Arhive etichetă: recomandare

I love me (Calea spre iubirea de sine) – David R. Hamilton

Probabil am mai spus până acum că nu sunt (și nici nu am fost vreodată) vreo mare iubitoare de cărți motivaționale sau de dezvoltare personală, din simplul motiv că nu am crezut niciodată în puterea lor binefăcătoare, dar citind ″Poți fi fericit orice s-ar întâmpla″, am descoperit că, surprinzător, pot constitui o lectură plăcută și relaxantă, ba chiar pot fi adevărate izvoare de informații utile, și nu doar pentru cei pasionați de acest domeniu, acela al conștiinței sau al minții, ci și pentru cei sceptici sau imparțiali.

În acest articol spuneam că lecturile din domeniul dezvoltării personale nu mi-au fost niciodată prioritare, de aici poate și sceptismul, dar, mulțumită Editurii Niculescu, am descoperit câteva volume ce m-au surprins pozitiv și care nu m-au plictisit, ceea ce-i de mirare.

IMG_20170213_153519_933

“I love me” nu aduce, poate, nimic nou sau spectaculos în fața cunoscătorilor, ci, probabil, doar în fața celor care vor să citească ceva concret și nimic sofisticat, pentru că David R. Hamilton relatează, pe cât de simplu posibil, întâmplări concrete din experiența proprie, din drumul ce a dus la cunoașterea de sine, dar și trucuri pentru a-ți schimba perspectiva asupra vieții tale, în general vorbind, spre a capăta o altă postură în drumul acesta cu un singur sens.

Şi poate că această carte nu mă ademenea atât de tare dacă avea la bază statistici sau alte „aiureli”, din contră, volumul surprinde prin întâmplări prin intermediul cărora autorul însuși s-a autocizelat, a devenit unul dintre experții în domeniul dragostei de sine, ceea ce nu-i de ici-colo. Cuvintele sale trec dincolo de paravanul de hârtie, deoarece limbajul este unul simplu, deloc științific sau prea elaborat, ci, mai degrabă, unul familiar, unul prietenesc. Aş zice că autorul cărții se pricepe mai bine la a se iubi pe sine, decât în a relata cum a ajuns la această iubire. Per total, „I love me” a constituit o lectură utilă și interesantă! Recomand cu drag!

Descriere:

″Atunci când omul de ştiinţă David Hamilton şi-a dat seama că lipsa iubirii de sine îl sabota pur şi simplu, s-a gândit la un proiect în care „cobaiul” era propria persoanǎ. Timp de un an de zile, David a analizat cele mai recente studii în chimia creierului, în neuroştiinţe, precum şi tehnici de psihoterapie şi dezvoltare personală. El şi-a dat seama că iubirea de sine ţinea şi de biologic, dar şi de psihologic, afirmând că stima de sine se găseşte chiar în genele noastre, doar că noi nu mai suntem obişnuiţi cu ea. Impulsul biologic este acela de a căuta să relaţionăm cu semenii, ceea ce ne determinǎ, adeseori, sǎ încercǎm sǎ fim altcineva decât suntem în realitate, pentru a câştiga iubirea celorlalţi.″ (sursă)

Detalii: Titlu original: I HEART ME. The science of self-love (2015), Traducerea din limba engleză: Maria-Letiția Chiculiță, Nr. de pagini: 264, Domeniu: Dezvoltare personală, Disponibil la Editura Niculescu (2016)

Notițe: ″V-ați născut fericiți. Nu v-ați născut având nevoie să faceți terapie.″ (autorul Michael Neill, carte ″Feel happy now″), film ″The Help″ – bazat pe cartea lui Kathryn Stockett.

Anunțuri

Tot ce nu ți-am spus – CELESTE NG

Încep, surprinzător, cu sfârșitul și vă recomand această carte ca pe o lectură de vacanță captivantă, dar nu numai, pentru că prezintă o poveste ce te surpinde de la începutul și până la sfârșitul ei, fără să îți alunge, cu complicații stilistice, sentimentul acela de timp liber prețios.

Și dacă mă întrebați pe mine, cred că lectura nu ar trebui să lipsească din activitățile de concediu, ba chiar mai mult, cartea⁄cărțile ar trebui să fie adăgate pe lista “lucrurilor indispensabile” din bagaje, și nu ca un ceva incidental.  Dar să revin la recenzia cărții!

tot ce nu ti-am spus

tot ce nu ti-am spus

Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură.

Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de text supraanalizat de autoare, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil aceasta a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!

tot ce nu ti-am spus

“Tot ce nu ți-am spus” face parte din colecția Buzz Books (Editura Litera), pentru care am acordat acum ceva vreme un articol separat, în care îmi imaginam ce ar putea ieși în urma acestei lecturi. Iată ce am zis atunci:

Impresii dinaintea lecturii: Ce s-a întâmplat cu Lydia? Cred că Hannah va dezvălui la finalul romanului adevărul numai de ea văzut, probabil unul șocant, de aceea prevăd la această carte un sfârșit cu totul neașteptat. Cred că cititorului îi vor fi desvăluite, filă cu filă, taine ale unei familii aparent închegate, această strânsă legătură între membrii ei fiind doar o iluzie, Lydia fiind cea care, prin dispariția ei de fapt, scoate caracterul personajelor la lumină, spre a străluci sau spre a umbri. Povestea se poate trasa și pe linia subțire dintre privirile piezișe ale fraților, și ținând cont de faptul că Lydia era favorita părinților, rezolvarea misterului se poate baza pe această premisă. Vom vedea!

Impresii după parcurgerea cărții: Nu am fost departe de adevăr, să știți! Celeste Ng țese cu măiestrie povestea unei familii mixte, cu trăsături faciale specifice, care, aparent, se prezintă ca una armonioasă, deși membrii ei nu își împărtășesc decât sentimente nerostite, din teamă sau din constrângere.

După cum spunea și Mihaela (Cărți și călătorii), în recenzia făcută cărții, “romanul poate fi văzut ca un exemplu de bad parenting” sau ca iluzia unei familii ce se consideră armonioasă, în realitate însă, având defecte comportamentale, acute și decisive. Astfel, cititorul-părinte conștientizează “Așa nu!”-ul din relația lui cu micuții familiei, pentru că una este ce cred părinții că se cuibărește în capul copilului lor, și alta este ceea ce se află ascuns în spatele unui “Da!”, spus cu convingere, de fiecare dată.

Nu aș vrea să vă dau detalii din spatele cortinei, ci vă mai spun doar că personajele sunt foarte bine individualizate, fiecare având un rol specific pe parcursul poveștii, fiecare ajutând la lămurirea propoziției directe, abrupte, cu care începe romanul: “Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.” Începutul m-a izbit, de-a dreptul! Și prin intermediul acestui laitmotiv, ne sunt dezvăluite, prin ochii diferitelor personaje, nu neapărat în ordine cronologică, detaliile ce conduc la incidentul tragic, declanșator. Personajul care mi-a atras atenția în mod deeosebit, a fost cel mai din anonimat, “copil mereu în expectativă” (pag. 132).

Mi-a plăcut curgerea lină și surpinzătoare a acțiunii, și chiar mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, un volum mai bogat în file. Dacă mai pun la socoteală că este și un volum de debut… De aceea, vă recomad această carte, pentru că cititorul chiar poate învăța ceva în urma acestei lecturi!

Cuvinte cu miros văratic de infinit:

“Nu pare drept ca lumina să fie atât de strălucitoare și cerul atât de albastru, și simte un val de ușurare când un nor acoperă soarele, și apa devine gri, din argintie.” (pag. 53)

“Ipoteticul prezent condițional-optativ, timpul gramatical al șanselor ratate.” (pag. 81)

Concluzie: O carte ce tinde spre infinit! V-o recomand!

Detalii:
Titlu original: Everything I never told you (2014)
Traducere din limba engleză: Adriana Bădescu
Anul apariției: aprilie 2016
Nr de pagini: 240
Colecție: Buzz Books
Disponibil la Editura Litera

Observații: Cartea se poate găsi la promoție pe site-ul Editurii Litera!

Sinopsis: “Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.” (sursă)

Vedere spre Paradis – Ingvar Ambjørnsen

Vocea autorului: “Dacă mă gândesc că de mai bine de douăzeci de ani nu fac nimic altceva decât să scriu, nu cred că am scris prea mult. Vocație? Nu. Pentru mine scrisul e un fel de a fi, un loc în care pot să mă întâlnesc cu mine însumi.”

ambjornsen
(sursă)

Poți să descoperi felul de a fi al unui om doar prin prisma alegerilor pe care acesta le face în fața raionului cu iaurturi dintr-un supermarket obișnuit? Sau prin prisma oamenilor cu care construiește superficial un Smalltalk? Din perspectiva personajului cărții această analiză constituie un adevărat deliciu! Ba chiar se pot deduce detalii semnificative în urma alegerii unui iaurt cu prune uscate, spre exemplu, bineînțeles după o analiză minuțioasă. Plictis? Obsesie? Joacă imatură? Mod superficial de a trăi? Cine știe?!

“Vedere spre paradis”, “volum ce i-a adus succesul internațional, și primul din seria de volume care îl au protagonist pe anxiosul Elling”, m-a intrigat pe parcursul lecturii de câteva ori, ajungând să mă întreb: De ce mai continui să citesc? Nici acum nu aș putea să vă spun exact, dar cert este că Ingvar Ambjørnsen (unul dintre cei mai cunoscuți autori norvegieni contemporani), pe alocuri m-a captat cu cuvintele lui prea banale, prea lipsite de poEllingezie. Începutul m-a izbit de-a dreptul, lăsându-mă pentru un timp parcă suspendată între două gânduri fâstâcite, undeva unde nu se pot articula clar cuvinte.

vedere-spre-paradis_1_fullsizeAtmosfera plicticoasă din apartamentul lui Elling, rămasă ca un ecou după moartea mamei lui, cu care a locuit dintotdeauna de altfel, însoțește armonic ocupația tânărului de a investiga viețile altora, ale vecinilor mai exact. Jobul lui de toate zilele constă în spionarea vecinilor, printr-un telescop, situat în dormitorul mamei defuncte. Deși cititorul nu află detalii importante despre narator, se poate contura, în mod indirect, tiparul din care face parte personajul – “oameni dubioși”-  și implicit trăsături din personalitatea ștearsă, și totodată din viața bizar de banală a acestuia. Mi l-am închipuit, prin urmare, ca pe un tip uscățiv, cu proeminențe osoase,  un tip fără prieteni, un singuratic ce își trăiește existența într-o lume statică, izolată, undeva unde e mohorât mereu; l-am văzut ca pe un solitar ce urmărește să își împărtășească singurătatea cu ceilalți doar observându-i în intimitatea lor, în rutina lor zilnică, în banalitatea absolută. La un moment dat, gândul mi-a zburat la “Colecționarul” lui John Fowles.

Pe coperta posterioară citim: “Un roman caleidoscopic despre viața celorlalți, în care temele grave se conturează discret în spatele perdelei de fapte mărunte care alcătuiesc geometria existenței de zi cu zi.”

“Elling este un Forrest Gump al Norvegiei.” – Verdens Gang

Concluzie: Dacă vreți să descoperiți cu ce se ocupă vecinii lui Elling sau dacă doriți să citiți o carte stranie și să descoperiți, totodată, stilul veritabil al unui scriitor norvegian, “Vedere spre paradis” (până și titlul e intrigant!) este o alegere desăvârșită. Nu știu dacă m-am potrivit cu stilul autorului, nu pot nici măcar să vă spun dacă mi-a displăcut cu adevărat cartea, nu știu dacă m-aș reapuca de un alt volum despre Elling. Cert este că sunt puțin dezorientată! Să v-o recomand?! Drept e că m-aș bucura să citesc o altă recenzie a acestei cărți, o altă părere.

2016-02-25 19.26.59

Detalii:

Titlul original: Utsikt til paradiset (1993)

Traducere din limba norvegiană: Ivona Berceanu

Anul apariției: 2013

Nr de pagini: 160

Colecția Strada Ficțiunii Contemporan

Disponibil la Editura ALLFA

O altă părere găsiți aici.

Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini – Laura Baban

Dragă Laura,

Am trăit fiecare cuvânt, am adulmecat fiecare măruntaie de propoziție, m-am întristat tare când l-ai pierdut pe Domnul Tic, și am sperat din suflet să îl găsești, și să te ții ce bucurie mi s-a plămădit în ochi când am citit că l-ai găsit (deși știam dinainte că se întâmplase asta deja). Tiiic! Mai că îmi venea să mă ridic de pe canapea și să salt și eu un metru! Ca Tic al vostru!

20150918_102128_001

Prima ta carte este doldora de poveste pură și sinceră. Pe alocuri, aventurile lui Tic cel neastâmpărat și gândurile lui zulii m-au întâmpinat ca ritmul animat din poveștile lui Creangă, alte istorisiri m-au condus spre relatările de basm de-ale lui Petre Ispirescu, altele cu gândul la poveștile adevărate de dragoste, cum numai prin cărți mai vezi, dar cele mai multe dintre ele mi-au expediat gândurile la rădăcini, acasă, la copilăria mea din vișin. Asta faci tu, Laură, ne arunci în brațele copiilor care am fost!

Hehe, bucuria nu se strică dacă e trăită sincer, ține ca o conservă bine vidată, ține ca zarzavaturile și compoturile pregătite conștiincios de mame și bunici pentru timpul geros. Bucuria pe care am simțit-o citindu-ți rândurile, dragă Laura, a fost ca atunci când tremurau și pietrele (ca alea pe care le adună Tic) de gerul de afară, iar nouă, neghine fiind, ne treceau pe sub nări miresme de vișine, căpșuni, pere, piersici, și știam că undeva, nu departe, e încă o toamnă îmbelșugată sau o vară cu miros proaspăt de cireși înfloriți, și tiptil, agățați de mâna mamei sau a bunicii, cu lumănarea aprinsă mergeam să alegem. În beciul casei, ne sclipeau ochii în lumina pâlpâindă la vederea atâtor borcane pline – ochi cu rezerve de bucurie. Ehe, ce vremuri! Le-am retăit citindu-te!

Pe scurt: Laura scrie povești prin cuvinte, Andrei prin imagini, Laura folosind condeiul și ascultând tango la pick-up, Andrei găsind cadre din altă lume, folosind aparatul de fotografiat. Ce găsim la intersecție nu sunt decât esențe de fericire pură, născută din prea multa dragoste de viață a unui cățel creț și mărunt în Univers și a doi oameni frumoși de potriviți.

Concluzie: O carte care tinde spre infinit, cu certitudine! Sau, mai degrabă, dă buzna în infinit dând din coadă!

Laura, Andrei și Tic, la încheiere, vă doresc să nu vă schimbați nici măcar cu un gram pofta de viață, iar tu, Laura, să nu te oprești din povestit! Orice! Să scrii continuu! Ești o povestitoare aparte!

Cu drag,

Cărți ce tind spre infinit

Detalii: Pe Laura o gășiți pe pagina de Facebook, dar și pe site-ul: www.laurababan.ro. Rochiile de poveste pot fi de asemenea comandate, aici. Iar Domnului Tic îi găsiți datul din coadă, lătratul, alergatul după pisici, și toată aventura lui zilnică pe pagina dumnealui de Facebook.

Cărțile pot fi comandate, AICI.

Eu am dat „Ling” (Like pe limba lui Tic, după cum zice Laura în carte) deja! Voi?

Prah. Teatrul independent T.a.C.T din Sighișoara.

Am avut plăcerea să particip sâmbăta trecută (în urma invitației primite de la Forumul German – Român StuttgART) la piesa de teatru „Prah”, pusă în scenă de Teatrul independent T.a.C.T. venit din frumoasa Sighișoară. “Prah” este făurită meșteșugește de György Spiró (regia: Cristian Ioan, traducerea şi adaptarea: Zeno Fodor), iar Gianina Iconaru și Ştefan Abrudan (în distribuție) au jucat-o cu naturalețe și pricepere, de parcă scena era chiar lumea lor de toate zilele. Pesemne că așa și e.

Spectacolul prezintă o familie umilă, simplă, care își târâie zilele ca un om bătrân în fața soarelui cu raze molatice, cu copii care cer tot mai mult, cu datorii obișnuite. Zi după zi, viața cu aceleași griji gri, cu aceleași disperări, cu același parfum de ploaie care picură prin tavanul casei, amestecat cu miros de lut, se repetă instinctiv. Totul până în ziua spectacolului, când soțul este norocosul câștigător al marelui premiu Loto. Comedie. Nebunie. Disperare. Gânduri ce trec dincolo de orizontul imaginabil. Și râsul nostru, al spectatorilor, care acompaniază sonor mirosul de mâncare dată în clocot. Râsul întotdeauna face bine.

Abia așteptam să înceapă piesa să văd cutia de cacao, de la care e împrumutat titlul. Când am intrat în sală și m-a izbit imaginea decorului, m-am văzut cât o neghină în casa bunicilor. Aceeași coloristică simplă și caldă, același simtământ de „acasă”. Și când au început să mișune și actorii prin ea, familiaritatea cu care ne-a întâmpinat prezența lor, m-au făcut să mă așez confortabil, ca într-un fotoliu lângă o sobă mocnindă. Parcă îi știam dintotdeauna!

20150912_191852

20150912_215837

Și cred că o piesă de teatru desăvârșită este cea în care actorii uită de public, și joacă ca pentru ei înșiși. De aici naturalețea.

prah
(sursă)

Seara s-a încheiat cu o discuție ca între prieteni ce nu s-au văzut de multă vreme, despre Sighișoara de ieri și de azi; ce se poate vedea (Turnul cu ceas, cetatea, împrejurimile, cățelul orașului, etc) și care este perioada cea mai prielnică pentru o vizită. Am aflat astfel că în ultimul week-end din luna iulie se desfășoară festivalul „Sighișoara Medievală”, cel mai vestit din Sighișoara. Din experiența mea personală vă declar că Sighișoara este frumoasă cu totul, oricând în an, tot timpul se găsește ceva de făcut. Eu am fost într-un noiembrie friguros, dar cu un soare călduț, care ne-a răsfățat părintește pe tot parcursul micii excursii.

sighisoara
Turnul cu ceas! (19.11.2011)
DSC08492
Cățelul simpatic al orașului! (19.11.2011)

La încheiere, vă recomand cu drag să mergeți la această piesă de teatru, și în Sighișoara totodată!

Teatrul independent T.a.C.T. își desfășoară activitatea în Sala „Teutsch” de la Central Park Hotel, Sighişoara. „Biletele le puteţi procura de la Recepţia Central Park Hotel sau rezervându-vă locul la numerele de telefon: 0787 586 228 sau 0761 505 148. Preţul unui bilet este de 15 lei.” (http://www.sighisoara.ro)

Adresă hotel: Piața Hermann Oberth 25, 545400, Sighișoara

P.S. Iar eu abia îi reaștept cu drag!