Arhive etichetă: recenzie

Niveluri de viață – Julian Barnes

“Niveluri de viață” este despre pierdere, dar despre pierdere nu doar ca formă fizică de transformare, ci și ca un fel de evoluție, ca un fel de perspectivă spre alte înălțimi (prima parte a cărții) sau prin prisma diferitelor tipuri de ″căderi″ (aici mă refer la cea de-a doua și cea de-a treia parte a cărții, în care autorul se descrie pe sine în fața durerii cauzate de pierderea omului drag).

Acest volum scurt, dar cutremurător (nu într-un sens dramatic, ci prin unghiul purei normalități), este scris nu pentru a altera credințele sau emoțiile cititorilor privind iubirea, cred că această carte nu a fost scrisă doar pentru a umple un gol vizibil în raftul cu cărți din locuința vreunuia dintre noi, ci, mai degrabă, pentru a ne dezafecta și a privi imprevizibilul altfel, în cel mai devoalat mod, fără a cădea în penibil, fără a cere compasiune, fără a fi patetici, ci așa cum percepem, ci așa cum simțim.

IMG_20170510_183309_409

Durerea ce odată a fost întâmplată, nu se mai desprinde nicicând, rămâne și erodează alte și alte gânduri și stări, mereu; și poate dacă le povestești, este mai util, într-un moment în care poți fi capabil de asta, bineînțeles.

Dacă în primul paragraf spuneam că volumul este despre pierdere, mă întreb acum dacă oare, în fond, nu este, de fapt, despre iubirea-pierderea: iubirea care te poartă mai întâi într-un balon cu aer cald, în care poți experimenta libertatea în cea mai pură formă sau din care îți poți proiecta umbra pe tot întinsul cerului, apoi iubirea refuzată și în cele din urmă, iubirea care te face să te întrebi: ″Și acum?″. Și cum să vorbești despre iubire fără să incluzi și acest cuvânt aparent nevinovat dar pus la colț: pierdere?

Concluzie: Această carte m-a pus față în față cu fatalitatea privită din cea mai crudă formă a normalității, pentru că Julian Barnes prezintă o realitate care, povestită altfel, așa cum citim în marea majoritate a cărților, ne-ar cutremura, ne-ar mișca într-un mod iremediabil, dar în ″Niveluri de viață″ ne ″dezfiorăm″ cumva de imprevizibil, acceptând realitatea așa cum se prezintă ea secundă de secundă. De aceea, vă și recomand această carte.

Cuvinte cu miros văratec de infinit:

 

Detalii: Titlu original: Levels of Life (2014), Traducerea din limba engleză: Radu Paraschivescu, Nr. de pagini: 120, Colecția: Babel, Disponibil la Editura Nemira (2014)

Casa somnului – Jonathan Coe

IMG_20170320_164118_433

Dacă la scriitorii francezi întâlnim un stil mai dulceag, asociat cu metafora, cu voci melodioase, creatoare de emoții moi, flagelate (vezi recenzia cărții ″Mecanica inimii″), la scriitorii britanici contemporani, în schimb, atmosfera este una densă, scriitura este mai riguroasă în neobișnuit, dar nu arctică, ornamentată cu schimbări neașteptate de planuri, cu voci grave și personaje tipice, cumva contorsionate mintal. Mă asociez perfect cu ambele tipuri de scriere!

Aici, cititorul parcurge un drum cu lămuriri precise, un drum fără posibilitatea negației sau a ocolirii inevitabilului, avansând ca un turist ce pornește o călătorie din vârful unui munte stâncos și abrupt, ajungând la nivelul mării și răsuflând ușurat, ca și cum coborârea ar constitui, în general, un efort mai mare decât urcatul, până când acestuia totul îi devine clar (cumva așteptat și logic), năucitor, veridic.

″Casa somnului″ m-a momit ca pe un somnambul umblatul în somn, m-a uimit, m-a transfigurat. Simt că nu vreau să zic nimic mai mult despre această carte, simt că aș vrea să povestesc despre ea pe muțește, așa tăcând.

Vă spun doar cum am ajuns să mi-o achiziționez, astfel ↓:

Concluzie: Citiți-o!

Notițe: somnilocvie = obiceiul de a vorbi în somn, palimpsest = pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text, belicos = care are o atitudine războinică, bătăioasă, agresivă; amenințător, soporific = somnifer; care produce somn (explicații culese din dexonline.ro).

Detalii: Titlu original: The House of Sleep (1997), Traducerea din limba engleză: Radu Paraschivescu, Nr. de pagini: 360, Colecția: Top 10+, Disponibil la Editura Polirom (2001, 2015)

Descriere:The House of Sleep (Casa somnului, 1997) este romanul prin care Coe face pasul din categoria consacratilor in grupul select al maestrilor. In paginile lui palpita patru destine intrepatrunse si doua perioade care nu pot si nu vor sa se delimiteze. Ideea e incitanta, exploatarea ei – fara cusur. O universitate este transformata peste ani intr-o clinica pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sunt studentii de odinioara. Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica, incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex; in fine, Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga constructie.″ (Radu Paraschivescu)

Ieri am tot căutat "Casa somnului".. cam asta am găsit. #thehouseofsleep #jonathancoe

A post shared by Cărti ce tind spre infinit (@cristina.vintura) on

Privighetoarea – Kristin Hannah

″Privighetoarea″ m-a surprins completamente! Am pornit în această misiune relativ fără prea multe așteptări, (à propos, nu mă așteptam nicidecum să escaladez Pirineii), cumva speram să fie ceva excepțional, pentru a putea citi cu rapiditate cele aproape 500 de pagini, dar chiar la asta nu m-am așteptat: o poveste ce surprinde întâmplări din anii celui de-al doilea război mondial (august 1939 – august 1944), mai precis, ni se relatează întâmplări când extrem de dureroase, când umbrite de amintiri fericite, din viața a două surori, din timpul ocupației germane în Franța.

IMG_20170226_202758_171

Acțiunea trece succesiv prin ochii celor două personaje principale, Vianne și Isabelle, relația pe care o au pe parcursul lecturii trecând prin multe dificultăți, constituind totodată și punctul  în jurul căruia se conturează desfășurarea acțiunii. Dacă sora cea mare, Vianne, întruchipează un personaj temperat și fricos în primă instanță, Isabelle, conduce acțiunea pe culmi captivante și pline de pericole, tocmai din pricina faptului că mereu a fost o ″rebelă″, opunându-se în permanență celor care voiam să-i îngrădească felul de a fi, preferând să dea dovadă de curaj, în situații în care și cei mai curajoși ar fi preferat să tacă.

Așadar, personajele sunt conturate cu migală, autoarea americană dăruind prin complexitatea personajelor sale, emoții extrem de puternice și de autentice, iubirea răzbind și de această dată.

Cartea în sine, deși voluminoasă, este extrem de citibilă, atât prin faptul că subiectul te împresoară (mulțumită Editurii Litera m-am atașat de această carte (Mulțumesc mare!), pentru că, dacă aș fi fost lăsată să aleg anumite titluri, printre care să fie și acesta, cu siguranță aș fi fugit de lecturi ce includ următoarele cuvinte: război, lagăre de concentrare, suferința evreilor, nedreptate cruntă, etc, pentru că nu pot digera astfel de subiecte, care pentru mine încă țin de domeniul SF, cumva încă mai sper să nu se fi întâmplat vreodată), cât și prin faptul că acțiunea se desfășoară extrem de antrenant, nepunându-se accent pe descriere (descrierile sunt scurte și la obiect; vreau să spun că sunt prezente acolo unde trebuie, deci nu se aglomerează pagini întregi cu detalii cât de mici, precum se întâmplă în ″Crimă și pedeapsă″, spre exemplu), ci, mai degrabă, pe acțiune, pe relatarea concisă a faptelor, ceea ce mi-a plăcut extrem de util în acest caz, motiv prin care vă recomand să nu vă speriați de numărul mare de pagini.

IMG_20170304_142633_699

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Concluzie: Kristin Hannah a reușit să mă surpindă printr-o lectură ce are toate condimentele necesare pentru a o putea percepe ca pe o carte reușită, picantă cât trebuie (pe ici colo, mai spre final, poate puțin cam mult pentru papilele mele gustativo-livrești), dulceago-acrișoară cât să nu ne oprim din motive de sațietate. M-a lăsat cu impresia că aș mai fi vrut să citesc!

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

″Ce mai era dragostea când o puneai lângă război?″

″Realiză că peisajul sufletului unei femei se poate schimba la fel de rapid precum o lume în război.

Detalii: Titlu original: The Nightingale (2015), Traducerea din limba engleză: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor, Nr. de pagini: 476, Colecția: Blue Moon, Disponibil la Editura Litera (noiembrie 2016)

Descriere: ″Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați. Când un căpitan neamț își stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul.

Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață. Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el. Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă, și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.″ (sursă)

Roșcovanul – J.P. Donleavy

Înainte de toate, mulțumesc mare pentru carte, Editurii Litera!

″Roşcovanul″ nu este pentru oricine, acest personaj nu poate fi, cu certitudine, pe placul tuturor. Recunosc, Sebastian Dangerfield nu a rezonat cu constituția minții mele în foarte multe momente, tocmai pentru că nu suport lenea și nici cinismul, și nici zilele care se târăsc de azi pe mâine, un ieri care cere bani cu împrumut de la un azi care se chinuie și el să trăiască, cam acest gust mi-ar rămas în urma acestei lecturi.

IMG_20170306_190723_246

Sunt convinsă că acest personaj răsunător de atipic, își va găsi cititori care să-l îndrăgească imediat ce comite o inadvertență (sau, mai degrabă, şi-a găsit deja), încă de la primele pagini, pentru că acțiunea începe brusc, fără prea multe menajamente; am simțit cumva că am ratat ceva ce s-a întâmplat înainte ca eu să încep lectura, m-am simțit ca și cum aș fi întârziat la film și nu aş fi văzut începutul. Este ciudat ce zic, dar aşa am simțit!

Mie nu mi-a plăcut acest personaj tocmai pentru că el, prin purtarea sa obișnuită, naturală, sfidează morala și bunul simț. Tocmai acest lucru îl diferențiază și îl poziționează pe un loc unic în literatură, și tocmai din acest motiv, unii dintre voi, cei care citiți astfel de lecturi sau care puteți accepta astfel de personaje, sunt convinsă că veți fi încântați de personalitatea personajului central, și dacă mai luăm în seamă și dialogurile cu prietenii acestuia sau circumstanțele ”murdare″ în care îl regăsim, probabil vă puteți închipui desfășurarea acțiunii.

Așadar, dacă vă atrage descrierea cărții de pe site-ul Editurii Litera, citiți-o imediat! Pe mine m-a scos din confortul meu literar, recunosc; J.P. Donleavy a creat un personaj captivant însă, pe care ajungi să nu îl suporți de la primul schimb de replici, pe de o parte, iar pe de altă parte, care te și farmecă prin indiferența sa desăvârșită. Nu aș dori să mai citesc o carte asemănătoare, tocmai pentru că nu mi-a trezit nicio emoție, neîncadrându-se în tiparul meu de lectură.

Descriere: ″Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, Roşcovanul este o carte de un geniu comic autentic.″ (sursă)

Concluzie: Sunt absolut sigură că ″Roșcovanul″ și-a găsit, de-a lungul timpului, cititori care să rezoneze cu farmecul său, și nu va înceta niciodată să-i ademenească pe cei care caută să se lase încântați de astfel de lecturi, cu personaje autentice, situate mai puțin în sfera eticii; pe mine, din fericire, sau din păcate, nu m-a găsit acasă.

Detalii:

Titlu original: The ginger man (1955)

Traducerea din limba engleză: Mariana Piroteală

Nr. de pagini: 368

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2016)

Mecanica inimii – Mathias Malzieu

E atât de plină de dulceață ″Mecanica inimii″, încât îți vine să te lingi pe degete, după ce o lași din mâini! Și nu este o carte din cremă de zahăr ars, să știți!

img_20170226_183132_763

În primul rând, mulțumesc mare, Green mama, pentru această carte-metaforă; am citit-o atât de lent, încât am crezut că o să dureze o viață întreagă până ce voi răsfoi ultima filă (nu m-aș fi supărat, zău!). Nu am vrut să mă grăbesc, ci am vrut să o degust încet, să adulmec fiecare descriere, apoi să mestec fără grabă multitutinea metaforelor, dar fără rezultat, însă, pentru că nu ai cum să ajungi la saturație, pe cât ai citit, pe-atât ai vrea să mai citești.

Cei care îmi citiți de ceva timp articolele, știți, probabil, cu ce tip de lectură mă potrivesc, dacă nu, mai precizez încă o dată cam pe ce tărâmuri se întinde zona mea de confort: suspans + lirism  ⁄ realism magic  ⁄ povestiri fantastice  ⁄ romane istorice ⁄  romane autobiografice, pe scurt: orice lectură te poate lăsa cu suflarea tăiată, dar care îți și solicită conexiunile neuronale, și ca să fie totul ideal, mai conține și un strop de lirism,  ca să nu fie totul prea ingineresc sau prea tehnic, ci să te cotească, pe ici-acolo, înspre universuri magice, unde imaginața ta se poate desfăta în voie.

De ce am preferat să adaug și paragraful anterior? Este simplu! Mathias Malzieu este acel tip de scriitor, care reușește, cu măiestrie și cu un simț al semanticii extrem de bine implantat în sine, să îmbrace povestea unui copil a cărui inimă poate funcționa normal doar prin intermediul unui ceasornic, cu atâtea metafore și asocieri inedite de cuvinte, încât simți fluturi, la propriu, în stomac. Pe cât de mult se îndrăgostește personajul principal, Jake, de micuța lui cântăreață și pe cât de mult își dorește dragostea ei, pe atât de mult ne atașăm și noi de lumea închipuită de autorul francez.

Călătoria lui Jake m-a surprins și m-a durut în același timp, m-a împins, cumva, spre trecutul care, inevitabil, crește aberant în spatele nostru (Omnia mea mecum porto!), și din care putem sustrage doar un sfert, sau poate mai puțin, din ceea ce am trăit cu adevărat. Eii, cred că asta putem sustrage din această poveste de dragoste adolescentină:  să ne lăsăm călăuziți neîncetat de ceasornic (poate doar astfel putem trăi cu adevărat)!

Ceea ce mă încântă și mai mult, este faptul că ″Mecanica inimii″ a fost ecranizată în 2014, dar mai multe detalii găsiți pe pagina oficială a animației, Jack et la Mécanique du Coeur. Eu mi-am propus să o vizualizez chiar azi, cu ocazia aniversării unui om drag mie, de care îmi este extrem de dor.

Trailer:

Descriere:

″Dacă v-a plăcut ″Micul prinț″, gustați și din ″Mecanica inimii″, o carte ca o inimioară de turtă dulce pentru copii mari. Alegorie luxuriantă creată din vise, imagini, sclipiri, întuneric și fantasme, însuflețită de un cântăreț-autor-compozitor unic. O carte muzicală prin poezia trăirilor, despre un băiat cu un ceasornic în loc de inimă și dragostea lui pentru micuța cântăreață andaluză.″ (sursă)

Concluzie: Dacă vreți să vă rupeți de toată imperfecțiunea lumii și vreți să vă bată tictac-ul pe frecvențe din domeniul metaforic, pune-ți mâna și citiți această carte. Pe mine m-a rupt completamente de realitate, am trăit parcă un vis citind-o. De cum am terminat-o de lecturat, am și luat de pe rafturile bibliotecii continuarea ei metaforică: ″Cel mai mic sărut pomenit vreodată″.

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tu ești copacul meu și ai dat în floare. În seara asta o să închidem lumina și o să-și potrivesc pe muguri o pereche de ochelari. Cu vârfurile ramurilor o să brăzdezi bolta cerească și o să-ți scuturi trunchiul nevăzut pe care se reazămă luna. Alte vise o să ni se cearnă la picioare ca fulgii moi de zăpadă. O să-ți înfigi adânc în pământ rădăcinile în formă de tocuri ascuțite. Lasă-mă să urc în inima ta de bambus, vreau să adorm lângă tine.″ (pag.98)

″Întotdeauna, în vorbele oamenilor mari biruie urâțenia.″ (pag.39)

Detalii:

Titlu original: La mécanique du coeur (2007)

Traducerea din limba franceză: Mihaela Toma Udriște

Nr. de pagini: 192

Colecția: Babel

Disponibil la Editura Nemira (iunie 2009)

Cei care merită să moară – Peter Swanson

„Cei care merită să moară” este a patra carte pe care o citesc din colecția Buzz Books, Editura Litera, după: ″Tot ce nu ți-am spus″ (care a ocupat poziția 6 în topul celor mai interesante cărți citite în 2016), ″Maestra″ și ″Privilegiații″ și pot spune acum, după oareșce experiență, că volumele ce alcătuiesc colecția îți prind prezentul, acum-ul, ca într-o menghină, ținându-te în față filei scrise, nedorind a o abandona până ce nu îi afli deznodământul (cel puțin, asta mi s-a întâmplat mie).

Am început să o răsfoiesc într-o seară, cu gândul de a-mi contura o idee despre autor și despre cartea în sine, dar m-am trezit că parcursesem deja o bucată considerabilă, într-un timp foarte scurt (pentru că se citesc și cu rapiditate volumele acestei colecții), urmând ca după-amiaza zilei următoare să mă găsească cu entuziasmul și/sau nostalgia sfârșitului lecturării. Poate că subiectul nu este unul nemaiîntâlnit, dar felul cum se desfășoară acțiunea, răsturnările de situație, atunci când tu deja ți-ai proiectat un anume tip de final, care se dovedește a fi unul totalmente eronat de fiecare dată când avansezi cu câte un capitol, cred că asta atrage, în fond, cititorul la lectură: surpriza filei următoare, succesiunea faptelor, pistele false, capcanele pe care autorul le pune atât personajelor sale, cât și cititorului.

De aceea, mi-a plăcut întotdeauna genul thriller, tocmai pentru că cititorul nu se simte nicicând plictisit, ci mai degrabă este însoțit de o încordare si o curiozitate necesare lecturii. Am simțit pe tot parcursul cărții o senzație de suficient, atât detaliile, cât și construcția suspansului, au consolidat o poveste închegată, liniară, scrisă cu măiestrie de Peter Swanson, scriitor american. Și în momentele când citeam, dar și acum, îmi trece prin minte următorul gând: cum ar arăta vizual toată această joacă de-a șoarecele și pisica. Dacă își va găsi regizorul potrivit, este posibil să iasă ceva bun din asta.

img_20170119_145330_241

Descriere:

″Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner. La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime. Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber – contrast care le-a aprins cândva pasiunea, dar care a devenit acum un clișeu. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda pentru purtările ei. Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moară…

La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul… cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.″ (sursă)

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de genul thriller, atunci această carte ar putea să vă facă chiar mândri. Citiți-o neapărat! Eu am fost surprinsă de absolut tot: structură, fel de a scrie, personaje, nu încape îndoială că finalul a fost unul pe măsură (trebuie să mărturisesc că mă liniștisem nițel înainte de ultimul paragraf, dar…).

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tata avea o vorbă: la fiecare sută de ani, doar oameni noi.″

Detalii:

Titlu original: The Kind Worth Killing (2015)

Traducerea din limba engleză de: Mirella Acsente

Nr. de pagini: 320

Colecția: Buzz Books

Disponibil la Editura Litera (august 2016)

O altă părere puteți citi pe bookblog.ro, în articolul numit: Uneltiri, crime, tăinuiri.

Notițe: ″nas acvilin″, cărți: ″Iubire otrăvită″ – Josephine Hart, ″Casa strâmbă″ – Agatha Christie, limerick = poezioară de cinci versuri, umoristică, absursă, sau chiar ușor obscenă, cu schema rimelor aabba.

Recomandare muzicală, culeasă din carte:

 

Prea multă fericire – Alice Munro

Recenzia acestei cărți îmi este restanță de anul trecut; nu am intenționat să scriu despre ea tocmai acum, dar am terminat-o în toiul sărbătorilor și nu puteam vorbi despre ″Prea multă fericire″ în peisajul Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei, despre ceva ce îmbrățișează contrariul, și anume realitatea pură, amară, exact așa cum se prezintă ea în cruditatea ei absolută. Cum aș fi putut vorbi despre dramă în preajma Crăciunului? Am preferat să o las deoparte și să încep cât de curând o altă carte, care să-mi îndepărteze gustul amar lăsat de cartea de față. Astfel, am reușit să termin ″Trois″ – Julian Barnes, pe care am devorat-o printre mesele festive, despre aceasta voi vorbi, însă, în zilele ce urmează.

IMG_20161130_170005.jpg

″Scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (Alice Ann Laidlaw, 10 Iulie 1931) este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2013. Numită „a master of the contemporary short story” în cadrul anunțului oficial, Munro este a 13-a femeie căreia i-a fost acordat acest premiu de la înființarea lui în 1901 și până în prezent și al doilea scriitor canadian (primul fiind Saul Bellow în 1976).″ (sursă)

Mă așteptam la altceva (probabil îmi imaginasem personaje ale căror drame să mă zguduie) după ce am citit descrierea oficială a cărții, dar Alice Munro m-a întâmpinat cu un tip de scriitură liniar, deslușit, aspru, extrem de realist, ca o furtună ce este normal să se desfășoare dacă pe cer sunt nori negri.

Într-adevăr, povestirile prezintă bucăți extrem de nefericite din viața personajelor, clar conturate, dar ceea ce surprinde în mod particular nu este intriga în sine, ci mai degrabă accentul pus pe efect, pe ceea ce se întâmplă după tragedie, intonația este a soarelui care împrăștie norii, respectiv ″defectele″ vieții. Acesta este motivul pentru care atmosfera nu este una sumbră și apăsătoare, ci cititorul parcurge cumva relaxat ceea ce se întâmplă în mod natural în această viață, revenirea la un ″ritm sinusal normal″, reclădirea punților distruse, regăsirea speranței sau măcar a normalității, toate acestea fac parte din cursul natural al vieții.

img_20161120_175757

″Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.″ (sursă)

În spatele acțiunii și a personajelor, cred că asta particularizează, în fond, scrisul autoarei canadiene, se întrevede toată compasiunea de care este capabil un scriitor pentru caracterele cărora le dă viață și pe care le împovărează cu dificultăți, tocmai de aceea cititorul se destinde în fața filelor scrise, în ciuda celor descrise.

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de volume cu povestiri (asemenea mie), vă recomand să citiți și volumul acesta pentru că este unul realmente diferit de orice ați citit până acum (cel puțin asta am simțit eu la sfârșitul lecturii).

De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut: Dragă viață (2014), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (2014) și Fugara (2014).

draga-viata-alice-munro-horz

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

“În viață există câteva locuri sau poate doar un singur loc în care se întâmplă ceva anume, și apoi vin toate celelalte locuri, cele obișnuite.” (pag. 181)

“Neștiința ei trezea în el o plăcere care i se topea pe limbă ca o caramelă.” (pag. 194)

“Vreme îndelungată, trecutul se desprinde cu ușurință de tine și cade, și asta pare că vine de la sine, firesc. Scenele trecutului nu dispar, doar devin irelevante.” (pag. 208)

“— Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă, îi spusese prietena ei, Marie Mendelson. Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.” (pag. 279)

“Oricât de bine te-ai descurca atunci când ești sănătos, e de ajuns să fii puțin trist sau să simți apropierea unei răceli ca să te întorci la adăpostul limbii materne.” (pag. 291)

Detalii:

Titlu original: Too much happiness (2009)

Traducerea din limba engleză de: Ioana Opaiț

Nr. de pagini: 336

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2014)

Notițe: piesa ″Un tramvai numit dorință″ (eroină: Blanche DuBois – ″Nu vă ridicați! Sunt doar în trecere pe-aici.″), cărți: ″Moara de pe Floss″ – George Eliot, ″Aripile porumbiței″ – Henry James, cuvinte: escapism (conform dexonline.ro: Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate).

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul totalmente diferit de ceea ce am citit eu până acum până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume interesante să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.

bambini di praga

Mi-au plăcut împletiturile contextuale, mi-a plăcut simplitatea limbajului și ideile reușite pentru a râde, de aceea voi mai citi cărți de acest autor și în viitor (cu siguranță) — cred că asta definește un autor priceput: dorința cititorului de a nu se opri doar la volumul care l-a consacrat, ci de a scotoci mai departe în biblioteca lui, cu certitudinea că orice ar alege, nu va da greș. Să revenim!

Cu excepția câtorva detalii (nu prea înghit normal când sunt poziționate, în diverse situații, animale chinuite sau rănite, dar a fost un singur moment, un singur paragraf de acest tip, peste care nu pot trece însă cu vederea) am surâs într-un mod plăcut la tot dinamismul acțiunii, la evoluția personajelor, la situațiile comice în care sunt puse (cuvinte-cheie: picnic nocturn, pensie, ospiciu, preparate chimice, flori artificiale, viitor fericit, cârnați, pictură), la poznele pe care le întreprind și la melancolia din spatele întregului umor negru, dar nu atât de negru. Să vă spun și că în toată această comicărie absurdă am privit rânduirea cuvintelor și întâmplările ca într-o perfectă normalitate? Cred că asta se datorează scriiturii impecabile. Sau anormalității mele?

Să mai spun că mi-au adus încântare și finalurile capitolelor, dar și sfârșitul cărții? Cred că se subînțelege!

bambini di praga

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Deasupra târgului stătea spânzurată luna, iar apa din bazin se juca cu mingea albă de ping-pong…” (pag. 112)

Detalii:
Titlu original: Bambini di Praga (1965)
Traducere din limba cehă: Corneliu Barborică
Nr. de pagini: 240
Colecție: Serie de autor Bohumil Hrabal
Disponibil la Editura Art (noiembrie 2015)

Descriere:

“Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.” (sursă)

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își ating prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci, mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Poți fi fericit orice s-ar întâmpla – Richard Carlson

Am parcurs această carte în drum spre muncă, fără nicio intenție inițială, dar tot citind, am observat că alt moment mai bun din zi, nu îmi puteam alege. Când ești prins în mulțime, când ești înconjurat de o masă de oameni, ai șansa să observi mai bine principiile care sunt discutate în această carte de psihologie cotidiană. Tot sorbind cuvinte și înțelesuri, îți ridici capul și privești oamenii prinși în tot felul de activități, și te întrebi: oare câți dintre aceștia cu adevărat fericiți?

poti fi fericit orice s-ar intampla

Personal, am optat foarte rar pentru lectura vreunei cărți motivaționale, pentru că sunt mai încăpățânată, ca să spun așa; trebuie să înțeleg o idee psihologic foarte bine, mai mult decât atât trebuie să mă simt capabilă de aplicabilitatea a ceva ce mi se spune fără voce, doar prin cuvinte. Iată că această carte a reușit să ungă câteva sertare ale încăpățânării mele, mai scârțâite.

Am avut pe alocuri impresia că vorbele au glasul oratorului Richard Carlson, foarte aproape de urechile mele, tocmai ca să le prind esența mai bine, creându-se astfel un fel de intimitate între cititor și orator. De câteva ori, chiar era cât pe ce să nu cobor din autobuz la stația corespunzătoare!

poti fi fericit orice s-ar intampla

Richard Carlson (1961 – 2006) este “unul dintre principalii experți americani în domeniul fericirii și un orator motivațional apreciat la nivel mondial.” Stilul lui, clar și direct, dar nu intimidant, te conduce pe un itinerariu al perceperii stării de fericire. El susține că fericirea este o stare naturală, ce nu ar trebui să depindă de factori exteriori: probleme rezolvate, bani, ciocolată, mașini scumpe, partener ideal, etc.

Nu te aștepta, însă, ca după ce ai citit această carte să deții, definitiv și irevocabil, noțiunea de fericire, aceasta depinde numai de psihologia ta, de autoeducare și de înțelegerea corectă a tehnicii, pe care vă recomand să o parcurgeți singuri, citind acest volum. Fericirea depinde de câțiva factori interiori preciși, cum ar fi: înțelegerea gândirii (“Gândirea noastră nu este “realitate”, ci doar o încercare de a interpreta o situație dată. Interpretarea noastră a ceea ce vedem creează o reacție emoțională.”), a stărilor de spirit în continuă schimbare (“Nu lua prea în serios starea de spirit negativă.”), a realităților separate (fiecare om vede realitatea într-un mod propriu și independent), precum și capacitatea de a trăi prezentul.

“Scopul este acela de a înțelege gândirea așa cum e ea: o aptitudine pe care o ai și care îți modelează realitatea din interior spre exterior.” (pag. 47)

Mi-a plăcut, în mod deosebit, că cititorul, pentru sprijinul argumentării și a înțelegerii, primește foarte multe exemple aplicabile și logice, atât pentru a surprinde AȘA DA – ul, cât și pentru a sublinia AȘA NU – ul.

Prin intermediul acestei cărți, am înțeles mai bine de ce perceperea realității exterioare depinde în mare parte de funcționarea armonioasă a lăuntrului meu.

“Poți fi fericit orice s-ar întâmpla” (Cinci principii pentru a-ți păstra perspectiva asupra vieții) ne ajută să înțelegem anumite aspecte simple, prin intermediul cărora să reușim să integrăm titlul în curgerea firească a vieții noastre. Ușor de zis, greu de făcut; dar înțelegerea substanței principiilor, mai apoi punerea lor în practică, este un prim pas, ca primul pas al omului pe lună.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

De fiecare dată când experimentăm viața din starea noastră mentală cea mai naturală, ne simțim fericiți.” (pag. 101)

“O minte “în afara momentului” este un teren fertil pentru griji, anxietăți, regret și vinovăție.” (pag.108)

“Pentru a scăpa de stresul din viața ta, înțelege mai întâi că stresul reprezintă percepția ta asupra situației, și nu ceva inerent acesteia.” (pag. 105)

Detalii:

Titlul original: You Can Be Happy No Matter What

Traducere din limba engleză: Apa Mona

Anul apariției: 2015

Nr de pagini: 224

Disponibil la Editura ACT și Politon

“Fericirea este chiar acum.” (pag. 205)

P.S. Dacă sunteți interesați, despre fericirea la diferite vârste, am scris mai multe aici.

De evitat: paralizia analitică