Arhive categorie: Teatru, filme, locuri interesante

The Salt of the Earth (2014), un documentar obligatoriu

Am văzut de curând documentarul “Sarea pământului”, mai exact acum trei zile, dar încă persistă nodul acela incomensurabil și acea senzație de gol imens, încă stăruie întrebările sterpe de răspunsuri, încă înghit în sec. M-au lovit fotografiile realizate în țările sărace, mult prea sărace, drept în moalele capului, și deși ochii oamenilor grăiau atâta suferință, am citit în privirea lor biciuită de neputință, parcă un fel de speranță, parcă un alt tip de împăcare (ruptă din cer, cu iz de nemurire). Ciudat, nu?

Documentarul biografic nu este doar despre problemele majore cu care se confruntă omenirea, ci este și despre speranță, despre o dragoste nemărginită pentru semeni și pentru natură. Altfel fiind spus, imaginile conturează portretul fotografului brazilian, Sebastião Salgado, cel care a privit, timp de mai bine de 40 de ani, când prin obiectivul tristeții desăvârșite, când prin acuratețea bucuriei, lumea într-un continuu salt, lumea într-o continuă imprevizibilitate, lumea pe un drum ireversibil.

Cele mai cunoscute publicații ale sale sunt: The Other Americas, Sahel, Workers, Migrations and Genesis (sursă: Wikipedia), care conțin o multitudine de fotografii realizate de-a lungul anilor, unele dintre ele alcătuind și vizualitatea peliculei.

the-salt-of-the-earth-926284l-horz
Sebastião Salgado (sursă)

Da, după cum am spus și în titlul articolului, “The Salt of the Earth” este un documentar ce trebuie văzut de noi toți; nu știu câți dintre noi vor fi la fel după ce îl vor viziona, nu știu câți dintre noi vor rămâne total indiferenți, dar e mai mult decât dacă nu l-am fi văzut deloc.

“We are animals, born from the land with the other species. Since we’ve been living in cities, we’ve become more and more stupid, not smarter. What made us survive all these hundreds of thousands of years is our spirituality; the link to our land.” – Sebastião Salgado (sursă)

11190545_ori
IMDb: 8,4/10 (sursă)

Anunțuri

Povești spuse la gura cerului

Dintotdeauna am iubit apusurile, momentele în care culorile se contopesc împovărate, albastrul uită că este albastru și alunecă nepăsător spre portocaliul aprins ca vârful arzând al unui chibrit. Dar portocaliul se plictisește repede să fie el însuși, iar sătul de sine, de prea multă pasiune neîmpărtășită, se lasă mâncat de un roșu lacom. Într-un final bătălia se duce într-un roșu pătimaș, sângeriu, și negrul nopții. Secundele trec nepăsătoare în ochii privitorilor, liniștea se scutură de colb pe retină. Îmbrăcându-se în cămașa de noapte, negrul cuprinde dintr-o singură înghițitură roșul fără vlagă la linia orizontului. O ultimă rază se zvârcolește neputincioasă, trimițând ultimele limbi siderale, clare. Ziua s-a pierdut în cealaltă parte a emisferei, timpul s-a oprit pentru un gând bun. Ochii îmi fug și ei în cealaltă jumătate a Pământului, târând conștiința obosită spre al doilea apus din aceeași zi.

colectie de apusuri
Brașov, România
colectie de apusuri2
Brașov, România

Și uite așa, nu mă satur să apună. Întotdeauna am simțit liniște privind apusul. E singurul moment din zi în care poți închide ochii și asculta poveștile nemuritoare de peste zi, Soarele nu citește niciodată povești triste. E clipa unică din zi în care poți tăcea, în care, de fapt, tăcerea este condiția necesară și suficientă. Oricum nu știu ce ar putea fi zis în fața minunii?! Și uite așa ne potolim zgomotul interior neputincios.

Dintotdeauna mi s-a părut minunat cerul imens de deasupra noastră.

Sunt o împătimită a apusurilor. Prietenii plecați în lume știu și ei asta, de aceea primesc imagini cu apusuri de prin alte țări, știu și ei cât de tâmp pot zâmbi în fața unei imagini cu schița unui apus. Când suntem departe, cerul este singurul nostru bun comun.

colectie de apusuri3
Brașov, România

Multe apusuri am păstrate în imagini, în filmulețe, deși de multe ori doar am privit, doar am trăit. Poate că mi-a fost frică să caut prin cameră telefonul pentru o fotografie, să nu ratez vreo secvență de poveste magică. Este minunat să privești cum ziua își strânge instrumentele de scris de pe biroul cerului, cum își îmbracă sacoul albăstriu, luat de pe spătarul orizontului, cum se îndreaptă spre căminul ei de pe Str. Mâine și cum predă cheile secrete ale lui Azi nopții, la schimbul doi.

Și uite așa, s-a pus de un apus nespus!

colectie de apusuri4
Germania

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

„Tata este gras”, lansare de carte, respectiv de audiobook

Îmi place să râd. Îmi place râsul acela plin de viață, care lasă ecouri de clipă trăită din plin în interiorul meu. Dar cel mai mult apreciez când râsul răbufnește nepremeditat din mine, de exemplu, când aud o glumă “bună”, o potrivire inteligentă între cuvinte ce, aparent, nu au nimic de împărțit, îmi plac combinațiile semantice ce te fac să râzi sănătos, terapeutic. Dar cel mai mult iubesc sinceritatea copiilor și râsul ce rezultă din asocierile lor precoce și deloc obișnuite; unul poate ar fi de ajuns să râzi copios o zi întreagă, darămite cinci! Cinci?!

tata-este-gras-carte-500x500Ca să nu mă mai lungesc, aș vrea să vă aduc la cunoștință un eveniment tare simpatic: o lansare de carte, “Tata este gras” numită, semnată de autorul Jim Gaffigan și îngrijită de Editura ACT și Polirom. Cartea este acompaniată sonor de audiobook-ul cu același nume, înregistrat în lectura actorului de teatru și film, Radu Gheorghe.

Jim Gaffigan (comic, scriitor și actor american) este tatăl a cinci copii (este chiar “tatăl gras” din titlu), făuritori de situații comice, pe care acesta le prezintă într-o manieră amuzantă și captivantă. În spatele situațiilor hilare, generatoare de râs, cred că creșterea și educarea a cinci copii nu este o treabă tocmai ușoară. Totodată, sunt sigură că volumul acesta de confesiuni sincere, această carte autobiografică, această expunere din spatele scenei, poate aduce numai informații utile părinților care au dificultăți în creșterea unui copil, sau a mai multor năzdrăvani.

Evenimentul de lansare va avea loc pe data de 8 decembrie, începând cu orele 19:00 la Journey Pub (str. George Enescu, nr. 25) și va include un moment de stand-up susținut de actorul Radu Gheorghe și de invitații săi.”

Mi-ar plăcea să mergeți într-un număr cât mai mare, să râdeți cu poftă și să ne povestiți după impresii în urma evenimentului, astfel, să ne dați mai departe părți din trăirile voastre, nouă, celor care suntem departe și nu putem ajunge.

O seară de 8 decembrie plăcută vă doresc!

12308884_204583613208839_505825873_n

“Nimic nu e mai dezarmant ca râsul.” (Henri Bergson)

Mini-bibliotecă publică

Mare îmi e bucuria când dau cu privirea de rafturi publice pline cu cărți gratis sau cutii doldora de volume ce se așteaptă cu nerăbdare luate în mâini și parcurse filă cu filă. Rafturile acestea le-am descoperit ieri într-un orășel micuț și tare simpatic, numit Stetten (Germania).

20151013_154511

Când am văzut această mini-bibliotecă publică m-am dus țintă spre ea, ca un copil mic ce se trezește în cale cu o cutie umplută ochi cu jucării, care mai de care. Mi-am luat următoarele volume (în limba germană de altminteri):

20151016_192508-1-tile

Le-am luat pe acestea deoarece cărțile Ceciliei Ahern s-au tradus în ultimul timp la noi, şi mi-ar prinde bine să citesc în două ediții, de ce nu? Iar de Søren Kierkegaard am citit câte ceva când eram prea mică pentru viziunea lui și nu îmi amintesc să fi rămas cu vreun gând preferat din filosofia dumnealui. Mai mult decât atât, literatura filosofică a fost unul dintre domeniile mele favorite în perioada facultății. Celelalte două cărți sunt de cultură generală, unele dintre lucruri poate că le știu deja, altele chiar mi-ar plăcea să le aflu.

Sunt mulțumită de alegerile făcute!

Prah. Teatrul independent T.a.C.T din Sighișoara.

Am avut plăcerea să particip sâmbăta trecută (în urma invitației primite de la Forumul German – Român StuttgART) la piesa de teatru „Prah”, pusă în scenă de Teatrul independent T.a.C.T. venit din frumoasa Sighișoară. “Prah” este făurită meșteșugește de György Spiró (regia: Cristian Ioan, traducerea şi adaptarea: Zeno Fodor), iar Gianina Iconaru și Ştefan Abrudan (în distribuție) au jucat-o cu naturalețe și pricepere, de parcă scena era chiar lumea lor de toate zilele. Pesemne că așa și e.

Spectacolul prezintă o familie umilă, simplă, care își târâie zilele ca un om bătrân în fața soarelui cu raze molatice, cu copii care cer tot mai mult, cu datorii obișnuite. Zi după zi, viața cu aceleași griji gri, cu aceleași disperări, cu același parfum de ploaie care picură prin tavanul casei, amestecat cu miros de lut, se repetă instinctiv. Totul până în ziua spectacolului, când soțul este norocosul câștigător al marelui premiu Loto. Comedie. Nebunie. Disperare. Gânduri ce trec dincolo de orizontul imaginabil. Și râsul nostru, al spectatorilor, care acompaniază sonor mirosul de mâncare dată în clocot. Râsul întotdeauna face bine.

Abia așteptam să înceapă piesa să văd cutia de cacao, de la care e împrumutat titlul. Când am intrat în sală și m-a izbit imaginea decorului, m-am văzut cât o neghină în casa bunicilor. Aceeași coloristică simplă și caldă, același simtământ de „acasă”. Și când au început să mișune și actorii prin ea, familiaritatea cu care ne-a întâmpinat prezența lor, m-au făcut să mă așez confortabil, ca într-un fotoliu lângă o sobă mocnindă. Parcă îi știam dintotdeauna!

20150912_191852

20150912_215837

Și cred că o piesă de teatru desăvârșită este cea în care actorii uită de public, și joacă ca pentru ei înșiși. De aici naturalețea.

prah
(sursă)

Seara s-a încheiat cu o discuție ca între prieteni ce nu s-au văzut de multă vreme, despre Sighișoara de ieri și de azi; ce se poate vedea (Turnul cu ceas, cetatea, împrejurimile, cățelul orașului, etc) și care este perioada cea mai prielnică pentru o vizită. Am aflat astfel că în ultimul week-end din luna iulie se desfășoară festivalul „Sighișoara Medievală”, cel mai vestit din Sighișoara. Din experiența mea personală vă declar că Sighișoara este frumoasă cu totul, oricând în an, tot timpul se găsește ceva de făcut. Eu am fost într-un noiembrie friguros, dar cu un soare călduț, care ne-a răsfățat părintește pe tot parcursul micii excursii.

sighisoara
Turnul cu ceas! (19.11.2011)
DSC08492
Cățelul simpatic al orașului! (19.11.2011)

La încheiere, vă recomand cu drag să mergeți la această piesă de teatru, și în Sighișoara totodată!

Teatrul independent T.a.C.T. își desfășoară activitatea în Sala „Teutsch” de la Central Park Hotel, Sighişoara. „Biletele le puteţi procura de la Recepţia Central Park Hotel sau rezervându-vă locul la numerele de telefon: 0787 586 228 sau 0761 505 148. Preţul unui bilet este de 15 lei.” (http://www.sighisoara.ro)

Adresă hotel: Piața Hermann Oberth 25, 545400, Sighișoara

P.S. Iar eu abia îi reaștept cu drag!

Arta urbană. Graffiti.

După cum spunea și Diana Solomon într-unul dintre articolele ei recente: „Graffurile mi se par cel mai fain mod de a colora orașele și subteranele.”, și mie, toată această coloristică imprimată betonului fad și apatic, nu îmi aduce decât bucurie în priviri, dacă bineînțeles sunt realizate tocmai pentru asta: pentru a înfrumuseța un loc care nu prevestea inițial nimic neobișnuit și pentru a lumina ulterior priviri încețoșate.

Articolul Dianei m-a făcut să privesc retrospectiv și involuntar mi-au apărut în minte, ca o dezvăluire, locuri din orășelul în care locuiesc, cu Grafitti. Și mi-am spus că ar fi interesant să vă arăt și vouă câteva colțuri urbane interesante.

Așadar, să purcedem:

  • Cuvinte cu substrat  sau numele unor personaje, realizate de mâini dibace.

20150908_175200

20150908_174931

20150908_175058

20150908_175300
Fii tolerant, cu tine și cu cei din jur!

20150908_175232

20150908_175456

DSC06815

20150908_161638

20150908_175326

20150908_175122
1 x Andi!
20150908_161143
2 x Andi!
  • Cu texte sugestive aș împânzi toate orașele! Poate așa vom privi Cerul și nu găurile din asfalt. Aș putea scrie de sute de mii de ori: Citiți, excesul nu dăunează!

20150908_174846

20150908_175532

20150908_174825

20150908_174908

DSC06814

DSC06824

  • Lumea ca niște desene animate cu personaje vii! Și totuși haos!

20150908_161123

20150908_161134

20150908_161019

20150908_175559

  • La final, imagini de ansamblu!

20150908_174956

20150908_160910

20150908_161245

20150908_175546
Libertate

Concluzie: Arta urbană reprezintă o parte din gândurile noastre la un moment dat, și fie că vrem, fie că nu vrem, aceasta se întinde insațiabil. Și dacă mai este realizată și cu măiestrie, coloristica sparge nestingherit rutina și poate atenua impasibilitatea din cotidian.

P.S. Sper că v-au plăcut imaginile mele, deși nu sunt un profesionist în domeniul fotografiei!

Cu drag!