Arhive etichetă: editura litera

Privighetoarea – Kristin Hannah

″Privighetoarea″ m-a surprins completamente! Am pornit în această misiune relativ fără prea multe așteptări, (à propos, nu mă așteptam nicidecum să escaladez Pirineii), cumva speram să fie ceva excepțional, pentru a putea citi cu rapiditate cele aproape 500 de pagini, dar chiar la asta nu m-am așteptat: o poveste ce surprinde întâmplări din anii celui de-al doilea război mondial (august 1939 – august 1944), mai precis, ni se relatează întâmplări când extrem de dureroase, când umbrite de amintiri fericite, din viața a două surori, din timpul ocupației germane în Franța.

IMG_20170226_202758_171

Acțiunea trece succesiv prin ochii celor două personaje principale, Vianne și Isabelle, relația pe care o au pe parcursul lecturii trecând prin multe dificultăți, constituind totodată și punctul  în jurul căruia se conturează desfășurarea acțiunii. Dacă sora cea mare, Vianne, întruchipează un personaj temperat și fricos în primă instanță, Isabelle, conduce acțiunea pe culmi captivante și pline de pericole, tocmai din pricina faptului că mereu a fost o ″rebelă″, opunându-se în permanență celor care voiam să-i îngrădească felul de a fi, preferând să dea dovadă de curaj, în situații în care și cei mai curajoși ar fi preferat să tacă.

Așadar, personajele sunt conturate cu migală, autoarea americană dăruind prin complexitatea personajelor sale, emoții extrem de puternice și de autentice, iubirea răzbind și de această dată.

Cartea în sine, deși voluminoasă, este extrem de citibilă, atât prin faptul că subiectul te împresoară (mulțumită Editurii Litera m-am atașat de această carte (Mulțumesc mare!), pentru că, dacă aș fi fost lăsată să aleg anumite titluri, printre care să fie și acesta, cu siguranță aș fi fugit de lecturi ce includ următoarele cuvinte: război, lagăre de concentrare, suferința evreilor, nedreptate cruntă, etc, pentru că nu pot digera astfel de subiecte, care pentru mine încă țin de domeniul SF, cumva încă mai sper să nu se fi întâmplat vreodată), cât și prin faptul că acțiunea se desfășoară extrem de antrenant, nepunându-se accent pe descriere (descrierile sunt scurte și la obiect; vreau să spun că sunt prezente acolo unde trebuie, deci nu se aglomerează pagini întregi cu detalii cât de mici, precum se întâmplă în ″Crimă și pedeapsă″, spre exemplu), ci, mai degrabă, pe acțiune, pe relatarea concisă a faptelor, ceea ce mi-a plăcut extrem de util în acest caz, motiv prin care vă recomand să nu vă speriați de numărul mare de pagini.

IMG_20170304_142633_699

„Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ – Isabel Allende

Concluzie: Kristin Hannah a reușit să mă surpindă printr-o lectură ce are toate condimentele necesare pentru a o putea percepe ca pe o carte reușită, picantă cât trebuie (pe ici colo, mai spre final, poate puțin cam mult pentru papilele mele gustativo-livrești), dulceago-acrișoară cât să nu ne oprim din motive de sațietate. M-a lăsat cu impresia că aș mai fi vrut să citesc!

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

″Ce mai era dragostea când o puneai lângă război?″

″Realiză că peisajul sufletului unei femei se poate schimba la fel de rapid precum o lume în război.

Detalii: Titlu original: The Nightingale (2015), Traducerea din limba engleză: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor, Nr. de pagini: 476, Colecția: Blue Moon, Disponibil la Editura Litera (noiembrie 2016)

Descriere: ″Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați. Când un căpitan neamț își stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul.

Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață. Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el. Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă, și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.″ (sursă)

Roșcovanul – J.P. Donleavy

Înainte de toate, mulțumesc mare pentru carte, Editurii Litera!

″Roşcovanul″ nu este pentru oricine, acest personaj nu poate fi, cu certitudine, pe placul tuturor. Recunosc, Sebastian Dangerfield nu a rezonat cu constituția minții mele în foarte multe momente, tocmai pentru că nu suport lenea și nici cinismul, și nici zilele care se târăsc de azi pe mâine, un ieri care cere bani cu împrumut de la un azi care se chinuie și el să trăiască, cam acest gust mi-ar rămas în urma acestei lecturi.

IMG_20170306_190723_246

Sunt convinsă că acest personaj răsunător de atipic, își va găsi cititori care să-l îndrăgească imediat ce comite o inadvertență (sau, mai degrabă, şi-a găsit deja), încă de la primele pagini, pentru că acțiunea începe brusc, fără prea multe menajamente; am simțit cumva că am ratat ceva ce s-a întâmplat înainte ca eu să încep lectura, m-am simțit ca și cum aș fi întârziat la film și nu aş fi văzut începutul. Este ciudat ce zic, dar aşa am simțit!

Mie nu mi-a plăcut acest personaj tocmai pentru că el, prin purtarea sa obișnuită, naturală, sfidează morala și bunul simț. Tocmai acest lucru îl diferențiază și îl poziționează pe un loc unic în literatură, și tocmai din acest motiv, unii dintre voi, cei care citiți astfel de lecturi sau care puteți accepta astfel de personaje, sunt convinsă că veți fi încântați de personalitatea personajului central, și dacă mai luăm în seamă și dialogurile cu prietenii acestuia sau circumstanțele ”murdare″ în care îl regăsim, probabil vă puteți închipui desfășurarea acțiunii.

Așadar, dacă vă atrage descrierea cărții de pe site-ul Editurii Litera, citiți-o imediat! Pe mine m-a scos din confortul meu literar, recunosc; J.P. Donleavy a creat un personaj captivant însă, pe care ajungi să nu îl suporți de la primul schimb de replici, pe de o parte, iar pe de altă parte, care te și farmecă prin indiferența sa desăvârșită. Nu aș dori să mai citesc o carte asemănătoare, tocmai pentru că nu mi-a trezit nicio emoție, neîncadrându-se în tiparul meu de lectură.

Descriere: ″Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, Roşcovanul este o carte de un geniu comic autentic.″ (sursă)

Concluzie: Sunt absolut sigură că ″Roșcovanul″ și-a găsit, de-a lungul timpului, cititori care să rezoneze cu farmecul său, și nu va înceta niciodată să-i ademenească pe cei care caută să se lase încântați de astfel de lecturi, cu personaje autentice, situate mai puțin în sfera eticii; pe mine, din fericire, sau din păcate, nu m-a găsit acasă.

Detalii:

Titlu original: The ginger man (1955)

Traducerea din limba engleză: Mariana Piroteală

Nr. de pagini: 368

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2016)

Cei care merită să moară – Peter Swanson

„Cei care merită să moară” este a patra carte pe care o citesc din colecția Buzz Books, Editura Litera, după: ″Tot ce nu ți-am spus″ (care a ocupat poziția 6 în topul celor mai interesante cărți citite în 2016), ″Maestra″ și ″Privilegiații″ și pot spune acum, după oareșce experiență, că volumele ce alcătuiesc colecția îți prind prezentul, acum-ul, ca într-o menghină, ținându-te în față filei scrise, nedorind a o abandona până ce nu îi afli deznodământul (cel puțin, asta mi s-a întâmplat mie).

Am început să o răsfoiesc într-o seară, cu gândul de a-mi contura o idee despre autor și despre cartea în sine, dar m-am trezit că parcursesem deja o bucată considerabilă, într-un timp foarte scurt (pentru că se citesc și cu rapiditate volumele acestei colecții), urmând ca după-amiaza zilei următoare să mă găsească cu entuziasmul și/sau nostalgia sfârșitului lecturării. Poate că subiectul nu este unul nemaiîntâlnit, dar felul cum se desfășoară acțiunea, răsturnările de situație, atunci când tu deja ți-ai proiectat un anume tip de final, care se dovedește a fi unul totalmente eronat de fiecare dată când avansezi cu câte un capitol, cred că asta atrage, în fond, cititorul la lectură: surpriza filei următoare, succesiunea faptelor, pistele false, capcanele pe care autorul le pune atât personajelor sale, cât și cititorului.

De aceea, mi-a plăcut întotdeauna genul thriller, tocmai pentru că cititorul nu se simte nicicând plictisit, ci mai degrabă este însoțit de o încordare si o curiozitate necesare lecturii. Am simțit pe tot parcursul cărții o senzație de suficient, atât detaliile, cât și construcția suspansului, au consolidat o poveste închegată, liniară, scrisă cu măiestrie de Peter Swanson, scriitor american. Și în momentele când citeam, dar și acum, îmi trece prin minte următorul gând: cum ar arăta vizual toată această joacă de-a șoarecele și pisica. Dacă își va găsi regizorul potrivit, este posibil să iasă ceva bun din asta.

img_20170119_145330_241

Descriere:

″Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner. La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime. Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber – contrast care le-a aprins cândva pasiunea, dar care a devenit acum un clișeu. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda pentru purtările ei. Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moară…

La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul… cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.″ (sursă)

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de genul thriller, atunci această carte ar putea să vă facă chiar mândri. Citiți-o neapărat! Eu am fost surprinsă de absolut tot: structură, fel de a scrie, personaje, nu încape îndoială că finalul a fost unul pe măsură (trebuie să mărturisesc că mă liniștisem nițel înainte de ultimul paragraf, dar…).

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tata avea o vorbă: la fiecare sută de ani, doar oameni noi.″

Detalii:

Titlu original: The Kind Worth Killing (2015)

Traducerea din limba engleză de: Mirella Acsente

Nr. de pagini: 320

Colecția: Buzz Books

Disponibil la Editura Litera (august 2016)

O altă părere puteți citi pe bookblog.ro, în articolul numit: Uneltiri, crime, tăinuiri.

Notițe: ″nas acvilin″, cărți: ″Iubire otrăvită″ – Josephine Hart, ″Casa strâmbă″ – Agatha Christie, limerick = poezioară de cinci versuri, umoristică, absursă, sau chiar ușor obscenă, cu schema rimelor aabba.

Recomandare muzicală, culeasă din carte:

 

Prea multă fericire – Alice Munro

Recenzia acestei cărți îmi este restanță de anul trecut; nu am intenționat să scriu despre ea tocmai acum, dar am terminat-o în toiul sărbătorilor și nu puteam vorbi despre ″Prea multă fericire″ în peisajul Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei, despre ceva ce îmbrățișează contrariul, și anume realitatea pură, amară, exact așa cum se prezintă ea în cruditatea ei absolută. Cum aș fi putut vorbi despre dramă în preajma Crăciunului? Am preferat să o las deoparte și să încep cât de curând o altă carte, care să-mi îndepărteze gustul amar lăsat de cartea de față. Astfel, am reușit să termin ″Trois″ – Julian Barnes, pe care am devorat-o printre mesele festive, despre aceasta voi vorbi, însă, în zilele ce urmează.

IMG_20161130_170005.jpg

″Scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (Alice Ann Laidlaw, 10 Iulie 1931) este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2013. Numită „a master of the contemporary short story” în cadrul anunțului oficial, Munro este a 13-a femeie căreia i-a fost acordat acest premiu de la înființarea lui în 1901 și până în prezent și al doilea scriitor canadian (primul fiind Saul Bellow în 1976).″ (sursă)

Mă așteptam la altceva (probabil îmi imaginasem personaje ale căror drame să mă zguduie) după ce am citit descrierea oficială a cărții, dar Alice Munro m-a întâmpinat cu un tip de scriitură liniar, deslușit, aspru, extrem de realist, ca o furtună ce este normal să se desfășoare dacă pe cer sunt nori negri.

Într-adevăr, povestirile prezintă bucăți extrem de nefericite din viața personajelor, clar conturate, dar ceea ce surprinde în mod particular nu este intriga în sine, ci mai degrabă accentul pus pe efect, pe ceea ce se întâmplă după tragedie, intonația este a soarelui care împrăștie norii, respectiv ″defectele″ vieții. Acesta este motivul pentru care atmosfera nu este una sumbră și apăsătoare, ci cititorul parcurge cumva relaxat ceea ce se întâmplă în mod natural în această viață, revenirea la un ″ritm sinusal normal″, reclădirea punților distruse, regăsirea speranței sau măcar a normalității, toate acestea fac parte din cursul natural al vieții.

img_20161120_175757

″Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.″ (sursă)

În spatele acțiunii și a personajelor, cred că asta particularizează, în fond, scrisul autoarei canadiene, se întrevede toată compasiunea de care este capabil un scriitor pentru caracterele cărora le dă viață și pe care le împovărează cu dificultăți, tocmai de aceea cititorul se destinde în fața filelor scrise, în ciuda celor descrise.

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de volume cu povestiri (asemenea mie), vă recomand să citiți și volumul acesta pentru că este unul realmente diferit de orice ați citit până acum (cel puțin asta am simțit eu la sfârșitul lecturii).

De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut: Dragă viață (2014), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (2014) și Fugara (2014).

draga-viata-alice-munro-horz

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

“În viață există câteva locuri sau poate doar un singur loc în care se întâmplă ceva anume, și apoi vin toate celelalte locuri, cele obișnuite.” (pag. 181)

“Neștiința ei trezea în el o plăcere care i se topea pe limbă ca o caramelă.” (pag. 194)

“Vreme îndelungată, trecutul se desprinde cu ușurință de tine și cade, și asta pare că vine de la sine, firesc. Scenele trecutului nu dispar, doar devin irelevante.” (pag. 208)

“— Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă, îi spusese prietena ei, Marie Mendelson. Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.” (pag. 279)

“Oricât de bine te-ai descurca atunci când ești sănătos, e de ajuns să fii puțin trist sau să simți apropierea unei răceli ca să te întorci la adăpostul limbii materne.” (pag. 291)

Detalii:

Titlu original: Too much happiness (2009)

Traducerea din limba engleză de: Ioana Opaiț

Nr. de pagini: 336

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2014)

Notițe: piesa ″Un tramvai numit dorință″ (eroină: Blanche DuBois – ″Nu vă ridicați! Sunt doar în trecere pe-aici.″), cărți: ″Moara de pe Floss″ – George Eliot, ″Aripile porumbiței″ – Henry James, cuvinte: escapism (conform dexonline.ro: Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate).

Privilegiații – Jonathan Dee

A treia carte din colecția Buzz Books pe care o citesc, după Maestra și Tot ce nu ți-am spus (Mulțumesc încă o dată, Editura Litera!), “Privilegiații” mi-a apărut ca o lectură extrem de potrivită pentru sezonul cald, pentru că s-ar putea integra perfect într-un bagaj ce urmează a fi purtat într-o locație exotică, în vacanță. Penultimul roman scris de Jonathan Dee prezintă părți din viața unei familii, — pe de-o parte capitole din copilăria târzie a celor doi copii ai familiei, Jonas și April, și întâmplări din adolescența acestora, dar și trăiri integrate individual din viața părinților lor — care își ating prin forțe proprii visul american.

privilegiatii recenzie

privilegiatii recenzie

Familia Morey se prezintă de la bun început ca una fericită, ajungând a dispune în timp de mai mulți bani decât pot cheltui vreodată. Dar nu acest lucru este subliniat în această carte, — cum a fost atins succesul, se fac cunoscute într-adevăr meseriile adulților, dar nu se relatează pas cu pas cum au ajuns la un anumit statut, tocmai pentru că nu acesta este scopul — ci, mai degrabă, relațiile dintre membrii familiei, fragmente trăite pe parcursul unei perioade relativ lungi de timp și gândurile acestora în diverse situații, care, din punctul meu de vedere, sunt tipice în conjunctura dată.

Romanul nu surprinde prin niciun laitmotiv neobișnuit și nu îți modifică brusc emoțiile pe parcursul lecturii, dar te cuprinde printr-un farmec anume sau printr-un fel de simplitate stilistică, care chiar surprinde într-un fel plăcut, de aceea și recomand mai departe această lectură.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.” (sursă)

Acțiunea se desfășoară lin (după cum am și prevăzut; mai multe idei intuite corect înaintea lecturii găsiți în paragraful următor),  într-un plan perfect orizontal, orientând cititorul pe o potecă, fără suișuri abrupte sau coborâșuri, — ca un drum spre plajă, — acesta fiind relaxat, dar totuși captiv și curios pe tot parcursul lecturii. Cred că am citit această carte într-un moment extrem de potrivit; aveam nevoie de o astfel de lectură în această perioadă, care chiar m-a surprins, și pe care v-o recomand dacă aveți o perioadă mai dificilă și nu vreți totuși să abandonați orice fel de lectură.

privilegiatii recenzie

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între oameni bogați. Dragoste sinceră sau nu, vom vedea!

Concluzie: După cum am spus și într-un paragraf anterior, cartea se poate citi foarte lejer în concediu sau când treceți printr-o perioadă mai solicitată, o astfel de lectură v-ar putea chiar destinde.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Ocaziile speciale sunt marcate de excese.”

“Cei mai realizați oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu exista.”

“Poate că viața trebuie să semene mai bine cu fantezia.”

“Fortuna favet fortibus.” (Norocul îi favorizează pe cei norocoși.)

“Trebuie să fii un geniu ca să găsești ceva în care să merite cu adevărat să nu reușești.”

Detalii:
Titlu original: The Privileges (2010)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Nr. de pagini: 288
Colecție: Buzz Books (Data apariției: aprilie 2016)
Disponibil la Editura Litera

Sinopsis:

“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.” (sursă)

Și la sfârșitul acestui articol vă las în compania unei dragi compoziții muzicale, privilegiată considerându-mă și eu, descoperind-o:

De asemenea, mi-am notat și câteva referințe cinematografice pe parcursul lecturii: Romance in the dark (1938), The Graduate (1967), Strangers on a train (1951) – film realizat după cartea Patriciei Highsmith și numele unei renumite pictorițe americane, populare, despre care am căutat ulterior, cunoscută ca Grandma Moses (1860 – 1961). “A început să picteze la vârsta de 78 de ani, devenind un artist prolific, cu peste 1500 de tablouri realizate.” (pag. 207)

Tot ce nu ți-am spus – CELESTE NG

Încep, surprinzător, cu sfârșitul și vă recomand această carte ca pe o lectură de vacanță captivantă, dar nu numai, pentru că prezintă o poveste ce te surpinde de la începutul și până la sfârșitul ei, fără să îți alunge, cu complicații stilistice, sentimentul acela de timp liber prețios.

Și dacă mă întrebați pe mine, cred că lectura nu ar trebui să lipsească din activitățile de concediu, ba chiar mai mult, cartea⁄cărțile ar trebui să fie adăgate pe lista “lucrurilor indispensabile” din bagaje, și nu ca un ceva incidental.  Dar să revin la recenzia cărții!

tot ce nu ti-am spus

tot ce nu ti-am spus

Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură.

Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de text supraanalizat de autoare, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil aceasta a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!

tot ce nu ti-am spus

“Tot ce nu ți-am spus” face parte din colecția Buzz Books (Editura Litera), pentru care am acordat acum ceva vreme un articol separat, în care îmi imaginam ce ar putea ieși în urma acestei lecturi. Iată ce am zis atunci:

Impresii dinaintea lecturii: Ce s-a întâmplat cu Lydia? Cred că Hannah va dezvălui la finalul romanului adevărul numai de ea văzut, probabil unul șocant, de aceea prevăd la această carte un sfârșit cu totul neașteptat. Cred că cititorului îi vor fi desvăluite, filă cu filă, taine ale unei familii aparent închegate, această strânsă legătură între membrii ei fiind doar o iluzie, Lydia fiind cea care, prin dispariția ei de fapt, scoate caracterul personajelor la lumină, spre a străluci sau spre a umbri. Povestea se poate trasa și pe linia subțire dintre privirile piezișe ale fraților, și ținând cont de faptul că Lydia era favorita părinților, rezolvarea misterului se poate baza pe această premisă. Vom vedea!

Impresii după parcurgerea cărții: Nu am fost departe de adevăr, să știți! Celeste Ng țese cu măiestrie povestea unei familii mixte, cu trăsături faciale specifice, care, aparent, se prezintă ca una armonioasă, deși membrii ei nu își împărtășesc decât sentimente nerostite, din teamă sau din constrângere.

După cum spunea și Mihaela (Cărți și călătorii), în recenzia făcută cărții, “romanul poate fi văzut ca un exemplu de bad parenting” sau ca iluzia unei familii ce se consideră armonioasă, în realitate însă, având defecte comportamentale, acute și decisive. Astfel, cititorul-părinte conștientizează “Așa nu!”-ul din relația lui cu micuții familiei, pentru că una este ce cred părinții că se cuibărește în capul copilului lor, și alta este ceea ce se află ascuns în spatele unui “Da!”, spus cu convingere, de fiecare dată.

Nu aș vrea să vă dau detalii din spatele cortinei, ci vă mai spun doar că personajele sunt foarte bine individualizate, fiecare având un rol specific pe parcursul poveștii, fiecare ajutând la lămurirea propoziției directe, abrupte, cu care începe romanul: “Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.” Începutul m-a izbit, de-a dreptul! Și prin intermediul acestui laitmotiv, ne sunt dezvăluite, prin ochii diferitelor personaje, nu neapărat în ordine cronologică, detaliile ce conduc la incidentul tragic, declanșator. Personajul care mi-a atras atenția în mod deeosebit, a fost cel mai din anonimat, “copil mereu în expectativă” (pag. 132).

Mi-a plăcut curgerea lină și surpinzătoare a acțiunii, și chiar mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, un volum mai bogat în file. Dacă mai pun la socoteală că este și un volum de debut… De aceea, vă recomad această carte, pentru că cititorul chiar poate învăța ceva în urma acestei lecturi!

Cuvinte cu miros văratic de infinit:

“Nu pare drept ca lumina să fie atât de strălucitoare și cerul atât de albastru, și simte un val de ușurare când un nor acoperă soarele, și apa devine gri, din argintie.” (pag. 53)

“Ipoteticul prezent condițional-optativ, timpul gramatical al șanselor ratate.” (pag. 81)

Concluzie: O carte ce tinde spre infinit! V-o recomand!

Detalii:
Titlu original: Everything I never told you (2014)
Traducere din limba engleză: Adriana Bădescu
Anul apariției: aprilie 2016
Nr de pagini: 240
Colecție: Buzz Books
Disponibil la Editura Litera

Observații: Cartea se poate găsi la promoție pe site-ul Editurii Litera!

Sinopsis: “Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.” (sursă)

Maestra – L.S. Hilton

Într-un articol anterior, un fel de introducere în noua colecție a Editurii Litera, Buzz Books, închipuiam un fel de imaginar de cititor pentru cele trei cărți pe care le-am primit spre lectură, și vorbeam despre “Maestra” cam așa:

Impresii dinaintea lecturii: Hmm, se pot săvârși multe la furie, și dacă mai punem la socoteală că este catalogat drept un thriller psihologic, probabil protagonista pornește spre rădăcina acelui secret întunecat (dezvăluindu-i-se și alte fețe deghizate, poate), folosindu-se, bineînțeles, de șarmul pe care îl mânuiește cu pricepere. Prevăd o poveste detectivă captivantă și imprevizibilă. Finalul poate aduce ori satisfacție deplină furiei, ori zădărnicie (este posibil ca Judith Rashleigh să conștientizeze că prin intermediul furiei nu poți trăi o viață mai bună) și un final tolstoian. Aș înclina, mai degrabă, spre prima variantă.

Poate conținutul, povestea în sine, mi-am închipuit-o diferit, poate având mai multe așteptări, dar în principiu ceea ce am “presimțit” de la început că ar putea fi, s-a adeverit pe ici-colo. Mi-a plăcut acest exercițiu de cititor dintotdeauna!

maestra

“Maestra” mi-a apărut în primele câteva zeci de pagini extrem de captivantă, până în momentul intrigii, când acțiunea a luat o altă întorsătură, scriitoarea abandonând parcă drumul inițial, cel care se construia atât de tandru pe detalii din lumea artei, și recurgând apoi la unele scene erotice/comportamente/întâmplări, pe care eu le-am considerat într-un fel inutile și fără semnificație.

Astfel, din acel moment, personajul, căruia la începutul lecturii i-am acordat încredere și compasiune, mi-a apărut alterat comportamental și construit dintr-o altă perspectivă, mai modernă să spunem, nenaturală însă. Cred că putea rezulta o ficțiune într-adevăr reușită dacă se dezvolta acțiunea, așa cum ni s-a făcut cunoștință în primele pagini.

O să încerc să nu dezvălui nimic din acțiunea propriu-zisă, deci o să punctez strict ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la acest thriller psihologic:

Iată ce mi-a plăcut:

  • Forma inițială a lecturii, după cum am spus și mai sus. Poate am avut eu mari așteptări de la această carte, citindu-i descrierea, dar oricum nu ar fi reușit să mă surprindă pe parcursul lecturii mai mult decât la început, mai exact în primele 7 capitole. De la capitolul al 8-lea am parcurs lectura cu mai puțin entuziasm, deși acțiunea este antrenantă.
  • Documentarea bine realizată.
  • Abundența informațiilor din domeniul artei. Chiar i se oferă cititorului numeroase nume de pictori și imagini vizuale din tablouri, foarte bine inserate în interiorul acțiunii.

Iată ce nu mi-a plăcut:

  • După cum am mai spus, intruziunea unor scene, a căror rost nu l-am putut înțelege; nu mi-au apărut potrivite nici pentru conturarea personajului, nici pentru schițarea acțiunii, ci, mai degrabă, spre a întări un fel de apartenență desăvârșită la un anumit gen de scriere.
  • Degenerarea acțiunii începând cu cel de-al 8-lea capitol.
  • Personajul care putea avea un alt contur. La început Judith Rashleigh se prezintă astfel:

“Uneori îmi vedeam viața ca o plasă de sârmă la înălțime pe care trebuia să merg, întinzându-mă între ce puteam să ofer, sau să mă prefac că aș avea de oferit, și ce aveam cu adevărat.”(pag. 44)

  • Finalul previzibil.

Concluzie: Dacă vă plac romanele contemporane, poate această carte vi s-ar putea părea o construcție genială, așa că recomandările viitoare, nu le pot face decât prin prisma preferințelor de lectură a fiecăruia dintre voi. Dacă descrierea vă apare ca o viitoare construcție pe gustul vostru de cititor, citiți-o! Nu contest însă priceperea scriitoricească a lui L.S. Hilton; eu am bifat ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut strict din punctul de vedere al construcției și al conținutului!

Detalii:
Titlu original: Maestra
Traducere din limba engleză: Livia Olteanu
Anul apariției: 25 aprilie 2016
Nr de pagini: 304
Colecție: Buzz Books
Disponibilă la Editura Litera

Sinopsis:

“În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.” (sursă)

La sfârșitul acestui articol, atașez trailer-ul filmului amintit în descrierea cărții, The talented Mr. Ripley (1999), pentru că mie îmi apare ca unul interesant:

UPDATE: Am văzut filmul, The talented Mr. Ripley, și subliniază aceeași temă, iar mie filmul mi se pare că întruchipează un personaj principal foarte bine conturat, extrem de bine interpretat de Matt Damon. Chiar recomand filmul!

Colecția Buzz Books a Editurii Litera + imaginar de cititor

De curând am primit trei cărți de la Editura Litera, căreia îi mulțumesc mare pentru încrederea acordată, dar și pentru cele trei volume a noii colecții, Buzz Books, colecție ce stă sub următoarea premisă: “Cărțile despre care toată lumea vorbește!” Cert este că descrierile acestora sunt extrem de promițătoare și îmbietoare, plus că în această colecție vor fi incluse opere din ficțiunea contemporană, aflate în topurile internaționale (premiate, ecranizate deja sau ce urmează a fi adaptate cinematografic), cărți ce provoacă imaginația cititorului modern.

buzz books

Și pentru că doresc să îmi testez la propriu imaginația, mi-am propus să imaginez, înainte de a le parcurge filă cu filă, cursul lor, așa cum le văd eu după ce am citit și răscitit sinopsisurile acestora. Sunt curioasă dacă la sfârșitul lecturii mă voi fi apropiat măcar puțin de ceea ce au făurit autorii. Trebuie să vă mărturisesc că acesta-mi e un vechi obicei de cititor. Acum îmi și public gândurile, să spunem. Să vedem ce va ieși!

tot ce nu ti-am spus“Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde.

Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.”

Impresii dinaintea lecturii: Ce s-a întâmplat cu Lydia? Cred că Hannah va dezvălui la finalul romanului adevărul numai de ea văzut, probabil unul șocant, de aceea prevăd la această carte un sfârșit cu totul neașteptat. Cred că cititorului îi vor fi desvăluite, filă cu filă, taine ale unei familii aparent închegate, această strânsă legătură între membrii ei fiind doar o iluzie, Lydia fiind cea care, prin dispariția ei de fapt, scoate caracterul personajelor la lumină, spre a străluci sau spre a umbri. Povestea se poate trasa și pe linia subțire dintre privirile piezișe ale fraților, și ținând cont de faptul că Lydia era favorita părinților, rezolvarea misterului se poate baza pe această premisă. Vom vedea!

privilegiatii“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează.

El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.

privilegiatii

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.”

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între bogați. Sinceră sau nu, vom vedea!

maestra“În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.”

Impresii dinaintea lecturii: Hmm, se pot săvârși multe la furie, și dacă mai punem la socoteală că este catalogat drept un thriller psihologic, probabil protagonista pornește spre rădăcina acelui secret întunecat (dezvăluindu-i-se și alte fețe deghizate, poate), folosindu-se, bineînțeles, de șarmul pe care îl mânuiește cu pricepere. Prevăd o poveste detectivă captivantă și imprevizibilă. Finalul poate aduce ori satisfacție deplină furiei, ori zădărnicie (este posibil ca Judith Rashleigh să conștientizeze că prin intermediul furiei nu poți trăi o viață mai bună) și un final tolstoian. Aș înclina, mai degrabă, spre prima variantă.

Sunt curioasă, dacă și voi apelați la acest exercițiu înaintea unei lecturi?