Arhive etichetă: povestiri

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite.

Nu puteam să evit acest volum de povestiri, după cum probabil v-ați și imaginat; îmi place acest tip de lectură și…pace! Prefer povestirile în mod special când merg cu trenul sau cu autobuzul, pentru că sunt scurte, cu fir narativ simplu, deci se poate ghici cu ușurință ce nu îmi lipsește din geantă niciodată.

img_20161110_172302

Această cărticică m-a surprins cu povești interesante, unele mai trăsnite ca altele, dar nu atât de trăsnite precum mi-am făcut eu scenariul în prealabil, nu spun că pe voi nu vă va putea surprinde complet sminteala controlată din această carte, doar că eu văd ceva mai mult în acest cuvânt, ″trăsnit″. Este drept că fiecare povestire amuză și uimește în felul ei, de aceea se și citește foarte rapid (ești tot mai curios de ce-ar mai putea fi născocit). Mă și gândeam pe parcursul lecturii, cum ar fi să apelăm și noi la acest exercițiu de scriere: să inventăm propria noastră povestire trăsnită, și de aici gândul mi s-a dus departe, departe (poate voi publica cândva ce am scris în propria-mi lume trăsnită). Dar să revenim!

Mi-a plăcut simplitatea limbajului și dedicația de la începutul cărții, dedicație care m-a și emoționat, ca să nu spun că m-a copleșit într-un mod veselo-dureros, — probabil am mai povestit și în alte articole despre sensibilitatea mea, exagerată uneori, în fața fenomenelor naturii. De asemenea, deși volumul cuprinde 10 povestiri, scrise de autori diferiți, am avut sentimentul ciudat că parcurg o lectură închegată de-a unui singur scriitor, dacă se poate spune așa: un scris coral la o petrecere a autorilor.

Deși am terminat acum câteva săptămâni această antologie și am trecut la următorul volum de povestiri din bibliotecă, ″Prea multă fericire″ – Alice Munro (a cărui recenzie urmează în curând pe blog), personajele bizare încă îmi stârnesc din umbră amuzamentul, dar nu doar personajele, ci și situațiile ciudate în care sunt puse, ceea ce mi se pare minunat și cumva aceasta este puterea lecturii. Nu aș vrea să vă dau detalii ″tehnice″, pentru că acesta este farmecul până la urmă, să descoperiți voi înșivă umoristicul abundent, sitit cu grijă. Vă spun doar care au fost povestirile mele preferate: Monstrul – Kelly Link și Ultima dorință a lui Seymour – Sam Swope.

Concluzie: Merită să vă amuzați, nu?

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Carevasăzică așa e să fii om mare, mi-am zis eu. Oamenii te dărâmă pur și simplu când au ei chef și nimeni nu spune nimic. Asta m-a făcut să-mi doresc să întineresc, nu să cresc mare an de an.″ (pag. 30)

″Dacă duci o Viață fără iubire, te trezești cu porcării în Barbă.″ (pag. 48)

Detalii:
Titlu original: Noisy outlaws, Unfriendly blobs, And some other things that aren′t as scary, Maybe, Depending on how you feel about lost lands, Stray, Cellphones, Creatures from the sky, Parents Who disappear in Peru, A man named Lars Farf, And one other story we couldn′t quite finish, So maybe you could help us out  (2005)
Traducere din limba engleză: Oana Ionașcu, Dana Ionescu
Nr. de pagini: 201
Colecție: Babel/McSweeney`s
Disponibil la Editura Nemira (2013)

O altă părere se poate citi și într-un Colț firesc de refugiu sau pe Blogul Editurii Nemira.

Observație: Cartea se găsește pe site-ul Editurii Nemira cu o reducere de 50% (preț 9,59 lei), aici.

Notițe: cuvintele ″vârcosconcs″ și bravadă (sfidare, cutezanță).

Prezentarea cărții:

″Monstrul. Antologie de povestiri trasnite se adreseaza tuturor tinerilor cu varste cuprinse intre 10 si 100 de ani si este o carte interzisa tuturor persoanelor fara umor!

Neil Gaiman, Jonathan Safran Foer, Nick Hornby si alti prozatori au intrat in joc si au nascocit povesti de tot rasul, cu personaje pitoresti si intamplari ce-ti aduc aminte de cartile copilariei si ale adolescentei. Colectia McSweeney’s aduce iar un volum ce creeaza dependenta.

Telefoane la care raspund patrupede, oameni infricosati de moarte, gurmanzi care se delecteaza cu mancaruri fantastice, cartiere visate in care au loc concursuri trasnite, monstri fara nimic monstruos si cate si mai cate, in povestiri care tin departe plictisul. Scriitorii s-au jucat pentru ca si cititorii sa se poata juca. O explozie de fantezie, pentru o explozie de bucurie.″ (sursă)

Anunțuri

§1 Zidul. Povestire scurtă.

Arăta ca un șirag de mărgele care începea să se deșire sub apăsarea grea a clipei. M-a privit trist și cu o voce stinsă îmi spuse:

Zidul e tot acolo, o mână invizibilă construiește fără oprire, zi și noapte, teritoriul lui „Nu pot!”. Sunt prea slabă ca să mă arunc de partea cealaltă a baricadei. Văd seninul suprem de dincolo dar nu mă mai încălzește cu nimic. Altădată îmi ajungea și o rază de soare ponosită, acum mi-e indiferent cât primesc. Asta înseamnă că nu vreau? Sau că nu pot?

Am tăcut un timp, fără să știu ce să-i spun în clipa imediat următoare. Eram incapabilă să acopăr o voce așa înăbușită oricât de mult aş fi urlat „Trezește-te din amorțeala asta!”. Confuzia mi se citea cu claritate în privire, de aceea continuă mai mult ca pentru sine:

– Nu pot pentru că vreau prea mult! Știi, ieri m-am întâlnit cu sosia mea; era îmbrăcată ca mine în zilele însorite, rujul cafeniu nu lipsea de pe buze, și nici zâmbetul acela jucăuș. Atunci Zidul a apărut mai abrupt, mai bolovănos. Aş fi vrut să mă închidă cineva pe mine și pe acea umbră a mea într-o cămară plină cu borcane umplute cu flori de cireș, puse conștiincios pentru iarnă, ca să pot să îi sorb câteva grame infime de lumină pură, să mă molipsească la rându-i cu râsul acela ce stătea să îi plesnească din clipă în clipă pe buzele pline.

S-a oprit, timp în care am sorbit-o din priviri, nu ca să înțeleagă cât o iubesc, ci ca să dau de temelia zidului ce îi mânca cu lăcomie optimismul, de izvorul acelui râu nesecat de deziluzie. Ardea în mine dorința de a spulbera bariera aceea invizibilă spre un acum efemer dar fericit, numai al ei. În zadar însă. Era o luptă prin care trebuia să treacă singură, fără mine alături, fără cuvintele mele pustiite, ca niște piedici, ca niște capcane.

– Nu te mai chinui, dragă conștiință, totul o să fie bine!

Mă așteptam să mi-l trântească iar pe acel incert „Totul o să fie bine!”, spus numai de ea așa credibil. Iar eu, ca o neputincioasă, am tăcut și iar am crezut-o.


Dragi cititori,

Începând de astăzi, mi-am propus să scriu cel puțin o povestire pe săptămână. Pentru că îmi place să citesc povestiri și pentru că mă împlinește acest tip de lectură, o să încerc să făuresc cu propria-mi minte propriile-mi istorisiri. Sper să vă facă plăcere și bine să citiți seria mea de Povestiri scurte din infinit.

Cu entuziasm,

Cristina

Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian.

manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri

Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.

Mi-a plăcut imprevizibilul miraculos din povestirile lui Cortázar. Iar dacă realitatea din povestiri ar fi un personaj, ar fi unul extrem de extaziat, deoarece și-a învins prin potrivire impecabilă de cuvinte, banalitatea cruntă, transformându-i-se truismul  într-o întâmplare ba suprareală, ba subreală. Obișnuitul zilnic se destramă natural sub talentul inepuizabil al autorului de a inventa.

Deși este al doilea scriitor din Argentina a cărui operă am avut prilejul să o citesc, după Marcelo Figueras, pot spune, fără să mă îndoiesc nicio clipă, că în scriitura de tip argentinian stă ascuns ceva magic, ceva sclipitor. Poate felul de a povesti ca o daltă ce sapă în profunzimea cuvintelor. Poate darul descrierilor minuțioase. Poate atenția subliminală pentru detaliu.

Și nu m-am înșelat! M-am oprit mai înainte din scris pentru un moment, pentru a căuta portretul scriitorului. De obicei, după ce mă întâlnesc cu opera unui autor nemaicitit, caut imagini, informații biografice și alte opere, dacă vreau să sap mai în profunzimea gândirii sale. Am citit așadar că acesta este un important reprezentant al curentului: realismul magic. Deci sămânța aceea magică care mi-a încolțit înaintea ochilor a confirmat înclinația lui Julio Cortázar pentru cuvinte creatoare de iluzii realistice și, înainte de orice, de magic.

De la volumul de povestiri al lui Eugen Cadaru, care tot în acest curent se încadrează, am realizat că acesta este tipul de scriitură pe care eu, ca cititor, îl aștept sau, mai degrabă, îl caut. Nu vă gândiți că romanele îmi displac, nici pe departe, dar povestirile îmi aduc un fel de plenitudine a felului meu de a citi, mă împlinesc ca cititor.

„Citisem «Bestiario», prima carte de povestiri a lui Cortazar, si de la cea dintii pagina mi-am dat seama ca era un scriitor ca acela care as fi vrut eu sa devin. Ma gindesc la el cu bucuria imensa ca a existat si cu gratitudinea ca ne-a lasat o opera la fel de frumoasa si indestructibila precum amintirea lui.” (Gabriel Garcia Marquez)

Concluzie: Cu siguranță voi mai citi din povestirile lui Julio Cortázar, prea adânc mi s-a infiltrat pofta de realism magic în subconștient ca să nu îmi doresc să îl descopăr mai în profunzime. Iar voi dacă vreți să descoperiți acest curent, consider această selecție de povestiri una extrem de potrivită. Apoi, opriți-vă un timp și asupra povestirilor magice din “A opta zi e-n fiecare noapte” de-ale lui Eugen Cadaru, prin parcurgerea lor m-am molipsit cu istorisiri magice de-a binelea.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Timpul se simte mai puțin dacă stăm liniștiți.”

“Tu aparții acelei specii de martori iubitori care până și în visele cele mai groaznice ne încolțesc zâmbind.”

“Bine ar fi să fie așa, bine ar fi să-ți vină să râzi și să-mi demonstrezi ⌈…⌋ că anii îmi dăruiesc în păr alb ceea ce-mi răpesc din inteligență.”

Imaginar cu un unde și un când: Cred că în diminețile spre locul de muncă, în metrou sau în autobuz, fiecare povestire ar putea însoți ca un camarad luminos. Da, cred că ar putea fi o carte potrivită pentru drum, pentru viața de zi cu zi.

Detalii:

Titlul original: Selección de cuentos

Traducere din limba spaniolă: Tudora Șandru Mehedinți

Anul apariției: 2004

Nr de pagini: 408

Disponibil la Editura Polirom