăl, (da, nu am citit încă această arhicunoscută carte, din păcate, dar voi recupera în mers) și cu un roman polițist.

1 an de blogging

1 an de blogging

Și cum această zi frumoasă nu putea trece fără să parcurg câteva zeci de minute, pierdută pe undeva printr-un sătuc din America anilor ‘60 – ‘70, mi-am găsit imediat un loc umbros și m-am lăsat purtată de felul priceput de a te transpune în lumea fictivă a lui Celeste Ng, în “Tot ce nu ți-am spus”, carte despre care voi vorbi cât de curând și pe care v-o și recomand.

tot ce nu ti-am spus

Da, acest blog îmi este un vis devenit realitate! Și acum vă las, mai am câteva pagini și voi afla deznodământul cărții din ultima imagine, sunt extrem de curioasă! Revin cât de curând cu impresii!

La cât mai multe Cărți ce tind spre infinit!

Transport gratuit pe carturesti.ro (23-29 iulie) + “recomandări livrești răcoroase”

Tot am prins un moment liber în seara aceasta să scriu ultimele vești bune de la carturesti.ro (am anunțat deja pe pagina de Facebook a blogului că trec printr-o perioadă în care dispun de puțin timp liber pentru a scrie articolele ale căror idei îmi tot vuiesc prin minte, dar le notez, și când voi găsi un moment prielnic, voi da imediat voie cuvintelor să se reverse pe foaia virtuală). Vă mulțumesc cu acest prilej pentru înțelegere!

Așadar, datorită acestei frumoase campanii, mi-am amintit de doi scriitori pe care i-am citit tare demult, într-o vară, ascunsă sub răcoarea vișinului, pe care încă nu vi i-am recomandat, dar care mi-au venit în minte imediat ce am scris a doua jumătate a titlului. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult felul răcoros de a te transpune în ficțiune  al celor doi autori, o să vi-i recomand mai departe. Și dacă aceste recomandările ajung la voi prin transport gratuit, atunci este neapărat să nu le mai țin numai în amintirea vacanțelor de vară.

transport gratuit carturesti.ro

desertul tatarilorCiteam mult pe când eram cu titulatura de “școlar”, în vacanțele de vară mai ales. Astfel am descoperit câțiva autori pe care i-aș reciti și acum, fără îndoială. Într-o vară toridă m-am pierdut în “Deșertul tătarilor” – Dino Buzzati (15,36 lei), o carte ce, pe atunci, mi-a oferit o importantă lecție de viață, care fermentează și acum într-o pipetă a secundarului. A mers de minune cu sentimentul de vacanță, când simțurile sunt mai relaxate și mai “desfundate”. Tot de la același autor, am în lista de lecturi în așteptare “O dragoste” (14,40 lei), care a fost și ecranizată în 1965, în regia lui Gianni Vernuccio.

tabloul flamandO altă carte care mi-a venit în minte pe când mă gândeam la lecturi răcoroase, potrivite verii, a fost “Tabloul flamand” – Arturo Perez-Reverte (18,25 lei), care mi-a readus mai mult un fel de fior pe șira spinării, decât o răcoare plăcută. Aș fi tare curioasă să recitesc acest roman psihologic, care, pe atunci, mi-a plăcut atât de mult! Sunt sigură că îmi va plăcea la fel de mult și acum, poate dintr-o altă perspectivă. Din seria aceasta de autor, mi-am mai notat și “Tangoul vechii gărzi” (38,48 lei).

Pe lângă acești doi autori, pe care i-am descoperit vara, și care cred că se asezonează atât de bine cu acest anotimp, lecturile care îmi mai surâd mie în lunile călduroase sunt cele în paginile cărora îți poți șlefui hobby-urile, iar un domeniu în care mă învârt ca într-un fel de baba-oarba este fotografia. Pe site-ul celor de la Cărturești am găsit câteva recomandări chiar interesante, cum ar fi: “Despre fotografie” – Susan Sontag (20% reducere – 23,04 lei), “Jurnalul unui fotograf” – Emanuel Tanjala (26,01 lei) și “Gândurile unui purtător de inimă” – Mihai Țuțu.

(Cu acest prilej vă înștiințez și de campania “20% reducere la toate titlurile Editurii Vellant”, tot pe carturesti.ro, de aici și reducerea menționată la volumul “Despre fotografie”. Această promoție este valabilă până la sfârșitul lunii iulie. Aici trebuie să pomenesc și “Cartea săruturilor” – Iv cel naiv, despre care am spus mai multe într-un articol separat.)

 fotografie carturesti.ro

Nu uitați că această campanie (cea cu transportul gratuit) se desfășoară între 23 – 29 iulie, ceea ce înseamnă că mai este suficient timp să vă comandați cărți de citit în această vară. Sper că recomandările mele v-au trezit pofta de citit și⁄sau de fotografiat! Lecturi plăcute și zile faine de vară!

P.S. Prețurile cărților sunt preluate de pe carturesti.ro.

“Carte diem”!

3 lecturi cu care nu m-am sincronizat deloc

A venit și timpul să vorbesc despre scriitorii cu care nu m-am sincronizat deloc!

3 scriitori cu care nu m-am sincronizat

Pe parcursul primului meu an de book blogging, am întâlnit și cărți cu care nu m-am potrivit deloc în momentul citirii; oare este posibil să îmi placă altădată, într-un alt moment? Sunt destul de radicală în ceea ce privește cea de-a doua șansă acordată cărților, tocmai pentru că sunt o multitudine de cărți bune care așteaptă a fi parcurse. De aceea consider că a ține morțiș să citești o carte care (practic) nu a fost scrisă pentru tine, este o mare pierdere de timp. Și de ce-am irosi timpul prețios pentru cărți care nu ne atrag în niciun fel?

fight clubMai este însă posibil să nu-mi fi căzut în mâini cartea care m-ar fi putut fascina din biblioteca scriitorilor pe care îi voi menționa imediat. Poate că Chuck Palahniuk mă va fascina prin arhicunoscuta carte a sa, “Fight Club”, despre care citim:

“Publicat în 1996 și devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club, debutul lui Chuck Palahniuk, este unanim considerat în momentul de față drept unul dintre cele mai originale și provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX.” (sursă)

inventeaza cevaDa, în universul acestui scriitor american nu am putut avansa nicidecum, în lectura cărții “Inventează ceva” mai exact, cea mai nouă apariție editorială a acestuia la Editura Polirom. Fiind volum ce întrunește un număr tentant de povestiri (am declarat deja că prefer volumele de povestiri în locul oricărui alt tip de lectură), mă așteptam să mă captiveze, dar după 30 de pagini parcurse căutam prin obscuritate un gram de entuziasm pentru a îmi recăpăta interesul inițial. Nu am găsit nicio măcar o urmă!

Nu contest originalitatea scrierii sau prezența ineditului absolut, sunt convinsă că unii cititori vor adora acest volum, dar unele detalii la care eu, pur și simplu, nu pot să râd sau să mă minunez, m-au făcut să decid a abandona această carte, urmând ca într-un viitor, sper eu apropiat, să parcurg “Fight Club” (am tot evitat filmul, pentru că prefer să citesc cartea înainte și după să vizionez pelicula) și să îmi placă.

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci și trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani și publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice și tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exercițiu stilistic de o originalitate și o inventivitate cuceritoare.” (sursă)

complexul lui portnoyMai apoi, am parcurs un drum de peste 50 de pagini, prin noiembrie, anul trecut, fără a mă intersecta însă cu “Complexul lui Portnoy”, de Philip Roth, un alt scriitor american cunoscut. Am făcut cunoștință în această carte cu un personaj frustrat, cu tot felul de obsesii himerice; dar ce m-a determinat să nu mai citesc această carte, este atmosfera de deasupra textului. Se pare că literatura americană nu este tocmai pe gustul meu! Aici exagerez, cu siguranță, să îmi amintesc totuși de perioada în care devoram cărțile lui Ernest Hemingway.

Aici găseși o părere total diferită de a mea.

Romanul care a marcat literatura americana a anilor ’60, considerat la apariție cea mai aberantă carte despre sex, Complexul lui Portnoy se construiește ca o confesiune în fața psihoterapeutului, în care subiectele sunt dintre cele mai neașteptate și diverse. De la pornirile sexuale perverse, scornite de mintea unui adolescent înfierbântat, pâna la complexele morale pricinuite de viața într-o cultură semită a anilor ’50, cu ironiile și absurditatea ei, totul uimește, amuză, sperie, totul este nebunie și exuberanță. ” (sursă)

Și ultimul scriitor, a cărui scris mi-a ocolit preferințele literare, este Antonio Tabacchi (scriitor italian), cu “cea mai recentă carte a sa, unul dintre candidații permanenți la Premiul Nobel pentru Literatură” (sursă), “Timpul îmbătrânește în pripă” (Titlul mi s-a părut genial; da, încă o dată mă conving că nu trebuie să ne alegem cărțile doar în funcție de titlul arătos. Dar nu doar titlul a contat când mi-am ales această carte, ci și faptul că este un volum de povestiri, dacă mai țin cont și de faptul că nu a costat mai mult de 8 lei pe Antic Exlibris, mă puteți înțelege).

timpul-imbatrineste-in-pripa_1_fullsizeDeși din nou vorbim despre un volum de povestiri, ideile de-a valma, propozițiile în interiorul cărora cuvintele apar dezbinate unele de altele, lăsând cititorul confuz și fără interes, începutul unei fraze independent de sfârșitul ei, toate acestea m-au făcut să abandonez prea curând textul. Poate că acesta este felul intenționat de a scrie al autorului italian, considerat unul remarcabil și inedit (nu însă și din punctul meu de vedere). Iar m-am entuziasmat în van în fața unui volum de povestiri! Poate mai târziu voi reveni la acest autor prin “Se face tot mai târziu” sau “Nocturnă indiană” (ecranizat de Alain Corneau).

Timpul îmbătranește în pripă cuprinde nouă povestiri în care lirismul se împletește admirabil cu gravitatea, iar nostalgia cu incertitudinea, având drept subiect fețele și măștile timpului, decalajul deconcertant dintre timpul conștiinței și cel al istoriei, timpul pus în paranteză al țărilor din fostul bloc comunist.” (sursă)
timpul imbatraneste in pripa
Acestea fiind spuse, sunt curioasă, pe voi ce cărți v-au dezamăgit într-un mod desăvârșit?
%d blogeri au apreciat asta: