Cele mai interesante cărți citite în 2016

Mă așesazem zilele trecute în fața rafturilor cu cărți, ca să le aud pe toate cum se tocmesc, unele au fost mai umile, unele modeste într-un mod desăvârșit, unele au tunat sus și tare că ele sunt cele mai bune, unele au încercat să îmi atragă atenția cu vreun citat care mi s-a cuibărit în suflet, toate s-au dat de-a dura, numai ca să ocupe locul fruntaș în clasament, o singură carte a stat însă deoparte, tăcută, timidă, împăcată, aceea care s-a lipit de mine de cum i-am citit titlul, cea care m-a impresionat până la plâns.

Fiecare carte m-a îmbogățit și m-a făcut să conștientizez a mia oară faptul că sunt realmente norocoasă că m-am ″îmbolnăvit″ cândva, demult, de această pasiune minunată, lectura. A venit așadar și timpul să tragem linie și să adunăm. Nu sunt nostalgică, sunt doar extrem de emoționată în fața primului meu total de sfârșit de an.

Probabil vă întrebați ce număr de cărți citite am atins anul acesta; nu este o cantitate de care să fiu totalmente mulțumită, dar sunt împăcată, pentru că am citit atâta cât mi-a permis timpul liber, mai mult în mijloace de transport public, dar am reușit printre picături să citesc în jur de 30 de cărți, cărora am reușit să le scriu și recenziile, lucru de care sunt bucuroasă. Așadar, în ordine descrescătoare, vă las mai departe titlurile cele mai interesante din anul 2016:

10.  Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

″Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte, în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian. Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.″ Citește mai multe în recenzie!

O altă carte în care am descoperit realismul magic, făcându-mă să mă îndrăgostesc iar și iar de acest tip de lectură, prima fiind ″A opta zi e-n fiecare noapte″, de care am amintit într-un paragraf ce urmează.

9. Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

″Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

8. Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

″Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul ca niciunul citit de mine până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume inedite să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.″ Mai multe detalii puteți citi în recenzie!

Comicul de situație inedit m-a determinat, fără doar și poate, să includ această carte în această listă, pentru că am zâmbit lizibil pe sub mustăți și pentru că Buhomil Hrabal mi-a întins imaginația ca rufele pe sârmă. Voi mai citi, cu siguranță, de acest autot!

7. Cartea râsului și a uitării – Milan Kundera

″Milan Kundera, romancier și eseist de origine cehă, mi-a apărut ca o revelație, ca un fel de a scrie pe care de mult timp așteptam să îl descopăr, și pe care, cu siguranță, nu voi înceta să îl și exploatez. Este acel tip de autor care îl aduce pe cititor în odaia sa cea mai intimă, pentru a expune metafore întemeiate ori pe o prezumție clară, ori pe simțul vieții prea ascuțit, prea realist, prea impregnabil. Cititorul este invitat politicos pe fotoliul din colțul semiîntunecat al camerei, pe brațul căruia se află un trabuc neterminat, uitat, lângă aflându-se o lampă cu abajur și un teanc de cărți din timpuri mai grele.″ Citește mai departe recenzia!

6. Tot ce nu ți-am spus – Celeste Ng

″Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură. Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de supraanaliză, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil autoarea a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!″ Citește mai multe în recenzie!

Mulțumesc frumos, Editura Litera, pentru această carte!

5. A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru

″Mi-au plăcut toate narațiunile ce alcătuiesc cartea, dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet cea denumită: “Între oglinzi”, care începe cu un frumos motto fantasmagoric, un fragment de basm, iar întâmplarea propriu-zisă începe astfel: “Dintotdeauna fusese preocupat de infinit.” Nici nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am zis că acesta trebuie să fie motto-ul blogului meu; a sclipit așa frumos.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu putea lipsi această carte magică din lista de sfârșit de an, pentru că mi-a plăcut enorm; m-a făcut să realizez, de pe puntea de cititor, câtă reverie și magie putem găsi în realitate, poate chiar mai multă decât în ficțiune. Mai mult decât atât, de la acest motto am pornit în căutarea numelui acestui blog de carte, deci, vă mulțumesc mare, D-le Cadaru!

4. Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

″〈…〉 mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate.″ Citește mai multe în recenzie!

Pe lângă faptul că această poveste mi-a distilat haotic emoțiile lichide, mi-a rămas în minte, exact acolo unde s-a lipit de la bun început, clasându-l pe Julian Barnes printre autorii mei favoriți, iar vestea că această carte va fi și ecranizată, m-a entuziasmat la culme. Chiar v-o recomand, înainte de vizionarea filmului, bineînțeles!

3. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

″M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu știu ce aș mai putea adăuga în plus, pe lângă ce deja am scris în recenzie, probabil doar atât: Citiți-o!

2. Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

″Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

Chiar nu știu ce aș mai putea adăuga! Oricum, în recenzie m-am stors de cuvinte, cât de mult am putut, pentru că o asemenea carte TREBUIE citită, nu descrisă în cuvinte amărâte.

1. Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince

″Cartea despre care o să vă vorbesc în rândurile ce urmează, m-a lăsat cu un gust puternic de „condamnat la timp trecut”, dacă pot să spun așa. “Suntem deja uitarea ce vom fi” este o carte pe care ar trebui să o citească cât mai mulți, o carte ce nu ar trebui să lipsească din lista oricărui cititor înrăit. Este o carte compleșitoare prin sinceritatea în cea mai pură formă și prin puterea cuvântului și a amintirii, care se îndreaptă inevitabil spre uitare.″ Citește mai multe în recenzie!

Da, această carte merită să ocupe primul loc în această listă, fără doar și poate. M-a dezgolit cumva de tot ce e rău în lume și m-a făcut să zâmbesc și să plâng și să cred și să sper. Aș reciti-o cu mare drag!

Așadar, încă un an s-a scurs, iar în urma lui au rămas, împrăștiate pe birou, sute de file scrise; acum ele se îndreaptă, cu viscol și soare, spre voi, citiți-le.

Patru dintre ele au ajuns deja la prieteni dragi în Danemarca, fapt care m-a bucurat enorm.

Wonderful surprise from @rodicaeli and @cristina.vintura on this magical day. You girls are amazing.

A post shared by Vase Simion (@simion.vase) on


Iar vouă, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, la sfârșitul articolului, vă urez un an nou cu sănătate și plin de lecturi interesante!

Cărți abandonate (2)

Acum câteva luni scriam în acest articol despre trei autori cu care nu m-am sincronizat deloc, deși am căutat să acord volumelor cu pricina mai multe șanse, dar cât m-am spetit, cât nu m-am spetit, tot nu am reușit să le termin, deși genul lor este unul preferat sau propice apetențelor mele de lectură, și aici amintim de: Chuck Palahniuk cu ″Inventează ceva″, ″Complexul lui Portnoy″, de Philip Roth și de Antonio Tabacchi cu ″Timpul îmbătrânește în pripă″. Așadar, acestea au fost lecturile, în ale căror pagini nu m-am potrivit ca cititor, din prima jumătate a lui 2016.

În cea de-a doua însă, lucrurile stau puțin mai bine să spunem, și deși, este considerată o operă desăvârșită și o deschizătoare de drumuri (″primul roman scris în stil non-ficțional″ – Truman Capote), căci despre ″Cu sânge rece″ vorbesc, pe mine nu m-a găsit acasă, deși a ciocănit cumva insistent, nescoțând-o din rucsac până nu m-am reconvins că nu vor fi sorți de izbândă. Este probabil și faptul ca perioada în care mi-a căzut în mâini să fi fost nepotrivită, având în vedere detaliile minuțioase și intriga ″seacă″. Cred să o asemenea carte se poate citi, mai degrabă, în anotimpul geros, când ești cumva mai mult timp țintuit în casă. Nu o voi așeza oricum pe cel mai îndepărtat raft al bibliotecii, pentru că voi reveni asupra ei cât de curând voi reuși; investigațiile ce stau la baza romanelor, în general, mai ales a unuia de această anvergură, au fost întotdeauna mai sus puse în lista de viitoare lecturi, în comparație cu romanele de dragoste sau literatura fantacy, spre exemplu, tocmai pentru că suspansul atent construit m-a bucurat întotdeauna, ca cititor.

IMG_20160831_202347.jpg

Descriere: ″La sfârşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, fiind ajutat în demersul său şi de scriitoarea Harper Lee. Cei doi au mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentând în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi. Analiza psihologică fină, stilul concis, dar elegant, aflat la graniţa dintre literatură şi reportaj fac din Cu sânge rece primul mare „roman de nonficţiune“ al literaturii americane.  Un roman cult emoţionant, intens, incitant.″ (sursă)

Un alt volum arhicunoscut, care nu m-a atras din incipit în mrejele lui, este ″Împăratul muștelor″, de William Golding. Deși asupra cărților pomenite în primul paragraf nu voi mai reveni niciodată, și asta cu certitudine, — eventual voi citi o altă operă de-a aceluiași autor — eii, cu aceste două volume nu pot fi la fel de radicală, pentru că încă mai cred că merită citite, doar consider că nu s-au potrivit perioadei în care am început să le citesc, și nu preferințelor mele livrești, de aceea anul ce urmează, după ce va trece un timp de clarificarea a sentimentelor (haha), voi reveni asupra lor. Green Mama mi-a întărit cumva certitudinea că ″Împăratul muștelor″ îmi va plăcea, de aceea, chiar și de dragul ei, voi reveni asupra acestei cărți. (Green Mama are numai recomandări bune!) Dacă mai pun la socoteală că William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983, și cum eu am spus deja că vreau să descopăr, rând pe rând, laureații acestui premiu, atunci nu mai încape îndoială în faptul că voi reveni asupra acestei cărți.

20161212_202322

Descriere: ″Un grup de copii scapă cu viață din catastrofa prăbușirii unui avion și încearcă să supravietuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieții lor, o noua robinsoniadă departe de adulți și de regulile acestora, se transformă într-un coșmar ucigător de vise: ura ia locul inocenței și crima se instapaneste peste o lume care-și rătăcește busola. O parabolă de o forță incredibilă care ne ofera un răspuns deopotrivă crud și realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Romanul Imparatul mustelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparține regizorului Peter Brook.″ (sursă)

 Voi ce puteți include în titlul acestui articol? Credeți că se poate reveni asupra unei cărți, obținând ulterior o altă impresie?

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite.

Nu puteam să evit acest volum de povestiri, după cum probabil v-ați și imaginat; îmi place acest tip de lectură și…pace! Prefer povestirile în mod special când merg cu trenul sau cu autobuzul, pentru că sunt scurte, cu fir narativ simplu, deci se poate ghici cu ușurință ce nu îmi lipsește din geantă niciodată.

img_20161110_172302

Această cărticică m-a surprins cu povești interesante, unele mai trăsnite ca altele, dar nu atât de trăsnite precum mi-am făcut eu scenariul în prealabil, nu spun că pe voi nu vă va putea surprinde complet sminteala controlată din această carte, doar că eu văd ceva mai mult în acest cuvânt, ″trăsnit″. Este drept că fiecare povestire amuză și uimește în felul ei, de aceea se și citește foarte rapid (ești tot mai curios de ce-ar mai putea fi născocit). Mă și gândeam pe parcursul lecturii, cum ar fi să apelăm și noi la acest exercițiu de scriere: să inventăm propria noastră povestire trăsnită, și de aici gândul mi s-a dus departe, departe (poate voi publica cândva ce am scris în propria-mi lume trăsnită). Dar să revenim!

Mi-a plăcut simplitatea limbajului și dedicația de la începutul cărții, dedicație care m-a și emoționat, ca să nu spun că m-a copleșit într-un mod veselo-dureros, — probabil am mai povestit și în alte articole despre sensibilitatea mea, exagerată uneori, în fața fenomenelor naturii. De asemenea, deși volumul cuprinde 10 povestiri, scrise de autori diferiți, am avut sentimentul ciudat că parcurg o lectură închegată de-a unui singur scriitor, dacă se poate spune așa: un scris coral la o petrecere a autorilor.

Deși am terminat acum câteva săptămâni această antologie și am trecut la următorul volum de povestiri din bibliotecă, ″Prea multă fericire″ – Alice Munro (a cărui recenzie urmează în curând pe blog), personajele bizare încă îmi stârnesc din umbră amuzamentul, dar nu doar personajele, ci și situațiile ciudate în care sunt puse, ceea ce mi se pare minunat și cumva aceasta este puterea lecturii. Nu aș vrea să vă dau detalii ″tehnice″, pentru că acesta este farmecul până la urmă, să descoperiți voi înșivă umoristicul abundent, sitit cu grijă. Vă spun doar care au fost povestirile mele preferate: Monstrul – Kelly Link și Ultima dorință a lui Seymour – Sam Swope.

Concluzie: Merită să vă amuzați, nu?

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Carevasăzică așa e să fii om mare, mi-am zis eu. Oamenii te dărâmă pur și simplu când au ei chef și nimeni nu spune nimic. Asta m-a făcut să-mi doresc să întineresc, nu să cresc mare an de an.″ (pag. 30)

″Dacă duci o Viață fără iubire, te trezești cu porcării în Barbă.″ (pag. 48)

Detalii:
Titlu original: Noisy outlaws, Unfriendly blobs, And some other things that aren′t as scary, Maybe, Depending on how you feel about lost lands, Stray, Cellphones, Creatures from the sky, Parents Who disappear in Peru, A man named Lars Farf, And one other story we couldn′t quite finish, So maybe you could help us out  (2005)
Traducere din limba engleză: Oana Ionașcu, Dana Ionescu
Nr. de pagini: 201
Colecție: Babel/McSweeney`s
Disponibil la Editura Nemira (2013)

O altă părere se poate citi și într-un Colț firesc de refugiu sau pe Blogul Editurii Nemira.

Observație: Cartea se găsește pe site-ul Editurii Nemira cu o reducere de 50% (preț 9,59 lei), aici.

Notițe: cuvintele ″vârcosconcs″ și bravadă (sfidare, cutezanță).

Prezentarea cărții:

″Monstrul. Antologie de povestiri trasnite se adreseaza tuturor tinerilor cu varste cuprinse intre 10 si 100 de ani si este o carte interzisa tuturor persoanelor fara umor!

Neil Gaiman, Jonathan Safran Foer, Nick Hornby si alti prozatori au intrat in joc si au nascocit povesti de tot rasul, cu personaje pitoresti si intamplari ce-ti aduc aminte de cartile copilariei si ale adolescentei. Colectia McSweeney’s aduce iar un volum ce creeaza dependenta.

Telefoane la care raspund patrupede, oameni infricosati de moarte, gurmanzi care se delecteaza cu mancaruri fantastice, cartiere visate in care au loc concursuri trasnite, monstri fara nimic monstruos si cate si mai cate, in povestiri care tin departe plictisul. Scriitorii s-au jucat pentru ca si cititorii sa se poata juca. O explozie de fantezie, pentru o explozie de bucurie.″ (sursă)

Sub semnul lui Dylan – Enrique Vila-Matas

O carte atipică, cu un personaj atipic! La început mi-a fost greu să cred că ar putea să îmi placă acest personaj indiferent și ciudat. Oamenii doresc prin voință independentă să evolueze, și nu să eșueze, ba mai mult decât atât, să înfăptuiești și un fel de arhivă a eșecului, dorindu-l cu orice preț, asta mi s-a părut de-a dreptul un subiect generos de roman. Și nu m-am înșelat, deși am avut anumite suspiciuni!

După cum declaram și în comentariul lăsat la articolul despre această carte a Raftului cu idei, am simțit la un moment dat, pe la pagina 50 mai exact, că acțiunea mai mult îmi provoacă mintea să zburde în afara coperților, neținându-mă nicidecum captivă în poveste, cu ochii cât cepele și cu urechile larg ciulite, dar recenzia realizată de mai sus numiții, m-a făcut oarecum să mă răzgândesc și să nu abandonez lectura (ceea ce îmi și displace, dar câteodată, inevitabil, se mai și întâmplă).

Ideea de la care pornește toată povestea mi s-a părut cumva genială, Enrique Vila Matas scriind această carte pornind de la o frază – laitmotiv impunătoare: “Când se lasă întunericul,  întotdeauna avem nevoie de cineva”. Nu aș vrea să redau aici mai multe detalii, pentru că nu aș vrea să sustrag afinități ce îi revin lecturării în sine. Ceea ce mi s-a părut iarăși savuros este întruchiparea personajului ce stă ″Sub semnul lui Dylan″, prin asemănarea fizică izbitoare dintre el și artistul Bob Dylan. Iar pe lângă acestea, autorul apelează și la anumite artificii pentru a ″împacheta″ și mai șugubăț desfășurarea acțiunii.

Per total a fost o lectură care s-a prezentat inițial ca una de vacanță, pe parcurs demonstrând însă contrariul, pentru că vizează teme consacrate în literatură (inadaptatul social, relația tată-fiu, etc), fiind și susținute de un fel riguros de a analiza și de a pătrunde subtil în psihologia personajelor (mi-a amintit pe alocuri de marele Dostoievski). De asemenea, prezentarea textului sub formă de discurs,  m-a făcut să am senzația unei săli răcoroase de curs, implicată în poveste, atât prin adresarea directă, cât și prin descrierile cadrului.

sub semnul lui dylan

Vocea autorului: „Pentru mine, Dylan este paradigma artistului modern – un deschizător de drumuri, care a făcut mereu ce l-a tăiat capul. Fără să fie constrâns de nimic, schimbându-se de la o zi la alta… reîncarnarea perpetuă, Omul fără Nume.“ – Enrique Vila-Matas

sub semnul lui dylan

Concluzie: Cu siguranță, dacă îmi va mai cădea în mâini vreo altă carte din biblioteca autorului, nu voi refuza lectura ei! Vă recomand, de asemenea, și vouă această carte atipică!

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Eu, doamnelor și domnilor, distinsă audiență, intuiesc că nu va mai trece mult până să mă transform într-un indiferent perfect și într-un ideolog al sictirului.″

″Eu credeam și încă mai cred, doamnelor și domnilor, că toate lucrurile sunt legate între ele, dar că e normal să nu știm să le vedem.″

″Se cheltuiește atâta energie și se fac atâtea eforturi ca să se obțină un lucru care de fapt ne motivează doar când nu-l avem…″

Detalii:
Titlu original: Aire de Dylan (2012)
Traducere din limba spaniolă: Adina-Ioana T. Vladu
Nr. de pagini: 272
Colecție: Strada Ficțiunii Clasic
Disponibil la Editura ALLFA (2015)

O altă părere puteți citi pe pagina: www.raftulcuidei.ro.

Nu v-am spus până acum dar eu îmi notez pe parcursul lecturii tot felul de lucruri (cuvinte noi, filme, titluri de carte, personalități marcante, etc), și cum aș vrea să le păstrez undeva, să nu mai fie nevoie să le caut prin carnețele și foițe când doresc să reflectez asupra lor, m-am decis să le inserez în recenziile mele. Așadar, pe lângă rubricile clasice, veți mai putea găsi și Notițe, pe care le voi adăuga la sfârșitul fiecărui articol.

Notițe: Three Comrades (1938), The Crack-Up – Francis Scott Fitzgerald (carte), expresia în portugheză pentru ″a pierde vremea″ ≈ fazer horas, melodia Under the mango tree, Foamea – Knut Hamsun (carte).

Sinopsis: ″Vilnius este un tânăr de treizeci de ani care aspiră să fie un pierde-vară desăvârșit. Toată viața s-a aflat în umbra tatălui său, scriitor de succes, și a lui Bob Dylan, de care îl apropie o asemănare pur fizică. Vilnius se află într-o permanentă căutare: a autorului unui citat obscur și a celui care, poate, i-a ucis tatăl. Căutările îi poartă însă pașii spre un om care nu mai caută nimic. un scriitor care, deși a hotărât să se retragă de pe scena literară, întrezărește cu ajutorul lui Vilnius prilejul de a scrie cartea visurilor sale. Destinele celor doi se ciocnesc și se suprapun într-un „carnaval ironic și viclean“, care pune în scenă versatilitatea personalității noastre.″ „Sub semnul lui Dylan” a fost inclus de revista La Vanguardia în topul celor mai bune zece cărți publicate în limba spaniolă în 2012. (sursă)

Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Atât de complex mi s-a extins în suflet “Eleganța ariciului”, o carte ce dezmiardă timid, filosofic, cu vorbe “mătăsoase”, pline de naturalețe și de tâlc, “e un în-afara-timpului în timp” (pag. 297)! Pentru că în ultimele trei săptămâni nu am citit altceva (dorind în orice chip ca paginile să se înmulțească și nu să se împuțineze), sau, mai degrabă, nu am dorit să o citesc ca pe o altă carte așezată aleatoriu în lista mea de lecturi; am trăit un timp unic în această consistență fantastică a limbajului, atât comprehensibil, cât și neologic, atât percutant, cât și sprințar.

eleganta ariciului

M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.

Cumva, printr-o decență subtilă, “L′Élégance du hérisson” ți se cuibărește temeinic în minte, condamnându-te, ca cititor, la o lectură unică și la standarde mai înalte în alegerile viitoarelor file scrise, pentru că, după ce o citești, nu ai cum să nu o consideri un reper, un fel de punct de referință.

Cartea respectă cu rigurozitate criteriile unei lecturi desăvârșite (în ceea ce mă privește). Poate că înainte citeam și ce nu îmi facea în mod deosebit plăcere (din motiv de prea mult timp liber, și nu zic că a fost rău), dar în ultimii doi ani mi-am direcționat cumva preferințele doar spre un anumit tip de lectură, acest tip de lectură, deoarece consider că sunt mult prea multe cărți excelent scrise, ca aceasta, pentru a pierde timpul într-o carte în care nu te regăsești deloc. Dar să revenim!

Mi-au adus o deosebită încântare fluiditatea scrisului, cât și construcția firului narativ (perspectiva celor două “suflete-gemene”,  — Renée, “54 de ani, portăreasă și autodidactă” și Paloma, o fetiță de 12 ani, care locuiește într-un apartament de bogătași, în imobilul a cărui portăreasă este Renée, — prinse în plasa “cugetărilor și a mișcării lumii.” Nu aș vrea să adaug aici vreun rezumat al întâmplării, pentru că niciodată nu am văzut rostul lui în recenziile mele, ci doar vă îndemn să citiți, sau să vă citiți, ca pe-un arici erudit. Pe lângă faptul că asiști la o poveste extraordinară, ca o renaștere spre lumină, pe parcursul lecturii citești descrieri ale gândurilor, ideilor, emoțiilor tale, evocări ce sunt calde încă.  Iată mai jos un pasaj în care m-am regăsit:

eleganta ariciului pasaj
„Refuzând lupta”, pag. 47
muriel barbery
Muriel Barbery (sursă)

Vocea autoarei “Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere ca, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (sursă)

Recomandări de film, extrase pe parcursul lecturii: Blade Runner (1982) – “o capodoperă a divertismentului de înaltă clasă”, The Hant for Red October (1990), Notting Hill (1999), Tokyo-Ga (1985) – documentar consacrat regizorului Yasujirô Ozu.

Capitole preferate: Octombrie-roșu, Comedie-fantomă, Eternitate, Cameliile mele.

Concluzie: Am tresărit, și-am plâns, și am și zâmbit, m-am regăsit însă pretutindeni și sper să o citiți cât mai mulți. Ar fi trist să nu tresăriți, să nu plângeți, să nu zâmbiți, să nu sperați și voi!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“A trăi, a muri: astea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.” (pag. 116)

“Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?” (pag.125)

“Literatura, de pildă, are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” (pag. 265)

“Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.” (pag. 282)

“Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece.” (pag. 292)

Detalii:
Titlu original: L′Élégance du hérisson (2006)
Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana
Nr. de pagini: 400
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira (2009, 2014)

Referitor la filmul (Le Hérisson, The Hedgehog – 2009 ) pe care l-am vizionat duminică, imediat ce am terminat cartea, vi-l recomand doar după ce ați parcurs în prealabil volumul, altfel nu are niciun rost. Mi-a plăcut punerea în scenă a personajelor, a trăirilor, dar și existența câtorva ajustări, care au adus un plus peliculei. Iată trailer-ul:

 

Vreau cărți de colorat! (Reduceri de până la 30% pe carturesti.ro, perioada 25.10 – 8.11)

Da, poate că titlul articolului poate suna a “răzvrătire” cordială (în fața familiei, prietenilor, etc) — ca un copil răsfățat, în dreptul jucăriilor — sau a disperare nereușită, dar nu aceasta este intenția mea subtilă, aceea de a duce pe cineva în eroare, ci, mai degrabă, doresc să vă povestesc cât de fain se potrivesc lucrurile.

Întâmplarea face că astăzi (chiar) mă gândeam la drumul pe care îl voi face în țară de Crăciun (De-abia aștept!), perioadă în care, cu siguranță, nu voi evita librăriile și anticariatele, ba din contră, de aceea mă și gândeam, în timp ce mă conectam la e-mail, la ce îmi voi putea achiziționa nou (dar nou), pentru a-mi cultiva mai departe afinitatea pentru cărți, sub toate formele lor.

Eii, dragii mei, ceea ce chiar nu am încercat până acum, este să mă cufund, înarmată cu creioane, într-o carte de colorat pentru adulți (cu toții știm că nu sunt o persoană foarte răbdătoare). Astfel pusă pe gânduri mari și plimbându-mi privirea prin lista de mesaje primite, iată cum mi-a apărut și zâmbetul de revelație pe buze. Da, vreau cărți de colorat!

carti de colorat promotie

Mesajul primit de la carturesti.ro a venit ca o revelație nesperată; atunci am realizat că, poate, de cărțile de colorat pentru adulți (considerate cumva nepotrivite temperamentului meu coleric) nu mai trebuie să mă “feresc” (și nici de Garcia Marquez, dada, știu), ci să încerc, printr-un fel de căutarea sinelui răbdător, ce se zbate undeva în adâncurile conștiinței, să mă “automanipulez” și să îmi descopăr și alte laturi, să mă las cumva pe seama liniilor frânte și răsfrânte, spre a umple spații goale, cotidiene, cu culoare. Cine știe cât “stres” poate încăpea într-o pană necolorată de păun sau într-o petală de floare doar schițată? Eh, vom afla!

Uitându-mă minute în șir pe site-ul vinovat de reduceri de până la 30% la cărți de colorat pentru adulți, iată ce mi-a atras atenția în mod deosebit:

mandale mediteaza si coloreaza

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei (cu discount de 30%).

456282-0-gif

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 12,60 lei.

450127-0

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

arabescuri

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 27,93 lei.

butterflies

Cartea poate fi achiziționată la prețul de 31,50 lei.

Promoţia este valabilă în perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, exclusiv online pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.

Acestea fiind spuse, sper să vă surâdă mini-selecția mea de recomandări, eu neputându-mă hotărî doar la o singură carte (de asemenea, pe site, găsiți și accesorii de colorat), deși balanța înclină spre “Mandale, meditează și colorează”. Și cum sunt interesată să vă aflu părerea despre acest tip nou de terapie, acum nu îmi mai rămâne decât să vă întreb dacă ați desenat vreo astfel de carte și cu ce impresii ați rămas în urma acestei activități?

Curioasă-s de ale voastre răspunsuri! Mulțumesc!

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul totalmente diferit de ceea ce am citit eu până acum până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume interesante să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.

bambini di praga

Mi-au plăcut împletiturile contextuale, mi-a plăcut simplitatea limbajului și ideile reușite pentru a râde, de aceea voi mai citi cărți de acest autor și în viitor (cu siguranță) — cred că asta definește un autor priceput: dorința cititorului de a nu se opri doar la volumul care l-a consacrat, ci de a scotoci mai departe în biblioteca lui, cu certitudinea că orice ar alege, nu va da greș. Să revenim!

Cu excepția câtorva detalii (nu prea înghit normal când sunt poziționate, în diverse situații, animale chinuite sau rănite, dar a fost un singur moment, un singur paragraf de acest tip, peste care nu pot trece însă cu vederea) am surâs într-un mod plăcut la tot dinamismul acțiunii, la evoluția personajelor, la situațiile comice în care sunt puse (cuvinte-cheie: picnic nocturn, pensie, ospiciu, preparate chimice, flori artificiale, viitor fericit, cârnați, pictură), la poznele pe care le întreprind și la melancolia din spatele întregului umor negru, dar nu atât de negru. Să vă spun și că în toată această comicărie absurdă am privit rânduirea cuvintelor și întâmplările ca într-o perfectă normalitate? Cred că asta se datorează scriiturii impecabile. Sau anormalității mele?

Să mai spun că mi-au adus încântare și finalurile capitolelor, dar și sfârșitul cărții? Cred că se subînțelege!

bambini di praga

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Deasupra târgului stătea spânzurată luna, iar apa din bazin se juca cu mingea albă de ping-pong…” (pag. 112)

Detalii:
Titlu original: Bambini di Praga (1965)
Traducere din limba cehă: Corneliu Barborică
Nr. de pagini: 240
Colecție: Serie de autor Bohumil Hrabal
Disponibil la Editura Art (noiembrie 2015)

Descriere:

“Bambini di Praga este un microroman în care umorul negru, melancolia şi ironia se întâlnesc într-un carusel de situaţii cum numai Hrabal putea imagina. Escroci care înşală oameni de bună credinţă sub acoperirea societăţii fictive „Sprijin la bătrâneţe“, un drogher, un măcelar, un pictor nebun sunt doar câteva dintre personajele care dau naştere unor situaţii în care absurdul se insinuează tot mai mult în viaţa de zi cu zi.” (sursă)

Ich bin eine Butterliebhaberin. (Mă declar iubitoare de unt, fără doar și poate.)

Unii dintre voi, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, precis aveți multe amintiri frumoase și unice din copilăria voastră, în care untul apare ca personaj pozitiv de basm, ba pe prispa bunicilor, pe mămăligă proaspăt prăjită pe plita sobei, veche de când lumea, dar văruită mereu proaspăt, ba întins, ca pe o plajă scăldată în soare, pe o felie de pâine prăjită, cu dulceață scoasă de bunici din cămara cu de toate; eu, însă, dragii mei, nu am foarte multe dăți în care untul îmi apare în minte, ca o amintire suavă din perioada copilăriei, pentru că apărea foarte rar, neavând bunici care să dețină vreo văcuță harnică, sau neavând posibilitățile financiare, pentru a avea unt la fiecare mic dejun, ci untul a apărut într-un mod constant, destul de târziu în viața mea, în perioada liceului, și mai apoi, în perioada studenției a rămas ca un virus ca un prieten loial, fără a-mi mai evita mesele, principale sau nu.

Cei care mi-au știut felul de a fi, mai în detaliu, sunt amuzați și acum, poate, de serile în care altceva nu voiam să îmbuc la cină, decât pâine prăjită cu unt și dulceață de-abia primită de acasă, de la părinți conștienți și ei de pasiunea normală nebunească a copilului lor pentru acest aliment, galben ca floarea de păpădie și îmbietor ca laptele proaspăt muls. Da, multe momente amuzante îmi apar în secvențe neîntrerupte înaintea privirii, în care untul este vinovatul, iar colegele mele de cameră, cu certitudine, își amintesc îndeosebi dățile în care mă mai trezeam în miezul nopții cu o dorință aprigă de a mai mânca o felie de unt pe pâine, atât, doar o felie. Eu nu voiam decât ca bucuria să nu rămână neîmpărtășită, de aceea mai trezeam și o colegă să mă acompanieze în acest festin târziu.

Mă trezeam cu bombănituri sau cu vreun oftat resemnat, dar și Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate, înțelegeau copilul din mine, nebun după unt iubitor de unt. După încercam să readorm, dar după așa o masă bogată în infinită plăcere în vitamine, minerale și acizi grași, mă cuprindea mai degrabă cheful de citit sau de vorbit, decât somnul, și uite așa, Andra⁄Cristina⁄Larisa⁄Laura⁄toate mai rămâneau o vreme să mă asculte și cum îl recitam pe Nichita sau pe Sorescu. Adormeam amândouă⁄toate la al treilea fel de rimă.

Probabil v-ați dat seama deja care a fost rolul untului în viața mea de până acum, acela de a crea momente fericite, fără a avea vreo intenție de a destrăma prietenii care sunt ba chiar mai durabile cu astfel de amintiri comune. Și de-abia acum, acceptând provocarea de la Kerrygold, realizez că untul a fost puntea de legătură între mine și prietenele-colegele mele de cameră, nodul care a strâns patru fire, venite din patru colțuri diferite ale României, timide la început, dar care au râs în hohote în dreptul blatului, pe care erau aliniate demnele felii cu pâine prăjită cu unt și dulceață, pe când soarele se pierdea într-un apus ireal (în acest articol am și împărtășit cu voi câteva dintre apusurile imprimate atunci pe retină). Numai când mă gândesc la demult, îmi lasă gura apă.

Mutându-mi domiciliul, nu am crezut vreodată că untul va mai avea gustul acela, sau că va mai avea vreodată vreun gust, iar cel de-al doilea motiv pentru care am acceptat provocarea, a fost din simplul fapt, că de când locuiesc în Germania am folosit, preponderent, untul gustos, Kerrygold, pe care l-am descoperit, ca pe-o revelație, chiar aici. Deci, când am citit enunțul provocării, mi-am spus că trebuie să vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că altfel nu m-aș fi regăsit în aceste rânduri. A fost cumva un fel de coincidență de gusturi.

Așadar, nu doar pentru că iubesc untul cremos, irlandez, Kerrygold, descoperit târziu, scriu acest text, ci și pentru că un iubitor de unt, recunoaște, fără doar și poate, rafinamentul unui produs recomandat peste tot în lume, și chiar așa am simțit când am mâncat prima oară unt Kerrygold, pe o chiflă caldă, un fel de moment rafinat din cămin sau ca atunci când citesc o carte scrisă după tiparul meu de cititor. Și acum dacă tot vorbim de tipar de cititor, iată instrucțiunile pentru a mă face fericită a face un cititor fericit:

– Oferă-i cu orice ocazie o carte, și nu orice carte, dăruită oricui, ci gândește-te la acea carte pentru acea persoană (urmărește-i preferințele, observă momentele în care o anumită carte i-a picat cu tronc, reține clipele acelea de revelație când descoperă un titlu nou sau un autor nou, etc).

– Apoi nu-i lăsa pofta în cui și aruncă o pătură în coșul de pe portbagajul bicicletei, un pachet cu unt gustos Kerrygold, chifle proaspete, cât mai calde și un borcan cu dulceață, de orice fel, sau miere, și pedalați undeva spre o oază de verdeață.

– Lasă-l să savureze momentul! Nu-i zice nimic, va înțelege totul când va întinde untul pe pâine!

Cam așa:

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

unt kerrygold

to-be-continued
(sursă imagine)

Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

M-am tot învârtit și sucit, cum să încep să vă vorbesc despre această carte, pentru că prin orice propoziție mi-aș începe articolul, simt că nu aș putea cuprinde nicidecum esența, și nici învălmășeala de emoții, și limpezi, și inexplicabile, care m-a cuprins ieri dimineață când am terminat lectura, una densă, una complexă, una cu totul copleșitoare, alcătuită din cinci zile cât cinci veacuri.

constelatia semnelor vitale

Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete.

Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.

constelatia semnelor vitale

Cartea a fost câștigată la un concurs organizat de RFI România, anul trecut (despre toate cărțile câștigate la concursuri în 2015, am scris aici); acum realizez că toate concursurile câștigate mi-au adus în bibliotecă numai cărți reușite, printre care și “Constelația fenomenelor vitale” (un titlu extrem de potrivit și explicat de autor pe parcursul lecturii, numai și pentru acest lucru aș recomanda-o mai departe). Cine știe cum aș fi dat de aceasta, sau cine știe când, sau poate nu aș fi citit-o niciodată, ratând astfel o lectură, care m-a luminat, care mă obligă de acum înainte să sper și să mulțumesc.

Mi-a plăcut tot la această carte, absolut tot: construcția, scriitura (întortocheată, complexă, care solicită sinapsele), cuvintele extrem de bine puse în frază, împletirea tuturor întâmplărilor, felul cum îi sunt dezvăluite cititorului toate cele petrecute, astfel încât nimic nu rămâne nelămurit, ci apare, rând pe rând, ca o coincidență, ca o revelație (fără să îți dai seama, exclami pe parcursul lecturii: “Ahaa!”, legându-se în fața ta evenimente din 1994 până în 2004, într-o ordine aleatorie parcă, dar nu întâmplătoare), documentația (atât de bine realizată), personajele-eroi (cel mai mult mi-a plăcut de Hassan, datorită felului său de a povesti, dar și de Havaa, anemona-de-mare spectrală, căreia mersul timpului parcă i se supune molcom), credibilitatea, valiza cu suveniruri, pentru situații de urgență, traducerea. Este, cu adevărat, “un debut excepțional”!

Concluzie: Citiți-o neapărat!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“Uite așa se supraviețuiește, își spuse. Vei transforma găurile din viața ta în spații de depozitare.” (pag. 183)

“Mândria țâșnea din ea,crudă și uriașă; până atunci crezuse că fericirea este o absență — a fricii, a dureri, a tristeții —dar iat-o, mugind în ea ca oricare altă tristețe.” (pag. 220)

…și aș sputea adăuga toate cuvintele din această carte aici.

Detalii:
Titlu original: A Constellation of Vital Phenomena (2013)
Traducere din limba engleză: Ioana Avădani
Nr. de pagini: 372
Colecție: Raftul Denisei
Disponibil la Editura Humanitas Fiction (2015)

Sinopsis:

“Constelația fenomenelor vitale debutează într-un sat acoperit de zăpadă unde Havaa, o fetiță de opt ani, privește din pădure cum soldații ruși, veniți în miez de noapte, îi răpesc tatăl, acuzat de a fi complotat cu rebelii ceceni. Nu departe de ea, vecinul lor de o viață, Ahmed, e martor al scenei. În momentul în care soldații dau foc casei, acesta se teme de ce e mai rău, dar când o găsește pe Havaa ascunsă în pădure, alături de o ciudată valiză albastră, decide să îi găsească adăpost în singurul loc care îi trece prin minte: un spital abandonat unde – se spune – încă lucrează o doctoriță strălucită, dar cam dusă. Pentru Sonja, talentată și stăpână pe sine, sosirea celor doi este o nedorită povară, pe lângă lungul șir de refugiați și rebeli răniți pe care îi tratează, în timp ce așteaptă cu disperare întoarcerea surorii sale dispărute. De-a lungul a cinci zile dramatice, viața ei se va schimba, o tapiserie de compasiune, trădare și iertare țesând laolaltă trecutul acestor trei ciudați tovarăși de drum și pecetluindu-le soarta. O poveste despre puterea de a transcende a iubirii pe timp de război, Constelația fenomenelor vitale este o operă literară de o infinită umanitate, compasiune profundă și o semnificație mereu actuală.” (sursă)

Cărți noi în bibliotecă (1)

Trebuie să vă împărtășesc și vouă ce cărți mi-am comandat în ultima lună (o parte din lunga mea listă de lecturi în așteptare), pentru că eu sunt de-a dreptul încântată! Ceva îmi spune că toate cărțile de mai jos vor tinde la infinit, ieeeii!

Cum cărțile necitite din mini-biblioteca mea din Germania se împuținează, am decis că este un moment bun să îmi achiziționez câteva cărți care se doresc de multă vreme a fi citite. Așa că, ia uitați ce mi-am luat:

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite – colecția McSweeney’s

Prea multă fericire – Alice Munro

Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Casa somnului – Jonathan Coe

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Cartea cu pești a lui Gold – Richard Flanagan

Sanctuar – William Faulkner

Împăratul muștelor – William Golding

Trois – Julian Barnes

Despre vis – Sigmund Freud

Eleganța ariciului  – Muriel Barbery

Iar pe voi, dragi cititori, v-aș ruga să îmi spuneți ce ați citit din lista de mai sus și ce impact a avut cartea respectivă/cărțile respective asupra voastră; dacă nu aveți timp să descrieți în detaliu, este suficient un singur gând/cuvânt. Mulțumeeesc!

carti achizitionate

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." Eugen Cadaru

%d blogeri au apreciat asta: