Arhive etichetă: editura nemira

Niveluri de viață – Julian Barnes

“Niveluri de viață” este despre pierdere, dar despre pierdere nu doar ca formă fizică de transformare, ci și ca un fel de evoluție, ca un fel de perspectivă spre alte înălțimi (prima parte a cărții) sau prin prisma diferitelor tipuri de ″căderi″ (aici mă refer la cea de-a doua și cea de-a treia parte a cărții, în care autorul se descrie pe sine în fața durerii cauzate de pierderea omului drag).

Acest volum scurt, dar cutremurător (nu într-un sens dramatic, ci prin unghiul purei normalități), este scris nu pentru a altera credințele sau emoțiile cititorilor privind iubirea, cred că această carte nu a fost scrisă doar pentru a umple un gol vizibil în raftul cu cărți din locuința vreunuia dintre noi, ci, mai degrabă, pentru a ne dezafecta și a privi imprevizibilul altfel, în cel mai devoalat mod, fără a cădea în penibil, fără a cere compasiune, fără a fi patetici, ci așa cum percepem, ci așa cum simțim.

IMG_20170510_183309_409

Durerea ce odată a fost întâmplată, nu se mai desprinde nicicând, rămâne și erodează alte și alte gânduri și stări, mereu; și poate dacă le povestești, este mai util, într-un moment în care poți fi capabil de asta, bineînțeles.

Dacă în primul paragraf spuneam că volumul este despre pierdere, mă întreb acum dacă oare, în fond, nu este, de fapt, despre iubireo-pierderea: iubirea care te poartă mai întâi într-un balon cu aer cald, în care poți experimenta libertatea în cea mai pură formă sau din care îți poți proiecta umbra pe tot întinsul cerului, apoi iubirea refuzată și în cele din urmă, iubirea care te face să te întrebi: ″Și acum?″. Și cum să vorbești despre iubire fără să incluzi și acest cuvânt aparent nevinovat dar pus la colț: pierdere?

Concluzie: Această carte m-a pus față în față cu fatalitatea privită din cea mai crudă formă a normalității, pentru că Julian Barnes prezintă o realitate care, povestită altfel, așa cum citim în marea majoritate a cărților, ne-ar cutremura, ne-ar mișca într-un mod iremediabil, dar în ″Niveluri de viață″ ne ″dezfiorăm″ cumva de imprevizibil, acceptând realitatea așa cum se prezintă ea secundă de secundă. De aceea, vă și recomand această carte.

Cuvinte cu miros văratec de infinit:

Detalii: Titlu original: Levels of Life (2014), Traducerea din limba engleză: Radu Paraschivescu, Nr. de pagini: 120, Colecția: Babel, Disponibil la Editura Nemira (2014)

Anunțuri

Mecanica inimii – Mathias Malzieu

E atât de plină de dulceață ″Mecanica inimii″, încât îți vine să te lingi pe degete, după ce o lași din mâini! Și nu este o carte din cremă de zahăr ars, să știți!

img_20170226_183132_763

În primul rând, mulțumesc mare, Green mama, pentru această carte-metaforă; am citit-o atât de lent, încât am crezut că o să dureze o viață întreagă până ce voi răsfoi ultima filă (nu m-aș fi supărat, zău!). Nu am vrut să mă grăbesc, ci am vrut să o degust încet, să adulmec fiecare descriere, apoi să mestec fără grabă multitutinea metaforelor, dar fără rezultat, însă, pentru că nu ai cum să ajungi la saturație, pe cât ai citit, pe-atât ai vrea să mai citești.

Cei care îmi citiți de ceva timp articolele, știți, probabil, cu ce tip de lectură mă potrivesc, dacă nu, mai precizez încă o dată cam pe ce tărâmuri se întinde zona mea de confort: suspans + lirism  ⁄ realism magic  ⁄ povestiri fantastice  ⁄ romane istorice ⁄  romane autobiografice, pe scurt: orice lectură te poate lăsa cu suflarea tăiată, dar care îți și solicită conexiunile neuronale, și ca să fie totul ideal, mai conține și un strop de lirism,  ca să nu fie totul prea ingineresc sau prea tehnic, ci să te cotească, pe ici-acolo, înspre universuri magice, unde imaginața ta se poate desfăta în voie.

De ce am preferat să adaug și paragraful anterior? Este simplu! Mathias Malzieu este acel tip de scriitor, care reușește, cu măiestrie și cu un simț al semanticii extrem de bine implantat în sine, să îmbrace povestea unui copil a cărui inimă poate funcționa normal doar prin intermediul unui ceasornic, cu atâtea metafore și asocieri inedite de cuvinte, încât simți fluturi, la propriu, în stomac. Pe cât de mult se îndrăgostește personajul principal, Jake, de micuța lui cântăreață și pe cât de mult își dorește dragostea ei, pe atât de mult ne atașăm și noi de lumea închipuită de autorul francez.

Călătoria lui Jake m-a surprins și m-a durut în același timp, m-a împins, cumva, spre trecutul care, inevitabil, crește aberant în spatele nostru (Omnia mea mecum porto!), și din care putem sustrage doar un sfert, sau poate mai puțin, din ceea ce am trăit cu adevărat. Eii, cred că asta putem sustrage din această poveste de dragoste adolescentină:  să ne lăsăm călăuziți neîncetat de ceasornic (poate doar astfel putem trăi cu adevărat)!

Ceea ce mă încântă și mai mult, este faptul că ″Mecanica inimii″ a fost ecranizată în 2014, dar mai multe detalii găsiți pe pagina oficială a animației, Jack et la Mécanique du Coeur. Eu mi-am propus să o vizualizez chiar azi, cu ocazia aniversării unui om drag mie, de care îmi este extrem de dor.

Trailer:

Descriere:

″Dacă v-a plăcut ″Micul prinț″, gustați și din ″Mecanica inimii″, o carte ca o inimioară de turtă dulce pentru copii mari. Alegorie luxuriantă creată din vise, imagini, sclipiri, întuneric și fantasme, însuflețită de un cântăreț-autor-compozitor unic. O carte muzicală prin poezia trăirilor, despre un băiat cu un ceasornic în loc de inimă și dragostea lui pentru micuța cântăreață andaluză.″ (sursă)

Concluzie: Dacă vreți să vă rupeți de toată imperfecțiunea lumii și vreți să vă bată tictac-ul pe frecvențe din domeniul metaforic, pune-ți mâna și citiți această carte. Pe mine m-a rupt completamente de realitate, am trăit parcă un vis citind-o. De cum am terminat-o de lecturat, am și luat de pe rafturile bibliotecii continuarea ei metaforică: ″Cel mai mic sărut pomenit vreodată″.

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tu ești copacul meu și ai dat în floare. În seara asta o să închidem lumina și o să-și potrivesc pe muguri o pereche de ochelari. Cu vârfurile ramurilor o să brăzdezi bolta cerească și o să-ți scuturi trunchiul nevăzut pe care se reazămă luna. Alte vise o să ni se cearnă la picioare ca fulgii moi de zăpadă. O să-ți înfigi adânc în pământ rădăcinile în formă de tocuri ascuțite. Lasă-mă să urc în inima ta de bambus, vreau să adorm lângă tine.″ (pag.98)

″Întotdeauna, în vorbele oamenilor mari biruie urâțenia.″ (pag.39)

Detalii:

Titlu original: La mécanique du coeur (2007)

Traducerea din limba franceză: Mihaela Toma Udriște

Nr. de pagini: 192

Colecția: Babel

Disponibil la Editura Nemira (iunie 2009)

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite.

Nu puteam să evit acest volum de povestiri, după cum probabil v-ați și imaginat; îmi place acest tip de lectură și…pace! Prefer povestirile în mod special când merg cu trenul sau cu autobuzul, pentru că sunt scurte, cu fir narativ simplu, deci se poate ghici cu ușurință ce nu îmi lipsește din geantă niciodată.

img_20161110_172302

Această cărticică m-a surprins cu povești interesante, unele mai trăsnite ca altele, dar nu atât de trăsnite precum mi-am făcut eu scenariul în prealabil, nu spun că pe voi nu vă va putea surprinde complet sminteala controlată din această carte, doar că eu văd ceva mai mult în acest cuvânt, ″trăsnit″. Este drept că fiecare povestire amuză și uimește în felul ei, de aceea se și citește foarte rapid (ești tot mai curios de ce-ar mai putea fi născocit). Mă și gândeam pe parcursul lecturii, cum ar fi să apelăm și noi la acest exercițiu de scriere: să inventăm propria noastră povestire trăsnită, și de aici gândul mi s-a dus departe, departe (poate voi publica cândva ce am scris în propria-mi lume trăsnită). Dar să revenim!

Mi-a plăcut simplitatea limbajului și dedicația de la începutul cărții, dedicație care m-a și emoționat, ca să nu spun că m-a copleșit într-un mod veselo-dureros, — probabil am mai povestit și în alte articole despre sensibilitatea mea, exagerată uneori, în fața fenomenelor naturii. De asemenea, deși volumul cuprinde 10 povestiri, scrise de autori diferiți, am avut sentimentul ciudat că parcurg o lectură închegată de-a unui singur scriitor, dacă se poate spune așa: un scris coral la o petrecere a autorilor.

Deși am terminat acum câteva săptămâni această antologie și am trecut la următorul volum de povestiri din bibliotecă, ″Prea multă fericire″ – Alice Munro (a cărui recenzie urmează în curând pe blog), personajele bizare încă îmi stârnesc din umbră amuzamentul, dar nu doar personajele, ci și situațiile ciudate în care sunt puse, ceea ce mi se pare minunat și cumva aceasta este puterea lecturii. Nu aș vrea să vă dau detalii ″tehnice″, pentru că acesta este farmecul până la urmă, să descoperiți voi înșivă umoristicul abundent, sitit cu grijă. Vă spun doar care au fost povestirile mele preferate: Monstrul – Kelly Link și Ultima dorință a lui Seymour – Sam Swope.

Concluzie: Merită să vă amuzați, nu?

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Carevasăzică așa e să fii om mare, mi-am zis eu. Oamenii te dărâmă pur și simplu când au ei chef și nimeni nu spune nimic. Asta m-a făcut să-mi doresc să întineresc, nu să cresc mare an de an.″ (pag. 30)

″Dacă duci o Viață fără iubire, te trezești cu porcării în Barbă.″ (pag. 48)

Detalii:
Titlu original: Noisy outlaws, Unfriendly blobs, And some other things that aren′t as scary, Maybe, Depending on how you feel about lost lands, Stray, Cellphones, Creatures from the sky, Parents Who disappear in Peru, A man named Lars Farf, And one other story we couldn′t quite finish, So maybe you could help us out  (2005)
Traducere din limba engleză: Oana Ionașcu, Dana Ionescu
Nr. de pagini: 201
Colecție: Babel/McSweeney`s
Disponibil la Editura Nemira (2013)

O altă părere se poate citi și într-un Colț firesc de refugiu sau pe Blogul Editurii Nemira.

Observație: Cartea se găsește pe site-ul Editurii Nemira cu o reducere de 50% (preț 9,59 lei), aici.

Notițe: cuvintele ″vârcosconcs″ și bravadă (sfidare, cutezanță).

Prezentarea cărții:

″Monstrul. Antologie de povestiri trasnite se adreseaza tuturor tinerilor cu varste cuprinse intre 10 si 100 de ani si este o carte interzisa tuturor persoanelor fara umor!

Neil Gaiman, Jonathan Safran Foer, Nick Hornby si alti prozatori au intrat in joc si au nascocit povesti de tot rasul, cu personaje pitoresti si intamplari ce-ti aduc aminte de cartile copilariei si ale adolescentei. Colectia McSweeney’s aduce iar un volum ce creeaza dependenta.

Telefoane la care raspund patrupede, oameni infricosati de moarte, gurmanzi care se delecteaza cu mancaruri fantastice, cartiere visate in care au loc concursuri trasnite, monstri fara nimic monstruos si cate si mai cate, in povestiri care tin departe plictisul. Scriitorii s-au jucat pentru ca si cititorii sa se poata juca. O explozie de fantezie, pentru o explozie de bucurie.″ (sursă)

Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Atât de complex mi s-a extins în suflet “Eleganța ariciului”, o carte ce dezmiardă timid, filosofic, cu vorbe “mătăsoase”, pline de naturalețe și de tâlc, “e un în-afara-timpului în timp” (pag. 297)! Pentru că în ultimele trei săptămâni nu am citit altceva (dorind în orice chip ca paginile să se înmulțească și nu să se împuțineze), sau, mai degrabă, nu am dorit să o citesc ca pe o altă carte așezată aleatoriu în lista mea de lecturi; am trăit un timp unic în această consistență fantastică a limbajului, atât comprehensibil, cât și neologic, atât percutant, cât și sprințar.

eleganta ariciului

M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.

Cumva, printr-o decență subtilă, “L′Élégance du hérisson” ți se cuibărește temeinic în minte, condamnându-te, ca cititor, la o lectură unică și la standarde mai înalte în alegerile viitoarelor file scrise, pentru că, după ce o citești, nu ai cum să nu o consideri un reper, un fel de punct de referință.

Cartea respectă cu rigurozitate criteriile unei lecturi desăvârșite (în ceea ce mă privește). Poate că înainte citeam și ce nu îmi facea în mod deosebit plăcere (din motiv de prea mult timp liber, și nu zic că a fost rău), dar în ultimii doi ani mi-am direcționat cumva preferințele doar spre un anumit tip de lectură, acest tip de lectură, deoarece consider că sunt mult prea multe cărți excelent scrise, ca aceasta, pentru a pierde timpul într-o carte în care nu te regăsești deloc. Dar să revenim!

Mi-au adus o deosebită încântare fluiditatea scrisului, cât și construcția firului narativ (perspectiva celor două “suflete-gemene”,  — Renée, “54 de ani, portăreasă și autodidactă” și Paloma, o fetiță de 12 ani, care locuiește într-un apartament de bogătași, în imobilul a cărui portăreasă este Renée, — prinse în plasa “cugetărilor și a mișcării lumii.” Nu aș vrea să adaug aici vreun rezumat al întâmplării, pentru că niciodată nu am văzut rostul lui în recenziile mele, ci doar vă îndemn să citiți, sau să vă citiți, ca pe-un arici erudit. Pe lângă faptul că asiști la o poveste extraordinară, ca o renaștere spre lumină, pe parcursul lecturii citești descrieri ale gândurilor, ideilor, emoțiilor tale, evocări ce sunt calde încă.  Iată mai jos un pasaj în care m-am regăsit:

eleganta ariciului pasaj
„Refuzând lupta”, pag. 47
muriel barbery
Muriel Barbery (sursă)

Vocea autoarei “Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enormă plăcere ca, prin vocile celor două eroine, să-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare plăcere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” (sursă)

Recomandări de film, extrase pe parcursul lecturii: Blade Runner (1982) – “o capodoperă a divertismentului de înaltă clasă”, The Hant for Red October (1990), Notting Hill (1999), Tokyo-Ga (1985) – documentar consacrat regizorului Yasujirô Ozu.

Capitole preferate: Octombrie-roșu, Comedie-fantomă, Eternitate, Cameliile mele.

Concluzie: Am tresărit, și-am plâns, și am și zâmbit, m-am regăsit însă pretutindeni și sper să o citiți cât mai mulți. Ar fi trist să nu tresăriți, să nu plângeți, să nu zâmbiți, să nu sperați și voi!

Cuvinte cu miros tomnatec de infinit:

“A trăi, a muri: astea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit. Lucrul care contează este să construiești bine.” (pag. 116)

“Căci ce distragere mai nobilă există, nu-i așa, ce tovărășie mai captivantă, ce transă mai delicioasă decât cea a literaturii?” (pag.125)

“Literatura, de pildă, are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” (pag. 265)

“Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.” (pag. 282)

“Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece.” (pag. 292)

Detalii:
Titlu original: L′Élégance du hérisson (2006)
Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana
Nr. de pagini: 400
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira (2009, 2014)

Referitor la filmul (Le Hérisson, The Hedgehog – 2009 ) pe care l-am vizionat duminică, imediat ce am terminat cartea, vi-l recomand doar după ce ați parcurs în prealabil volumul, altfel nu are niciun rost. Mi-a plăcut punerea în scenă a personajelor, a trăirilor, dar și existența câtorva ajustări, care au adus un plus peliculei. Iată trailer-ul:

 

Puls – Julian Barnes

Poate pentru că a fost atât de lăudată de nenumărați cititori, mă așteptam să descopăr o lectură care să mă domine, cu sinceritate spun că mai bine îmi “priește” “Sentimentul unui sfârșit” (lectura mea actuală, despre care voi vorbi într-un articol separat), din seria aceluiași autor, Julian Barnes. Și sunt extrem de bucuroasă că la comanda volumului de povestiri, “Puls”, am ales să îmi comand și un roman al aceluiași autor, unul care, până în prezent, m-a prins în totalitate în mrejele lui.

puls

Ce mi-a surâs în mod aparte și ce m-a impresionat realmente la această carte, este felul de a surprinde esența cotidianului, de a-i îndepărta perdeaua fanteziei zilei de azi și de a o putea povesti exact așa cum este, fără trucuri, fără viclenii. Realitatea surprinsă în interiorul povestirilor nu este una banală, este însuflețită de personaje analizate la diferite cotiri de drumuri (și aici aș putea să exemplific povestirea finală, care dă și titlul acestui volum, și cea care mi-a atins corzile sensibile de cititor) sau în rutina zilnică (dialoguri între prieteni — de exemplu: cele 4 povestiri, “Acasă la Phil și Joanna”, în fața cărora m-am amuzat, schimbul lor de replici apărându-mi ca  un domino, în care, rând pe rând, “cădeau” cuvintele, lovite de neașteptata răsturnare de idee a celuilalt — sau viața conjugală — de exemplu: “Lumea grădinarilor”.

“Julian Barnes scrie elegiac și grațios despre sughițurile, crizele și pragurile vieții. Povestirile lui, în care se aud ecouri discrete din Flaubert, ne schimbă harta chipului când cu un zâmbet, când cu o lacrimă.” (sursă)

“Puls” te trece prin registrul mai multor stări (pierdere, tristețe, melancolie, râsu-plânsu, speranță, naivitate, durere viscerală, etc), ceea ce face a fi o lectură plăcuto-dureroasă, animată și deloc de neglijat. Julian Barnes scrie instinctiv parcă, cugetat, analitic și concis, surprinzând cititorul cu întrebări aruncate pe timpul lecturii, ca pentru sine parcă, clădind astfel un fel de legătură intimă și indiferentă. Cum ar fi:

“Credeți că există oameni care au talent pentru căsnicie sau e doar o problemă de noroc? Deși cred c-ați putea spune că-i un noroc să ai un asemenea talent.”

“Părinții nu te previn niciodată în legătură cu ce-ar trebui, nu?”

Concluzie: Eu vă recomand această carte, atât datorită povestirilor, cât și datorită stilului autorului. Felul de a scrie a lui Julian Barnes aduce la suprafață idei și asociații de cuvinte, născocite cu dibăcie și cu o naturalețe debordante. Simt o imensă bucurie atunci când un nou autor mă întâmpină cu noi perspective de lectură!

puls

puls

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“N-ai voie să fii o persoană tristă; ai voie doar să fii trist.”

“Căsnicia e o democrație în doi ⌈…⌋.”

“Generațiile de după nu-i votează pe politicienii de azi.”

Detalii:
Titlu original: Pulse (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2011
Nr de pagini: 288
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 55% pe site-ul Editurii.

La final, adaug un interviu cu Radu Paraschivescu vorbind despre “Puls”: