Sub semnul lui Dylan – Enrique Vila-Matas

O carte atipică, cu un personaj atipic! La început mi-a fost greu să cred că ar putea să îmi placă acest personaj indiferent și ciudat. Oamenii doresc prin voință independentă să evolueze, și nu să eșueze, ba mai mult decât atât, să înfăptuiești și un fel de arhivă a eșecului, dorindu-l cu orice preț, asta mi s-a părut de-a dreptul un subiect generos de roman. Și nu m-am înșelat, deși am avut anumite suspiciuni!

După cum declaram și în comentariul lăsat la articolul despre această carte a Raftului cu idei, am simțit la un moment dat, pe la pagina 50 mai exact, că acțiunea mai mult îmi provoacă mintea să zburde în afara coperților, neținându-mă nicidecum captivă în poveste, cu ochii cât cepele și cu urechile larg ciulite, dar recenzia realizată de mai sus numiții, m-a făcut oarecum să mă răzgândesc și să nu abandonez lectura (ceea ce îmi și displace, dar câteodată, inevitabil, se mai și întâmplă).

Ideea de la care pornește toată povestea mi s-a părut cumva genială, Enrique Vila Matas scriind această carte pornind de la o frază – laitmotiv impunătoare: “Când se lasă întunericul,  întotdeauna avem nevoie de cineva”. Nu aș vrea să redau aici mai multe detalii, pentru că nu aș vrea să sustrag afinități ce îi revin lecturării în sine. Ceea ce mi s-a părut iarăși savuros este întruchiparea personajului ce stă ″Sub semnul lui Dylan″, prin asemănarea fizică izbitoare dintre el și artistul Bob Dylan. Iar pe lângă acestea, autorul apelează și la anumite artificii pentru a ″împacheta″ și mai șugubăț desfășurarea acțiunii.

Per total a fost o lectură care s-a prezentat inițial ca una de vacanță, pe parcurs demonstrând însă contrariul, pentru că vizează teme consacrate în literatură (inadaptatul social, relația tată-fiu, etc), fiind și susținute de un fel riguros de a analiza și de a pătrunde subtil în psihologia personajelor (mi-a amintit pe alocuri de marele Dostoievski). De asemenea, prezentarea textului sub formă de discurs,  m-a făcut să am senzația unei săli răcoroase de curs, implicată în poveste, atât prin adresarea directă, cât și prin descrierile cadrului.

sub semnul lui dylan

Vocea autorului: „Pentru mine, Dylan este paradigma artistului modern – un deschizător de drumuri, care a făcut mereu ce l-a tăiat capul. Fără să fie constrâns de nimic, schimbându-se de la o zi la alta… reîncarnarea perpetuă, Omul fără Nume.“ – Enrique Vila-Matas

sub semnul lui dylan

Concluzie: Cu siguranță, dacă îmi va mai cădea în mâini vreo carte din biblioteca autorului, nu voi refuza lectura ei! Vă recomand, de asemenea, și vouă această carte atipică!

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Eu, doamnelor și domnilor, distinsă audiență, intuiesc că nu va mai trece mult până să mă transform într-un indiferent perfect și într-un ideolog al sictirului.″

″Eu credeam și încă mai cred, doamnelor și domnilor, că toate lucrurile sunt legate între ele, dar că e normal să nu știm să le vedem.″

″Se cheltuiește atâta energie și se fac atâtea eforturi ca să se obțină un lucru care de fapt ne motivează doar când nu-l avem…″

Detalii:
Titlu original: Aire de Dylan (2012)
Traducere din limba spaniolă: Adina-Ioana T. Vladu
Nr. de pagini: 272
Colecție: Strada Ficțiunii Clasic
Disponibil la Editura ALLFA (2015)

O altă părere puteți citi pe pagina: www.raftulcuidei.ro.

Nu v-am spus până acum dar eu îmi notez pe parcursul lecturii tot felul de lucruri (cuvinte noi, filme, titluri de carte, personalități marcante, etc), și cum aș vrea să le păstrez undeva, să nu mai fie nevoie să le caut prin carnețele și foițe când doresc să reflectez asupra lor, m-am decis să le inserez în recenziile mele. Așadar, pe lângă rubricile clasice, veți mai putea găsi și Notițe, pe care le voi adăuga la sfârșitul fiecărui articol.

Notițe: Three Comrades (1938), The Crack-Up – Francis Scott Fitzgerald (carte), expresia în portugheză pentru ″a pierde vremea″ ≈ fazer horas, melodia Under the mango tree, Foamea – Knut Hamsun (carte).

Sinopsis: ″Vilnius este un tânăr de treizeci de ani care aspiră să fie un pierde-vară desăvârșit. Toată viața s-a aflat în umbra tatălui său, scriitor de succes, și a lui Bob Dylan, de care îl apropie o asemănare pur fizică. Vilnius se află într-o permanentă căutare: a autorului unui citat obscur și a celui care, poate, i-a ucis tatăl. Căutările îi poartă însă pașii spre un om care nu mai caută nimic. un scriitor care, deși a hotărât să se retragă de pe scena literară, întrezărește cu ajutorul lui Vilnius prilejul de a scrie cartea visurilor sale. Destinele celor doi se ciocnesc și se suprapun într-un „carnaval ironic și viclean“, care pune în scenă versatilitatea personalității noastre.″ „Sub semnul lui Dylan” a fost inclus de revista La Vanguardia în topul celor mai bune zece cărți publicate în limba spaniolă în 2012. (sursă)

 

Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Atât de complex mi s-a extins în suflet “Eleganța ariciului”, o carte ce dezmiardă timid, filosofic, cu vorbe “mătăsoase”, pline de naturalețe și de tâlc, “e un în-afara-timpului în timp” (pag. 297)! Pentru că în ultimele trei săptămâni nu am citit altceva (dorind în orice chip ca paginile să se înmulțească și nu să se împuțineze), sau mai degrabă, nu am dorit să o citesc ca pe o altă carte așezată aleatoriu în lista de lecturi, am trăit un timp unic în această consistență fantastică a limbajului, atât comprehensibil, cât și neologic, atât percutant, cât și sprințar.

eleganta ariciului

M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.

Cumva, printr-o decență subtilă, “L′Élégance du hérisson” ți se cuibărește temeinic în minte, condamnându-te, ca cititor, la o lectură unică și la standarde mai înalte în alegerile viitoarelor file scrise, pentru că, după ce o citești, nu ai cum să nu o consideri un reper, un fel de punct de referință. Cartea respectă cu rigurozitate criteriile unei lecturi desăvârșite (în ceea ce mă privește). Poate că înainte citeam și ce nu îmi facea în mod deosebit plăcere (din motiv de prea mult timp liber, și nu zi că a fost rău), dar în ultimii doi ani mi-am direcționat cumva preferințele doar spre un anumit tip de lectură, acest tip de lectură, deoarece consider că sunt mult prea multe cărți excelent scrise, ca aceasta, pentru a pierde timpul într-o carte în care nu te regăsești deloc. Dar să revenim!

Mi-au adus o deosebită încântare fluiditatea scrisului, cât și construcția firului narativ (perspectiva celor două “suflete-gemene”,  — Renée, “54 de ani, portăreasă și autodidactă” și Paloma, o fetiță de 12 ani, care locuiește într-un apartament de bogătași, în imobilul a cărui portăreasă este Renée, — prinse în plasa “cugetărilor și a mișcării lumii.” Nu aș vrea să adaug aici vreun rezumat al întâmplării, pentru că niciodată nu am văzut rostul lui în recenziile mele, ci doar vă îndemn să citiți, sau să vă citiți, ca pe-un arici erudit. Pe lângă faptul că asiști la o poveste extraordinară, ca o renaștere spre lumină, pe parcursul lecturii citești descrieri ale gândurilor, ideilor, emoțiilor tale, evocări ce sunt calde încă.  Iată mai jos un pasaj în care m-am regăsit:

eleganta ariciului pasaj
„Refuzând lupta”, pag. 47
muriel barbery
Muriel Barbery (sursă)

Vocea autoarei “Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere ca, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (sursă)

Recomandări de film, extrase pe parcursul lecturii: Blade Runner (1982) – “o capodoperă a divertismentului de înaltă clasă”, The Hant for Red October (1990), Notting Hill (1999), Tokyo-Ga (1985) – documentar consacrat regizorului Yasujirô Ozu.

Capitole preferate: Octombrie-roșu, Comedie-fantomă, Eternitate, Cameliile mele.

Concluzie: Am tresărit, și-am plâns, și am și zâmbit, m-am regăsit însă pretutindeni și sper să o citiți cât mai mulți. Ar fi trist să nu tresăriți, să nu plângeți, să nu zâmbiți, să nu sperați și voi!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“A trăi, a muri: astea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.” (pag. 116)

“Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?” (pag.125)

“Literatura, de pildă, are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” (pag. 265)

“Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.” (pag. 282)

“Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece.” (pag. 292)

Detalii:
Titlu original: L′Élégance du hérisson (2006)
Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana
Nr. de pagini: 400
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira (2009, 2014)

Referitor la filmul (Le Hérisson, The Hedgehog – 2009 ) pe care l-am vizionat duminică, imediat ce am terminat cartea, vi-l recomand doar după ce ați parcurs în prealabil volumul, altfel nu are niciun rost. Mi-a plăcut punerea în scenă a personajelor, a trăirilor, dar și existența câtorva ajustări, care au adus un plus peliculei. Iată trailer-ul:

 

Vreau cărți de colorat! (Reduceri de până la 30% pe carturesti.ro, perioada 25.10 – 8.11)

Da, poate că titlul articolului poate suna a “răzvrătire” cordială (în fața familiei, prietenilor, etc) — ca un copil răsfățat, în dreptul jucăriilor — sau a disperare nereușită, dar nu aceasta este intenția mea subtilă, aceea de a duce pe cineva în eroare, ci, mai degrabă, doresc să vă povestesc cât de fain se potrivesc lucrurile.

Întâmplarea face că astăzi (chiar) mă gândeam la drumul pe care îl voi face în țară de Crăciun (De-abia aștept!), perioadă în care, cu siguranță, nu voi evita librăriile și anticariatele, ba din contră, de aceea mă și gândeam, în timp ce mă conectam la e-mail, la ce îmi voi putea achiziționa nou (dar nou), pentru a-mi cultiva mai departe afinitatea pentru cărți, sub toate formele lor.

Eii, dragii mei, ceea ce chiar nu am încercat până acum, este să mă cufund, înarmată cu creioane, într-o carte de colorat pentru adulți (cu toții știm că nu sunt o persoană foarte răbdătoare). Astfel pusă pe gânduri mari și plimbându-mi privirea prin lista de mesaje primite, iată cum mi-a apărut și zâmbetul de revelație pe buze. Da, vreau cărți de colorat!

carti de colorat promotie

Mesajul primit de la carturesti.ro a venit ca o revelație nesperată; atunci am realizat că, poate, de cărțile de colorat pentru adulți (considerate cumva nepotrivite temperamentului meu coleric) nu mai trebuie să mă “feresc” (și nici de Garcia Marquez, dada, știu), ci să încerc, printr-un fel de căutarea sinelui răbdător, ce se zbate undeva în adâncurile conștiinței, să mă “automanipulez” și să îmi descopăr și alte laturi, să mă las cumva pe seama liniilor frânte și răsfrânte, spre a umple spații goale, cotidiene, cu culoare. Cine știe cât “stres” poate încăpea într-o pană necolorată de păun sau într-o petală de floare doar schițată? Eh, vom afla!

Uitându-mă minute în șir pe site-ul vinovat de reduceri de până la 30% la cărți de colorat pentru adulți, iată ce mi-a atras atenția în mod deosebit:

mandale mediteaza si coloreaza

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei (cu discount de 30%).

456282-0-gif

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei.

450127-0

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

arabescuri

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

butterflies

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 31,50 lei.

Promoţia este valabilă în perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, exclusiv online pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.

Acestea fiind spuse, sper să vă surâdă mini-selecția mea de recomandări, eu neputându-mă hotărî doar la o singură carte (de asemenea, pe site, găsiți și accesorii de colorat), deși balanța înclină spre “Mandale, meditează și colorează”. Și cum sunt interesată să vă aflu părerea despre acest tip nou de terapie, acum nu îmi mai rămâne decât să vă întreb dacă ați desenat vreo astfel de carte și cu ce impresii ați rămas în urma acestei activități?

Curioasă-s de ale voastre răspunsuri! Mulțumesc!

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul ca niciunul citit de mine până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume superioare să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.

bambini di praga

Mi-au plăcut împletiturile contextuale, mi-a plăcut simplitatea limbajului și ideile reușite pentru a râde, de aceea voi mai citi cărți de acest autor și în viitor (cu siguranță) — cred că asta definește un autor priceput: dorința cititorului de a nu se opri doar la volumul care a consacrat autorul respectiv, ci de a scotoci mai departe în biblioteca lui, cu certitudinea că orice ar alege, nu va da greș. Să revenim!

Cu excepția câtorva detalii (nu prea înghit cum trebuie când sunt poziționate, în diverse situații, animale chinuite sau rănite, dar a fost un singur moment, un singur paragraf de acest tip, peste care nu pot trece însă cu vederea), totalmente am surâs într-un mod plăcut la tot dinamismul acțiunii, la evoluția personajelor, la situațiile comice în care sunt puse (cuvinte-cheie: picnic nocturn, pensie, ospiciu, preparate chimice, flori artificiale, viitor fericit, cârnați, pictură), la poznele pe care le întreprind și la melancolia din spatele întregului umor negru, dar nu atât de negru. Să vă spun și că în toată această comicărie absurdă am privit rânduirea cuvintelor și întâmplările ca într-o perfectă normalitate? Cred că asta se datorează scriiturii impecabile. Sau anormalității mele?

Să mai spun că mi-au adus încântare și finalurile capitolelor, dar și sfârșitul cărții? Cred că se subînțelege!

bambini di praga

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Deasupra târgului stătea spânzurată luna, iar apa din bazin se juca cu mingea albă de ping-pong…” (pag. 112)

Detalii:
Titlu original: Bambini di Praga (1965)
Traducere din limba cehă: Corneliu Barborică
Nr. de pagini: 240
Colecție: Serie de autor Bohumil Hrabal
Disponibil la Editura Art (noiembrie 2015)

Descriere:

“Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.” (sursă)

Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Unii dintre voi, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, precis aveți multe amintiri frumoase și unice din copilăria voastră, în care untul apare ca personaj pozitiv de basm, ba pe prispa bunicilor, pe mămăligă proaspăt prăjită pe plita sobei, veche de când lumea, dar văruită mereu proaspăt, ba întins, ca pe o plajă scăldată în soare, pe o felie de pâine prăjită, cu dulceață scoasă de bunici din cămara cu de toate; eu, însă, dragii mei, nu am foarte multe dăți în care untul îmi apare în minte, ca o amintire suavă din perioada copilăriei, pentru că apărea foarte rar, neavând bunici care să dețină vreo văcuță harnică, sau neavând posibilitățile financiare, pentru a avea unt la fiecare mic dejun, ci untul a apărut într-un mod constant, destul de târziu în viața mea, în perioada liceului, și mai apoi, în perioada studenției a rămas ca un virus ca un prieten loial, fără a-mi mai evita mesele, principale sau nu.

Cei care mi-au știut felul de a fi, mai în detaliu, sunt amuzați și acum, poate, de serile în care altceva nu voiam să îmbuc la cină, decât pâine prăjită cu unt și dulceață de-abia primită de acasă, de la părinți conștienți și ei de pasiunea normală nebunească a copilului lor pentru acest aliment, galben ca floarea de păpădie și îmbietor ca laptele proaspăt muls. Da, multe momente amuzante îmi apar în secvențe neîntrerupte înaintea privirii, în care untul este vinovatul, iar colegele mele de cameră, cu certitudine, își amintesc îndeosebi dățile în care mă mai trezeam în miezul nopții cu o dorință aprigă de a mai mânca o felie de unt pe pâine, atât, doar o felie. Eu nu voiam decât ca bucuria să nu rămână neîmpărtășită, de aceea mai trezeam și o colegă să mă acompanieze în acest festin târziu.

Mă trezeam cu bombănituri sau cu vreun oftat resemnat, dar și Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate, înțelegeau copilul din mine, nebun după unt iubitor de unt. După încercam să readorm, dar după așa o masă bogată în infinită plăcere în vitamine, minerale și acizi grași, mă cuprindea mai degrabă cheful de citit sau de vorbit, decât somnul, și uite așa, Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate mai rămâneau o vreme să mă asculte și cum îl recitam pe Nichita sau pe Sorescu. Adormeam amândouă⁄toate la al treilea fel de rimă.

Probabil v-ați dat seama deja care a fost rolul untului în viața mea de până acum, acela de a crea momente fericite, fără a avea vreo intenție de a destrăma prietenii care sunt ba chiar mai durabile cu astfel de amintiri comune. Și de-abia acum, acceptând provocarea de la Kerrygold, realizez că untul a fost puntea de legătură între mine și prietenele-colegele mele de cameră, nodul care a strâns patru fire, venite din patru colțuri diferite ale României, timide la început, dar care au râs în hohote în dreptul blatului, pe care erau aliniate demnele felii cu pâine prăjită cu unt și dulceață, pe când soarele se pierdea într-un apus ireal (în acest articol am și împărtășit cu voi câteva dintre apusurile imprimate atunci pe retină). Numai când mă gândesc la demult, îmi lasă gura apă.

Mutându-mi domiciliul, nu am crezut vreodată că untul va mai avea gustul acela, sau că va mai avea vreodată vreun gust, iar cel de-al doilea motiv pentru care am acceptat provocarea, a fost din simplul fapt, că de când locuiesc în Germania am folosit, preponderent, untul gustos, Kerrygold, pe care l-am descoperit, ca pe-o revelație, chiar aici. Deci, când am citit enunțul provocării, mi-am spus că trebuie să vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că altfel nu m-aș fi regăsit în aceste rânduri. A fost cumva un fel de coincidență de gusturi.

Așadar, nu doar pentru că iubesc untul cremos, irlandez, Kerrygold, descoperit târziu, scriu acest text, ci și pentru că un iubitor de unt, recunoaște, fără doar și poate, rafinamentul unui produs recomandat peste tot în lume, și chiar așa am simțit când am mâncat prima oară unt Kerrygold, pe o chiflă caldă, un fel de moment rafinat din cămin sau ca atunci când citesc o carte scrisă după tiparul meu de cititor. Și acum dacă tot vorbim de tipar de cititor, iată instrucțiunile pentru a mă face fericită a face un cititor fericit:

– Oferă-i cu orice ocazie o carte, și nu orice carte, dăruită oricui, ci gândește-te la acea carte pentru acea persoană (urmărește-i preferințele, observă momentele în care o anumită carte i-a picat cu tronc, reține clipele acelea de revelație când descoperă un titlu nou sau un autor nou, etc).

– Apoi nu-i lăsa pofta în cui și aruncă o pătură în coșul de pe portbagajul bicicletei, un pachet cu unt gustos Kerrygold, chifle proaspete, cât mai calde și un borcan cu dulceață, de orice fel, sau miere, și pedalați undeva spre o oază de verdeață.

– Lasă-l să savureze momentul! Nu-i zice nimic, va înțelege totul când va întinde untul pe pâine!

Cam așa:

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

to-be-continued
(sursă imagine)

Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

M-am tot învârtit și sucit, cum să încep să vă vorbesc despre această carte, pentru că prin orice propoziție mi-aș începe articolul, simt că nu aș putea cuprinde nicidecum esența, și nici învălmășeala de emoții, și limpezi, și inexplicabile, care m-a cuprins ieri dimineață când am terminat lectura, una densă, una complexă, una cu totul copleșitoare, alcătuită din cinci zile cât cinci veacuri.

constelatia semnelor vitale

Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.

constelatia semnelor vitale

Cartea a fost câștigată la un concurs organizat de RFI România, anul trecut (despre toate cărțile câștigate la concursuri în 2015, am scris aici); acum realizez că toate concursurile câștigate mi-au adus în bibliotecă numai cărți reușite, printre care și “Constelația fenomenelor vitale” (un titlu extrem de potrivit, și explicat de autor pe parcursul lecturii, numai și pentru acest lucru aș recomanda-o mai departe), cine știe cum aș fi dat de aceasta, sau cine știe când, sau poate nu aș fi citit-o niciodată, ratând astfel o lectură, care m-a luminat, care mă obligă de acum înainte să sper și să mulțumesc.

Mi-a plăcut tot la această carte, absolut tot: construcția, scriitura (întortocheată, complexă, care solicită sinapsele), cuvintele extrem de bine puse în frază, împletirea tuturor întâmplărilor, felul cum îi sunt dezvăluite cititorului toate cele petrecute, astfel încât nimic nu rămâne nelămurit, ci apare, rând pe rând, ca o coincidență, ca o revelație (fără să îți dai seama, exclami pe parcursul lecturii: “Ahaa!”, legându-se în fața ta evenimente din 1994 până în 2004, într-o ordine aleatorie parcă, dar nu întâmplătoare), documentația (atât de bine realizată), personajele-eroi (cel mai mult mi-a plăcut de Hassan, datorită felului său de a povesti, dar și de Havaa, anemona-de-mare spectrală, căreia mersul timpului parcă i se supune molcom), credibilitatea, valiza cu suveniruri, pentru situații de urgență. Este, cu adevărat, “un debut excepțional”!

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Uite așa se supraviețuiește, își spuse. Vei transforma găurile din viața ta în spații de depozitare.” (pag. 183)

“Mândria țâșnea din ea,crudă și uriașă; până atunci crezuse că fericirea este o absență — a fricii, a dureri, a tristeții —dar iat-o, mugind în ea ca oricare altă tristețe.” (pag. 220)

…și aș sputea adăuga toate cuvintele din această carte aici.

Detalii:
Titlu original: A Constellation of Vital Phenomena (2013)
Traducere din limba engleză: Ioana Avădani
Nr. de pagini: 372
Colecție: Raftul Denisei
Disponibil la Editura Humanitas Fiction (2015)

Sinopsis:

“Constelația fenomenelor vitale debutează într-un sat acoperit de zăpadă unde Havaa, o fetiță de opt ani, privește din pădure cum soldații ruși, veniți în miez de noapte, îi răpesc tatăl, acuzat de a fi complotat cu rebelii ceceni. Nu departe de ea, vecinul lor de o viață, Ahmed, e martor al scenei. În momentul în care soldații dau foc casei, acesta se teme de ce e mai rău, dar când o găsește pe Havaa ascunsă în pădure, alături de o ciudată valiză albastră, decide să îi găsească adăpost în singurul loc care îi trece prin minte: un spital abandonat unde – se spune – încă lucrează o doctoriță strălucită, dar cam dusă. Pentru Sonja, talentată și stăpână pe sine, sosirea celor doi este o nedorită povară, pe lângă lungul șir de refugiați și rebeli răniți pe care îi tratează, în timp ce așteaptă cu disperare întoarcerea surorii sale dispărute. De-a lungul a cinci zile dramatice, viața ei se va schimba, o tapiserie de compasiune, trădare și iertare țesând laolaltă trecutul acestor trei ciudați tovarăși de drum și pecetluindu-le soarta. O poveste despre puterea de a transcende a iubirii pe timp de război, Constelația fenomenelor vitale este o operă literară de o infinită umanitate, compasiune profundă și o semnificație mereu actuală.” (sursă)

Cărți noi în bibliotecă (1)

Trebuie să vă împărtășesc și vouă ce cărți mi-am comandat în ultima lună (o parte din lunga mea listă de lecturi în așteptare), pentru că eu sunt de-a dreptul încântată! Ceva îmi spune că toate cărțile de mai jos vor tinde la infinit, ieeeii!

Cum cărțile necitite din mini-biblioteca mea din Germania se împuținează, am decis că este un moment bun să îmi achiziționez câteva cărți care se doresc de multă vreme a fi citite. Așa că, ia uitați ce mi-am luat:

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite – colecția McSweeney’s

Prea multă fericire – Alice Munro

Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Casa somnului – Jonathan Coe

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Cartea cu pești a lui Gold – Richard Flanagan

Sanctuar – William Faulkner

Împăratul muștelor – William Golding

Trois – Julian Barnes

Despre vis – Sigmund Freud

Eleganța ariciului  – Muriel Barbery

Iar pe voi, dragi cititori, v-aș ruga să îmi spuneți ce ați citit din lista de mai sus și ce impact a avut cartea respectivă/cărțile respective asupra voastră; dacă nu aveți timp să descrieți în detaliu, este suficient un singur gând/cuvânt. Mulțumeeesc!

carti achizitionate

Nocturne (Cinci povești despre muzică și amurg) – Kazuo Ishiguro

De curând mi-am comandat o carte arhicunoscută de-a lui Kazuo Ishiguro, “Să nu mă părăsești”, ecranizată în 2010, și cum aveam “Nocturne” în bibliotecă de vreme bună și pentru vreme bună, mi-am zis că este un moment potrivit să o citesc, mai ales că este și cu povestiri despre muzică și înserare, astfel, cred eu, am descoperit o altă latură a autorului (în comparație cu sentimentul de angoasă din urma filmului “Never let me go”, așteptându-mă astfel la ceva mai multă tristețe sau nostalgie în cartea de față). Dar se pare că am făcut o alegere extrem de bună pentru perioada care a trecut (în care am tânjit după lecturi ușoare ca o adiere de vânt de vară)!

Cartea mi-a dat pe alocuri o iluzie de “dolce far niente”, și nu neapărat că felul autorului de a scrie este unul leneș, fără vitalitate, căci nu este deloc așa, ci mai degrabă prin prisma ingredientelor italienești specifice (piazza, gondola, serenade,  cafeneaua, orchestrele stradale, peisajele din bella Italia, etc) și a aerului văratic, care te îndeamnă cumva la o “leneveală” plăcută, necesară.

nocturne kazuo ishiguro

“Nocturne” conține cinci povești având ca idei călăuzitoare, muzica și amurgul, acestea constituind, mai degrabă, fundalul desfășurării acțiunii, pentru că prozatorul subliniază, de fapt, alte teme, cum ar fi: iubirea, melancolia, viața, timpul ireversibil,  etc, evident toate acestea desfășurându-se pe acorduri muzicale, într-un cadru feeric. Una dintre povești, “Fie ploaie, fie soare” m-a și amuzat extrem, deci umorul nu lipsește, și nici comicul de situație, astfel am râs pe alocuri în hohote. Prin urmare, această carte nu doar că înclină spre o nostalgie plăcută, ci și binedispune. V-o recomand cu drag!

nocturne kazuo ishiguro

Concluzie: Este o carte extrem de potrivită pentru vară, pentru vacanță, pentru destindere, pentru timp plăcut; e un mod simpatic de a ieși din crisalida strâmtă a cotidianului.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Prea târziu e întotdeauna o scuză convenabilă.” (pag. 288)

Detalii:
Titlu original: Nocturnes. Five Stories of Music and Nightfall (2009)
Traducere din limba engleză: Vali Florescu
Nr. de pagini: 300
Colecție: Biblioteca Polirom. Proza XXI.
Disponibil la Editura Polirom

O altă recenzie puteți citi pe blogul Mihaelei Buruiană, aici. A vorbit extrem de frumos despre această carte, dar și mai complex.

Sinopsis:

“Relatate la persoana intii, cu delicatetea si simplitatea muzicala specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii perso­nale, amuzante si mustind de o tristete duioasa, exploreaza intr‑o maniera neasteptata citeva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului si, legata de aceasta, celebrita­tea. Visatori, indragostiti, stele pe punctul de a apune sau a se ridica pe firmament, toate aceste personaje, aflate intr‑un moment de cotitura al vietii lor, devin interpretii unui concert in care fiecare voce si fiecare instrument atinge o nota umana cit se poate de autentica si de ravasitoare. Fie si pentru o singura clipa, muzica uneste sufletele, reaprinde scinteia dragostei, alina dispe­rarea, preschimbind‑o in melancolie si facind‑o astfel suportabila.” (sursă)

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își atinge prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care în totalitate mi-a plăcut, sau chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Dor de Vama-Veche, îngrămădit într-un rucsac azuriu

Nu știu dacă voi ați fost în Vama noastră Veche, dar pentru mine zilele petrecute acolo, cinci la număr, la o aruncătură de băț de mare, chiar îmi vor fi întotdeauna de neuitat. Experiența s-a numit în acte tabără studențească, dar de fapt a fost o escapadă cu prietene dragi. Și de voi fi să mai ajung verile acasă, acolo am să fug! Și desculță de-ar fi să merg la mare, fără sandale, fără pălărie, doar cu un imens dor de ducă suficient, îngrămădit într-un rucsac asortat cu marea, tot voi zburda spre Vamă.

anigif

Nu știu de ce exact mi-a plăcut atât de mult bucățica de mare din Vamă, probabil pentru că mi-a redat un fel de familiaritate bizară, totul mi s-a părut atât de intim și de atemporal (în ciuda scenariilor pe care mi le-am făcut înainte); și nici când a venit ziua de vineri și clipocitul mării a concurat cu zgomotul motocicletelor nu m-am desprins din această euforie, pentru că părea totul cumva la locul lui. Dar cel mai mult mi-a adus încântare faptul că acea bucățică de țărm avea propria bibliotecă. Da, un cort-bibliotecă mărișor, plin cu cărți, din care am împrumutat o carte de Horațiu Mălăele.

vama vecheIar pe atunci am scris și următorul text, inspirată de  nemărginirea albastră:

Text scris în Vamă, în iulie 2014: Acum, în Vamă, magie pură într-un gram de mare: infinit în față, nisip de necuprins în jos, gânduri alunecânde în sus și oameni esopici alături. Când îi privești simți atâta desfătare concentrată într-un timp atât de strâmt, care parcă nu te mai încape. Iar dorința asta de a nu te mai putea îmbrăca cu timp trecut sau spațiu extins, sau chiar cu tine însuți, se preface parcă într-o pricepere ancestrală aici. La mare.
De unde a venit? Și unde se duce? Își caută sinele rătacitor, și oare când e agitată își spune dorul neogoit? Și oare când e de o transparență magică este prea plină de ea însăși sau e doar sleită de valuri sparte? Și dacă stăvilește timpul ca noi să fim față în față cu noi înșine? Să ne minunăm? Sau să tăcem? Nu, să ne “nisipim” și noi.

Tăcerea e o mare atât de străvezie, în care, scăldat fiind, devii surd. Surd de mare sărată și întinsă. Când taci cu ochii închiși în fața sunetului mării, parcă ești mai aproape de ceva infinit, parcă împrumuți un gram de nemurire nefrământată, ca apoi să ți-o lipești de obrazul ud să se răspândească în flămânzimea ta. E doar frumos la mare.



Și pentru că la următoarea întâlnire cu Vama Veche, voi fi știut de cel mai cool loc de camping din zonă, Sandalandala intitulat (Până și numele e cool, dacă mă întrebați pe mine, — iar când am citit întâia dată numele, nu știu de ce, m-am gândit la multe scoici prinse pe un fir de ață.), — voi ține cont de mai multe aspecte, printre care, și de acest loc minunat, care mai este și plin de cărți.

Iar voi, dragi cititori, dacă cumpărați orice produs de pe site-ul ZorileStore.ro, până pe data de 21 August, puteți ajunge în acest loc minunat, mai repede decât credeți, pentru că veți intra automat “într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători, a câte 7 prieteni-câștigători fiecare. Așadar, toți cei 24 de norocoși au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August.”

Eu vă urez mult succes tuturor!

%d blogeri au apreciat asta: