A trecut mult timp de când am scris ultima oară vreo recenzie, prea mult timp, realizez asta în timp ce, uitându-mă mai înainte la ultimele articole, îmi trec înaintea ochilor, toate cărțile geniale, despre care nu am scris nimic și ar fi trebuit să o fac. Mi-a lipsit scrisul. Dar ceva-ul acela nedospit și obscen nu mi-a pus degetul pe tastatură. „Culoarea sentimentelor” a biruit însă. Doar ce i-am citit ultimele fraze și, deși mută fiind (precum sunt tot timpul când termin o asemenea carte), cuvintele se umflă și erup ca și cum le-ar fi rămas prea mici timpul și spațiul.
Atât de mult m-a atins, și fascinat, și amuzat, și durut, tot ce s-a petrecut în orașul Jackson din Mississippi-ul anilor ’60, încât de-ar fi să mă întrebe cineva, ce cuvânt sau trăire ar descrie-o cel mai bine, atât, un singur cuvânt, mi s-ar goli mintea deodată de toate cuvintele existente și nu aș îngăima nici măcar o gângureală de bebeluș. Asemenea cărți nu pot fi descrise de/prin cuvinte, ci mai degrabă prin lipsa lor. Prin „Culoarea sentimentelor”, considerată „magică”, te descoperi pus involuntar în fața unor prejudecăți, întâlnite ba în mediul în care ai crescut, ba în societatea actuală chiar, și îți dai seama că nimic nu e mai mult sau mai puțin, că rasismul spre exemplu și bunătatea sau toleranța sunt doar la un gând distanță într-o celulă cu ușile larg deschise.
Cartea asta are de toate, este un mix atât de fain de poveste serioasă, în care te trezești că ești pus în fața unor situații/construcții de cuvinte atât de nostime, încât te trezești râzând în hohote. Și nu doar o dată. Așa măcar se mai diminuează gustul amar și neputința din spatele rândurilor.
„Se spune că o slujnică bună e ca iubirea adevărată. O găsești o singură dată în viață.” (pag. 429)
Mi-a plăcut atât de mult „Culoarea sentimentelor”, încât (asta rămâne între noi), când am citit ultimele rânduri, am vrut să o iau de la capăt, să o recitesc imediat. Vouă vi s-a întâmplat așa ceva până acum? Mie, drept să spun, nu prea. Și nu pentru că nu am citit cărți mai bune sau nu mi-a plăcut nicio altă carte mai mult, doar că stilul, limbajul în jargon, personajele, care rămân cu tine pur și simplu, deznodământul, îți aduc o împlinire clară, o doză de viață, încât o simți lipindu-ți-se de fiecare respirație.
Descriere: „În orăşelul Jackson din Mississippi, în anii ’60, trei femei care în mod normal nu ar fi avut nimic în comun se leagă printr-o prietenie incredibilă. Ceea ce le apropie este un proiect secret care le primejduieşte viaţa, o carte ce pune în discuţie convenţiile sociale considerate tabu ale vremii lor. Culoarea sentimentelor, romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett, este ceea ce se cheamă un fenomen literar: o carte care a fost respinsă de aproape cincizeci de editori şi agenţi, publicată în cele din urmă de Penguin Group şi primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri şi critica literară. Drepturile de traducere au fost vândute în mai mult de 30 de ţări, iar Steven Spielberg a decis să implice studiourile DreamWorks în ecranizarea cărţii. Definită drept „magică“, „irezistibilă“, „plină de umor“, Culoarea sentimentelor s-a menţinut în New York Times Best Sellers List timp de doi ani şi s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare doar în Statele Unite.” (sursă)
O recomand ca pe o regăsire. Citiți-o! Merită!
cărți ce tind spre infinit 