Cărți abandonate (2)

Acum câteva luni scriam în acest articol despre trei autori cu care nu m-am sincronizat deloc, deși am căutat să acord volumelor cu pricina mai multe șanse, dar cât m-am spetit, cât nu m-am spetit, tot nu am reușit să le termin, deși genul lor este unul preferat sau propice apetențelor mele de lectură, și aici amintim de: Chuck Palahniuk cu ″Inventează ceva″, ″Complexul lui Portnoy″, de Philip Roth și de Antonio Tabacchi cu ″Timpul îmbătrânește în pripă″. Așadar, acestea au fost lecturile, în ale căror pagini nu m-am potrivit ca cititor, din prima jumătate a lui 2016.

În cea de-a doua însă, lucrurile stau puțin mai bine să spunem, și deși, este considerată o operă desăvârșită și o deschizătoare de drumuri (″primul roman scris în stil non-ficțional″ – Truman Capote), căci despre ″Cu sânge rece″ vorbesc, pe mine nu m-a găsit acasă, deși a ciocănit cumva insistent, nescoțând-o din rucsac până nu m-am reconvins că nu vor fi sorți de izbândă. Este probabil și faptul ca perioada în care mi-a căzut în mâini să fi fost nepotrivită, având în vedere detaliile minuțioase și intriga ″seacă″. Cred să o asemenea carte se poate citi, mai degrabă, în anotimpul geros, când ești cumva mai mult timp țintuit în casă. Nu o voi așeza oricum pe cel mai îndepărtat raft al bibliotecii, pentru că voi reveni asupra ei cât de curând voi reuși; investigațiile ce stau la baza romanelor, în general, mai ales a unuia de această anvergură, au fost întotdeauna mai sus puse în lista de viitoare lecturi, în comparație cu romanele de dragoste sau literatura fantacy, spre exemplu, tocmai pentru că suspansul atent construit m-a bucurat întotdeauna, ca cititor.

Descriere: ″La sfârşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, fiind ajutat în demersul său şi de scriitoarea Harper Lee. Cei doi au mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentând în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi. Analiza psihologică fină, stilul concis, dar elegant, aflat la graniţa dintre literatură şi reportaj fac din Cu sânge rece primul mare „roman de nonficţiune“ al literaturii americane.  Un roman cult emoţionant, intens, incitant.″ (sursă)

Un alt volum arhicunoscut, care nu m-a atras din incipit în mrejele lui, este ″Împăratul muștelor″, de William Golding. Deși asupra cărților pomenite în primul paragraf nu voi mai reveni niciodată, și asta cu certitudine, — eventual voi citi o altă operă de-a aceluiași autor — eii, cu aceste două volume nu pot fi la fel de radicală, pentru că încă mai cred că merită citite, doar consider că nu s-au potrivit perioadei în care am început să le citesc, și nu preferințelor mele livrești, de aceea anul ce urmează, după ce va trece un timp de clarificarea a sentimentelor (haha), voi reveni asupra lor. Green Mama mi-a întărit cumva certitudinea că ″Împăratul muștelor″ îmi va plăcea, de aceea, chiar și de dragul ei, voi reveni asupra acestei cărți. (Green Mama are numai recomandări bune!) Dacă mai pun la socoteală că William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983, și cum eu am spus deja că vreau să descopăr, rând pe rând, laureații acestui premiu, atunci nu mai încape îndoială în faptul că voi reveni asupra acestei cărți.

Descriere: ″Un grup de copii scapă cu viață din catastrofa prăbușirii unui avion și încearcă să supravietuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieții lor, o noua robinsoniadă departe de adulți și de regulile acestora, se transformă într-un coșmar ucigător de vise: ura ia locul inocenței și crima se instapaneste peste o lume care-și rătăcește busola. O parabolă de o forță incredibilă care ne ofera un răspuns deopotrivă crud și realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Romanul Imparatul mustelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparține regizorului Peter Brook.″ (sursă)

 Voi ce puteți include în titlul acestui articol? Credeți că se poate reveni asupra unei cărți, obținând ulterior o altă impresie?