Arhive categorie: Concursuri

Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Unii dintre voi, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, precis aveți multe amintiri frumoase și unice din copilăria voastră, în care untul apare ca personaj pozitiv de basm, ba pe prispa bunicilor, pe mămăligă proaspăt prăjită pe plita sobei, veche de când lumea, dar văruită mereu proaspăt, ba întins, ca pe o plajă scăldată în soare, pe o felie de pâine prăjită, cu dulceață scoasă de bunici din cămara cu de toate; eu, însă, dragii mei, nu am foarte multe dăți în care untul îmi apare în minte, ca o amintire suavă din perioada copilăriei, pentru că apărea foarte rar, neavând bunici care să dețină vreo văcuță harnică, sau neavând posibilitățile financiare, pentru a avea unt la fiecare mic dejun, ci untul a apărut într-un mod constant, destul de târziu în viața mea, în perioada liceului, și mai apoi, în perioada studenției a rămas ca un virus ca un prieten loial, fără a-mi mai evita mesele, principale sau nu.

Cei care mi-au știut felul de a fi, mai în detaliu, sunt amuzați și acum, poate, de serile în care altceva nu voiam să îmbuc la cină, decât pâine prăjită cu unt și dulceață de-abia primită de acasă, de la părinți conștienți și ei de pasiunea normală nebunească a copilului lor pentru acest aliment, galben ca floarea de păpădie și îmbietor ca laptele proaspăt muls. Da, multe momente amuzante îmi apar în secvențe neîntrerupte înaintea privirii, în care untul este vinovatul, iar colegele mele de cameră, cu certitudine, își amintesc îndeosebi dățile în care mă mai trezeam în miezul nopții cu o dorință aprigă de a mai mânca o felie de unt pe pâine, atât, doar o felie. Eu nu voiam decât ca bucuria să nu rămână neîmpărtășită, de aceea mai trezeam și o colegă să mă acompanieze în acest festin târziu.

Mă trezeam cu bombănituri sau cu vreun oftat resemnat, dar și Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate, înțelegeau copilul din mine, nebun după unt iubitor de unt. După încercam să readorm, dar după așa o masă bogată în infinită plăcere în vitamine, minerale și acizi grași, mă cuprindea mai degrabă cheful de citit sau de vorbit, decât somnul, și uite așa, Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate mai rămâneau o vreme să mă asculte și cum îl recitam pe Nichita sau pe Sorescu. Adormeam amândouă⁄toate la al treilea fel de rimă.

Probabil v-ați dat seama deja care a fost rolul untului în viața mea de până acum, acela de a crea momente fericite, fără a avea vreo intenție de a destrăma prietenii care sunt ba chiar mai durabile cu astfel de amintiri comune. Și de-abia acum, acceptând provocarea de la Kerrygold, realizez că untul a fost puntea de legătură între mine și prietenele-colegele mele de cameră, nodul care a strâns patru fire, venite din patru colțuri diferite ale României, timide la început, dar care au râs în hohote în dreptul blatului, pe care erau aliniate demnele felii cu pâine prăjită cu unt și dulceață, pe când soarele se pierdea într-un apus ireal (în acest articol am și împărtășit cu voi câteva dintre apusurile imprimate atunci pe retină). Numai când mă gândesc la demult, îmi lasă gura apă.

Mutându-mi domiciliul, nu am crezut vreodată că untul va mai avea gustul acela, sau că va mai avea vreodată vreun gust, iar cel de-al doilea motiv pentru care am acceptat provocarea, a fost din simplul fapt, că de când locuiesc în Germania am folosit, preponderent, untul gustos, Kerrygold, pe care l-am descoperit, ca pe-o revelație, chiar aici. Deci, când am citit enunțul provocării, mi-am spus că trebuie să vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că altfel nu m-aș fi regăsit în aceste rânduri. A fost cumva un fel de coincidență de gusturi.

Așadar, nu doar pentru că iubesc untul cremos, irlandez, Kerrygold, descoperit târziu, scriu acest text, ci și pentru că un iubitor de unt, recunoaște, fără doar și poate, rafinamentul unui produs recomandat peste tot în lume, și chiar așa am simțit când am mâncat prima oară unt Kerrygold, pe o chiflă caldă, un fel de moment rafinat din cămin sau ca atunci când citesc o carte scrisă după tiparul meu de cititor. Și acum dacă tot vorbim de tipar de cititor, iată instrucțiunile pentru a mă face fericită a face un cititor fericit:

– Oferă-i cu orice ocazie o carte, și nu orice carte, dăruită oricui, ci gândește-te la acea carte pentru acea persoană (urmărește-i preferințele, observă momentele în care o anumită carte i-a picat cu tronc, reține clipele acelea de revelație când descoperă un titlu nou sau un autor nou, etc).

– Apoi nu-i lăsa pofta în cui și aruncă o pătură în coșul de pe portbagajul bicicletei, un pachet cu unt gustos Kerrygold, chifle proaspete, cât mai calde și un borcan cu dulceață, de orice fel, sau miere, și pedalați undeva spre o oază de verdeață.

– Lasă-l să savureze momentul! Nu-i zice nimic, va înțelege totul când va întinde untul pe pâine!

Cam așa:

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

to-be-continued
(sursă imagine)

Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

Nu știu dacă voi ați fost în Vama noastră Veche, dar pentru mine zilele petrecute acolo, cinci la număr, la o aruncătură de băț de mare, chiar îmi vor fi întotdeauna de neuitat. Experiența s-a numit în acte tabără studențească, dar de fapt a fost o escapadă cu prietene dragi. Și de voi fi să mai ajung verile acasă, acolo am să fug! Și desculță de-ar fi să merg la mare, fără sandale, fără pălărie, doar cu un imens dor de ducă suficient, îngrămădit într-un rucsac asortat cu marea, tot voi zburda spre Vamă.

anigif

Nu știu de ce exact mi-a plăcut atât de mult bucățica de mare din Vamă, probabil pentru că mi-a redat un fel de familiaritate bizară, totul mi s-a părut atât de intim și de atemporal (în ciuda scenariilor pe care mi le-am făcut înainte); și nici când a venit ziua de vineri și clipocitul mării a concurat cu zgomotul motocicletelor nu m-am desprins din această euforie, pentru că părea totul cumva la locul lui. Dar cel mai mult mi-a adus încântare faptul că acea bucățică de țărm avea propria bibliotecă. Da, un cort-bibliotecă mărișor, plin cu cărți, din care am împrumutat o carte de Horațiu Mălăele.

vama vecheIar pe atunci am scris și următorul text, inspirată de  nemărginirea albastră:

Text scris în Vamă, în iulie 2014: Acum, în Vamă, magie pură într-un gram de mare: infinit în față, nisip de necuprins în jos, gânduri alunecânde în sus și oameni esopici alături. Când îi privești simți atâta desfătare concentrată într-un timp atât de strâmt, care parcă nu te mai încape. Iar dorința asta de a nu te mai putea îmbrăca cu timp trecut sau spațiu extins, sau chiar cu tine însuți, se preface parcă într-o pricepere ancestrală aici. La mare.
De unde a venit? Și unde se duce? Își caută sinele rătacitor, și oare când e agitată își spune dorul neogoit? Și oare când e de o transparență magică este prea plină de ea însăși sau e doar sleită de valuri sparte? Și dacă stăvilește timpul ca noi să fim față în față cu noi înșine? Să ne minunăm? Sau să tăcem? Nu, să ne “nisipim” și noi.

Tăcerea e o mare atât de străvezie, în care, scăldat fiind, devii surd. Surd de mare sărată și întinsă. Când taci cu ochii închiși în fața sunetului mării, parcă ești mai aproape de ceva infinit, parcă împrumuți un gram de nemurire nefrământată, ca apoi să ți-o lipești de obrazul ud să se răspândească în flămânzimea ta. E doar frumos la mare.



Și pentru că la următoarea întâlnire cu Vama Veche, voi fi știut de cel mai cool loc de camping din zonă, Sandalandala intitulat (Până și numele e cool, dacă mă întrebați pe mine, — iar când am citit întâia dată numele, nu știu de ce, m-am gândit la multe scoici prinse pe un fir de ață.), — voi ține cont de mai multe aspecte, printre care, și de acest loc minunat, care mai este și plin de cărți.

Iar voi, dragi cititori, dacă cumpărați orice produs de pe site-ul ZorileStore.ro, până pe data de 21 August, puteți ajunge în acest loc minunat, mai repede decât credeți, pentru că veți intra automat “într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, a câte 7 prieteni-câștigători fiecare. Așadar, toți cei 24 de norocoși au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.”

Eu vă urez mult succes tuturor!

10 puncte cocoțate pe un singur „i”

Diana (Illusion’s Street) m-a provocat săptămânile trecute la o leapșă tare interesantă, 10 nebunii de făcut într-o viață, și sincer, mi-a luat ceva timp să mă gândesc, pentru că a fost ca și cum ar fi trebuit să mă așez în fața oglinzii și să îmi privesc acea latură, năbădâioasă, lăsată în paragină de ceva vreme. Mi-a prins bine, pentru că de multă vreme nu mi-am supus ego-ul la un fel de introspecție, nici nu prea îmi place să vorbesc despre mine cu mine, ce-i drept! Dar să nu o mai lungesc şi să dăm drumul listei cu puncte cocoțate pe un singur i:

1. Cred că ar fi ceva extrem de nebunesc să merg într-un studio și să înregistrez o melodie, prietenii mei vor fi extrem de încântați să primească ceva mai mult decât o demonstrație scurtă de voce de mierlă la întâlnirile noastre. Aici a se observa ironia absolută! Cred că după voi rămâne și fără prieteni, și cu un material audio, din categoria FAILED. Dar ar fi ceva nebunesc, de-a binelea! Tanana na na!

2. De curând am dat accidental de un video care mi-a surescitat dorința de adrenalină și chiar cred că mi-ar plăcea să încerc “The longest and fastest zipline in Europe”. Dacă v-am captat atenția, vă invit să accesați acest link: http://www.zipworld.co.uk/.

3. Și dacă tot vorbim de adrenalină, tare m-aș mira să mă trezesc într-o zi cu dorința de a retesta vreun roller coaster, și nu unul micuț, ca cel încercat deja, deși a fost suficient să zic indubitabil: NEVER AGAIN!, ci unul de nivelul celui din Rust (Europa-Park, Silver Star), Germania, considerat cel mai mare din Europa.

4. Und jetzt lass mich bitte erst verschnaufen! După atâta adrenalină, să ne tragem sufletul întâi! Și probabil deja v-ați imaginat că cel puțin o nebunie va include măcar un cuvânt din familia lexicală a cuvântului “lectură”. Da, mi-ar plăcea să pot “închiria” o zi de stat singură într-o bibliotecă imensă, pentru a palpa cărți în ediții princeps, și nu numai; pur și simplu să mă pierd cu totul acolo, măcar pentru o zi. Nu știu dacă această dorință va fi vreodată realizată chiar în condițiile acestea, dar tot voi vizita Biblioteca Mănăstirii Admont din Austria (a opta minune a lumii, by the way), măcar o dată. Nu-i așa că e genială? Mai multe imagini puteți vedea aici.

admond austria
(sursă)

5. Eu quero aprender Português! Da, vreau să învăț portugheza, și încă de foarte multă vreme! Și nu știu dacă e ceva chiar nebunesc dacă ținem cont de faptul că limba germană nu mai îmi apare ca o limbă SF, cred că limba portugheză chiar mi-ar apărea ca una ușoară și funny! Îmi place atât de mult pronunția ei melodioasă! Eu gosto!

6. Tare mi-ar plăcea un an (sau doi) de colindat toată lumea asta incredibil de frumoasă; “Doi oameni, un câine și o rulotă”, ar putea fi chiar titlul primei mele cărți (dreaming face here), o lună, ultima rezervată doar pentru a străbate meleagurile României. Sunt atât de multe locuri de vizitat, de descoperit, încât concediile nu ajung nici pe o măsea!

7. Și uite, încă ceva nebunesc, să scriu o carte! Nu știu dacă mă voi simți vreodată suficient de pregătită pentru asta, probabil din pricina faptului că nu o să mă debarasez nicicând de tendința perpetuă de a îmi perfecționa scrisul.

8. Continui cu “nebuniile de cititor”, și știți ce ar mai fi chiar nebunesc, absolut nebunesc: să existe un job, “Cititor” intitulat (care nu ar fi chiar job, pentru că ar fi mai mult o plăcere), și să mai fie și bine plătit, haha! Aaa, și să existe și posibilitatea de ore suplimentare! Da, să existe o firmă.. aaa.. de citit, care să te plătească că iubești să citești și că citești! Astfel, nu am mai scotoci după timp liber în goana asta după carieră⁄bani, ca să apucăm repede o carte în mâini. Nu spun că munca nu poate fi îmbinată cu plăcutul sau că nu există oameni care fac ceea ce au visat, doar că posibilitățile pentru cititorii înrăiți nu sunt tocmai vaste. Aici, mă puteți contrazice :D!

9. Ar fi nebunesc să locuiesc în România din nou, alături de cei dragi! Ar fi chiar ideal!

10. Nu degeaba am lăsat această dorință ultima în lista de “apucături”, ci tocmai pentru că este cea mai realizabilă, cea mai aproape de acum; mai mult pentru voi, dragi cititori, decât pentru mine. Și cum mi-a plăcut atât de mult în Vama Veche acum doi ani, vă recomand să luați aminte de Sandalandala, cel mai cool loc de camping din Vamă. Mie nu îmi rămâne decât să visez până anul viitor la acest loc (Mă și văd acolo citind!), delectându-mă cu imaginile pe care voi, câștigătorii, le veți face cunoscute, pentru că:

“Cei de la ZorileStore.ro au o pregatit o campanie foarte interesantă pentru clienți: cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 castigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.” (sursă)

 

Cred că pentru această colecție de dorințe nebunești, nu aș avea nevoie decât de un rucsac, micuț, încăpător, asortat cu azuriul mării, atât cât să îmi încapă tot dorul nebun de mare și de ducă. Dar despre rucsac voi povesti într-un articol următor! Voi de ce aveți nevoie să fugiți la mare? De sandale, de pălărie sau doar de un bilet câștigător? Cred că pe ZorileStore.ro găsiți de toate! Mult succes tuturor!

Iar eu voi încerca să bifez din lista mea de nebunii, rând pe rând! Când mă angajez ca “cititor”, vă anunț și pe voi, sau poate îmi deschid propriul business, who knows? Ceva să sune ca Sandalandala!

#femeipebune întâlnite în cărți

Întotdeauna am simțit un fel de mândrie subtilă când, pierdută printre cuvintele vreunui roman, personajul principal întruchipa o femeie cât zece bărbați la un loc. Și, deși acest lucru nu se adeverește doar pe fila scrisă, femeia a fost întotdeauna privită ca o forță a naturii, caracterizată de puterea ei incredibilă, care izvorăște chiar și din pămând arid câteodată, și de o dragoste infinită, oferită necondiționat, chiar și în cele mai inumane condiții.

#femeipebune au traversat dintotdeauna literatura, le-am “întâlnit” cu toții pe Vitoria Lipan (“Baltagul” – Mihail Sadoveanu), tipul muntencii inteligente și abile, obișnuită cu asprimea vieții și cu exactitatea datinilor, pe Mara – Ioan Slavici, pe Elizabeth Bennet (“Mândrie şi Prejudecată” – Jane Austen) sau pe “Jane Eyre” – Charlotte Brontë, toate aceste exemple ne-au oferit monstre de convingere, de singuranță de sine, câteodată în ciuda barbarismului, de agerime, de ambiție (aici o amintesc și pe Scarlett O’Hara din “Pe Aripile Vântului” – Margaret Mitchell), dar mie acum îmi revine responsabilitatea de a îmi reaminti personaje feminine, care au lăsat dâre adânci în evoluția mea de cititor, dar și ce alte cărți mi-au mai atras atenția în ultimul timp, cu personaje feminine, de care mi-ar plăcea să iau aminte.

personaje feminine din literatura
Surse imagini: Jane Eyre, Vitoria Lipan, Tess D`Uberville, Janie Starks, Scarlett O’Hara, Elizabeth Bennet

Dacă în ultimul articol (despre aniversarea blogului) am menționat deja prima mea recenzie, “Splendida cetate a celor o mie de sori”, o voi aminti și de această dată, pentru că cele două personaje principale feminine mi-au apărut ca două importante lecții de viață, fără de care acest articol nu ar fi fost posibil. Și pe atunci, când povestea făcea încă să îmi tremure corpul, spuneam așa:

“Este o poveste tulburătoare, scrisă prin ochii a două femei, Mariam și Laila, două destine care se unesc la o răscruce de viață pentru a aduce cititorului atâtea dovezi de neputință și sacrificiu, într-o lume și într-un timp („al ocupației sovietice, jihadului dus împotriva ei, războiului civil și al terorii instaurate de regimul taliban”) care par utopice, a căror dimensiuni par a se întinde dincolo de sfera realității și înțelegerii noastre.” (mai multe puteți citi aici)

Această incursiune în inumanitatea acelor timpuri, mi-a amintit și de personajul feminin, întruchipat de Thomas Hardy, romancier și poet englez, în romanul “Tess D‘Uberville”, o femeie caracterizată de tărie, în ciuda condițiilor precare (sărăcie, abuz) și voința de nestăvilit de a o lua de la capăt. Îmi amintesc cât de impresionată am fost când am citit acestă carte, la o vârstă cam prematură, zic eu.

#femeipebune

O altă carte, ce ar putea fi catalogată și ca autobiografie, pentru că descrie o poveste reală ce s-a întâmplat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este “Între cer și pământ” și prezintă viața a două femei, Anica (și protagonist și narator) și Marta, doctor pasionat și săritor, ce trăiește momente inumane, care pică greu imaginației cititorului. Ambele “femei pe bune” din aceste memorii întăresc, în ciuda îndoielii cititorului, acea veche sintagmă de “renunțare la sine pentru iubire”, acea iubire care face bine însă.

Și pentru că sunt și alte personalități feminine din literatură asupra cărora merită să ne aplecăm cu simțurile ciulite, voi adăuga la aceste rânduri și cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc, și anume: “Their Eyes Were Watching God” Zora Neale Hurston (incluzând și filmul aici, pe care mi-ar plăcea să-l vizionez cât de curând) și “Cel care mă așteaptă” Parinoush Saniee.

Voi ce recomandări de lectură, cu personaje principale feminine, puteți adăga la acest articol?

De asemenea, trebuie să vă povestesc și cum am ajuns la ideea articolului: recent am descoperit campania #femeipebune, organizată de Lactacyd România, pe pagina de Facebook, și cum surprizele nu sunt de neglijat, mai ales pentru cei care folosesc aceste produse, mi-am spus că nu ar fi o idee rea să scriu un articol despre personajele feminine care mi-au inspirat mie încredere trainică și care au trăit acel tip de poveste din care cititorul are numai de învățat.

Și cum eu am beneficiat de reducerea de 25% la achiziționarea unui produs din gama Lactacyd, vă invit să vă nominalizați și voi o prietenă ca “femeie pe bune” până pe 9 august, intrând pe pagina campaniei și urmând pașii întocmai. Apoi, prezentându-vă în farmaciile Sensiblu cu voucherul printat sau în format electronic, primiți această reducerea de 25% și 1 pachet de șervețele Lactacyd cadou. Mi-ar fi plăcut să pot face o fotografie explicită, dar voi primi produsele din România de-abia săptămâna viitoare! Mult succes!

Madame Butterfly și Sencha + invitație la ceai

Era o vară toridă când l-a cunoscut, când s-a îndrăgostit.

Sencha era un bărbat atât de fermecător, dar atât de prăpădit,

de nicicând nu ar fi gândit

Madame Butterfly, cea mai frumoasă domniță a curții regale,

l-ar fi iubit,

și nici de i-ar fi declarat verde în față iubirea,

tot n-ar fi crezut.

Cum să îi vorbească,

când acea făptură mică, grațioasă,

cu ochii atât de misterioși, de culoarea ceaiului verde,

și pielea de culoarea mierii,

încât ți se înmoaie genunchii,

ca un cub de gheață într-un ceai fierbinte,

când numai pentru a o privi ți-s ochii,

era atât de departe în visele lui.

Îi găsise chiar și o alintătură: Piersica.

La acest fruct i-a zburat mintea când a văzut-o întâia dată,

tocmai că aceste fructe erau, nu doar preferate,

dar și cultivate,

pentru regii și împărații de odinioară.

Iar ea așa părea, un fel de Wu Zetian a lumii lui:

te prindea cu ochii în strânsoarea genelor ei lungi,

și te ținea acolo, la umbra ploapelor,

ca pentru o clipă să nu mai simți de-afară soarele dogoritor,

ci un fel de liniște răcoroasă.

Aproape că îi era rușine că se îndrăgostise,

mai că i se părea, de-a dreptul, o ticăloșie,

ceea ce dintotdeauna simțise

pentru Butterfly, cea plină de gingășie,

dar şi de avuție.

Iar el era doar un grădinar la curtea tatălui ei.

Dar într-o zi, frumoasa Butterfly îi spune,

cu o voce parcă atemporală

și o privire dulceagă:

— Sencha, nu ai dori oare să mă inviți la un ceai răcoros?


Continuarea putem să ne-o imaginăm,

că de n-ar fi fost,

astăzi nu am fi putut să ne bucurăm

de Ice Tea-ul gustos ce i l-a preparat Sencha domniței lui.

Acea combinație perfectă între ei doi:

ceaiul verde simbolizându-l pe el, umilul grădinar, și Piersica.

El, chezășie în buna funcționare,

iar ea, de îndulcirea vieții răspunzătoare.

L-a numit Madame Butterfly (poțiunea iubirii lor);

atunci considerat o plăcere cochetă,

azi ne ajută să ocolim sintagma de “vară defectă”.

ceai-verde-sencha-cu-piersici


Eu așa îmi imaginez ceaiul, un fel de amestec infuzat perfect între arome complementar alese, ca un fel de artificiu al vieții, pentru că doar privind în ceasca de ceai, aburindu-ți-se ochelarii, ești cuprins de o completă bună dispoziție. Și nu am ales la întâmplare ceaiul Madame Butterfly, ci pentru că piersica este fructul meu favorit, iar în ceai mi-a apărut ca o fantasmă a unei povești de dragoste demult trăite, din perioada în care domnițele râdeau subtil și purtau umbreluțe pentru a-și feri pielea de razele mai răzlețe, şi respectau cu desăvârșire ora ceaiului, servit în ceșcuțe de argint. Oare cei de pe artaceaiului.ro nu fac și livrări speciale, în trecut?

Iar eu iar m-am lăsat purtată de alte vremuri! Așa că, revin în prezent și vă invit la un ceai răcoros; iar voi, dacă doriți să aflați mai multe detalii despre acesta, accesați acest link. Să aveți o vară frumoasă şi răcoroasă!

„O piatră gânditoare”

Întotdeauna am văzut “piatra” ca unul dintre cele mai speciale materiale de construcții, piatra de temelie și lemnul de susținere, înfrățit de natură cu piatra. Două elemente ce se completează, unul este moale și relativ ușor de modelat, celălalt prezintă duritate, rigititate, și aproape ai putea crede că nu fluidizează nicio emoție. Hehe, numai dacă vă spun câte pietre mi-au smuls mie lacrimi, când mama se hotăra la curățenia generală să îmi mai rarefieze colecția de pietre din vitrina, în care numai pietrele nu își găseau locul, nu ați mai crede că acest agregat este de piatră. Dar să nu ne pierdem în amintiri din copilărie, pentru că iar îmi fuge mintea, de scapără pietrele, acasă.

Și pentru că am decis să îmi pun carul în pietre, vă voi și spune de ce visez la o casă care să conțină cât mai multă piatră, pentru că n-aș vrea să mai iasă la socoteală încă o idee, cu titulatura de piatră în casă!

Poate că nimeni nu mi-a înțeles, în totalitate, afinitatea pentru acest complex de substanțe minerale, îngemănate într-un mod desăvârșit unele într-altele; ba chiar unii se amuzau când mă vedeau că mă aplec după vreo “piatră interesantă”, ca mai apoi să îmi alunece moale printre degete, în reflexele soarelui împietrit pe cerul amiezii, analizându-i fiecare culoare unică (albastrul înverzit, portocaliul vărgat, griul tuciuriu, etc.); după care o vâram cu repeziciune în rucsac și zâmbeam liniștită, ca și cum mi-aș fi luat iarăși o piatră de pe inimă.

Am realizat că sunt un pătimaș veritabil, când colecția se întinsese considerabil. Iar când am fost întrebată ce voi face cu atâtea pietre, am răspuns: “Îmi voi face o casă! Toate pietrele vor fi pietre de temelie!” Eram atât de entuziasmată de această idee, deși eram privită cu sceptism, și poate încă mai sclipește în vreun colț de minte acest vis copilăresc. În vizor tot stă acel șemineu în care mocnește focul, când afară e un ger de crapă pietrele. Și mai știu că cel care visează, nu calcă nicicând în piatră seacă.

Îmi place piatra, ca element de construcție, pentru că poate juca orice rol, simbolic este prezentă în toate etapele vieții, ca un fel de certitudine a ei:

  • Dacă este să ne referim chiar și la originea unei familii, la întemeierea ei, totul începe cu urarea: “Casă de piatră!”, piatra fiind simbolul trăiniciei și al rezistenței acelui început de drum.
  • Și ca să nu rămână piatră cu piatră, acest material se adaugă la baza construcției, pentru ca nimic din ce se clădește ulterior prin conviețuire să nu se distrugă, să nu se dărâme. Fie că o folosim pentru susținerea pereților sau fie că o folosim ca element de decor, fie că o utilizăm pentru susținerea malurilor de pământ sau ca elemente sculpturale sau pietriș în alveole, piatra va inspira întotdeauna tărie și rezistență. Mie chiar îmi sugerează eleganță și rafinament, când este folosită în spații interioare (baie, cameră de zi, bucătătie, etc). Când visam la casa mea din piatră, chiar îmi imaginam spații în care piatra să domine, de exemplu un perete complet în camera de zi, cu rafturi pline cu cărți, între care să fie integrate imagini alb-negru. Sau mă gândeam la pardoseala din baie, realizată total din piatră de râu, și de ce nu, chiar și în mobilierul de bucătărie integrată, cât mai mult.
  • Cu trecerea anilor i se dovedește, cu certitudine, imaginea de piatră de încredere. Nimeni nu ne asigură că nu vom mai avea într-o astfel de construcție pietre pe inimă, dar tot acolo vom găsi și puterea sau imboldul să ne scoatem speranța și din piatră seacă și să mergem înainte.
  • Cumva, toate etapele vieții se sprijină pe cuvântul “piatră”.

La finalul acestui articol, vă las în compania unei poezii inspirate: Piatră să fiu – Valeriu Butulescu

Pe câmpul primăverii
atâta frumuseţe muritoare
piatră să fiu

o ploaie mă dezgroapă
alta mă ascunde
piatră să fiu

piatră gânditoare.

Concurs: Care e poezia de dragoste de care te-ai îndrăgostit?

Poezia este, poate, cea mai delicată parte a literaturii, poate nu mulți o percep, poate nu mulți se sincronizează cu romantismul pur dar, cu certitudine, tuturor ne place să ne amuzăm din te și miri ce, ca mai apoi să se așterne o bunădispoziție molipsitoare. Văd această carte ca pe una care binedispune amintirea!

Deși nu știu foarte multe despre cartea pe care o puteți câștiga cu ocazia concursului organizat de carturesti.ro, sunt sigură că această colecție de poezii m-ar provoca la bunădispoziție desăvârșită, mai ales că este însoțită și de ilustrații. Numai cât privesc coperta asta năstrușnică, mă și pun pe zâmbit!

446452-0

Iată descrierea cărții:

Cartea săruturilor strânge într-un volum 42 de tipuri de sărut trăite chiar de cititori, puse în versuri de Iv cel Naiv și ilustrate de Vali Petridean. De la cel mai nevinovat la cel mai electrizant, de la cel mai familiar la cel mai spontan, de la pasiune la pupic, multe dintre săruturile trăite sau imaginate de cititori se regăsesc aici. Cartea săruturilor nu e este doar pentru cei îndrăgostiți: părinți, iubiți, bunici, prieteni sau copii veţi descoperi poezia propriilor săruturi între paginile ilustrate.”

Nu-i așa că sună interesant? Și ca să nu creez nerăbdare inutilă, îți spun imediat cum poți intra în posesia acesteia. Așadar:

Ce trebuie să faci?

Intră pe pagina de concurs și spune într-un comentariu care este poezia de iubire preferată, cea de care îți amintești de fiecare dată cu bucurie sau cu nostalgie, cea, ale cărei versuri, îți apare inerțial pe buze. Nu uita să îți și argumentezi răspunsul.

Ce poți câștiga?

În urma tragerii la sorți, poți câștiga unul din cele 10 premii, constând în câte o “Cartea săruturilor”, însoțită și de autograful lui Iv cel Naiv.

Până când să te înscrii?

Tragerea la sorți va avea loc pe data de 1 iunie, la ora 14:00, așadar perioada de desfășurare a concursului este: 20 mai – 1 iunie. Te sfătuiesc să completezi adresa de e-mail corect, pentru a putea fi contactat fără impedimente. Eu îți doresc mult succes!

Iar pentru cei mai puțin norocoși, cei care nu se vor număra printre cei 10 câștigători, atașez aici link-ul unde puteți comanda acestă carte plină ochi cu săruturi rememorate și ilustrate.

arrow-195-xxl

cartea saruturilor

Încă o dată, suuuucceeeess!

P.S. Poeziile lui Iv cel Naiv le puteți citi pe ivcelnaiv.ro. Eu mi-am petrecut ceva timp printre versurile dumnealui, am mai voit să citesc încă una, și iar una, până nu am mai putut de somn. Voi reveni oricând, cu drag! Chiar vă recomand!

Inspirație și ceai, în versuri albe

Să îmi pun de un ceai.

(Sinapsele, arterele, prea se încâlcesc unele în altele.

Sunt ca un nevolnic îmbătat de o lumină surdă, goală,

ce schițează somnoroasă pe perete o dimineață decofeinizată.)

Să fie concentrat, să fie îmbobocit, să fie aducător de noroc și creșteri exponețiale de buze crăpade de somn.

Să fie alb, să fie înfloritor, să fie parfumat,

și delicat,

și să mă îmbrățișeze mai strâns decât ai zice Tea-to-go.

Idei cu nemiluita se fugăresc dintr-un colț de gând în altul,

ca otrăvite de “efectul dăunător al stresului oxidativ”.

Ca unui arivist,

neinspirația apare-mi ca o inflamație în corp,

ce nu permite cuvintelor să se împrăștie curativ pe hârtia virtuală.

Între timp, ceaiul e gata.

În ceașca transparentă, infuzia își pregătește bagheta magică.

“Spectacolul vizual” Fortune Balls (Bilele Norocului) își ridică

cortina căzută peste ploapele-mi amorțite.

Mă uit curioasă din toate părțile.

Aburii par că practică sport nautic pe gura ceștii de ceai,

izbucnind ca niște gheizere.

În Camera din față,

acum e o pseudo-ceață.

Nescăpând nicio clipă inflorescența din ochii curioși, eclectici,

Îmi iau un scaun gol cu mâna rămasă liberă,

și mă așez în tăcerea încălzită de aburii ceaiului.

ceai fortune balls

Și nu știu cum, prin ce algoritmi, prin ce permutări de secunde,

gândul întâi se ia de mână cu gândul de-al doilea,

până când ideile se ordonează într-o martingală necesară.

Și pe când mi se ștergea mintea de sudoare,

zărești și tu, ochiule, albastrule, în apropiata depărtare

o așa clară arătare?

E ea, Inspirația.

Iluminat fug să scriu.

Să mai bem și altădată ceai, spun.

teatru si ceai

P.S. Dacă v-am făcut poftă de un ceai, vă recomand să intrați aici; puteți găsi o multitudine de sortimente de ceaiuri (inclusiv pe cel descris de mine în mini-povestea de mai sus), dar nu numai. Enjoy!

Voi cu ce vă ademeniți inspirația? Eu mă bazez întotdeauna pe un ceai aburind și pe o carte prețioasă.

Aa, și încă ceva, fiind prima mea încercare, cum vi se pare prima poveste în versuri (albe)? Mulțumesc pentru feed-back!

Concurs: Câștigă o excursie pe o insulă grecească!

Grecia înseamnă pentru foarte mulți vacanța perfectă, pentru cei care au trăit pe propria piele “visul unei nopți grecești” bineînțeles, iar pentru cei care încă nu s-au înfruptat cu nicio fărâmă din acest tărâm și încă nu au făcut băi de soare cu iz grecesc, țin să dau mai departe sfoară-n țară concursul văratic a celor de la carturesti.ro.

concurs carturesti

Mie mi-au plăcut întotdeauna spontaneitatea și imprevizibilul, ce au stat la baza unui concediu reușit, dar mai mult decât atât, m-am lăsat întotdeauna surprinsă de escapadele neprevăzute. Dacă te numeri și tu printre cei cărora le place să se lase surpinși, ia aminte la acest concurs.

Ce ai de făcut?

Plaseasă o comandă aici și bifează în procesul de finalizare a comenzii că dorești să iei parte la acest concurs. Astfel îți poți completa valiza și cu o carte, sau mai multe, de citit când adulmeci leneș mirosul sărat de mare.

Iată câteva recomandări de lectură pe care le-am găsit pe site, numai potrivite pentru vacanță:

recomandari de vacanta

sageata

evadari din iubire

Comenzile se pot plasa în perioada 3 mai – 3 iunie 2016. Pe 4 iunie afli dacă ai câștigat!

Corfu, Creta, Kos sau Zakynthos? Voi ce recomandați?

Mult succes vă doresc!

Când a trăi înseamnă a reutiliza

Oricine visează ca activitatea-i de toate zilele, cea prin care se obțin acele hârtii trebuincioase, să nu se numească “muncă”, ci mai degrabă “hobby”, ceva de care, se presupune, că nu te-ai plictisi și ceva ce ai putea practica la infinit, și care ți-ar și aduce satisfacția sufletească necesară pentru a înainta cu capul sus și cu zâmbetul până la urechi.

Ce am povestit mai sus, însă, ar putea fi privit de o bună parte a populației ca un ideal greu de înfăptuit, greu de palpat. Poate pentru că unii nu au nicio pasiune, poate că unii vor să aibă acea siguranță financiară și pe prea puțini îi interesează dacă obțin vreo emoție, vreun triumf interior în urma acesteia sau nu. Parcă și trăirile s-au industrializat.

Nici pe departe! Încă se mai pot realiza lucruri de suflet, de minți care, mai degrabă, preferă să acționeze ei înșiși, decât să se lase acționați ca niște păpuși la teatru.

Cum nu aș vrea să o mai lungesc cu introducerea, cei mai puțini dintre voi, dragi cititori, știți că pe lângă dragostea mea pentru lectură, tehnica reutilizării este a doua mea mare pasiune, și nu neapărat pentru că am absolvit o facultate în domeniul energiilor regenerabile, ci pentru că întotdeauna mi-am dorit să pot salva ceva. Chiar și un bec.

Așadar, în urma provocării celor de la Provident: “Ce pasiune ai transforma într-un business, dacă ai avea 10.000 de lei?” m-am auzit rostind un răspuns parcă instinctiv: “Aș reautiliza”. Cu certitudine, aș reutiliza!

Și cum am avut întotdeauna o slăbiciune pentru becurile care se aruncă după ce își pierd lumina, te mai și miri pe unde, aș putea face primii pași în propriul business începând prin reutilizarea becurilor incandescente. Nu am nevoie decât de becurile care se aruncă oricum (și care pot fi chiar periculoase dacă nu se aruncă într-un loc de colectare selectivă), de creativitate cât cuprinde și de un loc potrivit, unde mai apoi le-aș putea expune publicului larg, un spațiu din care cărțile să nu lipsească și nici aburii de ceai/cafea.

becuri reutilizate
Surse obiecte din imagine: 1, 2, 3

Cum ar suna: Cafeneaua “B.E.C”, acronimul putându-se prelungi astfel: Bea Ecologic Ceai? Asta aș face dacă aș avea suma necesară pentru a putea investi.

Îmaginează-te că treci pragul Cafenelei B.E.C: lângă peretele din dreapta rafturi din lăzi de lemn, pe care sunt ordonate atipic cărți vechi și noi, deasupra cărora domnește aerul de anticariat și de carte proaspăt ieșită de sub tipar, amestecat îmbătător cu mirosul tare al boabelor de cafea, proaspăt măcinate. Pe peretele din stânga, cel cu ferestrele, sunt montate rafturi scurte, pe care stau maiestoase becurile reutilizate. În spate este situat spațiul de lucru. Văd totul într-o simbioză perfectă: cărți, reutilizare, ceai/cafea, culori calde (tonuri deschise de vernil, gri, crem și mult alb). Totul arată “bec” (așa îi place tatălui meu să spună), adică perfect organizat!

Cum aș face ca această idee să meargă?

Etapele pot fi mult mai complexe și pot include și alte subetape; mai jos însă am enumerat un prim început de plan. Cam așa:

1. Găsirea locului de închiriat și amenajarea spațiului de colectare a becurilor (afară sau înăuntru, în funcție de spațiu). Se pot amenaja și alte centre de colectare, de exemplu lângă magazinele principale.

2. Renovare, organizare, asamblare, amenajare, decorațiuni interioare. Îmi imaginez un colț din cafenea (cămara de lucru) care să fie rezervat doar pentru reutilizarea becurilor. Acestea vor decora cafeneaua, dar vor putea fi şi vândute aici (poate fi realizat, de exemplu, un catalog separat de prezentare) sau la târguri cu obiecte handmade.

3. Conceperea meniului și a altor produse publicitare (flyere, afișe, etc), precum şi realizarea paginii web. Ideal ar fi ca toate acestea să fie realizate pe perioada renovării.

4. Mai apoi, ideal ar fi ca toate băuturile să fie servite în becuri reutilizate. Oare e posibil?!

5. Inaugurarea cafenelei cu o seară de muzică live. Ulterior, aici se vor aloca seri diferite pentru teatru, literatură și muzică live. Dar înainte de toate, se vor organiza cursuri pe tema reutilizării, pentru cei mici, dar și pentru cei mari (de exemplu: petrecerea timpului în familie prin intermediul reutilizării).

Se pot face atât de multe lucruri din becurile arse: de la vaze de flori, recipiente de depozitare (a bomboanelor, a ingredientelor, a clămițelor, etc), globuri pentru pomul de Crăciun, fețe haioase de Helloween, ghiveche pentru plante, candele, candelabre, clepsidre, până la adevărate piese de artă! Iată câteva idei de reutilizare:

diybazaar-becuri-reciclate-3-vert
Surse imagini: 1, 2, 3
ssd
Sursă imagine: Pinterest

Nu-i așa că sunt geniale?

Acestea fiind spuse, poate cândva mă voi putea bucura de un ceai sorbit dintr-o ceașcă ce aduce a bec reutilizat parcă, într-o cafenea atipică și pe o vreme ploioasă ca cea de acum, gândindu-mă că lumina incandescentă pâlpâie încă.

Iar voi, dragi cititori, ce ați face cu această sumă? În ce ați investi?

Și nu uitați să reutilizați!