Arhive etichetă: recomandare de carte

Dragostea durează trei ani – Frédéric Beigbeder

Acum că am vizionat și filmul pot să vă vorbesc în întregime despre „Dragostea durează trei ani”, acest titlu, care te împresoară fără să îți lase posibilitatea să îl contrazici sau să îi pui la îndoială veridicitatea. Un titlu care te pune la zid. Mi-a plăcut conținutul pentru că nu este despre vreo dragoste platonică, imposibilă, sau despre una siropoasă, cei care îmi cunoașteți preferințele literare știți că nu sunt cea mai mare fană a volumelor de dragoste, de aceea am și dorit să citesc cartea lui Frédéric Beigbeder, titlul mi-a transmis ceva mai mult.

Scrisul îmi apare ca unul visceral, tranșant, în primă instanță, sau, mai bine spus, în cea mai mare parte a lecturii, cititorul are senzația că textul îi este scris pe piele, parcă te furnică tot timpul, parcă autorul caută să ți se apropie de ureche și să îți vorbească așa, ca să îți intre bine în cap, așa ca unuia care iubește, indiferent de circumstanțe, adică unuia care trebuie să îi verși o găleată de apă peste față ca să revină cu picioarele pe pământ atunci când se îndrăgostește iar și iar este dezamăgit. Totul până într-un punct. Punct pe care trebuie să îl descoperiți voi înșivă.

IMG_20171031_103913_842

 

Pe lângă toată această ″tranșare″, pe lângă frazele care par a tăia în carne vie, mi-a plăcut cartea, tocmai pentru că abordează altfel dragostea. Mi-a amintit de departe de Chris Simion (Ce ne spunem când nu ne vorbim), ca modalitate de a ajunge la un deznodământ neașteptat, ca fel de abordare a „bolii”. Iar sintaxa nu are cum să lase pe nimeni indiferent, pentru că toate cuvintele sunt atât de ingenios îmbinate, deși atât de natural și instinctiv, încât te trezești recitind o frază, un fragment. Ironie cât trebuie, lamentare cât trebuie, romantism cât trebuie, exagerare cât trebuie, melodramă cât trebuie. Iată ce îmi aduce mie bucurie, ca cititor, iscusința în mânuirea ″cantităților″. Iar în această carte, este aproape de superlativ. Un motiv în plus pentru a o recomanda.

Descriere:

În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila.

″Marc Marronnier tocmai a divorţat şi, fiind un cronicar monden uns cu toate alifiile, s-a hotarât să scrie o carte despre asta, ca să disece căsnicia sa ratată şi să valideze teoria că dragostea durează doar trei ani.
Purtându-ne prin cluburi de noapte deocheate, birouri extravagante şi apartamente unde petrecerile se ţin lanţ, Frédéric Beigbeder scrie un roman despre dragoste şi cataclismele pe care ea le provoacă.
Cocktailul tare pe care ni-l oferă Beigbeder – două părţi umor negru, o parte romantism, plus un strop de lamentare – conţine un îndemn sănătos: Dragostea creează dependenţă pe viaţă!″ (sursă)

În ceea ce privește filmul, el ne prezintă o variantă mult mai amuzantă decât cea a cărții (o comedie romantică); ceea ce nu mi-a displăcut deloc. Dar vă recomand să citiți cartea înainte de a viziona filmul, așa este just. Dar parcă în acest caz, este de preferat să treci mai întâi prin foc, ca mai apoi să te amuzi pe seama ploii sau să te bucuri de răcoarea ei. Cred că dacă ați vedea doar filmul, ați pierde tot ceea ce face acest titlu să vibreze, ați viziona o altă poveste, care doar urmărește un curs narativ prestabilit.

Scene din film + trailer:

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

Mi-au plăcut foarte multe pasaje din această carte. Asta ar însemna, ca la această rubrică să adaug cel puțin un sfert din textul scris. Cel mai indicat este să vă las pe voi să descoperiți singuri sfertul vostru. Oricum ″Cele mai frumoase sărbători sunt cele din interiorul nostru.″

Detalii: Titlul original: L’Amour dure trois ans, Publicată de: Éditions Grasset & Fasquelle, Paris, 1997, Limba originală: franceză, Traducere de: Marie-Jeanne Vasiloiu, Anul apariţiei: 2015, Nr. de pagini: 192, Disponibilă la Editura Trei

Iar voi, dacă vreți să citiți o recenzie realmente reușită a acestei cărți, vă recomand să aruncați o privire și pe bookblog.ro. Eu voi lăsa doar atât, un paragraf informativ: ″În final, este bine de știut că Dragostea durează trei ani face parte dintr-o trilogie alături de Memoriile unui tânăr țicnit și Shitter’s Club. De asemenea, în caz că v-ați pus vreodată problema, numele autorului se pronunță Begbede.″ (sursă)

Recomand cartea!

Anunțuri

Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Atât de complex mi s-a extins în suflet “Eleganța ariciului”, o carte ce dezmiardă timid, filosofic, cu vorbe “mătăsoase”, pline de naturalețe și de tâlc, “e un în-afara-timpului în timp” (pag. 297)! Pentru că în ultimele trei săptămâni nu am citit altceva (dorind în orice chip ca paginile să se înmulțească și nu să se împuțineze), sau, mai degrabă, nu am dorit să o citesc ca pe o altă carte așezată aleatoriu în lista mea de lecturi; am trăit un timp unic în această consistență fantastică a limbajului, atât comprehensibil, cât și neologic, atât percutant, cât și sprințar.

eleganta ariciului

M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.

Cumva, printr-o decență subtilă, “L′Élégance du hérisson” ți se cuibărește temeinic în minte, condamnându-te, ca cititor, la o lectură unică și la standarde mai înalte în alegerile viitoarelor file scrise, pentru că, după ce o citești, nu ai cum să nu o consideri un reper, un fel de punct de referință.

Cartea respectă cu rigurozitate criteriile unei lecturi desăvârșite (în ceea ce mă privește). Poate că înainte citeam și ce nu îmi facea în mod deosebit plăcere (din motiv de prea mult timp liber, și nu zic că a fost rău), dar în ultimii doi ani mi-am direcționat cumva preferințele doar spre un anumit tip de lectură, acest tip de lectură, deoarece consider că sunt mult prea multe cărți excelent scrise, ca aceasta, pentru a pierde timpul într-o carte în care nu te regăsești deloc. Dar să revenim!

Mi-au adus o deosebită încântare fluiditatea scrisului, cât și construcția firului narativ (perspectiva celor două “suflete-gemene”,  — Renée, “54 de ani, portăreasă și autodidactă” și Paloma, o fetiță de 12 ani, care locuiește într-un apartament de bogătași, în imobilul a cărui portăreasă este Renée, — prinse în plasa “cugetărilor și a mișcării lumii.” Nu aș vrea să adaug aici vreun rezumat al întâmplării, pentru că niciodată nu am văzut rostul lui în recenziile mele, ci doar vă îndemn să citiți, sau să vă citiți, ca pe-un arici erudit. Pe lângă faptul că asiști la o poveste extraordinară, ca o renaștere spre lumină, pe parcursul lecturii citești descrieri ale gândurilor, ideilor, emoțiilor tale, evocări ce sunt calde încă.  Iată mai jos un pasaj în care m-am regăsit:

eleganta ariciului pasaj
„Refuzând lupta”, pag. 47
muriel barbery
Muriel Barbery (sursă)

Vocea autoarei “Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere ca, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (sursă)

Recomandări de film, extrase pe parcursul lecturii: Blade Runner (1982) – “o capodoperă a divertismentului de înaltă clasă”, The Hant for Red October (1990), Notting Hill (1999), Tokyo-Ga (1985) – documentar consacrat regizorului Yasujirô Ozu.

Capitole preferate: Octombrie-roșu, Comedie-fantomă, Eternitate, Cameliile mele.

Concluzie: Am tresărit, și-am plâns, și am și zâmbit, m-am regăsit însă pretutindeni și sper să o citiți cât mai mulți. Ar fi trist să nu tresăriți, să nu plângeți, să nu zâmbiți, să nu sperați și voi!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“A trăi, a muri: astea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.” (pag. 116)

“Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?” (pag.125)

“Literatura, de pildă, are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” (pag. 265)

“Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.” (pag. 282)

“Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece.” (pag. 292)

Detalii:
Titlu original: L′Élégance du hérisson (2006)
Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana
Nr. de pagini: 400
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira (2009, 2014)

Referitor la filmul (Le Hérisson, The Hedgehog – 2009 ) pe care l-am vizionat duminică, imediat ce am terminat cartea, vi-l recomand doar după ce ați parcurs în prealabil volumul, altfel nu are niciun rost. Mi-a plăcut punerea în scenă a personajelor, a trăirilor, dar și existența câtorva ajustări, care au adus un plus peliculei. Iată trailer-ul:

 

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul totalmente diferit de ceea ce am citit eu până acum până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume interesante să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.

bambini di praga

Mi-au plăcut împletiturile contextuale, mi-a plăcut simplitatea limbajului și ideile reușite pentru a râde, de aceea voi mai citi cărți de acest autor și în viitor (cu siguranță) — cred că asta definește un autor priceput: dorința cititorului de a nu se opri doar la volumul care l-a consacrat, ci de a scotoci mai departe în biblioteca lui, cu certitudinea că orice ar alege, nu va da greș. Să revenim!

Cu excepția câtorva detalii (nu prea înghit normal când sunt poziționate, în diverse situații, animale chinuite sau rănite, dar a fost un singur moment, un singur paragraf de acest tip, peste care nu pot trece însă cu vederea) am surâs într-un mod plăcut la tot dinamismul acțiunii, la evoluția personajelor, la situațiile comice în care sunt puse (cuvinte-cheie: picnic nocturn, pensie, ospiciu, preparate chimice, flori artificiale, viitor fericit, cârnați, pictură), la poznele pe care le întreprind și la melancolia din spatele întregului umor negru, dar nu atât de negru. Să vă spun și că în toată această comicărie absurdă am privit rânduirea cuvintelor și întâmplările ca într-o perfectă normalitate? Cred că asta se datorează scriiturii impecabile. Sau anormalității mele?

Să mai spun că mi-au adus încântare și finalurile capitolelor, dar și sfârșitul cărții? Cred că se subînțelege!

bambini di praga

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Deasupra târgului stătea spânzurată luna, iar apa din bazin se juca cu mingea albă de ping-pong…” (pag. 112)

Detalii:
Titlu original: Bambini di Praga (1965)
Traducere din limba cehă: Corneliu Barborică
Nr. de pagini: 240
Colecție: Serie de autor Bohumil Hrabal
Disponibil la Editura Art (noiembrie 2015)

Descriere:

“Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.” (sursă)

Nocturne (Cinci povești despre muzică și amurg) – Kazuo Ishiguro

De curând mi-am comandat o carte arhicunoscută de-a lui Kazuo Ishiguro, “Să nu mă părăsești”, ecranizată în 2010, și cum aveam “Nocturne” în bibliotecă de vreme bună și pentru vreme bună, mi-am zis că este un moment potrivit să o citesc, mai ales că este și cu povestiri despre muzică și înserare, astfel, cred eu, am descoperit o altă latură a autorului (în comparație cu sentimentul de angoasă din urma filmului “Never let me go”, așteptându-mă astfel la ceva mai multă tristețe sau nostalgie în cartea de față). Dar se pare că am făcut o alegere extrem de bună pentru perioada care a trecut (în care am tânjit după lecturi ușoare ca o adiere de vânt de vară)!

Cartea mi-a dat pe alocuri o iluzie de “dolce far niente”, și nu neapărat că felul autorului de a scrie este unul leneș, fără vitalitate, căci nu este deloc așa, ci, mai degrabă, prin prisma ingredientelor italienești specifice (piazza, gondola, serenade,  cafeneaua, orchestrele stradale, peisajele din bella Italia, etc) și a aerului văratic, care te îndeamnă cumva la o “leneveală” plăcută, necesară.

nocturne kazuo ishiguro

“Nocturne” conține cinci povești având ca idei călăuzitoare, muzica și amurgul, acestea constituind, mai degrabă, fundalul desfășurării acțiunii, pentru că prozatorul subliniază, de fapt, alte teme, cum ar fi: iubirea, melancolia, viața, timpul ireversibil,  etc, evident toate acestea desfășurându-se pe acorduri muzicale, într-un cadru feeric. Una dintre povești, “Fie ploaie, fie soare” m-a și amuzat extrem, deci umorul nu lipsește, și nici comicul de situație, astfel am și râs pe alocuri în hohote. Prin urmare, această carte nu doar că înclină spre o nostalgie plăcută, ci și binedispune. V-o recomand cu drag!

nocturne kazuo ishiguro

Concluzie: Este o carte extrem de potrivită pentru vară, pentru vacanță, pentru destindere, pentru timp plăcut; e un mod simpatic de a ieși din crisalida strâmtă a cotidianului.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Prea târziu e întotdeauna o scuză convenabilă.” (pag. 288)

Detalii:
Titlu original: Nocturnes. Five Stories of Music and Nightfall (2009)
Traducere din limba engleză: Vali Florescu
Nr. de pagini: 300
Colecție: Biblioteca Polirom. Proza XXI.
Disponibil la Editura Polirom

O altă recenzie puteți citi pe blogul Mihaelei Buruiană, aici. A vorbit extrem de frumos despre această carte, dar și mai complex.

Sinopsis:

“Relatate la persoana intii, cu delicatetea si simplitatea muzicala specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii perso­nale, amuzante si mustind de o tristete duioasa, exploreaza intr‑o maniera neasteptata citeva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului si, legata de aceasta, celebrita­tea. Visatori, indragostiti, stele pe punctul de a apune sau a se ridica pe firmament, toate aceste personaje, aflate intr‑un moment de cotitura al vietii lor, devin interpretii unui concert in care fiecare voce si fiecare instrument atinge o nota umana cit se poate de autentica si de ravasitoare. Fie si pentru o singura clipa, muzica uneste sufletele, reaprinde scinteia dragostei, alina dispe­rarea, preschimbind‑o in melancolie si facind‑o astfel suportabila.” (sursă)

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își ating prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci, mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

Precum spuneam și într-un articol anterior, în care vorbeam despre prima carte pe care am citit-o din biblioteca Julian Barnes, “Puls” (volum de povestiri), “Sentimentul unui sfârșit” s-a pliat mult mai tenace pe preferințele mele de lectură, de suspans, de tematică, chiar și de sfârșit de roman (deși am declarat deja că sunt fană povestiri, indiferent de registrul lor).

Așteptările mele de cititor se înclină, mai degrabă, spre acele tipuri de lectură în care povestea reprezintă doar motivul pentru a reflecta la noțiuni precum istorie, timp, memorie, remușcare, îmbătrânire, vulnerabilitate, subiectivitate, amintire, etc, și a te pierde în interpretări incerte. Astfel se poate defini și această lectură!

sentimentul unui sfarsit

sentimentul unui sfarsit

“Sentimentul unui sfârșit” mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate

Rânduiala memoriei apare ca o așezare a gândurilor și a întâmplărilor, ce s-au petrecut cândva, demult (cu 40 de ani în urmă), personajul, Anthony Webster, așternând amintiri ce ies fantomatice la lumină, la o distanță considerabilă de timp, și se vor clarificate. Pe alocuri, l-am văzut pe acest Tony ca pe un bărbat extrem de vanitos, acel tip de om care își clasează orgoliul înaintea propriului sine, sau ca pe un om ce afișează o indiferență forțată, sau el poate doar a intrat în contact cu oameni nepotriviți? Asta puteți să decideți voi înșivă citind această carte.

sentimentul unui sfarsit

După cum spuneam și în descrierea primului volum citit de la acest autor (“Puls”), una dintre particularitățile scrisului lui Julian Barnes sunt întrebările “pseudoretorice” ce apar potrivit pe parcursul lecturii, ce nu lipsesc nici din acest roman (exemple, mai jos). Astfel, autorul conturează personaje vii, extrem de credibile, cu trăsături transparente, dar autorul provoacă totodată și o conexiune aparte cu cititorul, răsfățându-l cu idei filosofice.

“Cine a zis că memoria e ce credem că am uitat?”

“Cu cât îți rămâne mai puțin timp în viață, cu atât mai puțin vrei să-l pierzi, nu?”

Sinopsis:

“Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede.  Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede că a experimentat, Sentimentul unui sfarsit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.” (sursă)

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Un englez a spus cândva că mariajul e o masă lungă și plicticoasă, la care budinca se servește la început.” (pag. 67)

“Am impresia că asta ar putea fi una dintre diferențele dintre tinerețe și vârsta înaintată: când suntem tineri, inventăm diverse forme de viitor pentru noi înșine; când suntem bătrâni, inventăm diverse forme de trecut pentru alții.” (pag. 97)

“Cu cât înveți mai mult, cu atât te temi mai puțin. “Înveți” nu în accepțiunea de “studiu universitar” a cuvântului, ci în cea de înțelegere practică a vieții.” (pag. 100)

Concluzie: Cu siguranță, voi mai citi cărți din această serie de autor, pentru că scrisul acestuia este combinația perfectă pentru o lectură reușită: suspans calm până la final, vibrație, metafore inedite, filosofie, cuvinte alăturate cu măiestrie, etc. Și acum mie nu îmi rămâne decât să vă recomand această carte, pentru că într-adevăr merită! Și nu, nu m-am simțit prea bătrână când am citit-o!

Detalii:
Titlu original: The sense of an ending (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2013
Nr de pagini: 178
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 45% pe site-ul Editurii, aici.

Puls – Julian Barnes

Poate pentru că a fost atât de lăudată de nenumărați cititori, mă așteptam să descopăr o lectură care să mă domine, cu sinceritate spun că mai bine îmi “priește” “Sentimentul unui sfârșit” (lectura mea actuală, despre care voi vorbi într-un articol separat), din seria aceluiași autor, Julian Barnes. Și sunt extrem de bucuroasă că la comanda volumului de povestiri, “Puls”, am ales să îmi comand și un roman al aceluiași autor, unul care, până în prezent, m-a prins în totalitate în mrejele lui.

puls

Ce mi-a surâs în mod aparte și ce m-a impresionat realmente la această carte, este felul de a surprinde esența cotidianului, de a-i îndepărta perdeaua fanteziei zilei de azi și de a o putea povesti exact așa cum este, fără trucuri, fără viclenii. Realitatea surprinsă în interiorul povestirilor nu este una banală, este însuflețită de personaje analizate la diferite cotiri de drumuri (și aici aș putea să exemplific povestirea finală, care dă și titlul acestui volum, și cea care mi-a atins corzile sensibile de cititor) sau în rutina zilnică (dialoguri între prieteni — de exemplu: cele 4 povestiri, “Acasă la Phil și Joanna”, în fața cărora m-am amuzat, schimbul lor de replici apărându-mi ca  un domino, în care, rând pe rând, “cădeau” cuvintele, lovite de neașteptata răsturnare de idee a celuilalt — sau viața conjugală — de exemplu: “Lumea grădinarilor”.

“Julian Barnes scrie elegiac și grațios despre sughițurile, crizele și pragurile vieții. Povestirile lui, în care se aud ecouri discrete din Flaubert, ne schimbă harta chipului când cu un zâmbet, când cu o lacrimă.” (sursă)

“Puls” te trece prin registrul mai multor stări (pierdere, tristețe, melancolie, râsu-plânsu, speranță, naivitate, durere viscerală, etc), ceea ce face a fi o lectură plăcuto-dureroasă, animată și deloc de neglijat. Julian Barnes scrie instinctiv parcă, cugetat, analitic și concis, surprinzând cititorul cu întrebări aruncate pe timpul lecturii, ca pentru sine parcă, clădind astfel un fel de legătură intimă și indiferentă. Cum ar fi:

“Credeți că există oameni care au talent pentru căsnicie sau e doar o problemă de noroc? Deși cred c-ați putea spune că-i un noroc să ai un asemenea talent.”

“Părinții nu te previn niciodată în legătură cu ce-ar trebui, nu?”

Concluzie: Eu vă recomand această carte, atât datorită povestirilor, cât și datorită stilului autorului. Felul de a scrie a lui Julian Barnes aduce la suprafață idei și asociații de cuvinte, născocite cu dibăcie și cu o naturalețe debordante. Simt o imensă bucurie atunci când un nou autor mă întâmpină cu noi perspective de lectură!

puls

puls

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“N-ai voie să fii o persoană tristă; ai voie doar să fii trist.”

“Căsnicia e o democrație în doi ⌈…⌋.”

“Generațiile de după nu-i votează pe politicienii de azi.”

Detalii:
Titlu original: Pulse (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2011
Nr de pagini: 288
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 55% pe site-ul Editurii.

La final, adaug un interviu cu Radu Paraschivescu vorbind despre “Puls”:

Cărți câștigate la concursuri în prima jumătate a anului (2016)

După cum povesteam și la începutul anului, există o gamă variată de a procura cărți gratuite, de la implicarea în diverse campanii culturale, până la colaborarea directă cu diferite edituri, dar una dintre metodele cele mai simple și cele mai ușoare este participarea la concursuri de carte.

Este cea mai “surprinzătoare” metodă de a procura cărți, dacă mă întrebați pe mine; și cum prefer să nu citesc descrierile cărților la care ader, ci, mai degrabă, mă las condusă de instinct, concursurile câștigate mi-au adus numai zâmbete pe buze. Bineînțeles, există și posibilitatea ca în joc să fie o carte despre care să știu câte ceva sau una arhicunoscută, pe care nu am citit-o încă. Iar de voi câștiga concursul, mare-mi va fi bucuria!

carti castigate la concursuri

Prima jumătate a acestui an s-a dovedit a fi una rodnică, am acumulat 7 cărți noi și un DVD cu filmul Gone Girl, atașat cărții din spatele peliculei. Dar să o luăm în ordine cronologică!

carti castigate la concursuri

Luna ianuare mi-a adus un set de trei cărți de dezvoltare personală, câștigat la un concurs organizat de site-ul www.bookuria.info, un loc virtual pe care îl vizitez întotdeauna cu plăcere, deoarece cititorii pot găsi noutăți editoriale și culturale, dar se pot delecta și cu recomandări interesante de lectură. Așadar, vă recomand cu plăcere! Toate cele trei cărți aparțin Editurii Herald, despre una dintre ele, Hesse pentru dezorientați – Allan Percy, am vorbit de curând într-un articol separat.

Allan Percy, expert în coaching și în tehnici de îndrumare personală, dezvoltă cu povestioare frumos alese, dar și prin citate ale altor autori, “66 de ilustrări ale înțelepciunii hessiene”, mai exact susține prin propria gândire citate culese din scrierile lui Hermann Hesse, care este și unul dintre scriitorii mei favoriți.

Pe la începutul lui februarie am completat un chestionar pe site-ul Editurii All și, astfel, mi-am îmbogățit biblioteca cu “Până și câinii” – Jon McGregor, pe care, din păcate, nu o am aici, să îi pot face o fotografie mai artistică, și bineînțeles să o citesc. Cred că va ajunge în iulie și la mine!

Descriere: “Într-un stil inedit și provocator, Jon McGregor spune în romanul Până și câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.” (sursă)

carti castigate la concursuri
Mulțumesc, Paul!

Tot prin februarie pe la început, am câștigat concursul organizat de blog.carturesti.ro, care mi-a adus un set format din cartea + filmul “Fata dispărută/Gone Girl” (nu vă mai povestesc cum mi s-a lungit zâmbetul până la urechi când am văzut premiul așa frumos împachetat). Și așa a început și colaborarea mea cu Librăria Cărturești, pe care v-o recomand cu tot dragul, fiind “punctul de întâlnire pentru iubitorii de cărți, ceai, muzică, dichis”.

carti castigate la concursuri

carti castigate la concursuri

Luna mai mi-a adus, printr-un concurs organizat de Revista de suspans, „Căldura ghețarilor” (primul volum din seria Ancestorilor), despre care puteți citi în descriere pe pagina de Facebook a cărții: “Ficțiune post-apocaliptică cu elemente de space-opera”, mai mult decât atât aceasta aparține unui scriitor român, Nic Dobre. Nu am mai citit de ani bun vreun roman SF, unul, de care îmi amintesc destul de bine, a fost citit prin clasa a VI-a, “Prințesa marțiană” numit. Așadar, nu este o idee nepotrivită să încep să cercetez acest tip de literatură, total necunoscut mie, printr-un roman al unui autor român. Tot în luna iulie va ajunge și la mine!

carti castigate la concursuri
Mulțumesc Andrei pentru că s-a întânit cu D-l Nic Dobre, ca sî îmi ridice cartea – premiu!

Acestea fiind spuse, sunt bucuroasă de noile volume din biblioteca mea, urmând ca după “Sentimentul unui sfârșit” – Julian Barnes (lectura mea actuală) să mă las momită de “Fata dispărută”, filmul l-am vizionat deja, dar sunt convinsă că pe fila scrisă se va ivi mult mai mult suspans! O carte care apare în prima imagine și despre care nu am vorbit încă este “Vrum – vrum” – Cristina Frâncu, pe care am primit-o de la autoare pentru citire și recenzie (Mulțumesc mare, Rocko Zaur!), nu am uitat de ea, urmând să facă parte din șirul de lecturi în paralel în viitorul cel mai apropiat. Cred că ar merge mână în mână cu “Fata dispărută”, fiind lecturi pe planuri diferite de stare de spirit!

Mulțumesc mare tuturor pentru oportunitățile oferite spre a câștiga cărțile mai sus amintite!

P.S. À propos, anul trecut spuneam că am câștigat cărțile prin efortul propriu (prin texte scrise), anul acesta trebuie să vă spun că am avut “și noroc de puțin noroc” la extragere! 😀 Așadar, vă recomand să nu cedați dacă nu v-au fost alese câștigătoare textele sau dacă nu ați fost extrași la sorți, e mai mult decât dacă nu ați fi participat deloc! Succes!

Voi participați la concursuri de carte? Dacă da, care e cea mai faină carte pe care ați câștigat-o?

Iubește ploaia, iubește viața – Dominique Loreau

20160606_223311În primul rând îi mulțumesc Andrei pentru frumoasa surpriză pe care mi-a făcut-o trimițându-mi această carte, atât de plăcută privirii și atât de necesară spiritului.

Despre autoare: “Dominique Loreau, eseistă franceză, trăieşte de peste treizeci de ani în Japonia. A devenit cunoscută în întreaga lume odată cu bestsellerul său Arta simplităţii, vândut în sute de mii de exemplare.” (sursă)

“Iubește ploaia, iubește viața”, de Dominique Loreau, pe care am adăugat-o în Wishlist, după ce a revizuit-o atât de profesionist și atât de ademenitor D-l Dan C. Mihăilescu, într-una din zile, la Cartea de la ora 5 (clipul îl atașez mai jos), mi-a adus înaintea privirii ceva nu am mai trăit nicicând ca cititor în fața filei scrise: ploaia ca pe o poezie infinită și, astfel, întoarcerea omului la natură prin cele mai sensibile senzații de naturalețe elementară și de simplitate senzorială. Dominique Loreau are darul de a “despica” insațiabil senzațiile pe care le trăiește atunci când plouă, sau când se pregătește să plouă, sau după ce ploaia a curățat verdele pământului; ploaia, sub toate formele și derivatele ei, trezindu-i senzații unice, fluide, perceptibile, sonore, atemporale.

iubeste ploaia, iubeste viata

“Înainte de a face pact cu însăși culoarea, ploaia se aliază cu lumina. Reflexii umede, la limita dintre apă și lumină, spectacolul soarelui după ploaie e de o încântare fără margini. Totul pare mai proaspăt, mai curat. Și inimile noastre se simt atunci ca spălate.”

Numai citind un fragment scurt, ca cel de mai sus, îți poți da seama de exaltarea pe care autoarea o are în fața acestui fenomen natural, ploaia, totul desfășurându-se înaintea privirii ei ca sub lentila unui microscop, metaforele vizuale luând amploare cu fiecare picătură cursă.

Tocmai asta mi-a plăcut la acest omagiu scris, adus ploii: abundența imaginilor vizuale, atât cele surprinse de înclinația scriitoricească a autoarei, cât și prin monstre din alți autori japonezi sau nu, atât prin fragmente, cât și prin haikuuri (multe sunt din opera celor mai importanți făuritori de versuri ai perioadei Edo — 1600 – 1868 — Matsuo Bashō, Yosa Buson și Kobayashi Issa). Am savurat de-a dreptul unele versuri silabice!

“Ascultă liniștea

Cum cade

Picătură cu picătură.” (Yeats)

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“A asculta zgomotul ploii într-un fel rafinat și subtil ne poartă în starea de ne-cuvânt: o pură intensitate mentală.”

“În anotimpul ploilor

Zgomote care cad

Sunt tot numai auz.” Bashô

Concluzie: Dacă vă place să ascultați sunetul ploii, dacă sunteți un Regenliebhaber, cum ar zice neamțul, dacă vă bucură picăturile de ploaie căzute din înaltul cerului, dacă ploaia vă purifică, și nu vă udă iritant, atunci trebuie să citiți această carte! Iar cei care se numără printre cei care nu îndeplinesc cerințele enumerate anterior, dacă veți parcurge, picătură cu picătură, această carte, veți ajunge să priviți dintr-o altă perspectivă ploaia și veți zice și voi: “Ei, și ce?! Atâta timp cât mă simt bine, asta e, să plouă!”

Detalii:

Titlul original: Aimer la pluie, aimer la vie (2011)

Traducere din limba franceză: Svetlana Cârstean

Ilustraţia copertei: Ana Wagner

Anul apariției: 2016

Nr de pagini: 192

Colecția Savoir-Vivre

Disponibil la Editura Baroque Books & Arts

Pentru că eu aș mai citi și altceva de aceeași autoare, de exemplu Arta simplității, în imaginile de mai jos găsiți ce s-a mai tradus în limba română, la Editura Baroque Books & Arts:

Dominique Loreau

De aprofundat: ploaia

Hesse pentru dezorientați – Allan Percy

Despre autor:Allan Percy este expert în coaching și în tehnici de îndrumare personală. Actualmente lucrează în calitate de consultant editorial în domeniul formării și dezvoltării umane. Călătorește în toată lumea în căutarea unor noi surse de inspirație pentru cărțile sale. Traduse în numeroase limbi, volumele sale sunt un elogiu lucid adus libertății noastre de a fi în lumea contemporană: Conexiunea cu fericirea (2007), Nietzsche pentru stresați (2009), Oscar Wilde pentru blazați (2011), Kafka pentru deprimați (2012), Scafandrul optimistului (2013).” (sursă)

Hesse_pentru_dezorientati_perspEu am procurat această carte în urma unui concurs, prin care am mai câștigat și “Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești” – Alan Watts și  “Gânduri fără gânditor” (Psihoterapie dintr-o perspectivă buddhistă) – Mark Epstein, cea din urmă urmând a fi parcursă începând de mâine, în drum spre muncă. Mi-am dat seama, în urma experimentului cu lecturi în paralel, că volumele de dezvoltare personală, sau cel puțin, cele de non-ficțiune, se citesc cel mai bine în mijloace de transport public, ori asta pot confirma doar eu? Cu această ocazie, m-aș bucura să îmi spuneți ce tip de carte citiți când călătoriți!

Dar să revenim la “Hesse pentru dezorientați” (66 de lecții de spiritualitate cotidiană cu Hermann Hesse)! Autorul dezvoltă cu povestioare frumos alese, dar și prin citate ale altor autori, “66 de ilustrări ale înțelepciunii hessiene”, mai exact susține prin propria gândire citate culese din scrierile lui Hermann Hesse, care este și unul dintre scriitorii mei favoriți, după cum am mai declarat și într-un articol anterior.

Lectura este una extrem de lejeră, este un fel de relaxare a spiritului, cartea citindu-se extrem de rapid; eu am încercat, însă, să proporționez cele 66 de fragmente pe mai multe zile, în așa fel încât să pot și aprofunda cele citite, scopul mi-a fost, mai degrabă, să percep gândirea unuia dintre scriitorii emblematici ai literaturii germane, și nu acela de a termina cât de repede o carte, pentru a putea trece imediat la alta.

hesse pentru dezorientati

Nu pot afirma, însă, că această carte este doar pentru dezorientați, ci este, mai ales, pentru cei care vor să parcurgă o colecție de ziceri de-ale lui Hermann Hesse, trecute prin filtrul gândirii unui expert în tehnici de îndrumare personală sau “o carte de psihologie cotidiană” (pag. 31), de la care mi-a rămas în gând un frumos început de lecție, în care m-am și regăsit:

“Toată lumea se poate bucura de această terapie individuală extraordinară care este transpunerea propriilor sentimente și emoții pe hârtie.”

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Dacă observăm un om cu suficientă atenție, vom ști despre el mult mai mult decât știe el însuși” (pag. 55) – fragment din Demian, unul dintre romanele lui Hermann Hesse

“O iubire matură trebuie să însemne că ne ocupăm mai mult de celălalt și ne preocupăm mai puțin de el.” (pag. 101) – gând al autorului

“Singurătatea este egală cu independența, pe care a dorit-o și a cucerit-o de-a lungul anilor. Este rece, o, da! Dar și liniștită, admirabil de liniștită și vastă ca spațiul rece și tăcut în care se rotesc stelele.” (pag. 123) – fragment din Lupul de stepă, un alt roman al scriitorului german

Concluzie: Mie mi-a plăcut această carte cu reflexii din principalele opere ale lui Hermann Hesse, mi-am reamintit astfel plăcerea cu care am citit “Siddhartha”, acum mulți ani. Cu această ocazie, mi-am mai adăugat pe lista de lecturi viitoare și: “Lupul de stepă” și “Demian”, dar și o nuvelă de-a lui Pere Calders, “Deșertul”, pe care autorul o pomenește în lecția 24, aceasta descrie “povestea unui om, care a văzut într-o zi viața fugind de el”. Mi-am mai notat și filmul: Delicte și fărădelegi (Crimes and Misdemeanors) – 1989, pentru a-l viziona cât de curând. Eu vă recomand această carte ca o pauză de la o lectură dificilă!

Detalii:

Titlul original: Hesse para desorientados (2013)

Traducere din limba spaniolă: Anca Irina Ionescu

Anul apariției: 2015

Nr de pagini: 160

Colecția Colibri

Disponibil la Editura HERALD

De același autor:

allan percy

Temă de aprofundat: creativitatea multidirecțională