Arhive categorie: Pași spre infinit

Leapșă #1: Printre cărți

Diana (Illusion′s Street) nu mă uită niciodată când vine vorba de vreo leapșă, în care este integrat, bineînțeles, și cuvântul ″carte″ (prilej cu care țin să-i și mulțumesc pentru faptul că își amintește mereu de mine); de aceea răspund cu mare bucurie și la provocarea aceasta, atât pentru faptul că blogul Dianei îmi este tare drag, cât și pentru faptul că, astfel, vă voi putea face cunoscute detalii din viața mea de cititor, deși am declarat deja că nu îmi place să vorbesc despre mine (ok, nu este chiar despre mine, ci, mai degrabă, despre pasiunea mea). Așadar, să purcedem:

Când faci o pauza de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

Am un semn de carte drag, primit de la Rodica, omul meu valoros, pe care îl iau cu mine, de fiecare dată când iau o carte nouă în mâini. Dar înainte de acest semn, foloseam semne de cărți care-mai-de-care, diverse chestii potrivite a întruchipa un semn de carte, ce îmi cădeau în mâini în timpul lecturii: de la facturi proaspăt scoase din cutia poștală sau bonuri de casă, la agrafe de păr sau bentițe.

Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

Daa, iubesc să primesc cărți! Ultimele cărți pe care le-am primit au fost de la Editura Litera: ″Cei care merită să moară″ – Peter Swanson, căreia i-am și făcut recenzia, ″Privighetoarea″ – Kristin Hannah, pe care o citesc chiar în această perioadă, pe lângă ″Mecanica inimii″, una din cărțile primite de la Alina, ″Roșcovanul″- J.P. Donleavy, carte despre care voi vorbi cât de curând, și alte două noutăți editoriale, pe care abia aștept să le descopăr, și de la Green Mama (cadou întârziat de Crăciun, care mă emoționează și acum): ″Parfumul″ – Patrick Süskind, ″Mecania inimii″ și ″Cel mai mic sărut pomenin vreodată″ – Mathias Malzieu. A big thank you!

Citești în baie?

Nu citesc în baie, citesc în bucătărie (nu când gătesc), însă!

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

Cred că mi-a trecut o astfel de idee prin minte. Despre ce? Hm!

Care este cartea ta preferată?

Răspunsesem la această întrebare săptămâna trecută, în cadrul unui concurs organizat de Radio #GoldFM, concurs la care am răspuns așa:

″Este greu pentru un cititor înrăit să vorbească despre o singură carte preferată. La un moment dat, prin liceu, „Crimă și pedeapsă” mi-a fost tot timpul pe buze, apoi, în facultate, devoram la propriu piesele de teatru ale lui Matei Vişniec, iar de când cu blogul (Cărți ce tind spre infinit) am descoperit că și realismul magic sau romanele autobiografice pot ocupa titlul de carte preferată. Așadar, acum aș putea declara ca fiind cartea-mi favotită: ″Suntem deja uitarea ce vom fi ″- Héctor Abad Faciolince, cea care și ocupa locul I în topul de sfârșit de an, tocmai pentru că m-a cutremurat la fel cum o făcuse cândva Dostoievski. Și știu ca mai sunt atâtea cărți favorite care mă așteaptă!″

Îți place să recitești cărți?

Îmi place, când și când, să îmi reîmprospătez viziunea despre lume, cu piesele clasice de teatru ale lui Matei Vișniec. În afară de acestea, cred că voi reciti cândva ″Crimă și pedeapsă″, pentru că sunt tare curioasă dacă mă va mai zgudui la fel ca la prima citire.

IMG_20170202_215654_488.jpg

Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

Nu cred că aș putea răspunde vreodată exact la o astfel de întrebare, cred doar că în primă instanță aș asculta autorul respectiv (cu siguranță, va avea mai multe de povestit decât mine), apoi cred că dialogul ar curge lin și degajat. Definitiv, mi-ar umple existența de bucurie o conversație cu Matei Vișniec (poate scotocim împreună prin neant după absurd).

Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

Normal că îmi place să vorbesc despre ce citesc / ce-am mai citit / ce voi citi! De alminteri, cum ar fi putut prinde viață acest blog, dacă nu mi-ar fi plăcut să vă vorbesc despre cărți?! Aaa, și nu prea scapă nimeni fără recomandări de carte ;)!

Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

În perioada liceului și a facultății mergeam efectiv în bibliotecă și scotoceam după cărți, și deși eram întotdeauna în căutare de nou, nu reușeam niciodată să plec acasă cu altceva în afară de Paler, Stănescu, Cioran, Blaga, Dostoievski, Hesse, ș.a.m.d, uneori se întâmpla chiar să pierd vreme bune printre rafturi și să mă decid, totuși, la o carte pe care o mai împrumutasem deja. Acum îmi aleg cărțile în funcție de cu totul alte criterii; simt că vremea clasicilor mi-a trecut, iar de când cu blogul, mă pândește mereu dorința de noutăți editoriale sau cărți mai puțin cunoscute, dar care merită din plin atenția cititorului. Acum merg foarte mult pe recomandări și pe instinct!

Care crezi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

″Crimă și pedeapsă″, cu doar și fără poate.

Care este locul tău preferat pentru lectură?

Îmi place să citesc pe orice canapea, cu condiția să fie doldora de perne.

Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

Definitely, prefer liniștea.

Ai citit cărți în format electronic?

Sincer, nu. Și nici nu cred că mi-ar plăcea. Prefer mirosul de hârtie.

Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

Orice este numit ″carte″; dacă mai are alături și adjectivul ″genială″, da, sunt acolo prezentă.

Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

În ultimele zile din an, am alcătuit primul meu top de sfârșit de an, care conține cele mai interesante lecturi ale lui 2016, puteți arunca o privire acolo, dacă vreți să vedeți mai multe detalii, dar dacă ar fi să fac un top cu cele mai bune cărți citite până acum, el ar arăta astfel:

″Crimă si pedeapsă″ – Feodor M. Dostoievski

″800 de leghe pe Amazon″ & ″20.000 de leghe sub mări″ – Jules Verne

″Siddhartha″ – Hermann Hesse

″Pe culmile disperării″ – Emil Cioran

″Suntem deja uitarea ce vom fi″ – Héctor Abad Faciolince

La finalul acestui articol, îți mulțumesc, Diana, încă o dată pentru ″provocarte″, mi-a prins bine această introspecție. Numai bine!

Anunțuri

Cele mai interesante cărți citite în 2016

Mă așesazem zilele trecute în fața rafturilor cu cărți, ca să le aud pe toate cum se tocmesc, unele au fost mai umile, unele modeste într-un mod desăvârșit, unele au tunat sus și tare că ele sunt cele mai bune, unele au încercat să îmi atragă atenția cu vreun citat care mi s-a cuibărit în suflet, toate s-au dat de-a dura, numai ca să ocupe locul fruntaș în clasament, o singură carte a stat însă deoparte, tăcută, timidă, împăcată, aceea care s-a lipit de mine de cum i-am citit titlul, cea care m-a impresionat până la plâns.

Fiecare carte m-a îmbogățit și m-a făcut să conștientizez a mia oară faptul că sunt realmente norocoasă că m-am ″îmbolnăvit″ cândva, demult, de această pasiune minunată, lectura. A venit așadar și timpul să tragem linie și să adunăm. Nu sunt nostalgică, sunt doar extrem de emoționată în fața primului meu total de sfârșit de an.

Probabil vă întrebați ce număr de cărți citite am atins anul acesta; nu este o cantitate de care să fiu totalmente mulțumită, dar sunt împăcată, pentru că am citit atâta cât mi-a permis timpul liber, mai mult în mijloace de transport public, dar am reușit printre picături să citesc în jur de 30 de cărți, cărora am reușit să le scriu și recenziile, lucru de care sunt bucuroasă. Așadar, în ordine descrescătoare, vă las mai departe titlurile cele mai interesante din anul 2016:

10.  Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri – Julio Cortázar

″Povestirile lui Julio Cortázar mi-au dat un simțământ unic, m-au pus față în față cu lumea fantastică într-un fel foarte intim sau, mai degrabă, mi s-a părut că fantasticul îmi apare ca o peliculă transparentă de cuvinte, în care îmi pot afunda mâinile dacă doar mi le întind în față, așa de aproape am simțit imaginarul scriitorului argentinian. Povestirile sunt scurte și conduc suspansul cititorului pe o pantă nu foarte abruptă, până când acesta este înconjurat la final de hăuri, din care nu se mai poate sustrage nimeni și nimic, nici măcar cel care mânuiește cuvintele, parcă scriitorul se condamnă pe sine la un anumit tip de final.″ Citește mai multe în recenzie!

O altă carte în care am descoperit realismul magic, făcându-mă să mă îndrăgostesc iar și iar de acest tip de lectură, prima fiind ″A opta zi e-n fiecare noapte″, de care am amintit într-un paragraf ce urmează.

9. Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

″Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

8. Bambini di Praga – Bohumil Hrabal

″Doar ce am terminat de citit acest microroman surprinzător, “Bambini di Praga” (una din cele cinci cărți traduse la Editura Art din seria de autor),  unul ca niciunul citit de mine până acum; nu am citit niciodată o carte cap-coadă, plină de comic de situație, fără să fiu cuprinsă de un plictis iremediabil și să fiu nevoită să o las din mâini, pentru o vreme sau, mai degrabă, pentru totdeauna. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc să râd, dar nu râd la orice, râd la glume inedite să spunem, interesant ticluite. Buhomil Hrabal a reușit să mă îmbrățișeze printr-un comic de situație, întâmplat în cadre romantice (sub clar de lună, etc), tocmai ca să fie și mai ilogic, și mai delicios.″ Mai multe detalii puteți citi în recenzie!

Comicul de situație inedit m-a determinat, fără doar și poate, să includ această carte în această listă, pentru că am zâmbit lizibil pe sub mustăți și pentru că Buhomil Hrabal mi-a întins imaginația ca rufele pe sârmă. Voi mai citi, cu siguranță, de acest autot!

7. Cartea râsului și a uitării – Milan Kundera

″Milan Kundera, romancier și eseist de origine cehă, mi-a apărut ca o revelație, ca un fel de a scrie pe care de mult timp așteptam să îl descopăr, și pe care, cu siguranță, nu voi înceta să îl și exploatez. Este acel tip de autor care îl aduce pe cititor în odaia sa cea mai intimă, pentru a expune metafore întemeiate ori pe o prezumție clară, ori pe simțul vieții prea ascuțit, prea realist, prea impregnabil. Cititorul este invitat politicos pe fotoliul din colțul semiîntunecat al camerei, pe brațul căruia se află un trabuc neterminat, uitat, lângă aflându-se o lampă cu abajur și un teanc de cărți din timpuri mai grele.″ Citește mai departe recenzia!

6. Tot ce nu ți-am spus – Celeste Ng

″Celeste Ng m-a surprins printr-un fel transparent de a așeza cuvintele în pagină, fără a mă lăsa nelămurită (Câteodată îmi surâd finalurile deschise, îndeosebi când citesc teatru, dar la această lectură cred că aș fi fost frustrată să fiu lăsată să îmi imaginez sfârșitul într-un mod independent.), ci dezvăluindu-mi, prin ochii diferitelor personaje, povestea, ce mi-a apărut ca o împletitură ce se țese singură. Mi-a surâs abundența comparațiilor, deloc forțate, ba chiar astfel parcă au creat sentimentul unui text aerisit și minuțios scris și rescris, chiar mi-a dat senzația de supraanaliză, într-un sens pozitiv bineînțeles; probabil autoarea a gândit și răsgândit fiecare cuvințel. Mie chiar mi-a plăcut acest mic detaliu tehnic! Nimic prea mult, nimic prea puțin!″ Citește mai multe în recenzie!

Mulțumesc frumos, Editura Litera, pentru această carte!

5. A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru

″Mi-au plăcut toate narațiunile ce alcătuiesc cartea, dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet cea denumită: “Între oglinzi”, care începe cu un frumos motto fantasmagoric, un fragment de basm, iar întâmplarea propriu-zisă începe astfel: “Dintotdeauna fusese preocupat de infinit.” Nici nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am zis că acesta trebuie să fie motto-ul blogului meu; a sclipit așa frumos.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu putea lipsi această carte magică din lista de sfârșit de an, pentru că mi-a plăcut enorm; m-a făcut să realizez, de pe puntea de cititor, câtă reverie și magie putem găsi în realitate, poate chiar mai multă decât în ficțiune. Mai mult decât atât, de la acest motto am pornit în căutarea numelui acestui blog de carte, deci, vă mulțumesc mare, D-le Cadaru!

4. Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

″〈…〉 mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate.″ Citește mai multe în recenzie!

Pe lângă faptul că această poveste mi-a distilat haotic emoțiile lichide, mi-a rămas în minte, exact acolo unde s-a lipit de la bun început, clasându-l pe Julian Barnes printre autorii mei favoriți, iar vestea că această carte va fi și ecranizată, m-a entuziasmat la culme. Chiar v-o recomand, înainte de vizionarea filmului, bineînțeles!

3. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

″M-am lăsat în voia atemporalității și am savurat infinitul în voie-mi, pentru că aceasta nu este o carte de lecturat pe blatul cotidianului. Cred că cititorul trebuie să fi înmagazinat anterior o oareșce cultură generală, dar și un banc de cuvinte, și să fie caracterizat de anumite gusturi specifice (Ceai sau cafea?), pentru a putea înțelege anumite subtilități și jocul de emoții din spatele cortinei vocabularului.  Abia apoi, trecând prin filtrul propriei tale conștiințe și propriilor tale credințe, ori rămâi stupefiat în fața inefabilului, ori treci la următorul volum așezat pe noptieră.″ Vezi mai multe în recenzie!

Nu știu ce aș mai putea adăuga în plus, pe lângă ce deja am scris în recenzie, probabil doar atât: Citiți-o!

2. Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra

″Deși, de fel, trec repede de la o lectură la alta, ieri, din păcate, nu am putut să cuprind altă carte între degete, fără să nu îmi alunece pe fila ei scrisă, cuvintele atât de bine ticluite ale lui Anthony Marra, ca o amprentă ce nu mi se va “curăța” nicicând de pe degete. Această lectură mi-a brăzdat gândurile cu întâmplări din timpul războiului, — această absurdă noțiune, care preschimbă umanitatea într-un fel inutil de macabru, și ne transformă din frați în necunoscuți solitari, — amplasându-mă într-o Cecenie, în care speranța este doar un arhaism. Sunt puține cărțile care m-au impresionat la fel de mult ca aceasta; este, cu certitudine, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta, așadar, va ocupa un loc fruntaș în lista de sfârșit de an.″ Vezi mai multe detalii în recenzie!

Chiar nu știu ce aș mai putea adăuga! Oricum, în recenzie m-am stors de cuvinte, cât de mult am putut, pentru că o asemenea carte TREBUIE citită, nu descrisă în cuvinte amărâte.

1. Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince

″Cartea despre care o să vă vorbesc în rândurile ce urmează, m-a lăsat cu un gust puternic de „condamnat la timp trecut”, dacă pot să spun așa. “Suntem deja uitarea ce vom fi” este o carte pe care ar trebui să o citească cât mai mulți, o carte ce nu ar trebui să lipsească din lista oricărui cititor înrăit. Este o carte compleșitoare prin sinceritatea în cea mai pură formă și prin puterea cuvântului și a amintirii, care se îndreaptă inevitabil spre uitare.″ Citește mai multe în recenzie!

Da, această carte merită să ocupe primul loc în această listă, fără doar și poate. M-a dezgolit cumva de tot ce e rău în lume și m-a făcut să zâmbesc și să plâng și să cred și să sper. Aș reciti-o cu mare drag!

Așadar, încă un an s-a scurs, iar în urma lui au rămas, împrăștiate pe birou, sute de file scrise; acum ele se îndreaptă, cu viscol și soare, spre voi, citiți-le.

Patru dintre ele au ajuns deja la prieteni dragi în Danemarca, fapt care m-a bucurat enorm.

Wonderful surprise from @rodicaeli and @cristina.vintura on this magical day. You girls are amazing.

A post shared by Vase Simion (@simion.vase) on


Iar vouă, dragi cititori de cărți ce tind spre infinit, la sfârșitul articolului, vă urez un an nou cu sănătate și plin de lecturi interesante!

Cărți abandonate (2)

Acum câteva luni scriam în acest articol despre trei autori cu care nu m-am sincronizat deloc, deși am căutat să acord volumelor cu pricina mai multe șanse, dar cât m-am spetit, cât nu m-am spetit, tot nu am reușit să le termin, deși genul lor este unul preferat sau propice apetențelor mele de lectură, și aici amintim de: Chuck Palahniuk cu ″Inventează ceva″, ″Complexul lui Portnoy″, de Philip Roth și de Antonio Tabacchi cu ″Timpul îmbătrânește în pripă″. Așadar, acestea au fost lecturile, în ale căror pagini nu m-am potrivit ca cititor, din prima jumătate a lui 2016.

În cea de-a doua însă, lucrurile stau puțin mai bine să spunem, și deși, este considerată o operă desăvârșită și o deschizătoare de drumuri (″primul roman scris în stil non-ficțional″ – Truman Capote), căci despre ″Cu sânge rece″ vorbesc, pe mine nu m-a găsit acasă, deși a ciocănit cumva insistent, nescoțând-o din rucsac până nu m-am reconvins că nu vor fi sorți de izbândă. Este probabil și faptul ca perioada în care mi-a căzut în mâini să fi fost nepotrivită, având în vedere detaliile minuțioase și intriga ″seacă″. Cred să o asemenea carte se poate citi, mai degrabă, în anotimpul geros, când ești cumva mai mult timp țintuit în casă. Nu o voi așeza oricum pe cel mai îndepărtat raft al bibliotecii, pentru că voi reveni asupra ei cât de curând voi reuși; investigațiile ce stau la baza romanelor, în general, mai ales a unuia de această anvergură, au fost întotdeauna mai sus puse în lista de viitoare lecturi, în comparație cu romanele de dragoste sau literatura fantacy, spre exemplu, tocmai pentru că suspansul atent construit m-a bucurat întotdeauna, ca cititor.

IMG_20160831_202347.jpg

Descriere: ″La sfârşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, fiind ajutat în demersul său şi de scriitoarea Harper Lee. Cei doi au mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentând în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi. Analiza psihologică fină, stilul concis, dar elegant, aflat la graniţa dintre literatură şi reportaj fac din Cu sânge rece primul mare „roman de nonficţiune“ al literaturii americane.  Un roman cult emoţionant, intens, incitant.″ (sursă)

Un alt volum arhicunoscut, care nu m-a atras din incipit în mrejele lui, este ″Împăratul muștelor″, de William Golding. Deși asupra cărților pomenite în primul paragraf nu voi mai reveni niciodată, și asta cu certitudine, — eventual voi citi o altă operă de-a aceluiași autor — eii, cu aceste două volume nu pot fi la fel de radicală, pentru că încă mai cred că merită citite, doar consider că nu s-au potrivit perioadei în care am început să le citesc, și nu preferințelor mele livrești, de aceea anul ce urmează, după ce va trece un timp de clarificarea a sentimentelor (haha), voi reveni asupra lor. Green Mama mi-a întărit cumva certitudinea că ″Împăratul muștelor″ îmi va plăcea, de aceea, chiar și de dragul ei, voi reveni asupra acestei cărți. (Green Mama are numai recomandări bune!) Dacă mai pun la socoteală că William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983, și cum eu am spus deja că vreau să descopăr, rând pe rând, laureații acestui premiu, atunci nu mai încape îndoială în faptul că voi reveni asupra acestei cărți.

20161212_202322

Descriere: ″Un grup de copii scapă cu viață din catastrofa prăbușirii unui avion și încearcă să supravietuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieții lor, o noua robinsoniadă departe de adulți și de regulile acestora, se transformă într-un coșmar ucigător de vise: ura ia locul inocenței și crima se instapaneste peste o lume care-și rătăcește busola. O parabolă de o forță incredibilă care ne ofera un răspuns deopotrivă crud și realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Romanul Imparatul mustelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparține regizorului Peter Brook.″ (sursă)

 Voi ce puteți include în titlul acestui articol? Credeți că se poate reveni asupra unei cărți, obținând ulterior o altă impresie?

1 an de „Cărți ce tind spre infinit” + cum mi-am petrecut aniversarea blogului

Heiiiiii, chiar a trecut un an de când am publicam primul articol (recenzia cărții “Splendida cetate a celor o mie de sori”), timidă, fără așteptări prea mari, aproape pesimistă?!

1 an de bloggingÎmi amintesc perfect ziua când mi-am făcut contul pe WordPress, fără să știu nimic despre această platformă, văzusem doar câteva tutoriale, care nu prea m-au convins pe atunci, deci am început acest drum, oarecum fără colac de salvare și fără încredere în reușită. Mi-am petrecut o jumătate de zi doar alegându-mi tema; după câteva luni mi-am dat seama însă, că mai multă semnificație are conținutul, și abia apoi aspectul, pentru că nimeni nu te urmărește doar pentru că arată frumos blogul! Sau, cel puțin, așa cred eu! Așa am început să mă orientez pe claritatea textului, — probabil peste mulți ani voi atinge nivelul acela de compoziție la care visez, și pe care l-am întâlnit într-o carte parcursă în acest an (“Datoria de a ezita”), autorul surpinzându-mă într-un fel extrem de plăcut, — dar este drept că am evoluat, așa cum m-am priceput eu mai bine.

Așadar, în acest prim an am încercat să mă definesc prin prisma scrisului și a cărților pe care le-am parcurs, nu pot spune cât de mult m-am mai găsit pe mine, ca cititor, ca om, în tot acest interval de timp, cert este că, neîntâmplător, “am întâlnit” virtual, câțiva bloggeri, de la care am avut numai de învățat și am descoperit cărți care m-au determinat să apreciez și mai mult “lectura” ca o reală necesitate (de exemplu: “Suntem deja uitarea ce vom fi”“Sentimentul unui sfârșit”, “A opta zi e-n fiecare noapte”, etc) . Cu aceată ocazie, mulțumesc mare tuturor celor care au crezut în mine, în cuvintele mele timorate de la început!

Poate acesta este cel mai fără de logică articol pe care îl scriu, tocmai pentru că îmi plutesc împrăștiate în minte zeci de momente trăite în fața laptopului, nu pentru a pierde vremea, frunzărind internetul, ci pentru a scrie despre cărți, ceea ce mi-a apărut, întâi ca o fantezie îndepărtată, și mai apoi, în tot acest an, ca o împlinire, ca un extraordinar fel a fi în prezent, de a mă clădi. Nu vreau să îmi lungesc prea mult prelegerea, vă spun doar că sunt foarte fericită cu tot ce am realizat în acest an, deși nu am citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu.

1 an de blogging

Și cum această aniversare nu am dorit să treacă oricum, am făcut o mini-excursie într-un sătuc nemțesc, în care se găsesc două rafturi publice, doldora cu cărți, din care culeg mereu volume bune. Astăzi, de exmplu, m-am îmbogățit cu “Contele de Monte-Cristo” — Alexandre Dumas, tatăl, (da, nu am citit încă această arhicunoscută carte, din păcate, dar voi recupera în mers) și cu un roman polițist.

1 an de blogging

1 an de blogging

Și cum această zi frumoasă nu putea trece fără să parcurg câteva zeci de minute, pierdută pe undeva printr-un sătuc din America anilor ‘60 – ‘70, mi-am găsit imediat un loc umbros și m-am lăsat purtată de felul priceput de a te transpune în lumea fictivă a lui Celeste Ng, în “Tot ce nu ți-am spus”, carte despre care voi vorbi cât de curând și pe care v-o și recomand.

tot ce nu ti-am spus

Da, acest blog îmi este un vis devenit realitate! Și acum vă las, mai am câteva pagini și voi afla deznodământul cărții din ultima imagine, sunt extrem de curioasă! Revin cât de curând cu impresii!

La cât mai multe Cărți ce tind spre infinit!

Cărți abandonate (1)

A venit și timpul să vorbesc despre scriitorii cu care nu m-am sincronizat deloc!

3 scriitori cu care nu m-am sincronizat

Pe parcursul primului meu an de book blogging, am întâlnit și cărți cu care nu m-am potrivit deloc în momentul citirii; oare este posibil să îmi placă altădată, într-un alt moment? Sunt destul de radicală în ceea ce privește cea de-a doua șansă acordată cărților, tocmai pentru că sunt o multitudine de cărți bune care așteaptă a fi parcurse. De aceea consider că a ține morțiș să citești o carte care (practic) nu a fost scrisă pentru tine, este o mare pierdere de timp. Și de ce-am irosi timpul prețios pentru cărți care nu ne atrag în niciun fel?

Mai este însă posibil să nu-mi fi căzut în mâini cartea care m-ar fi putut fascina din biblioteca scriitorilor pe care îi voi menționa imediat. Poate că Chuck Palahniuk mă va fascina prin arhicunoscuta carte a sa, “Fight Club”, despre care citim:

“Publicat în 1996 și devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club, debutul lui Chuck Palahniuk, este unanim considerat în momentul de față drept unul dintre cele mai originale și provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX.” (sursă)

inventeaza cevaDa, în universul acestui scriitor american nu am putut avansa nicidecum, în lectura cărții “Inventează ceva” mai exact, cea mai nouă apariție editorială a acestuia la Editura Polirom. Fiind volum ce întrunește un număr tentant de povestiri (am declarat deja că prefer volumele de povestiri în locul oricărui alt tip de lectură), mă așteptam să mă captiveze, dar după 30 de pagini parcurse căutam prin obscuritate un gram de entuziasm pentru a îmi recăpăta interesul inițial. Nu am găsit nicio măcar o urmă!

Nu contest originalitatea scrierii sau prezența ineditului absolut, sunt convinsă că unii cititori vor adora acest volum, dar unele detalii la care eu, pur și simplu, nu pot să râd sau să mă minunez, m-au făcut să decid a abandona această carte, urmând ca într-un viitor, sper eu apropiat, să parcurg “Fight Club” (am tot evitat filmul, pentru că prefer să citesc cartea înainte și după să vizionez pelicula) și să îmi placă.

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci și trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani și publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice și tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exercițiu stilistic de o originalitate și o inventivitate cuceritoare.” (sursă)

complexul lui portnoyMai apoi, am parcurs un drum de peste 50 de pagini, prin noiembrie, anul trecut, fără a mă intersecta însă cu “Complexul lui Portnoy”, de Philip Roth, un alt scriitor american cunoscut. Am făcut cunoștință în această carte cu un personaj frustrat, cu tot felul de obsesii himerice; dar ce m-a determinat să nu mai citesc această carte, este atmosfera de deasupra textului. Se pare că literatura americană nu este tocmai pe gustul meu! Aici exagerez, cu siguranță, să îmi amintesc totuși de perioada în care devoram cărțile lui Ernest Hemingway.

Aici găseși o părere total diferită de a mea.

Romanul care a marcat literatura americana a anilor ’60, considerat la apariție cea mai aberantă carte despre sex, Complexul lui Portnoy se construiește ca o confesiune în fața psihoterapeutului, în care subiectele sunt dintre cele mai neașteptate și diverse. De la pornirile sexuale perverse, scornite de mintea unui adolescent înfierbântat, pâna la complexele morale pricinuite de viața într-o cultură semită a anilor ’50, cu ironiile și absurditatea ei, totul uimește, amuză, sperie, totul este nebunie și exuberanță. ” (sursă)

Și ultimul scriitor, a cărui scris mi-a ocolit preferințele literare, este Antonio Tabacchi (scriitor italian), cu “cea mai recentă carte a sa, unul dintre candidații permanenți la Premiul Nobel pentru Literatură” (sursă), “Timpul îmbătrânește în pripă” (Titlul mi s-a părut genial; da, încă o dată mă conving că nu trebuie să ne alegem cărțile doar în funcție de titlul arătos. Dar nu doar titlul a contat când mi-am ales această carte, ci și faptul că este un volum de povestiri, dacă mai țin cont și de faptul că nu a costat mai mult de 8 lei pe Antic Exlibris, mă puteți înțelege).

timpul-imbatrineste-in-pripa_1_fullsizeDeși din nou vorbim despre un volum de povestiri, ideile de-a valma, propozițiile în interiorul cărora cuvintele apar dezbinate unele de altele, lăsând cititorul confuz și fără interes, începutul unei fraze independent de sfârșitul ei, toate acestea m-au făcut să abandonez prea curând textul. Poate că acesta este felul intenționat de a scrie al autorului italian, considerat unul remarcabil și inedit (nu însă și din punctul meu de vedere). Iar m-am entuziasmat în van în fața unui volum de povestiri! Poate mai târziu voi reveni la acest autor prin “Se face tot mai târziu” sau “Nocturnă indiană” (ecranizat de Alain Corneau).

Timpul îmbătranește în pripă cuprinde nouă povestiri în care lirismul se împletește admirabil cu gravitatea, iar nostalgia cu incertitudinea, având drept subiect fețele și măștile timpului, decalajul deconcertant dintre timpul conștiinței și cel al istoriei, timpul pus în paranteză al țărilor din fostul bloc comunist.” (sursă)
timpul imbatraneste in pripa
Acestea fiind spuse, sunt curioasă, pe voi ce cărți v-au dezamăgit într-un mod desăvârșit?

Cărți câștigate la concursuri în prima jumătate a anului (2016)

După cum povesteam și la începutul anului, există o gamă variată de a procura cărți gratuite, de la implicarea în diverse campanii culturale, până la colaborarea directă cu diferite edituri, dar una dintre metodele cele mai simple și cele mai ușoare este participarea la concursuri de carte.

Este cea mai “surprinzătoare” metodă de a procura cărți, dacă mă întrebați pe mine; și cum prefer să nu citesc descrierile cărților la care ader, ci, mai degrabă, mă las condusă de instinct, concursurile câștigate mi-au adus numai zâmbete pe buze. Bineînțeles, există și posibilitatea ca în joc să fie o carte despre care să știu câte ceva sau una arhicunoscută, pe care nu am citit-o încă. Iar de voi câștiga concursul, mare-mi va fi bucuria!

carti castigate la concursuri

Prima jumătate a acestui an s-a dovedit a fi una rodnică, am acumulat 7 cărți noi și un DVD cu filmul Gone Girl, atașat cărții din spatele peliculei. Dar să o luăm în ordine cronologică!

carti castigate la concursuri

Luna ianuare mi-a adus un set de trei cărți de dezvoltare personală, câștigat la un concurs organizat de site-ul www.bookuria.info, un loc virtual pe care îl vizitez întotdeauna cu plăcere, deoarece cititorii pot găsi noutăți editoriale și culturale, dar se pot delecta și cu recomandări interesante de lectură. Așadar, vă recomand cu plăcere! Toate cele trei cărți aparțin Editurii Herald, despre una dintre ele, Hesse pentru dezorientați – Allan Percy, am vorbit de curând într-un articol separat.

Allan Percy, expert în coaching și în tehnici de îndrumare personală, dezvoltă cu povestioare frumos alese, dar și prin citate ale altor autori, “66 de ilustrări ale înțelepciunii hessiene”, mai exact susține prin propria gândire citate culese din scrierile lui Hermann Hesse, care este și unul dintre scriitorii mei favoriți.

Pe la începutul lui februarie am completat un chestionar pe site-ul Editurii All și, astfel, mi-am îmbogățit biblioteca cu “Până și câinii” – Jon McGregor, pe care, din păcate, nu o am aici, să îi pot face o fotografie mai artistică, și bineînțeles să o citesc. Cred că va ajunge în iulie și la mine!

Descriere: “Într-un stil inedit și provocator, Jon McGregor spune în romanul Până și câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.” (sursă)

carti castigate la concursuri
Mulțumesc, Paul!

Tot prin februarie pe la început, am câștigat concursul organizat de blog.carturesti.ro, care mi-a adus un set format din cartea + filmul “Fata dispărută/Gone Girl” (nu vă mai povestesc cum mi s-a lungit zâmbetul până la urechi când am văzut premiul așa frumos împachetat). Și așa a început și colaborarea mea cu Librăria Cărturești, pe care v-o recomand cu tot dragul, fiind “punctul de întâlnire pentru iubitorii de cărți, ceai, muzică, dichis”.

carti castigate la concursuri

carti castigate la concursuri

Luna mai mi-a adus, printr-un concurs organizat de Revista de suspans, „Căldura ghețarilor” (primul volum din seria Ancestorilor), despre care puteți citi în descriere pe pagina de Facebook a cărții: “Ficțiune post-apocaliptică cu elemente de space-opera”, mai mult decât atât aceasta aparține unui scriitor român, Nic Dobre. Nu am mai citit de ani bun vreun roman SF, unul, de care îmi amintesc destul de bine, a fost citit prin clasa a VI-a, “Prințesa marțiană” numit. Așadar, nu este o idee nepotrivită să încep să cercetez acest tip de literatură, total necunoscut mie, printr-un roman al unui autor român. Tot în luna iulie va ajunge și la mine!

carti castigate la concursuri
Mulțumesc Andrei pentru că s-a întânit cu D-l Nic Dobre, ca sî îmi ridice cartea – premiu!

Acestea fiind spuse, sunt bucuroasă de noile volume din biblioteca mea, urmând ca după “Sentimentul unui sfârșit” – Julian Barnes (lectura mea actuală) să mă las momită de “Fata dispărută”, filmul l-am vizionat deja, dar sunt convinsă că pe fila scrisă se va ivi mult mai mult suspans! O carte care apare în prima imagine și despre care nu am vorbit încă este “Vrum – vrum” – Cristina Frâncu, pe care am primit-o de la autoare pentru citire și recenzie (Mulțumesc mare, Rocko Zaur!), nu am uitat de ea, urmând să facă parte din șirul de lecturi în paralel în viitorul cel mai apropiat. Cred că ar merge mână în mână cu “Fata dispărută”, fiind lecturi pe planuri diferite de stare de spirit!

Mulțumesc mare tuturor pentru oportunitățile oferite spre a câștiga cărțile mai sus amintite!

P.S. À propos, anul trecut spuneam că am câștigat cărțile prin efortul propriu (prin texte scrise), anul acesta trebuie să vă spun că am avut “și noroc de puțin noroc” la extragere! 😀 Așadar, vă recomand să nu cedați dacă nu v-au fost alese câștigătoare textele sau dacă nu ați fost extrași la sorți, e mai mult decât dacă nu ați fi participat deloc! Succes!

Voi participați la concursuri de carte? Dacă da, care e cea mai faină carte pe care ați câștigat-o?

Cărți câștigate la concursuri (2015)

Există o gamă variată de a procura cărți gratuite – Diana Solomon a povestit frumos și complet într-un articol (format din două părți: Part I, respectiv Part II) la ea pe pagină, pesemne din mai multă cunoștință de cauză -, dar metoda care mă încântă pe mine cel mai mult este participarea la concursuri de cărți, organizate de alte bloguri culturale sau de edituri. Anul trecut am participat la numeroase trageri la sorți, însă nu am câștigat decât concursurile la care am trimis texte pe o anumită temă, în funcție de cerință. Și poate așa e cel mai onest mod de a câștiga, prin forțele proprii!

carti castigate la concursuri 2015

Anul trecut am strâns un număr de 12 cărți câștigate, pe unele le-am parcurs, altele sunt încă pe lista de așteptare. Așadar:

În luna ianuarie am participat la primul meu concurs de carte, pe BiblioTerapie (stroke.ro), la care am câștigat 3 cărți: Datoria de a ezita – B.Elvin, o carte care mi-a plăcut enorm, am spus la momentul respectiv că scriitura autorului este impecabilă, perfectă, și încă îmi susțin opinia; mai multe despre această autobiografie puteți citi într-un articol separat, Excepționalii – Malcolm Gladwell și Rănile memoriei (Nucșoara și rezistența dintre munți) – Aurora Liiceanu.

În martie am avut oportunitatea să câștig: Mintea. Scurtă introducere în filosofia minții – John R. Searle, concursul a fost organizat de blogul, Cărți și călătorii, volum despre care am scris câte ceva aici. Mai apoi, am câștigat Pipa domnului Horipundo – Teo Spătaru, prin intermediul paginii GoodRead.ro, ulterior revenind pe site și cu o recenzie a acestei cărți.

Eugen-CadaruPe undeva prin aprilie am câștigat un concurs organizat de bookblog.ro, ca rezultat este: A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru, o carte de-a dreptul magică, o carte pe care aș recomanda-o oricând și oricui, fără să stau prea mult pe gânduri. Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să câștig acest concurs, altfel nu știu cum aș fi putut auzi de realismul magic, atât de profund, totodată atât de comprehensibil.

Luna iunie mi-a adus Constelația fenomenelor vitale – Anthony Marra, volum de care sunt foarte curioasă, sper să reușesc să o citesc cât mai curând. Cartea a fost câștigată la un concurs organizat de RFI România.

constelatia-fenomenelor-vitale_1_fullsize

Ultimul set de cărți câștigate s-a întâmplat în ultima parte a anului, un alt concurs organizat de GoodRead.ro, în colaborare cu Editura All, pentru care a trebuit să redactăm un articol intitulat Strada Ficțiunii, rezultând 5 cărți, de care sunt foarte entuziasmată, și anume: Pentru toată viața – Marcus Clarke, Vedere spre paradis – Ingvar Ambjørnsen (lectura mea actuală), Kamceatka – Marcelo Figueras (o carte cu miros ludic, plină de hazul copilăriei, profundă și interesantă însă, căreia nu demult i-am scris și recenzia), Sub semnul lui Dylan – Enrique Vila-Matas și Recolta – Jim Crace.

În concluzie, dacă sunteți la început de drum cu un blog de carte, la fel ca mine, vă sfătuiesc cu mare drag să participați la cât mai multe concursuri livrești, deoarece acestea vă pot aduce lecturi viitoare interesante, de care nu v-ați putea împiedica altfel, poate. Și oricum cărțile sunt cele mai frumoase cadouri pe care le poate primi un om! Așa e? Și dacă mai punem la socoteală și experiența rezultantă sau provocările ce ne antrenează imaginația…

Mulțumesc mare tuturor celor care mi-au considerat demne răspunsurile câștigătoare!

Voi ce cărți interesante ați descoperit prin intermediul concursurilor?

Superblog 2015

De câteva zile tot dospește gândul la SuperBlog și mi se tot plimbă prin minte întrebări de acest fel: să mă înscriu?, să nu mă înscriu?, dar de ce nu m-aș înscrie?, dar de ce să mă înscriu?, până acum câteva minute când hotărârea a venit ca o avalanșă și iată-mă în fața laptopului scriind despre această competiție.

b9afd-header_nou
Sursă: http://jurizare.super-blog.eu

Și da, doresc să mă înscriu pentru că sunt convinsă ca avem numai de câștigat, și nu mă refer la premii aici. De cele mai multe ori, când participăm la concursuri literare, dobândim în esență altceva mult mai important decât un premiu material: câștigăm experiență și cunoaștem oameni de la care învățăm.

SuperBlog cred că înseamnă: curiozitate, provocări, creativitate, oameni frumoși, experiențe pe care, probabil, nu le putem dobândi altcumva și altundeva.

Și până la urmă mi-am zis: De ce nu? Nu pierd nimic! Tot ce pierd, câștig oricum!

Dacă mai sunt oameni hotărâți, puteți să vă înscrieți și voi aici.

Mult succes tuturor!

Strada Ficțiunii

M-am trezit devreme azi, chiar dacă e week-end, trebuia să merg, nu îmi puteam refula bucuria ce mă împingea pe Strada Ficțiunii, o străduță aparent banală, ce duce infinit spre cunoaştere, mulți nu prea îşi tocesc tălpile pe acest drum pietruit, din neinteres pentru sine sau poate din disperare. Cine ştie ce o fi împăiat în mintea atâtor oameni?! Alți oameni cu siguranță nu!

wpid-wp-1440339382715.jpg

Dar ca să nu mă abat de la relatarea zilei de azi, continui prin a vă spune că Tolstoi este la fel de bătrân, la fel de supus, atât față de familia numeroasă, cât şi față de presa sâcâitoare a vremii.

Dostoievski m-a surprins din nou cu acelaşi discurs despre speranță, de fiecare dată cu o tentă diferită de inefabil; mi-a trezit de această dată un zâmbet alterat, care s-a transformat în amărăciune de-a dreptul, când l-am zărit mai jos, deschizând o fereastră schârțâindă, pe Khaled Hosseini. Mare mi-a fost mirarea când mi-a strigat: „Nu e totul pierdut!”, parcă citindu-mi gândurile. I-am zâmbit şi am mers mai departe. Şi cum nu am vrut să plec cu mâhnire de acolo, mi-am zis că nu mi-ar face rău o vizită la al nostru, Eugen Cadaru, care sigur mă va revitaliza cu vreo poveste magică. Şi aşa a şi fost!

Ce mai e nou, cine a vrut neapărat să se mute pe Str. Ficțiunii, la nr. 10, este Juan José Milás, pe care l-am cunoscut recent, om cumsecade şi la locul lui, doar că nu prea știe ce vrea sau cine este, după cum puteți vedea şi aici. Prea multe nu am vorbit cu dumnealui, atât mi-a mărturisit: „- Garsonierele pe Str. Ficțiunii sunt ieftine, no fue difícil llegar a la conclusión! Şi sunt pline de cărți!” Bun, mi-am zis! Poate mă mut şi eu aici în viitor! Cine ştie?!

Dar până atunci, m-am tot gândit cu cine aş vrea să schimb chiar şi un gând, şi ştiind că prietenii de la Editura All şi familia frumoasă de la Goodread.ro, aceștia fiind proprietarii imobilelor de pe Str. Ficțiunii de fapt, caută neîncetat chiriaşi, l-aş propune pe Dan Rhodes. Am auzit că este priceput în ale cuvântului, un romantic aparte, și mare mi-ar fi bucuria să îi citesc: „Anthropology” (2000) şi „Gold” (2007), traduse.

Dacă veți vrea şi voi o plimbare matinală pe Str. Ficțiunii, vă recomand să mergeți desculți! Adresa este foarte uşor de găsit!
Cu prietenie,
Cărți ce tind spre infinit