The Salt of the Earth (2014), un documentar obligatoriu

Am văzut de curând documentarul “Sarea pământului”, mai exact acum trei zile, dar încă persistă nodul acela incomensurabil și acea senzație de gol imens, încă stăruie întrebările sterpe de răspunsuri, încă înghit în sec. M-au lovit fotografiile realizate în țările sărace, mult prea sărace, drept în moalele capului, și deși ochii oamenilor grăiau atâta suferință, am citit în privirea lor biciuită de neputință, parcă un fel de speranță, parcă un alt tip de împăcare (ruptă din cer, cu iz de nemurire). Ciudat, nu? Documentarul biografic nu este doar despre problemele majore cu care se confruntă omenirea, ci este și despre … Continuă să citești The Salt of the Earth (2014), un documentar obligatoriu

Povești spuse la gura cerului

Dintotdeauna am iubit apusurile, momentele în care culorile se contopesc împovărate, albastrul uită că este albastru și alunecă nepăsător spre portocaliul aprins ca vârful arzând al unui chibrit. Dar portocaliul se plictisește repede să fie el însuși, iar sătul de sine, de prea multă pasiune neîmpărtășită, se lasă mâncat de un roșu lacom. Într-un final bătălia se duce într-un roșu pătimaș, sângeriu, și negrul nopții. Secundele trec nepăsătoare în ochii privitorilor, liniștea se scutură de colb pe retină. Îmbrăcându-se în cămașa de noapte, negrul cuprinde dintr-o singură înghițitură roșul fără vlagă la linia orizontului. O ultimă rază se zvârcolește neputincioasă, … Continuă să citești Povești spuse la gura cerului

„Tata este gras”, lansare de carte, respectiv de audiobook

Îmi place să râd. Îmi place râsul acela plin de viață, care lasă ecouri de clipă trăită din plin în interiorul meu. Dar cel mai mult apreciez când râsul răbufnește nepremeditat din mine, de exemplu, când aud o glumă “bună”, o potrivire inteligentă între cuvinte ce, aparent, nu au nimic de împărțit, îmi plac combinațiile semantice ce te fac să râzi sănătos, terapeutic. Dar cel mai mult iubesc sinceritatea copiilor și râsul ce rezultă din asocierile lor precoce și deloc obișnuite; unul poate ar fi de ajuns să râzi copios o zi întreagă, darămite cinci! Cinci?! Ca să nu mă … Continuă să citești „Tata este gras”, lansare de carte, respectiv de audiobook

Mini-bibliotecă publică

Mare îmi e bucuria când dau cu privirea de rafturi publice pline cu cărți gratis sau cutii doldora de volume ce se așteaptă cu nerăbdare luate în mâini și parcurse filă cu filă. Rafturile acestea le-am descoperit ieri într-un orășel micuț și tare simpatic, numit Stetten (Germania). Când am văzut această mini-bibliotecă publică m-am dus țintă spre ea, ca un copil mic ce se trezește în cale cu o cutie umplută ochi cu jucării, care mai de care. Mi-am luat următoarele volume (în limba germană de altminteri): Le-am luat pe acestea deoarece cărțile Ceciliei Ahern s-au tradus în ultimul timp … Continuă să citești Mini-bibliotecă publică

Prah. Teatrul independent T.a.C.T din Sighișoara.

Am avut plăcerea să particip sâmbăta trecută (în urma invitației primite de la Forumul German – Român StuttgART) la piesa de teatru „Prah”, pusă în scenă de Teatrul independent T.a.C.T. venit din frumoasa Sighișoară. “Prah” este făurită meșteșugește de György Spiró (regia: Cristian Ioan, traducerea şi adaptarea: Zeno Fodor), iar Gianina Iconaru și Ştefan Abrudan (în distribuție) au jucat-o cu naturalețe și pricepere, de parcă scena era chiar lumea lor de toate zilele. Pesemne că așa și e. Spectacolul prezintă o familie umilă, simplă, care își târâie zilele ca un om bătrân în fața soarelui cu raze molatice, cu copii … Continuă să citești Prah. Teatrul independent T.a.C.T din Sighișoara.

Arta urbană. Graffiti.

După cum spunea și Diana Solomon într-unul dintre articolele ei recente: „Graffurile mi se par cel mai fain mod de a colora orașele și subteranele.”, și mie, toată această coloristică imprimată betonului fad și apatic, nu îmi aduce decât bucurie în priviri, dacă bineînțeles sunt realizate tocmai pentru asta: pentru a înfrumuseța un loc care nu prevestea inițial nimic neobișnuit și pentru a lumina ulterior priviri încețoșate. Articolul Dianei m-a făcut să privesc retrospectiv și involuntar mi-au apărut în minte, ca o dezvăluire, locuri din orășelul în care locuiesc, cu Grafitti. Și mi-am spus că ar fi interesant să vă … Continuă să citești Arta urbană. Graffiti.