Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Unii dintre voi, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, precis aveți multe amintiri frumoase și unice din copilăria voastră, în care untul apare ca personaj pozitiv de basm, ba pe prispa bunicilor, pe mămăligă proaspăt prăjită pe plita sobei, veche de când lumea, dar văruită mereu proaspăt, ba întins, ca pe o plajă scăldată în soare, pe o felie de pâine prăjită, cu dulceață scoasă de bunici din cămara cu de toate; eu, însă, dragii mei, nu am foarte multe dăți în care untul îmi apare în minte, ca o amintire suavă din perioada copilăriei, pentru că apărea … Continuă să citești Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

Nu știu dacă voi ați fost în Vama noastră Veche, dar pentru mine zilele petrecute acolo, cinci la număr, la o aruncătură de băț de mare, chiar îmi vor fi întotdeauna de neuitat. Experiența s-a numit în acte tabără studențească, dar de fapt a fost o escapadă cu prietene dragi. Și de voi fi să mai ajung verile acasă, acolo am să fug! Și desculță de-ar fi să merg la mare, fără sandale, fără pălărie, doar cu un imens dor de ducă suficient, îngrămădit într-un rucsac asortat cu marea, tot voi zburda spre Vamă. Nu știu de ce exact mi-a plăcut atât … Continuă să citești Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

10 puncte cocoțate pe un singur „i”

Diana (Illusion’s Street) m-a provocat săptămânile trecute la o leapșă tare interesantă, 10 nebunii de făcut într-o viață, și sincer, mi-a luat ceva timp să mă gândesc, pentru că a fost ca și cum ar fi trebuit să mă așez în fața oglinzii și să îmi privesc acea latură, năbădâioasă, lăsată în paragină de ceva vreme. Mi-a prins bine, pentru că de multă vreme nu mi-am supus ego-ul la un fel de introspecție, nici nu prea îmi place să vorbesc despre mine cu mine, ce-i drept! Dar să nu o mai lungesc şi să dăm drumul listei cu puncte cocoțate … Continuă să citești 10 puncte cocoțate pe un singur „i”

Madame Butterfly și Sencha + invitație la ceai

Era o vară toridă când l-a cunoscut, când s-a îndrăgostit. Sencha era un bărbat atât de fermecător, dar atât de prăpădit, de nicicând nu ar fi gândit că Madame Butterfly, cea mai frumoasă domniță a curții regale, l-ar fi iubit, și nici de i-ar fi declarat verde în față iubirea, tot n-ar fi crezut. Cum să îi vorbească, când acea făptură mică, grațioasă, cu ochii atât de misterioși, de culoarea ceaiului verde, și pielea de culoarea mierii, încât ți se înmoaie genunchii, ca un cub de gheață într-un ceai fierbinte, când numai pentru a o privi ți-s ochii, era atât … Continuă să citești Madame Butterfly și Sencha + invitație la ceai

Inspirație și ceai, în versuri albe

Să îmi pun de un ceai. (Sinapsele, arterele, prea se încâlcesc unele în altele. Sunt ca un nevolnic îmbătat de o lumină surdă, goală, ce schițează somnoroasă pe perete o dimineață decofeinizată.) Să fie concentrat, să fie îmbobocit, să fie aducător de noroc și creșteri exponețiale de buze crăpade de somn. Să fie alb, să fie înfloritor, să fie parfumat, și delicat, și să mă îmbrățișeze mai strâns decât ai zice Tea-to-go. Idei cu nemiluita se fugăresc dintr-un colț de gând în altul, ca otrăvite de “efectul dăunător al stresului oxidativ”. Ca unui arivist, neinspirația apare-mi ca o inflamație în … Continuă să citești Inspirație și ceai, în versuri albe

Când a trăi înseamnă a reutiliza

Oricine visează ca activitatea-i de toate zilele, cea prin care se obțin acele hârtii trebuincioase, să nu se numească “muncă”, ci mai degrabă “hobby”, ceva de care, se presupune, că nu te-ai plictisi și ceva ce ai putea practica la infinit, și care ți-ar și aduce satisfacția sufletească necesară pentru a înainta cu capul sus și cu zâmbetul până la urechi. Ce am povestit mai sus, însă, ar putea fi privit de o bună parte a populației ca un ideal greu de înfăptuit, greu de palpat. Poate pentru că unii nu au nicio pasiune, poate că unii vor să aibă … Continuă să citești Când a trăi înseamnă a reutiliza

Oamenii pot fi fericiți

Fericirea este cel mai “poftit” sentiment, aș putea spune, dar este și cea mai efemeră stare; nici nu am cuprins-o bine în mâini, că a și pălit, că s-a și evaporat, lăsând în urmă un fel de beatitudine nostalgică, un fel de liniște sonoră și un zâmbet întâmplător – o arcuire a buzelor care persistă cât lumina soarelui pe retină, când îl privești la amiază pentru un timp, ca mai apoi să privești în gol şi să ți se pară totul alb, luminos. Eu cred că fericirea nu vine în urma unui eform hiperbolic, oricât de exagerat ar părea ce … Continuă să citești Oamenii pot fi fericiți

Strada Ficțiunii

M-am trezit devreme azi, chiar dacă e week-end, trebuia să merg, nu îmi puteam refula bucuria ce mă împingea pe Strada Ficțiunii, o străduță aparent banală, ce duce infinit spre cunoaştere, mulți nu prea îşi tocesc tălpile pe acest drum pietruit, din neinteres pentru sine sau poate din disperare. Cine ştie ce o fi împăiat în mintea atâtor oameni?! Alți oameni cu siguranță nu! Dar ca să nu mă abat de la relatarea zilei de azi, continui prin a vă spune că Tolstoi este la fel de bătrân, la fel de supus, atât față de familia numeroasă, cât şi față … Continuă să citești Strada Ficțiunii