Arhive etichetă: clasici moderni litera

Roșcovanul – J.P. Donleavy

Înainte de toate, mulțumesc mare pentru carte, Editurii Litera!

″Roşcovanul″ nu este pentru oricine, acest personaj nu poate fi, cu certitudine, pe placul tuturor. Recunosc, Sebastian Dangerfield nu a rezonat cu constituția minții mele în foarte multe momente, tocmai pentru că nu suport lenea și nici cinismul, și nici zilele care se târăsc de azi pe mâine, un ieri care cere bani cu împrumut de la un azi care se chinuie și el să trăiască, cam acest gust mi-ar rămas în urma acestei lecturi.

IMG_20170306_190723_246

Sunt convinsă că acest personaj răsunător de atipic, își va găsi cititori care să-l îndrăgească imediat ce comite o inadvertență (sau, mai degrabă, şi-a găsit deja), încă de la primele pagini, pentru că acțiunea începe brusc, fără prea multe menajamente; am simțit cumva că am ratat ceva ce s-a întâmplat înainte ca eu să încep lectura, m-am simțit ca și cum aș fi întârziat la film și nu aş fi văzut începutul. Este ciudat ce zic, dar aşa am simțit!

Mie nu mi-a plăcut acest personaj tocmai pentru că el, prin purtarea sa obișnuită, naturală, sfidează morala și bunul simț. Tocmai acest lucru îl diferențiază și îl poziționează pe un loc unic în literatură, și tocmai din acest motiv, unii dintre voi, cei care citiți astfel de lecturi sau care puteți accepta astfel de personaje, sunt convinsă că veți fi încântați de personalitatea personajului central, și dacă mai luăm în seamă și dialogurile cu prietenii acestuia sau circumstanțele ”murdare″ în care îl regăsim, probabil vă puteți închipui desfășurarea acțiunii.

Așadar, dacă vă atrage descrierea cărții de pe site-ul Editurii Litera, citiți-o imediat! Pe mine m-a scos din confortul meu literar, recunosc; J.P. Donleavy a creat un personaj captivant însă, pe care ajungi să nu îl suporți de la primul schimb de replici, pe de o parte, iar pe de altă parte, care te și farmecă prin indiferența sa desăvârșită. Nu aș dori să mai citesc o carte asemănătoare, tocmai pentru că nu mi-a trezit nicio emoție, neîncadrându-se în tiparul meu de lectură.

Descriere: ″Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, Roşcovanul este o carte de un geniu comic autentic.″ (sursă)

Concluzie: Sunt absolut sigură că ″Roșcovanul″ și-a găsit, de-a lungul timpului, cititori care să rezoneze cu farmecul său, și nu va înceta niciodată să-i ademenească pe cei care caută să se lase încântați de astfel de lecturi, cu personaje autentice, situate mai puțin în sfera eticii; pe mine, din fericire, sau din păcate, nu m-a găsit acasă.

Detalii:

Titlu original: The ginger man (1955)

Traducerea din limba engleză: Mariana Piroteală

Nr. de pagini: 368

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2016)

Prea multă fericire – Alice Munro

Recenzia acestei cărți îmi este restanță de anul trecut; nu am intenționat să scriu despre ea tocmai acum, dar am terminat-o în toiul sărbătorilor și nu puteam vorbi despre ″Prea multă fericire″ în peisajul Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei, despre ceva ce îmbrățișează contrariul, și anume realitatea pură, amară, exact așa cum se prezintă ea în cruditatea ei absolută. Cum aș fi putut vorbi despre dramă în preajma Crăciunului? Am preferat să o las deoparte și să încep cât de curând o altă carte, care să-mi îndepărteze gustul amar lăsat de cartea de față. Astfel, am reușit să termin ″Trois″ – Julian Barnes, pe care am devorat-o printre mesele festive, despre aceasta voi vorbi, însă, în zilele ce urmează.

IMG_20161130_170005.jpg

″Scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (Alice Ann Laidlaw, 10 Iulie 1931) este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2013. Numită „a master of the contemporary short story” în cadrul anunțului oficial, Munro este a 13-a femeie căreia i-a fost acordat acest premiu de la înființarea lui în 1901 și până în prezent și al doilea scriitor canadian (primul fiind Saul Bellow în 1976).″ (sursă)

Mă așteptam la altceva (probabil îmi imaginasem personaje ale căror drame să mă zguduie) după ce am citit descrierea oficială a cărții, dar Alice Munro m-a întâmpinat cu un tip de scriitură liniar, deslușit, aspru, extrem de realist, ca o furtună ce este normal să se desfășoare dacă pe cer sunt nori negri.

Într-adevăr, povestirile prezintă bucăți extrem de nefericite din viața personajelor, clar conturate, dar ceea ce surprinde în mod particular nu este intriga în sine, ci mai degrabă accentul pus pe efect, pe ceea ce se întâmplă după tragedie, intonația este a soarelui care împrăștie norii, respectiv ″defectele″ vieții. Acesta este motivul pentru care atmosfera nu este una sumbră și apăsătoare, ci cititorul parcurge cumva relaxat ceea ce se întâmplă în mod natural în această viață, revenirea la un ″ritm sinusal normal″, reclădirea punților distruse, regăsirea speranței sau măcar a normalității, toate acestea fac parte din cursul natural al vieții.

img_20161120_175757

″Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.″ (sursă)

În spatele acțiunii și a personajelor, cred că asta particularizează, în fond, scrisul autoarei canadiene, se întrevede toată compasiunea de care este capabil un scriitor pentru caracterele cărora le dă viață și pe care le împovărează cu dificultăți, tocmai de aceea cititorul se destinde în fața filelor scrise, în ciuda celor descrise.

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de volume cu povestiri (asemenea mie), vă recomand să citiți și volumul acesta pentru că este unul realmente diferit de orice ați citit până acum (cel puțin asta am simțit eu la sfârșitul lecturii).

De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut: Dragă viață (2014), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (2014) și Fugara (2014).

draga-viata-alice-munro-horz

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

“În viață există câteva locuri sau poate doar un singur loc în care se întâmplă ceva anume, și apoi vin toate celelalte locuri, cele obișnuite.” (pag. 181)

“Neștiința ei trezea în el o plăcere care i se topea pe limbă ca o caramelă.” (pag. 194)

“Vreme îndelungată, trecutul se desprinde cu ușurință de tine și cade, și asta pare că vine de la sine, firesc. Scenele trecutului nu dispar, doar devin irelevante.” (pag. 208)

“— Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă, îi spusese prietena ei, Marie Mendelson. Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.” (pag. 279)

“Oricât de bine te-ai descurca atunci când ești sănătos, e de ajuns să fii puțin trist sau să simți apropierea unei răceli ca să te întorci la adăpostul limbii materne.” (pag. 291)

Detalii:

Titlu original: Too much happiness (2009)

Traducerea din limba engleză de: Ioana Opaiț

Nr. de pagini: 336

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2014)

Notițe: piesa ″Un tramvai numit dorință″ (eroină: Blanche DuBois – ″Nu vă ridicați! Sunt doar în trecere pe-aici.″), cărți: ″Moara de pe Floss″ – George Eliot, ″Aripile porumbiței″ – Henry James, cuvinte: escapism (conform dexonline.ro: Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate).