Arhive etichetă: carti de citit

Cele mai interesante cărți citite în 2016

Mă așesazem zilele trecute în fața rafturilor cu cărți, ca să le aud pe toate cum se tocmesc, unele au fost mai umile, unele modeste într-un mod desăvârșit, unele au tunat sus și tare că ele sunt cele mai bune, unele au încercat să îmi atragă atenția cu vreun citat care mi s-a cuibărit în suflet, toate s-au dat de-a dura, numai ca să ocupe locul fruntaș în clasament, o singură carte a stat însă deoparte, tăcută, timidă, împăcată, aceea care s-a lipit de mine de cum i-am citit titlul, cea care m-a impresionat până la plâns.

Fiecare carte m-a îmbogățit și m-a făcut să conștientizez a mia oară faptul că sunt realmente norocoasă că m-am ″îmbolnăvit″ cândva, demult, de această pasiune minunată, lectura. A venit așadar și timpul să tragem linie și să adunăm. Nu sunt nostalgică, sunt doar extrem de emoționată în fața primului meu total de sfârșit de an.

Probabil vă întrebați ce număr de cărți citite am atins anul acesta; nu este o cantitate de care să fiu totalmente mulțumită, dar sunt împăcată, pentru că am citit atâta cât mi-a permis timpul liber, mai mult în mijloace de transport public, dar am reușit printre picături să citesc în jur de 30 de cărți, cărora am reușit să le scriu și recenziile, lucru de care sunt bucuroasă. Așadar, în ordine descrescătoare, vă las mai departe titlurile cele mai interesante din anul 2016:

10.  Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

manuscris-gasit-intr-un-buzunar-si-alte-povestiri_1_fullsize″Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte, în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian. Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.″ Citește mai multe în recenzie!

O altă carte în care am descoperit realismul magic, făcându-mă să mă îndrăgostesc iar și iar de acest tip de lectură, prima fiind ″A opta zi e-n fiecare noapte″, de care am amintit într-un paragraf ce urmează.

9. Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

″Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

8. Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

bambini-di-praga_1_fullsize″Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul ca niciunul citit de mine până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume inedite să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.″ Mai multe detalii puteți citi în recenzie!

Comicul de situație inedit m-a determinat, fără doar și poate, să includ această carte în această listă, pentru că am zâmbit lizibil pe sub mustăți și pentru că Buhomil Hrabal mi-a întins imaginația ca rufele pe sârmă. Voi mai citi, cu siguranță, de acest autot!

7. Cartea râsului și a uitării – Milan Kundera

″Milan Kundera, romancier și eseist de origine cehă, mi-a apărut ca o revelație, ca un fel de a scrie pe care de mult timp așteptam să îl descopăr, și pe care, cu siguranță, nu voi înceta să îl și exploatez. Este acel tip de autor care îl aduce pe cititor în odaia sa cea mai intimă, pentru a expune metafore întemeiate ori pe o prezumție clară, ori pe simțul vieții prea ascuțit, prea realist, prea impregnabil. Cititorul este invitat politicos pe fotoliul din colțul semiîntunecat al camerei, pe brațul căruia se află un trabuc neterminat, uitat, lângă aflându-se o lampă cu abajur și un teanc de cărți din timpuri mai grele.″ Citește mai departe recenzia!

6. Tot ce nu ți-am spus – Celeste Ng

tot-ce-nu-ti-am-spus_1_fullsize″Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură. Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de supraanaliză, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil autoarea a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!″ Citește mai multe în recenzie!

Mulțumesc frumos, Editura Litera, pentru această carte!

5. A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru

a-opta-zi-e-n-fiecare-noapte″Mi-au plăcut toate narațiunile ce alcătuiesc cartea, dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet cea denumită: “Între oglinzi”, care începe cu un frumos motto fantasmagoric, un fragment de basm, iar întâmplarea propriu-zisă începe astfel: “Dintotdeauna fusese preocupat de infinit.” Nici nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am zis că acesta trebuie să fie motto-ul blogului meu; a sclipit așa frumos.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu putea lipsi această carte magică din lista de sfârșit de an, pentru că mi-a plăcut enorm; m-a făcut să realizez, de pe puntea de cititor, câtă reverie și magie putem găsi în realitate, poate chiar mai multă decât în ficțiune. Mai mult decât atât, de la acest motto am pornit în căutarea numelui acestui blog de carte, deci, vă mulțumesc mare, D-le Cadaru!

4. Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

″〈…〉 mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate.″ Citește mai multe în recenzie!

Pe lângă faptul că această poveste mi-a distilat haotic emoțiile lichide, mi-a rămas în minte, exact acolo unde s-a lipit de la bun început, clasându-l pe Julian Barnes printre autorii mei favoriți, iar vestea că această carte va fi și ecranizată, m-a entuziasmat la culme. Chiar v-o recomand, înainte de vizionarea filmului, bineînțeles!

3. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

0_1755″M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu știu ce aș mai putea adăuga în plus, pe lângă ce deja am scris în recenzie, probabil doar atât: Citiți-o!

2. Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

constelatia-fenomenelor-vitale_1_fullsize″Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

Chiar nu știu ce aș mai putea adăuga! Oricum, în recenzie m-am stors de cuvinte, cât de mult am putut, pentru că o asemenea carte TREBUIE citită, nu descrisă în cuvinte amărâte.

1. Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince

img_20161230_084908_445

″Cartea despre care o să vă vorbesc în rândurile ce urmează, m-a lăsat cu un gust puternic de „condamnat la timp trecut”, dacă pot să spun așa. “Suntem deja uitarea ce vom fi” este o carte pe care ar trebui să o citească cât mai mulți, o carte ce nu ar trebui să lipsească din lista oricărui cititor înrăit. Este o carte compleșitoare prin sinceritatea în cea mai pură formă și prin puterea cuvântului și a amintirii, care se îndreaptă inevitabil spre uitare.″ Citește mai multe în recenzie!

Da, această carte merită să ocupe primul loc în această listă, fără doar și poate. M-a dezgolit cumva de tot ce e rău în lume și m-a făcut să zâmbesc și să plâng și să cred și să sper. Aș reciti-o cu mare drag!

Așadar, încă un an s-a scurs, iar în urma lui au rămas, împrăștiate pe birou, sute de file scrise; acum ele se îndreaptă, cu viscol și soare, spre voi, citiți-le.  

Patru dintre ele au ajuns deja la prieteni dragi în Danemarca, fapt care m-a bucurat enorm.


Iar vouă, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, la sfârșitul articolului, vă urez un an nou cu sănătate și plin de lecturi interesante!

Cărți noi în bibliotecă (1)

Trebuie să vă împărtășesc și vouă ce cărți mi-am comandat în ultima lună (o parte din lunga mea listă de lecturi în așteptare), pentru că eu sunt de-a dreptul încântată! Ceva îmi spune că toate cărțile de mai jos vor tinde la infinit, ieeeii!

Cum cărțile necitite din mini-biblioteca mea din Germania se împuținează, am decis că este un moment bun să îmi achiziționez câteva cărți care se doresc de multă vreme a fi citite. Așa că, ia uitați ce mi-am luat:

Monstrul. Antologie de povestiri trasnite – colecția McSweeney’s

Prea multă fericire – Alice Munro

Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Casa somnului – Jonathan Coe

Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

Cartea cu pești a lui Gold – Richard Flanagan

Sanctuar – William Faulkner

Împăratul muștelor – William Golding

Trois – Julian Barnes

Despre vis – Sigmund Freud

Eleganța ariciului  – Muriel Barbery

Iar pe voi, dragi cititori, v-aș ruga să îmi spuneți ce ați citit din lista de mai sus și ce impact a avut cartea respectivă/cărțile respective asupra voastră; dacă nu aveți timp să descrieți în detaliu, este suficient un singur gând/cuvânt. Mulțumeeesc!

carti achizitionate

Cărți care au rămas în pofida trecerii timpului

Perioada liceului a fost cea mai prosperă în ceea ce privește cantitatea de cărți citite, atât privind tipul acesta (cred că am fost mult mai selectivă în acea perioadă, citindu-i doar pe cei mai cunoscuți scriitori, probabil din pricina vârstei), cât și din pricina faptului că dispuneam de mult mai mult timp liber, iar pentru că de foarte mică am fost o împătimită a lecturii, cum altfel puteam să mi-l consum, dacă nu citind?!

Pe atunci am fost, până în cele mai profunde simțuri, impresionată de scrieriele lui Feodor M. Dostoievski (“Crimă și pedeapsă” – cea care a rămas până în ziua de astăzi cartea mea preferată) sau de cele ale Contelui Lev Tolstoi, de a cărui lungă existență am fost întotdeauna fascinată. Mai apoi, îmi amintesc cât de mult mă puneau pe gânduri scrierile lui Liviu Rebreanu, pe când credeam că în lume nu se poate săvârși rău voluntar sau nedreptate. Dar timpul a trecut și realizez că aș relua citirea câtorva cărți, pentru a trăi dintr-o altă perspectivă cele mai frumoase lecturi ale vieții mele de cititor.

Lectura mea actuală fiind “Hesse pentru dezorientați” și, astfel, parcurgând câteva citate din “Siddhartha”, involuntar m-am gândit la cât de mult mi-a plăcut această carte și ce mult timp a trecut de când am parcurs-o, poate la o vârstă mult prea fragedă pentru înțelesul ei. Apoi, gândul mi-a trecut mai departe la ideea acestui articol, astfel mi-am pus întrebarea: Ce cărți mi-au rămas întipărite în minte, în ciuda trecerii timpului? Involuntar, mi-au venit în minte câteva titluri, pe care le-aș recomanda oricând, tuturor, fără să fie nevoie să mă gândesc excesiv, ci, mai degrabă, le-aș putea recomanda și în somn.

crima si pedeapsaDe “Crimă și pedeapsă” cred, cu certitudine, că a auzit o bună parte dintre voi. Felul lui Raskolnikov de a privi realitatea, cât și imensa putere de a-și asuma intențiile ego-ului, oricât de tentante ar fi, m-au făcut să îl privesc ca pe un supraom. Am citit această carte prin clasa a 10-a și îmi amintesc cu claritate pofta pe care am avut-o de a-i afla finele cât de repede, astfel că în două zile am citit-o fără prea mare greutate. Nu îmi amintesc să mai fi citit cu o mai mare dorință vreo altă carte. Așadar, aceasta este prima în lista cărților mele favorite.

siddharthaMai departe, vă recomand “Siddhartha”, de Hermann Hesse, în urma căreia am ajuns să îmi ofer atât de multe răspunsuri veridice.

“Profesiune de credinţă individualistă, respingere a fiecărei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani şi de putere, elogiu al vieţii contemplative şi al peisajului unei Indii recreate cu măiestrie, Siddhartha este, în esenţă, un roman iniţiatic, devenit, de-a lungul timpului, text „sacru”.” (sursă)

adam-si-eva_1_fullsizePentru că nu doar eu o recomand, ci însăși autorul ei o preferă („Întrebat de reporteri despre preferințele sale în legătură cu creațiile-i românești, (Liviu Rebreanu) nu a ezitat niciodată să răspundă “Adam si Eva”. – Andrei Moldovan, sursă); aceasta este o carte ce trebuie văzută ca pe o necesitate elementară a oricărui iubitor al lecturii. Mai departe aș recomanda și “Ciuleandra”.

“Romanul “Adam si Eva” renunță la verosimilul realismului tradițional și apelează la ipoteticul de sorginte religioasă si filosofică. Din perimetrul universului material (lumea rurală din “Ion” sau războiul din “Pădurea spânzuraților”), Liviu Rebreanu evadează pe tărâmul filosofiei și al religiei.” (sursă)

Nu am cum să exclud din această listă teatrul absurd al lui Matei Vișniec, cel care ocupă de mult timp preferințele mele livrești. Țin minte cât de mare mi-a fost bucuria când am descoperit într-un anticariat din Brașov (vizualizez și acum locul lor în raft și prețul – 15 lei ambele) două volume de teatru (“Păianjenul în rană” – Teatru I și “Groapa din tavan” – Teatru II), conținând cele mai importante piese, volume pe care nu le-am despărțit niciodată. Când vreau să mai citesc câte o piesă, le iau pe ambele din bibliotecă, deși citesc doar dintr-un volum. Nu știu ce să zic, poate că sunt manii de cititor!

teatru matei visniec

La încheiere, vă recomand o carte care mi-a dat multe bătăi de cap când am răzbit-o, și din cauza căreia am petrecut nițel câteva nopți albe cu colegele de cameră, pe vremea când stăteam în cămin, tot împărtășind viziuni și contrazicându-ne cu vehemență pe alocuri. Mai exact, mă refer la “Romantic porno”, de Florin Piersic jr.

Prezentare: ”Un actor blazat, o femeie (care e chiar Femeia), un bătrân lucid, o fată închipuită – din substanţa lor îşi construieşte Florin Piersic jr un roman cu titlu înşelător. Povestea nu e nici romantică, nici porno: e aşezată în prăpastia dintre cele două cuvinte, într-un peisaj abrupt. Peisajul abrupt al conştiinţei. Florin Piersic jr face alpinism cu grad înalt de risc.” (sursă)

romantic porno(sursă imagine)

Romantic Porno e o călătorie pe teritoriul guvernat de chimia organică. O alunecare într-o altă dimensiune, unde sentimentele capătă intensitate supraomenească. O poveste care provoacă plăceri și dureri viscerale. O carte care îţi lasă simțurile suspendate la un nivel pe care nu l-ai atins până acum.“ (Smaranda ŞCHIOPU, Decât o Revistă) (sursă)

Iar voi, dragi cititori, dacă ați fi întrebați: Ce carte sălășluiște încă în mintea voastră? Ce cărți au rămas în pofida trecerii timpului? ce ați răspunde?

Recomandări de proză scurtă

Citeam în articolul publicat astăzi de Ema (Lecturile Emei) că luna mai este luna prozei scurte. Și cum am declarat și anterior, volumele de povestiri împlinesc esența mea de cititor, și poate mai târziu și cea de scriitor.  Nu pentru că au un număr redus de pagini iubesc povestirile (am răbdare și dorință infinită să citesc romane lungi, dacă suspansul îmi este întreținut până la capăt, bineînțeles), ci pentru că simt o bucurie aparte și inexplicabilă când citesc proză scurtă.

Motivele, în jurul cărora sunt construite povestirile, sunt elemente simple, neașteptate (o floare, un geamantan, un cor, etc), creatoare de magic, de surpinzător. Cititorul este parcă învăluit cu magia realității de-a dreptul! De asemenea, toată povestea se citește și trăiește în prezent, acum.

Am descoperit realismul magic în povestirile lui Eugen Cadaru, atât de bine construite, atât de aproape de mine și atât de translucide, atât de purtătoare de fantastic, de magie. Vă recomand să-l descoperiți pe compatriotul nostru prin “A opta zi e-n fiecare noapte”.

Prin intermediul narațiunilor construite din propoziții simple și complete, te trezeși într-o stare de serenitate și introspecție fără băgare de seamă, în care orice învălmășeală de emoții se ordonează rațional, fără prea mare efort, cu oareșce naturalețe. Și, într-adevăr, toate cuvintele sunt perfect rânduite în pagină, parcă le este sortit să joace rolul ăsta: simplitate lingvistică creatoare de magie pură.

a opta zi e-n fiecare noapte

Și mai apoi, l-am descoperit pe Julio Cortázar în “Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri”, scriitorul dezvoltând în scrierile sale tot realismul magic.

Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.

manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri

Anul trecut am mai parcurs și “Geamantanul”Serghei Dovlatov, care m-a însoțit pe parcursul lecturii cu un fel de amuzament rusesc, tipic. Acest volum este alcătuit dintr-o serie de povestioare, corespunzătoare fiecărui obiect din singurul bagaj al autorului la plecarea din URSS.

Amuzamentul fin pe care l-am simțit ivindu-se printre rânduri au generat o stare de bine-venită recursie, atât prin modul vioi de a relata al autorului, cât și prin proprozițiile simple, fără aspirații stilistice înalte.

Hm, era să uit de “Oscar și Tanti Roz”, o povestioară care mi-a plăcut atât de mult, și care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de simplitatea scrisului lui Schmitt.

oscar si tanti roz

De curând, am intrat în posesia a încă trei volume de proză scurtă, de care sunt foarte entuziasmată și foarte curioasă, totodată. Revin cu recenzii în următoarea perioadă!

recomandare proza scurta

Cam acestea au fost recomandările mele de proză scurtă. Dacă nu v-ați pierdut încă printre rândurile povestirilor, vă recomand cu căldură să o faceți!

Vouă ce volume de proză scurtă v-au rămas puternic întipărite în minte?

Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian.

manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri

Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.

Mi-a plăcut imprevizibilul miraculos din povestirile lui Cortázar. Iar dacă realitatea din povestiri ar fi un personaj, ar fi unul extrem de extaziat, deoarece și-a învins prin potrivire impecabilă de cuvinte, banalitatea cruntă, transformându-i-se truismul  într-o întâmplare ba suprareală, ba subreală. Obișnuitul zilnic se destramă natural sub talentul inepuizabil al autorului de a inventa.

Deși este al doilea scriitor din Argentina a cărui operă am avut prilejul să o citesc, după Marcelo Figueras, pot spune, fără să mă îndoiesc nicio clipă, că în scriitura de tip argentinian stă ascuns ceva magic, ceva sclipitor. Poate felul de a povesti ca o daltă ce sapă în profunzimea cuvintelor. Poate darul descrierilor minuțioase. Poate atenția subliminală pentru detaliu.

Și nu m-am înșelat! M-am oprit mai înainte din scris pentru un moment, pentru a căuta portretul scriitorului. De obicei, după ce mă întâlnesc cu opera unui autor nemaicitit, caut imagini, informații biografice și alte opere, dacă vreau să sap mai în profunzimea gândirii sale. Am citit așadar că acesta este un important reprezentant al curentului: realismul magic. Deci sămânța aceea magică care mi-a încolțit înaintea ochilor a confirmat înclinația lui Julio Cortázar pentru cuvinte creatoare de iluzii realistice și, înainte de orice, de magic.

De la volumul de povestiri al lui Eugen Cadaru, care tot în acest curent se încadrează, am realizat că acesta este tipul de scriitură pe care eu, ca cititor, îl aștept sau, mai degrabă, îl caut. Nu vă gândiți că romanele îmi displac, nici pe departe, dar povestirile îmi aduc un fel de plenitudine a felului meu de a citi, mă împlinesc ca cititor.

„Citisem «Bestiario», prima carte de povestiri a lui Cortazar, si de la cea dintii pagina mi-am dat seama ca era un scriitor ca acela care as fi vrut eu sa devin. Ma gindesc la el cu bucuria imensa ca a existat si cu gratitudinea ca ne-a lasat o opera la fel de frumoasa si indestructibila precum amintirea lui.” (Gabriel Garcia Marquez)

Concluzie: Cu siguranță voi mai citi din povestirile lui Julio Cortázar, prea adânc mi s-a infiltrat pofta de realism magic în subconștient ca să nu îmi doresc să îl descopăr mai în profunzime. Iar voi dacă vreți să descoperiți acest curent, consider această selecție de povestiri una extrem de potrivită. Apoi, opriți-vă un timp și asupra povestirilor magice din “A opta zi e-n fiecare noapte” de-ale lui Eugen Cadaru, prin parcurgerea lor m-am molipsit cu istorisiri magice de-a binelea.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Timpul se simte mai puțin dacă stăm liniștiți.”

“Tu aparții acelei specii de martori iubitori care până și în visele cele mai groaznice ne încolțesc zâmbind.”

“Bine ar fi să fie așa, bine ar fi să-ți vină să râzi și să-mi demonstrezi ⌈…⌋ că anii îmi dăruiesc în păr alb ceea ce-mi răpesc din inteligență.”

Imaginar cu un unde și un când: Cred că în diminețile spre locul de muncă, în metrou sau în autobuz, fiecare povestire ar putea însoți ca un camarad luminos. Da, cred că ar putea fi o carte potrivită pentru drum, pentru viața de zi cu zi.

Detalii:

Titlul original: Selección de cuentos

Traducere din limba spaniolă: Tudora Șandru Mehedinți

Anul apariției: 2004

Nr de pagini: 408

Disponibil la Editura Polirom

 

Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

Îmi face plăcere, înainte să mă apuc de lecturat la propriu, să supun unei analize detaliate cartea ce urmează a fi parcursă: să citesc tot ce există anexat textului principal, să citesc despre autor, să îmi fac niscaiva gânduri despre ce ar putea fi. Astfel, când am apucat cartea între degete, pe spate am citit următoarele:

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.”

Am știut numaidecât că voi parcurge un drum livresc nemaiîntâlnit. Și așa a și fost!

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim_1_fullsizeNu am citit nimic despre aceasta înainte, așa că mi-am luat inima în incisivi și am dat start unei lupte pe care o poartă fiecare om cu sine însuși la un moment dat, acea luptă de găsire a unui sens, a sensului vieții poate, prin toate oscilațiile posibile de autocunoaștere, sau mai degrabă de găsire a răspunsului la întrebarea: „Noi incotro?”, pronumele întruchipând în acest volum relații între: floarea_soarelui – zmeul_albastru, floarea_soarelui – părinți, si nu în ultimul rând între floarea_soarelui – Dumnezeu. Din punctul meu de vedere, cea din urmă este cea care face cartea a fi un drum necesar; fie că e mai devreme sau mai târziu, fie că ne e bine sau ne e greu, fie că suntem în mijlocul unei metropole sau în miezul pustietății, fie că ne așezăm turcește sau în genunchi, relația cu Divinitatea este întotdeauna o cale justă de a ne defini.

Scindarea produsă de un diagnostic fatal, dat greșit, sau poate de o minciună spusă pentru a ieși din delimitarea iubirii pământești, este redată prin schimbul de e-mailuri dintre floarea_soarelui și zmeul_albastru, predominant însă mi s-a părut că acest transfer de iubire printr-o modalitate virtuală, nu este decât o joacă de-a v-ați ascunselea între doi copii închiși într-o matrioșcă, care căutându-se sau îndepărtându-se, s-au îmbolnăvit unul de celalalt, ajungând într-un final la desoluție.

Am socotit mult mai minuțios conturate și mai pline de trăiri draft-urile, acele vorbe pe care nu le spui niciodată.

“Cum ar fi să vrei să te așezi în genunchi sa cânți într-o gaură din pământ ca să scoți greierii la lumină și, înainte de a săvâși ritualul, să anunți? Ar fi penibil!”

Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.

Și parcă rămân suspendate … toate acele cuvinte care trăiesc prin reîncarnare în pagina următoare, până când întâlnești o pagină albă, goală, pe care aleargă haotic o oaste de cuvinte așteptânde.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Si mi-am adus aminte că inima bate, că sufletul e un praf de nisip, că privirea are aripi, că poți să faci plajă pe timp, […] că de cele mai multe ori ceea ce ți se întâmplă este pentru că lași să ți se întâmple […].”

“Credința este pasărea care cântă atunci când încă nu au apărut zorii.”

“Cinismul este singura soluție când încerci să reproduci intensitatea cu care sufletul tău a vibrat într-un moment de abandon.”

“Să te întrebe cineva: De ce esti fericit(ă)? și să îi răspunzi: Degeaba. Ce tare!”

“Oprește puțin timpul să mă odihnesc.”

40 de zileConcluzie: O carte care face plajă nu doar pe timp, ci și pe coarda transparentă a infinitului. Și pentru că nu vreau să se rătăcească această metaforă, aș vrea să merg 40 de zile pe un același drum.

Detalii:

Anul apariției: 2011

Nr. de pagini: 256

Disponibil la Editura TREI

De aceeași autoare: 40 de zile

Imaginar cu un unde și un când: Greu de specificat un unde exact de parcurs această lectură, undeva în afara noastră probabil, și cândva când ne e dor să ne căutam.

Ce mi-am achiziționat de Black Friday (2015)

Cumpăr cu drag cărți, aceasta nu este deloc o noutate; cum se bucură unii când își răsfață papilele gustative cu vreo Baklava sau vreun Tiramisu, uite așa îmi delectez eu celulele nervoase cu cărți noi, despre care mi-au trecut vorbe numai de bine pe lângă urechile-mi ciulite. Nu putea să treacă această zi a reducerilor fără să îmi iau nimic, să las reducerile acestea colosale să îmi facă  cu mână pe un vapor în depărtări. Nu!

Nu am stat prea mult pe gânduri, deși nu am găsit titlurile pe care le aveam eu pe listă gata pregătite, la reduceri foarte mari, și mi-am luat următoarele titluri:

De pe elefant.ro mi-am comandat următoarele cărți, pe care le aveam pe o listă mai veche, de care, sincer, uitasem: “Pășunile raiului” – John Steinbeck, “Chipuri ascunse” – Salvador Dali (acesta este un cadou pentru o prietenă care este fascinată de personalitatea lui Dali), “Oscar și Tanti Roz” – Eric-Emmanuel Schmitt (pentru că îmi doresc atât de mult să îmi treacă prin filtrul minții această poveste, iar apoi mi-ar plăcea totodată să văd și piesa de teatru) și “Împăratul Muștelor” – William Golding (autorul acestei cărți a primit premiul Nobel pentru Literatură în 1983).

ce mi-am achizitionat de Black Friday

De pe libris.ro mi-am achiziționat următoarele: “Inițiere în iubirea karmică” – Paolo Crimaldi (această carte este luată tot cadou, pentru o prietenă care este interesată de evoluția legăturilor karmice), “Cu sânge rece” – Truman Capote, “Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri” – Julio Cortazar, “Clopotul” – Iris Murdoch și “Durabila iubire” – Ian Mcewan (îmi place tare mult coperta acestei cărți).

black friday1

Abia aștept să ajung acasă să le răsfoiesc! Sunt tare curioasă dacă și voi sunteți la fel de entuziasmați ca și mine de roadele acestei vineri.

Dacă ați citit vreo carte din cele enumerate mai sus, aștept cu drag comentariile voastre!

Pe curând!

Recenzii: Mintea – John R. Searle, Cartea mută – Sebastian Doubinsky, Domnul Tic (Vol. II) – Laura Baban

Deși ultimele mele articole au avut o varietate de teme – povești închipuite pentru probele SuperBlog 2015 – nu am lăsat deoparte însă în toată această perioadă cărțile și lectura, pasiunea mea dintotdeauna, și cum tematica acestui blog este Cartea care tinde spre infinit, acea carte care îți vine instinctiv în minte când cineva îți cere o recomandare livrească, iată așadar ce am mai citit în ultima vreme:

1. Mintea: Scurtă introducere în filosofia minții – John R. Searle

O ramură a literaturii asupra căreia îmi place când și când să mă aplec ca un lan de grâu în suflarea vântului tomnatic, este literatura filosofică. Cu prilejul acestui articol, îi mulțumesc Mihaelei – Cărți și călătorii – pentru cartea de față, care mi-a căzut în mâini în urma unui concurs organizat pe blogul ei.

“John R. Searle este profesor în Departamentul de Filosofie al Universității California, Berkeley.” (coperta posterioară a cărții)

Cartea debutează cu cele 12 probleme pe care le ridică mintea, de la Decartes și succesorii lui până la teoriile existente actualmente, oferind soluții explicate pe înțelesul tuturor. Mai apoi, autorul explică într-un stil comprehensibil subiecte ca: materialism (behaviorism, fizicalism, funcționalismul computațional), conștiința, intenționalitatea, liberul arbitru, inconștientul, percepția. Pentru cei pasionați de domeniul minții, dar nu numai, această carte constituie cu siguranță un pas înainte și o lectură captivantă. Pentru mine personal, această carte a fost ca un manual școlar plin de informații clasificate, câteva denumiri fiindu-mi total necunoscute, de exemplu monismul (monism mentalist – idealism și monism materialist – materialism).

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit: “Știința fizică este incompletă. Sufletul nostru este ceva care se suprapune peste restul lumii. El este creat prin intervenție divină și nu face parte din lumea fizică așa cum este descrisă de știință.”

20151001_183934 (2)

Detalii:

Titlu original: Mind: A brief introduction (2005)

Numele complet al autorului: John Rogers Searle

Traducere din limba engleză: Iustina Cojocaru

Publicată de Editura Herald (2013)

Nr. pagini: 333

2. Cartea mută – Sébastian Doubinsky

“Cartea mută” face parte din colecția “Cartea de pe noptieră” (nr. 139), o serie de volume mai puțin cunoscute, dar interesante, după cum am menționat și anterior. Cele câteva zeci scurte de pagini au fost parcurse extrem de repede, în primul rând prin simplitatea limbajului, dar și prin suspansul ce susține povestioara.

Cartea prezintă vacanța topografului Alessandro Salomonsen, perioadă în care decoperă pe insula Santo Domenico (Sicilia) locuri magice, învăluite de mister, prin identitatea cărora personajul principal trăiește sentimente uitate. Mi-au plăcut îndeosebi notațiile acestuia, pe fundalul peisajului exotic.

Observația criticului: “O carte solară plină de omenesc (adică de umbre), de citit vara, eventual pe o insulă.”

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit: “Există contraste pe care avem tendința să le uităm, dar ele revin ca un elastic rupt pe neașteptate. Unul dintre ele este frumusețea apusului de soare văzut pe fereastră în timp ce soția îți vorbește despre divorț.”

20151017_153347

 

Detalii:

Titlu original: Le livre muet

Traducere din limba franceză: Daria – Laura Bârsan

Publicată de Editura Humanitas (2008)

Colecția: Cartea de pe noptieră, nr. 139

Nr. pagini: 132

 

3. Domnul Tic și alte iubiri de prin lume (Vol. II) – Laura Baban

domnul tic vol IIAl doilea volum al Laurei Baban mi-a adus din nou un zâmbet perpetuu pe buze. După cum am mai spus și anterior, vorbele Laurei au ceva magic frământat în ele, și cred că lucrul ce le diferențiază de celelalte cărți este sinceritatea absolută și sentimentul de destăinuire pe care îl ai când citești. Parcă nu lipsește nimic, toate cuvintele au miros primăvăratic de infinit. Trebuie să recunosc că de-abia aștept să citesc volumul III.

Vă recomand din suflet cărțile Laurei, sunt pline de sentimente pure și de aventură, cu Tic cel năzdrăvan!

Detalii:

Comenzi online: www.laurababan.ro, www.shop.savonia.ro

Anul publicației: 2015

Nr. pagini: 303

Mini-bibliotecă publică

Mare îmi e bucuria când dau cu privirea de rafturi publice pline cu cărți gratis sau cutii doldora de volume ce se așteaptă cu nerăbdare luate în mâini și parcurse filă cu filă. Rafturile acestea le-am descoperit ieri într-un orășel micuț și tare simpatic, numit Stetten (Germania).

20151013_154511

Când am văzut această mini-bibliotecă publică m-am dus țintă spre ea, ca un copil mic ce se trezește în cale cu o cutie umplută ochi cu jucării, care mai de care. Mi-am luat următoarele volume (în limba germană de altminteri):

20151016_192508-1-tile

Le-am luat pe acestea deoarece cărțile Ceciliei Ahern s-au tradus în ultimul timp la noi, şi mi-ar prinde bine să citesc în două ediții, de ce nu? Iar de Søren Kierkegaard am citit câte ceva când eram prea mică pentru viziunea lui și nu îmi amintesc să fi rămas cu vreun gând preferat din filosofia dumnealui. Mai mult decât atât, literatura filosofică a fost unul dintre domeniile mele favorite în perioada facultății. Celelalte două cărți sunt de cultură generală, unele dintre lucruri poate că le știu deja, altele chiar mi-ar plăcea să le aflu.

Sunt mulțumită de alegerile făcute!

Mincinoșii – E. Lockhart

Cum nu știam nimic despre autoarea cărții, E.Lockhart, m-a încurajat spre lecturare următoarea frază scurtă, directă: “Citește Mincinoșii. Și dacă te întreabă cineva cum se sfârșește, MINTE, pur și simplu!”

Atât mi-a trebuit! Curiozitatea mi-a fost aprinsă ca o gramadă de vreascuri uscate, prin urmare nu mult a luat să o comand (am comandat-o pe libris.ro, simplu și rapid). Curiozitatea aprigă a fost direct proporțională cu rapiditatea parcurgerii rândurilor, prin urmare, în cateva ore am și ajuns la linia de finish.

wpid-wp-1443285049466.jpg

Povestea are în prim plan o familie relativ numeroasă, familia Sinclair, al cărei arbore genealogic este prezentat la începutul cărții. Acțiunea este relatată în principal de Cadence (membră a grupului format de cei patru mincinoși, numiți de restul familiei pe scurt: Mincinoșii) și se petrece majoritar pe insula familiei, Beechwood, acolo unde își petrec verile Mincinoșii. Familia Sinclair se prezintă ca una cu tradiție și principii solide, moștenite de la o generație la alta, după cum spune și bătrânul acesteia: “Noi suntem familia Sinclair, o familie grandioasă, o familie cu vechime. Asta e lucrul cu care să ne mândrim.”

Când mă gândesc la „Mincinoșii” mă gândesc la familiile clasice, cu principii clare, prin prisma cărora ești tot timpul sub lupa celui mai bătrân din familie; principii pe care trebuie să le respecți și să le transmiți mai departe, pentru a fi demn de numele pe care îl porți, pentru a fi superior. Nimic mai mult pentru a se atinge inevitabilul, o crăpătură prin care să se strecoare o avalanșă de întâmplări cu bucăți de nebulos.

Așteptările pe care le-am avut de la acestă carte cu aromă de gânduri puerile au fost atinse prin construcția propriu-zisă a cărții, inserțiile de basm și întrebările aparent retorice din urma lor. Mi-a adus încântare asocierile făcute de Cadence pentru caracterizarea celorlalți trei mincinoși. Referitor la final, într-adevăr unul surprinzător, tocmai pentru că nu îți trezește nicio farâmă de suspiciune pe parcursul lecturii, la un momentat am “presimțit” eu ceva! Poate așteptam un sfârșit mai credibil sau unul mai puternic.

Concluzie: O carte care merită citită de adolescenții zilelor noastre!

Detalii:

Titlul original: We Were Liars

Traducere din limba engleză: Ana-Maria Man

Anul aparitiei: 2014

Nr. de pagini: 264

Gen: Beletristică

Disponibil la Editura Trei