“Audiția” este prima carte pe care o parcurg din literatura japoneză, până acum nu mi-a căzut nicio carte de-a unui autor japonez în mâini, dar nici nu am făcut vreun efort pentru a provoca acest lucru, am refuzat într-un fel o astfel de lectură. Am trăit mereu cu impresia că scrisul provenit din acel colț de lume este rece, colțuros, insensibil. Nu prea am fost departe de adevăr, sau cel puțin așa mi-au apărut cuvintele lui Ryū Murakami, nu intenționez să generalizez însă.
Într-adevăr este “o lectură dintr-o singură suflare” (Irvine Welsh, Guardian), pentru că cititorul este captivat printr-un fel de înțepenire a simțurilor, ce nu creează însă o lectură anostă, ba din contră. Datorită cuvintelor secate de lirism, fără căldură, și acțiunii ce avansează uniform, fără inflexiuni sau schimbări de plan sau de perspectivă, acțiunea desfășurându-se pe un teren perfect orizontal, cititorul nu este pregătit nicidecum pentru scene dure, inumane, ce nu pot fi ușor digerate de oricine.
Nu știu dacă acesta este stilul japonez, dar la un moment dat cititorul, obișnuit cu un fel de indiferență, este prins într-o concentrare de întâmplări hardcore neașteptate, din care dorește să scape cât mai curând.
Nu pot spune că mi-a plăcut în totalitate această lectură dar dintr-un anumit motiv aș vrea să mai citesc cărți din literatura japoneză, ba chiar de acest autor. Ryū Murakami este unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi contemporani, alături de Haruki Murakami. Oricum, orice carte voi alege de pe raftul acestui autor, mă voi aștepta la imagini violente, de coșmar.
Pe lângă detaliile privind povestea propriu-zisă, autorul conduce cititorul, ca un ghid turistic priceput, prin locuri specifice vieții contemporane din Japonia, atât prin recomandări culinare, dar și prin particularități din personalitatea tipic japoneză, care conferă răcelii limbajului un gust mai plăcut, astfel cititorul străin adaugă la cultura generală informații culturale utile.
Concluzie: Mie mi-a plăcut această lectură, dacă excludem anumite detalii înfricoșătoare, din pricina cărora nu știu dacă voi putea viziona singură filmul ce a urmat cărții (acesta bucurându-se de un real succes). Este o carte ce se citește extrem de rapid, firul narativ este simplu, fără pauze filosofice sau de alt tip, stilul este direct și fără improvizații (la această carte chiar mi-a plăcut acest aspect). Dacă sunteți obișnuiți cu astfel de detalii, v-o recomand ca pe o pauză de la o lectură întortocheată.
Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:
“Nu era fardată strident și părea să aibă o piele extrem de fină, fapt care îți dădea sentimentul că între sufletul și chipul ei nu era decât o distanță extrem de mică. De aceea expresiile ei faciale îți lăsau o impresie puternică.” (pag. 59)
Detalii:
Titlu original: Ôdishon (1997)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Anul apariției: 2010
Nr de pagini: 200
Colecție: Biblioteca Polirom, Proza XXI
Disponibil la Editura Polirom
Sinopsis:
“Romanul Audiția dezvăluie povestea cutremurătoare a lui Shigeharu Aoyama, producător de filme documentare, care, după șapte ani de la moartea soției sale, hotărăște să se recăsătorească. Organizând împreună cu prietenul lui, Yoshikawa, audiții pentru rolul feminin într-un film practic inexistent, Aoyama se îndrăgostește de Yamasaki Asami, una dintre miile de femei ce candidaseră, de fapt, pentru rolul de viitoare soție. Asami este o fostă balerină extrem de atrăgătoare, însă cu un trecut înnegurat, a cărui realitate terifiantă Aoyama o descoperă mult prea târziu. Audiția este romanul din spatele filmului-cult realizat în 1999 de regizorul japonez Takashi Miike, care s-a bucurat de un succes formidabil la festivalurile de film din Europa si America.” (sursă)
P.S. În ultima vreme se pare că am parcurs câteva lecturi în afara zonei mele de confort (aici includ și Maestra – L.S. Hilton). Mai am puțin de citit și termin Sub semnul lui Dylan, despre care voi vorbi curând pe blog.
cărți ce tind spre infinit 