Arhive etichetă: lectura

Privighetoarea – Kristin Hannah

″Privighetoarea″ m-a surprins completamente! Am pornit în această misiune relativ fără prea multe așteptări, (à propos, nu mă așteptam nicidecum să escaladez Pirineii), cumva speram să fie ceva excepțional, pentru a putea citi cu rapiditate cele aproape 500 de pagini, dar chiar la asta nu m-am așteptat: o poveste ce surprinde întâmplări din anii celui de-al doilea război mondial (august 1939 – august 1944), mai precis, ni se relatează întâmplări când extrem de dureroase, când umbrite de amintiri fericite, din viața a două surori, din timpul ocupației germane în Franța.

IMG_20170226_202758_171

Acțiunea trece succesiv prin ochii celor două personaje principale, Vianne și Isabelle, relația pe care o au pe parcursul lecturii trecând prin multe dificultăți, constituind totodată și punctul  în jurul căruia se conturează desfășurarea acțiunii. Dacă sora cea mare, Vianne, întruchipează un personaj temperat și fricos în primă instanță, Isabelle, conduce acțiunea pe culmi captivante și pline de pericole, tocmai din pricina faptului că mereu a fost o ″rebelă″, opunându-se în permanență celor care voiam să-i îngrădească felul de a fi, preferând să dea dovadă de curaj, în situații în care și cei mai curajoși ar fi preferat să tacă.

Așadar, personajele sunt conturate cu migală, autoarea americană dăruind prin complexitatea personajelor sale, emoții extrem de puternice și de autentice, iubirea răzbind și de această dată.

Cartea în sine, deși voluminoasă, este extrem de citibilă, atât prin faptul că subiectul te împresoară (mulțumită Editurii Litera m-am atașat de această carte (Mulțumesc mare!), pentru că, dacă aș fi fost lăsată să aleg anumite titluri, printre care să fie și acesta, cu siguranță aș fi fugit de lecturi ce includ următoarele cuvinte: război, lagăre de concentrare, suferința evreilor, nedreptate cruntă, etc, pentru că nu pot digera astfel de subiecte, care pentru mine încă țin de domeniul SF, cumva încă mai sper să nu se fi întâmplat vreodată), cât și prin faptul că acțiunea se desfășoară extrem de antrenant, nepunându-se accent pe descriere (descrierile sunt scurte și la obiect; vreau să spun că sunt prezente acolo unde trebuie, deci nu se aglomerează pagini întregi cu detalii cât de mici, precum se întâmplă în ″Crimă și pedeapsă″, spre exemplu), ci, mai degrabă, pe acțiune, pe relatarea concisă a faptelor, ceea ce mi-a plăcut extrem de util în acest caz, motiv prin care vă recomand să nu vă speriați de numărul mare de pagini.

IMG_20170304_142633_699

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Concluzie: Kristin Hannah a reușit să mă surpindă printr-o lectură ce are toate condimentele necesare pentru a o putea percepe ca pe o carte reușită, picantă cât trebuie (pe ici colo, mai spre final, poate puțin cam mult pentru papilele mele gustativo-livrești), dulceago-acrișoară cât să nu ne oprim din motive de sațietate. M-a lăsat cu impresia că aș mai fi vrut să citesc!

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

″Ce mai era dragostea când o puneai lângă război?″

″Realiză că peisajul sufletului unei femei se poate schimba la fel de rapid precum o lume în război.

Detalii: Titlu original: The Nightingale (2015), Traducerea din limba engleză: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor, Nr. de pagini: 476, Colecția: Blue Moon, Disponibil la Editura Litera (noiembrie 2016)

Descriere: ″Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați. Când un căpitan neamț își stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul.

Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață. Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el. Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă, și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.″ (sursă)

Anunțuri

Leapșă #1: Printre cărți

Diana (Illusion′s Street) nu mă uită niciodată când vine vorba de vreo leapșă, în care este integrat, bineînțeles, și cuvântul ″carte″ (prilej cu care țin să-i și mulțumesc pentru faptul că își amintește mereu de mine); de aceea răspund cu mare bucurie și la provocarea aceasta, atât pentru faptul că blogul Dianei îmi este tare drag, cât și pentru faptul că, astfel, vă voi putea face cunoscute detalii din viața mea de cititor, deși am declarat deja că nu îmi place să vorbesc despre mine (ok, nu este chiar despre mine, ci, mai degrabă, despre pasiunea mea). Așadar, să purcedem:

Când faci o pauza de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

Am un semn de carte drag, primit de la Rodica, omul meu valoros, pe care îl iau cu mine, de fiecare dată când iau o carte nouă în mâini. Dar înainte de acest semn, foloseam semne de cărți care-mai-de-care, diverse chestii potrivite a întruchipa un semn de carte, ce îmi cădeau în mâini în timpul lecturii: de la facturi proaspăt scoase din cutia poștală sau bonuri de casă, la agrafe de păr sau bentițe.

Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

Daa, iubesc să primesc cărți! Ultimele cărți pe care le-am primit au fost de la Editura Litera: ″Cei care merită să moară″ – Peter Swanson, căreia i-am și făcut recenzia, ″Privighetoarea″ – Kristin Hannah, pe care o citesc chiar în această perioadă, pe lângă ″Mecanica inimii″, una din cărțile primite de la Alina, ″Roșcovanul″- J.P. Donleavy, carte despre care voi vorbi cât de curând, și alte două noutăți editoriale, pe care abia aștept să le descopăr, și de la Green Mama (cadou întârziat de Crăciun, care mă emoționează și acum): ″Parfumul″ – Patrick Süskind, ″Mecania inimii″ și ″Cel mai mic sărut pomenin vreodată″ – Mathias Malzieu. A big thank you!

Citești în baie?

Nu citesc în baie, citesc în bucătărie (nu când gătesc), însă!

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

Cred că mi-a trecut o astfel de idee prin minte. Despre ce? Hm!

Care este cartea ta preferată?

Răspunsesem la această întrebare săptămâna trecută, în cadrul unui concurs organizat de Radio #GoldFM, concurs la care am răspuns așa:

″Este greu pentru un cititor înrăit să vorbească despre o singură carte preferată. La un moment dat, prin liceu, „Crimă și pedeapsă” mi-a fost tot timpul pe buze, apoi, în facultate, devoram la propriu piesele de teatru ale lui Matei Vişniec, iar de când cu blogul (Cărți ce tind spre infinit) am descoperit că și realismul magic sau romanele autobiografice pot ocupa titlul de carte preferată. Așadar, acum aș putea declara ca fiind cartea-mi favotită: ″Suntem deja uitarea ce vom fi ″- Héctor Abad Faciolince, cea care și ocupa locul I în topul de sfârșit de an, tocmai pentru că m-a cutremurat la fel cum o făcuse cândva Dostoievski. Și știu ca mai sunt atâtea cărți favorite care mă așteaptă!″

Îți place să recitești cărți?

Îmi place, când și când, să îmi reîmprospătez viziunea despre lume, cu piesele clasice de teatru ale lui Matei Vișniec. În afară de acestea, cred că voi reciti cândva ″Crimă și pedeapsă″, pentru că sunt tare curioasă dacă mă va mai zgudui la fel ca la prima citire.

IMG_20170202_215654_488.jpg

Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

Nu cred că aș putea răspunde vreodată exact la o astfel de întrebare, cred doar că în primă instanță aș asculta autorul respectiv (cu siguranță, va avea mai multe de povestit decât mine), apoi cred că dialogul ar curge lin și degajat. Definitiv, mi-ar umple existența de bucurie o conversație cu Matei Vișniec (poate scotocim împreună prin neant după absurd).

Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

Normal că îmi place să vorbesc despre ce citesc / ce-am mai citit / ce voi citi! De alminteri, cum ar fi putut prinde viață acest blog, dacă nu mi-ar fi plăcut să vă vorbesc despre cărți?! Aaa, și nu prea scapă nimeni fără recomandări de carte ;)!

Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

În perioada liceului și a facultății mergeam efectiv în bibliotecă și scotoceam după cărți, și deși eram întotdeauna în căutare de nou, nu reușeam niciodată să plec acasă cu altceva în afară de Paler, Stănescu, Cioran, Blaga, Dostoievski, Hesse, ș.a.m.d, uneori se întâmpla chiar să pierd vreme bune printre rafturi și să mă decid, totuși, la o carte pe care o mai împrumutasem deja. Acum îmi aleg cărțile în funcție de cu totul alte criterii; simt că vremea clasicilor mi-a trecut, iar de când cu blogul, mă pândește mereu dorința de noutăți editoriale sau cărți mai puțin cunoscute, dar care merită din plin atenția cititorului. Acum merg foarte mult pe recomandări și pe instinct!

Care crezi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

″Crimă și pedeapsă″, cu doar și fără poate.

Care este locul tău preferat pentru lectură?

Îmi place să citesc pe orice canapea, cu condiția să fie doldora de perne.

Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

Definitely, prefer liniștea.

Ai citit cărți în format electronic?

Sincer, nu. Și nici nu cred că mi-ar plăcea. Prefer mirosul de hârtie.

Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

Orice este numit ″carte″; dacă mai are alături și adjectivul ″genială″, da, sunt acolo prezentă.

Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

În ultimele zile din an, am alcătuit primul meu top de sfârșit de an, care conține cele mai interesante lecturi ale lui 2016, puteți arunca o privire acolo, dacă vreți să vedeți mai multe detalii, dar dacă ar fi să fac un top cu cele mai bune cărți citite până acum, el ar arăta astfel:

″Crimă si pedeapsă″ – Feodor M. Dostoievski

″800 de leghe pe Amazon″ & ″20.000 de leghe sub mări″ – Jules Verne

″Siddhartha″ – Hermann Hesse

″Pe culmile disperării″ – Emil Cioran

″Suntem deja uitarea ce vom fi″ – Héctor Abad Faciolince

La finalul acestui articol, îți mulțumesc, Diana, încă o dată pentru ″provocarte″, mi-a prins bine această introspecție. Numai bine!

Cele mai interesante cărți citite în 2016

Mă așesazem zilele trecute în fața rafturilor cu cărți, ca să le aud pe toate cum se tocmesc, unele au fost mai umile, unele modeste într-un mod desăvârșit, unele au tunat sus și tare că ele sunt cele mai bune, unele au încercat să îmi atragă atenția cu vreun citat care mi s-a cuibărit în suflet, toate s-au dat de-a dura, numai ca să ocupe locul fruntaș în clasament, o singură carte a stat însă deoparte, tăcută, timidă, împăcată, aceea care s-a lipit de mine de cum i-am citit titlul, cea care m-a impresionat până la plâns.

Fiecare carte m-a îmbogățit și m-a făcut să conștientizez a mia oară faptul că sunt realmente norocoasă că m-am ″îmbolnăvit″ cândva, demult, de această pasiune minunată, lectura. A venit așadar și timpul să tragem linie și să adunăm. Nu sunt nostalgică, sunt doar extrem de emoționată în fața primului meu total de sfârșit de an.

Probabil vă întrebați ce număr de cărți citite am atins anul acesta; nu este o cantitate de care să fiu totalmente mulțumită, dar sunt împăcată, pentru că am citit atâta cât mi-a permis timpul liber, mai mult în mijloace de transport public, dar am reușit printre picături să citesc în jur de 30 de cărți, cărora am reușit să le scriu și recenziile, lucru de care sunt bucuroasă. Așadar, în ordine descrescătoare, vă las mai departe titlurile cele mai interesante din anul 2016:

10.  Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

″Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte, în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian. Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.″ Citește mai multe în recenzie!

O altă carte în care am descoperit realismul magic, făcându-mă să mă îndrăgostesc iar și iar de acest tip de lectură, prima fiind ″A opta zi e-n fiecare noapte″, de care am amintit într-un paragraf ce urmează.

9. Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

″Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

8. Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

″Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul ca niciunul citit de mine până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume inedite să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.″ Mai multe detalii puteți citi în recenzie!

Comicul de situație inedit m-a determinat, fără doar și poate, să includ această carte în această listă, pentru că am zâmbit lizibil pe sub mustăți și pentru că Buhomil Hrabal mi-a întins imaginația ca rufele pe sârmă. Voi mai citi, cu siguranță, de acest autot!

7. Cartea râsului și a uitării – Milan Kundera

″Milan Kundera, romancier și eseist de origine cehă, mi-a apărut ca o revelație, ca un fel de a scrie pe care de mult timp așteptam să îl descopăr, și pe care, cu siguranță, nu voi înceta să îl și exploatez. Este acel tip de autor care îl aduce pe cititor în odaia sa cea mai intimă, pentru a expune metafore întemeiate ori pe o prezumție clară, ori pe simțul vieții prea ascuțit, prea realist, prea impregnabil. Cititorul este invitat politicos pe fotoliul din colțul semiîntunecat al camerei, pe brațul căruia se află un trabuc neterminat, uitat, lângă aflându-se o lampă cu abajur și un teanc de cărți din timpuri mai grele.″ Citește mai departe recenzia!

6. Tot ce nu ți-am spus – Celeste Ng

″Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură. Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de supraanaliză, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil autoarea a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!″ Citește mai multe în recenzie!

Mulțumesc frumos, Editura Litera, pentru această carte!

5. A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru

″Mi-au plăcut toate narațiunile ce alcătuiesc cartea, dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet cea denumită: “Între oglinzi”, care începe cu un frumos motto fantasmagoric, un fragment de basm, iar întâmplarea propriu-zisă începe astfel: “Dintotdeauna fusese preocupat de infinit.” Nici nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am zis că acesta trebuie să fie motto-ul blogului meu; a sclipit așa frumos.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu putea lipsi această carte magică din lista de sfârșit de an, pentru că mi-a plăcut enorm; m-a făcut să realizez, de pe puntea de cititor, câtă reverie și magie putem găsi în realitate, poate chiar mai multă decât în ficțiune. Mai mult decât atât, de la acest motto am pornit în căutarea numelui acestui blog de carte, deci, vă mulțumesc mare, D-le Cadaru!

4. Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

″〈…〉 mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate.″ Citește mai multe în recenzie!

Pe lângă faptul că această poveste mi-a distilat haotic emoțiile lichide, mi-a rămas în minte, exact acolo unde s-a lipit de la bun început, clasându-l pe Julian Barnes printre autorii mei favoriți, iar vestea că această carte va fi și ecranizată, m-a entuziasmat la culme. Chiar v-o recomand, înainte de vizionarea filmului, bineînțeles!

3. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

″M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu știu ce aș mai putea adăuga în plus, pe lângă ce deja am scris în recenzie, probabil doar atât: Citiți-o!

2. Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

″Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

Chiar nu știu ce aș mai putea adăuga! Oricum, în recenzie m-am stors de cuvinte, cât de mult am putut, pentru că o asemenea carte TREBUIE citită, nu descrisă în cuvinte amărâte.

1. Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince

″Cartea despre care o să vă vorbesc în rândurile ce urmează, m-a lăsat cu un gust puternic de „condamnat la timp trecut”, dacă pot să spun așa. “Suntem deja uitarea ce vom fi” este o carte pe care ar trebui să o citească cât mai mulți, o carte ce nu ar trebui să lipsească din lista oricărui cititor înrăit. Este o carte compleșitoare prin sinceritatea în cea mai pură formă și prin puterea cuvântului și a amintirii, care se îndreaptă inevitabil spre uitare.″ Citește mai multe în recenzie!

Da, această carte merită să ocupe primul loc în această listă, fără doar și poate. M-a dezgolit cumva de tot ce e rău în lume și m-a făcut să zâmbesc și să plâng și să cred și să sper. Aș reciti-o cu mare drag!

Așadar, încă un an s-a scurs, iar în urma lui au rămas, împrăștiate pe birou, sute de file scrise; acum ele se îndreaptă, cu viscol și soare, spre voi, citiți-le.

Patru dintre ele au ajuns deja la prieteni dragi în Danemarca, fapt care m-a bucurat enorm.

Wonderful surprise from @rodicaeli and @cristina.vintura on this magical day. You girls are amazing.

A post shared by Vase Simion (@simion.vase) on


Iar vouă, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, la sfârșitul articolului, vă urez un an nou cu sănătate și plin de lecturi interesante!

1 an de „Cărți ce tind spre infinit” + cum mi-am petrecut aniversarea blogului

Heiiiiii, chiar a trecut un an de când am publicam primul articol (recenzia cărții “Splendida cetate a celor o mie de sori”), timidă, fără așteptări prea mari, aproape pesimistă?!

1 an de bloggingÎmi amintesc perfect ziua când mi-am făcut contul pe WordPress, fără să știu nimic despre această platformă, văzusem doar câteva tutoriale, care nu prea m-au convins pe atunci, deci am început acest drum, oarecum fără colac de salvare și fără încredere în reușită. Mi-am petrecut o jumătate de zi doar alegându-mi tema; după câteva luni mi-am dat seama însă, că mai multă semnificație are conținutul, și abia apoi aspectul, pentru că nimeni nu te urmărește doar pentru că arată frumos blogul! Sau, cel puțin, așa cred eu! Așa am început să mă orientez pe claritatea textului, — probabil peste mulți ani voi atinge nivelul acela de compoziție la care visez, și pe care l-am întâlnit într-o carte parcursă în acest an (“Datoria de a ezita”), autorul surpinzându-mă într-un fel extrem de plăcut, — dar este drept că am evoluat, așa cum m-am priceput eu mai bine.

Așadar, în acest prim an am încercat să mă definesc prin prisma scrisului și a cărților pe care le-am parcurs, nu pot spune cât de mult m-am mai găsit pe mine, ca cititor, ca om, în tot acest interval de timp, cert este că, neîntâmplător, “am întâlnit” virtual, câțiva bloggeri, de la care am avut numai de învățat și am descoperit cărți care m-au determinat să apreciez și mai mult “lectura” ca o reală necesitate (de exemplu: “Suntem deja uitarea ce vom fi”“Sentimentul unui sfârșit”, “A opta zi e-n fiecare noapte”, etc) . Cu aceată ocazie, mulțumesc mare tuturor celor care au crezut în mine, în cuvintele mele timorate de la început!

Poate acesta este cel mai fără de logică articol pe care îl scriu, tocmai pentru că îmi plutesc împrăștiate în minte zeci de momente trăite în fața laptopului, nu pentru a pierde vremea, frunzărind internetul, ci pentru a scrie despre cărți, ceea ce mi-a apărut, întâi ca o fantezie îndepărtată, și mai apoi, în tot acest an, ca o împlinire, ca un extraordinar fel a fi în prezent, de a mă clădi. Nu vreau să îmi lungesc prea mult prelegerea, vă spun doar că sunt foarte fericită cu tot ce am realizat în acest an, deși nu am citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu.

1 an de blogging

Și cum această aniversare nu am dorit să treacă oricum, am făcut o mini-excursie într-un sătuc nemțesc, în care se găsesc două rafturi publice, doldora cu cărți, din care culeg mereu volume bune. Astăzi, de exmplu, m-am îmbogățit cu “Contele de Monte-Cristo” — Alexandre Dumas, tatăl, (da, nu am citit încă această arhicunoscută carte, din păcate, dar voi recupera în mers) și cu un roman polițist.

1 an de blogging

1 an de blogging

Și cum această zi frumoasă nu putea trece fără să parcurg câteva zeci de minute, pierdută pe undeva printr-un sătuc din America anilor ‘60 – ‘70, mi-am găsit imediat un loc umbros și m-am lăsat purtată de felul priceput de a te transpune în lumea fictivă a lui Celeste Ng, în “Tot ce nu ți-am spus”, carte despre care voi vorbi cât de curând și pe care v-o și recomand.

tot ce nu ti-am spus

Da, acest blog îmi este un vis devenit realitate! Și acum vă las, mai am câteva pagini și voi afla deznodământul cărții din ultima imagine, sunt extrem de curioasă! Revin cât de curând cu impresii!

La cât mai multe Cărți ce tind spre infinit!

Puls – Julian Barnes

Poate pentru că a fost atât de lăudată de nenumărați cititori, mă așteptam să descopăr o lectură care să mă domine, cu sinceritate spun că mai bine îmi “priește” “Sentimentul unui sfârșit” (lectura mea actuală, despre care voi vorbi într-un articol separat), din seria aceluiași autor, Julian Barnes. Și sunt extrem de bucuroasă că la comanda volumului de povestiri, “Puls”, am ales să îmi comand și un roman al aceluiași autor, unul care, până în prezent, m-a prins în totalitate în mrejele lui.

puls

Ce mi-a surâs în mod aparte și ce m-a impresionat realmente la această carte, este felul de a surprinde esența cotidianului, de a-i îndepărta perdeaua fanteziei zilei de azi și de a o putea povesti exact așa cum este, fără trucuri, fără viclenii. Realitatea surprinsă în interiorul povestirilor nu este una banală, este însuflețită de personaje analizate la diferite cotiri de drumuri (și aici aș putea să exemplific povestirea finală, care dă și titlul acestui volum, și cea care mi-a atins corzile sensibile de cititor) sau în rutina zilnică (dialoguri între prieteni — de exemplu: cele 4 povestiri, “Acasă la Phil și Joanna”, în fața cărora m-am amuzat, schimbul lor de replici apărându-mi ca  un domino, în care, rând pe rând, “cădeau” cuvintele, lovite de neașteptata răsturnare de idee a celuilalt — sau viața conjugală — de exemplu: “Lumea grădinarilor”.

“Julian Barnes scrie elegiac și grațios despre sughițurile, crizele și pragurile vieții. Povestirile lui, în care se aud ecouri discrete din Flaubert, ne schimbă harta chipului când cu un zâmbet, când cu o lacrimă.” (sursă)

“Puls” te trece prin registrul mai multor stări (pierdere, tristețe, melancolie, râsu-plânsu, speranță, naivitate, durere viscerală, etc), ceea ce face a fi o lectură plăcuto-dureroasă, animată și deloc de neglijat. Julian Barnes scrie instinctiv parcă, cugetat, analitic și concis, surprinzând cititorul cu întrebări aruncate pe timpul lecturii, ca pentru sine parcă, clădind astfel un fel de legătură intimă și indiferentă. Cum ar fi:

“Credeți că există oameni care au talent pentru căsnicie sau e doar o problemă de noroc? Deși cred c-ați putea spune că-i un noroc să ai un asemenea talent.”

“Părinții nu te previn niciodată în legătură cu ce-ar trebui, nu?”

Concluzie: Eu vă recomand această carte, atât datorită povestirilor, cât și datorită stilului autorului. Felul de a scrie a lui Julian Barnes aduce la suprafață idei și asociații de cuvinte, născocite cu dibăcie și cu o naturalețe debordante. Simt o imensă bucurie atunci când un nou autor mă întâmpină cu noi perspective de lectură!

puls

puls

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“N-ai voie să fii o persoană tristă; ai voie doar să fii trist.”

“Căsnicia e o democrație în doi ⌈…⌋.”

“Generațiile de după nu-i votează pe politicienii de azi.”

Detalii:
Titlu original: Pulse (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2011
Nr de pagini: 288
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 55% pe site-ul Editurii.

La final, adaug un interviu cu Radu Paraschivescu vorbind despre “Puls”: