Mecanica inimii – Mathias Malzieu

E atât de plină de dulceață ″Mecanica inimii″, încât îți vine să te lingi pe degete, după ce o lași din mâini! Și nu este o carte din cremă de zahăr ars, să știți!

img_20170226_183132_763

În primul rând, mulțumesc mare, Green mama, pentru această carte-metaforă; am citit-o atât de lent, încât am crezut că o să dureze o viață întreagă până ce voi răsfoi ultima filă (nu m-aș fi supărat, zău!). Nu am vrut să mă grăbesc, ci am vrut să o degust încet, să adulmec fiecare descriere, apoi să mestec fără grabă multitutinea metaforelor, dar fără rezultat, însă, pentru că nu ai cum să ajungi la saturație, pe cât ai citit, pe-atât ai vrea să mai citești.

Cei care îmi citiți de ceva timp articolele, știți, probabil, cu ce tip de lectură mă potrivesc, dacă nu, mai precizez încă o dată cam pe ce tărâmuri se întinde zona mea de confort: suspans + lirism  ⁄ realism magic  ⁄ povestiri fantastice  ⁄ romane istorice ⁄  romane autobiografice, pe scurt: orice lectură te poate lăsa cu suflarea tăiată, dar care îți și solicită conexiunile neuronale, și ca să fie totul ideal, mai conține și un strop de lirism,  ca să nu fie totul prea ingineresc sau prea tehnic, ci să te cotească, pe ici-acolo, înspre universuri magice, unde imaginața ta se poate desfăta în voie.

De ce am preferat să adaug și paragraful anterior? Este simplu! Mathias Malzieu este acel tip de scriitor, care reușește, cu măiestrie și cu un simț al semanticii extrem de bine implantat în sine, să îmbrace povestea unui copil a cărui inimă poate funcționa normal doar prin intermediul unui ceasornic, cu atâtea metafore și asocieri inedite de cuvinte, încât simți fluturi, la propriu, în stomac. Pe cât de mult se îndrăgostește personajul principal, Jake, de micuța lui cântăreață și pe cât de mult își dorește dragostea ei, pe atât de mult ne atașăm și noi de lumea închipuită de autorul francez.

Călătoria lui Jake m-a surprins și m-a durut în același timp, m-a împins, cumva, spre trecutul care, inevitabil, crește aberant în spatele nostru (Omnia mea mecum porto!), și din care putem sustrage doar un sfert, sau poate mai puțin, din ceea ce am trăit cu adevărat. Eii, cred că asta putem sustrage din această poveste de dragoste adolescentină:  să ne lăsăm călăuziți neîncetat de ceasornic (poate doar astfel putem trăi cu adevărat)!

Ceea ce mă încântă și mai mult, este faptul că ″Mecanica inimii″ a fost ecranizată în 2014, dar mai multe detalii găsiți pe pagina oficială a animației, Jack et la Mécanique du Coeur. Eu mi-am propus să o vizualizez chiar azi, cu ocazia aniversării unui om drag mie, de care îmi este extrem de dor.

Trailer:

Descriere:

″Dacă v-a plăcut ″Micul prinț″, gustați și din ″Mecanica inimii″, o carte ca o inimioară de turtă dulce pentru copii mari. Alegorie luxuriantă creată din vise, imagini, sclipiri, întuneric și fantasme, însuflețită de un cântăreț-autor-compozitor unic. O carte muzicală prin poezia trăirilor, despre un băiat cu un ceasornic în loc de inimă și dragostea lui pentru micuța cântăreață andaluză.″ (sursă)

Concluzie: Dacă vreți să vă rupeți de toată imperfecțiunea lumii și vreți să vă bată tictac-ul pe frecvențe din domeniul metaforic, pune-ți mâna și citiți această carte. Pe mine m-a rupt completamente de realitate, am trăit parcă un vis citind-o. De cum am terminat-o de lecturat, am și luat de pe rafturile bibliotecii continuarea ei metaforică: ″Cel mai mic sărut pomenit vreodată″.

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tu ești copacul meu și ai dat în floare. În seara asta o să închidem lumina și o să-și potrivesc pe muguri o pereche de ochelari. Cu vârfurile ramurilor o să brăzdezi bolta cerească și o să-ți scuturi trunchiul nevăzut pe care se reazămă luna. Alte vise o să ni se cearnă la picioare ca fulgii moi de zăpadă. O să-ți înfigi adânc în pământ rădăcinile în formă de tocuri ascuțite. Lasă-mă să urc în inima ta de bambus, vreau să adorm lângă tine.″ (pag.98)

″Întotdeauna, în vorbele oamenilor mari biruie urâțenia.″ (pag.39)

Detalii:

Titlu original: La mécanique du coeur (2007)

Traducerea din limba franceză: Mihaela Toma Udriște

Nr. de pagini: 192

Colecția: Babel

Disponibil la Editura Nemira (iunie 2009)

Anunțuri

Trois – Julian Barnes

″Trois″ este a treia carte pe care o citesc de Julian Barnes (după ″Puls″ și ″Sentimentul unui sfârșit″, cel mai mult surâzându-mi cea de-a treia carte pomenită), “Trois” plasându-se pe aceeași poziție, într-un clasament fictiv, cu prima carte citită, și anume ″Puls″, și dacă una m-a amuzat și m-a durut, cealaltă m-a îmbibat în nostalgie sau tristețe, într-o proporție considerabilă. Mai am în bibliotecă, de curând achiziționată, ″Niveluri de viață″, de care iarăși sunt extrem de curioasă. Nu cred că v-aș surprinde dacă spun că voi continua demersul de a-mi achiziționa cărți de acest autor; consider realmente că Julian Barnes stăpânește, într-un mod remarcabil, multe viziuni ficționale, care se vor a fi descoperite neapărat.

img_20161009_142202

img_20161001_213419

″Trois″ poate că nu surprinde prin excentricitatea poveștii în sine, pentru că un triunghi amoros nu este ceva tocmai nemaiîntâlnit în vremurile actuale, ba din contră, multe se ascund în spatele ferestrelor acoperite și a măștilor puse, ci, mai degrabă, prin structura cărții, sub formă de dialog direct, neîntrerupt, chiar prea direct și răspicat la un moment dat, cititorul situându-se pe alocuri pe picior de fugă (el, cititorul, cu ce este vinovat?).

Da, consider că felul în care este construit ″tehnic″ romanul surprinde într-un mod plăcut, cititorul fiind mai mult decât implicat, pentru că întrebările sau confesiunile nu denotă nicidecum indiferență sau absență, ci un fel de vigoare stilistică. M-am simțit prinsă în toată această iubire modernă și am empatizat pe rând cu fiecare personaj, în timp ce îmi erau expuse subtilități sau dedesupturi din viața fiecăruia.

L-am înțeles pe Stuart, naivul, mi-a ridicat semne de întrebare și de exclamare sinceritatea lui Gillian și m-a amuzat și m-a contrariat exuberanța lui Oliver. Pe scurt, cam asta a fost.

Prin urmare, nu pot spune că am avut un singur personaj favorit, și cred că acest lucru se datorează faptului că fiecare are drepturi depline asupra povestitului în sine, fiecare își expune punctul de vedere, povestea continuându-se astfel prin înlănțuirea vocilor personajelor.

″O femeie, doi bărbați. Trei oameni și trei povești despre iubire, despre forța, farmecul și meschinăriile ei. Un roman despre omul de azi, prejudecățile și slăbiciunile lui. O carte în care umorul, ironia și scepticismul funcționează spectaculos împreună.″ (sursă)

Observație: Cartea se găsește pe site-ul Editurii Nemira cu o reducere de 55%, la prețul de 12, 96 lei.

O altă părere mai puteți citi pe pagina: lorellei.com, iar Raisa Beicu, o adevărată iubitoare de cărți scrise de Julian Barnes, a făcut un Top 3, cele mai interesante cărți citite de ea, din biblioteca autorului. (À propos, acum sunt și mai curioasă de ″Niveluri de viață″!)

Concluzie: Cum volumul de față nu abordează un subiect desuet, ne putem împiedica deci, și de previzibilul întâmplărilor sau al finalului, ceea ce nu imprimă lecturii în sine dezinteres sau moleșeală, ba din contră. Cert este că felul de a povesti a lui Julian Barnes este unul extrem de acaparant, unul care molipsește. Eu îmi doresc să citesc tot mai multe volume scrise de acest autor, simt că nu am citit nici măcar o parte din complexitatea sa. À propos, povestea din ″Trois″ este continuată în volumul ″Iubire etc.″, la zece ani diferență, continuare, de care sunt extrem de curioasă. Vă recomand cu mare drag și volumul de față!

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Dacă îți amintești prea bine trecutul, începi să învinovățești prezentul pentru el.″

″Așa-i că viața e presărată cu contradicții fermecătoare?″

″L′amour plaît plus que le mariage pour la raison que les romans sont plus amusants que l′histoire. (Iubirea ne face mai multă plăcere decât căsătoria, la fel cum romanele sunt mai distractive decât istoria.)″

″Două țigări într-o scrumieră ⁄ Iubirea și o cafetieră ⁄ Și-un străin…″

Detalii:

Titlu original: Talking it over (1991)

Traducerea din limba engleză de: Cornelia Bucur

Nr. de pagini: 294

Colecția: Babel

Disponibil la Editura Nemira (2006, 2014)

img_20170101_132559_925

Leapșă #1: Printre cărți

Diana (Illusion′s Street) nu mă uită niciodată când vine vorba de vreo leapșă, în care este integrat, bineînțeles, și cuvântul ″carte″ (prilej cu care țin să-i și mulțumesc pentru faptul că își amintește mereu de mine); de aceea răspund cu mare bucurie și la provocarea aceasta, atât pentru faptul că blogul Dianei îmi este tare drag, cât și pentru faptul că, astfel, vă voi putea face cunoscute detalii din viața mea de cititor, deși am declarat deja că nu îmi place să vorbesc despre mine (ok, nu este chiar despre mine, ci, mai degrabă, despre pasiunea mea). Așadar, să purcedem:

Când faci o pauza de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

Am un semn de carte drag, primit de la Rodica, omul meu valoros, pe care îl iau cu mine, de fiecare dată când iau o carte nouă în mâini. Dar înainte de acest semn, foloseam semne de cărți care-mai-de-care, diverse chestii potrivite a întruchipa un semn de carte, ce îmi cădeau în mâini în timpul lecturii: de la facturi proaspăt scoase din cutia poștală sau bonuri de casă, la agrafe de păr sau bentițe.

Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

Daa, iubesc să primesc cărți! Ultimele cărți pe care le-am primit au fost de la Editura Litera: ″Cei care merită să moară″ – Peter Swanson, căreia i-am și făcut recenzia, ″Privighetoarea″ – Kristin Hannah, pe care o citesc chiar în această perioadă, pe lângă ″Mecanica inimii″, una din cărțile primite de la Alina, ″Roșcovanul″- J.P. Donleavy, carte despre care voi vorbi cât de curând, și alte două noutăți editoriale, pe care abia aștept să le descopăr, și de la Green Mama (cadou întârziat de Crăciun, care mă emoționează și acum): ″Parfumul″ – Patrick Süskind, ″Mecania inimii″ și ″Cel mai mic sărut pomenin vreodată″ – Mathias Malzieu. A big thank you!

Citești în baie?

Nu citesc în baie, citesc în bucătărie (nu când gătesc), însă!

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

Cred că mi-a trecut o astfel de idee prin minte. Despre ce? Hm!

Care este cartea ta preferată?

Răspunsesem la această întrebare săptămâna trecută, în cadrul unui concurs organizat de Radio #GoldFM, concurs la care am răspuns așa:

″Este greu pentru un cititor înrăit să vorbească despre o singură carte preferată. La un moment dat, prin liceu, „Crimă și pedeapsă” mi-a fost tot timpul pe buze, apoi, în facultate, devoram la propriu piesele de teatru ale lui Matei Vişniec, iar de când cu blogul (Cărți ce tind spre infinit) am descoperit că și realismul magic sau romanele autobiografice pot ocupa titlul de carte preferată. Așadar, acum aș putea declara ca fiind cartea-mi favotită: ″Suntem deja uitarea ce vom fi ″- Héctor Abad Faciolince, cea care și ocupa locul I în topul de sfârșit de an, tocmai pentru că m-a cutremurat la fel cum o făcuse cândva Dostoievski. Și știu ca mai sunt atâtea cărți favorite care mă așteaptă!″

Îți place să recitești cărți?

Îmi place, când și când, să îmi reîmprospătez viziunea despre lume, cu piesele clasice de teatru ale lui Matei Vișniec. În afară de acestea, cred că voi reciti cândva ″Crimă și pedeapsă″, pentru că sunt tare curioasă dacă mă va mai zgudui la fel ca la prima citire.

IMG_20170202_215654_488.jpg

Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

Nu cred că aș putea răspunde vreodată exact la o astfel de întrebare, cred doar că în primă instanță aș asculta autorul respectiv (cu siguranță, va avea mai multe de povestit decât mine), apoi cred că dialogul ar curge lin și degajat. Definitiv, mi-ar umple existența de bucurie o conversație cu Matei Vișniec (poate scotocim împreună prin neant după absurd).

Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

Normal că îmi place să vorbesc despre ce citesc / ce-am mai citit / ce voi citi! De alminteri, cum ar fi putut prinde viață acest blog, dacă nu mi-ar fi plăcut să vă vorbesc despre cărți?! Aaa, și nu prea scapă nimeni fără recomandări de carte ;)!

Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

În perioada liceului și a facultății mergeam efectiv în bibliotecă și scotoceam după cărți, și deși eram întotdeauna în căutare de nou, nu reușeam niciodată să plec acasă cu altceva în afară de Paler, Stănescu, Cioran, Blaga, Dostoievski, Hesse, ș.a.m.d, uneori se întâmpla chiar să pierd vreme bune printre rafturi și să mă decid, totuși, la o carte pe care o mai împrumutasem deja. Acum îmi aleg cărțile în funcție de cu totul alte criterii; simt că vremea clasicilor mi-a trecut, iar de când cu blogul, mă pândește mereu dorința de noutăți editoriale sau cărți mai puțin cunoscute, dar care merită din plin atenția cititorului. Acum merg foarte mult pe recomandări și pe instinct!

Care crezi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

″Crimă și pedeapsă″, cu doar și fără poate.

Care este locul tău preferat pentru lectură?

Îmi place să citesc pe orice canapea, cu condiția să fie doldora de perne.

Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

Definitely, prefer liniștea.

Ai citit cărți în format electronic?

Sincer, nu. Și nici nu cred că mi-ar plăcea. Prefer mirosul de hârtie.

Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

Orice este numit ″carte″; dacă mai are alături și adjectivul ″genială″, da, sunt acolo prezentă.

Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

În ultimele zile din an, am alcătuit primul meu top de sfârșit de an, care conține cele mai interesante lecturi ale lui 2016, puteți arunca o privire acolo, dacă vreți să vedeți mai multe detalii, dar dacă ar fi să fac un top cu cele mai bune cărți citite până acum, el ar arăta astfel:

″Crimă si pedeapsă″ – Feodor M. Dostoievski

″800 de leghe pe Amazon″ & ″20.000 de leghe sub mări″ – Jules Verne

″Siddhartha″ – Hermann Hesse

″Pe culmile disperării″ – Emil Cioran

″Suntem deja uitarea ce vom fi″ – Héctor Abad Faciolince

La finalul acestui articol, îți mulțumesc, Diana, încă o dată pentru ″provocarte″, mi-a prins bine această introspecție. Numai bine!