Cei care merită să moară – Peter Swanson

„Cei care merită să moară” este a patra carte pe care o citesc din colecția Buzz Books, Editura Litera, după: ″Tot ce nu ți-am spus″ (care a ocupat poziția 6 în topul celor mai interesante cărți citite în 2016), ″Maestra″ și ″Privilegiații″ și pot spune acum, după oareșce experiență, că volumele ce alcătuiesc colecția, îți prind prezentul, acum-ul, ca într-o menghină, ținându-te în față filei scrise, neputând a o abandona până ce nu îi afli deznodământul (cel puțin, asta mi s-a întâmplat mie).

Am început să o răsfoiesc într-o seară, cu gândul de a-mi contura o idee despre autor și despre cartea în sine, dar m-am trezit că parcursesem deja o bucată considerabilă, într-un timp foarte scurt (pentru că se citesc și cu rapiditate volumele acestei colecții), urmând ca după-amiaza zilei următoare să mă găsească cu entuziasmul și/sau nostalgia sfârșitului lecturării. Poate că subiectul nu este unul nemaiîntâlnit, dar felul cum se desfășoară acțiunea, răsturnările de situație, atunci când tu deja ți-ai proiectat un anume tip de final, care se dovedește a fi unul totalmente eronat de fiecare dată când avansezi cu câte un capitol, cred că asta atrage, în fond, cititorul la lectură: surpriza filei următoare, succesiunea faptelor, pistele false, capcanele pe care autorul le pune atât personajelor sale, cât și cititorului.

De aceea, mi-a plăcut întotdeauna genul thriller, tocmai pentru că cititorul nu se simte nicicând plictisit, ci mai degrabă este însoțit de o încordare si o curiozitate necesare lecturii. Am simțit pe tot parcursul cărții o senzație de suficient, atât detaliile, cât și construcția suspansului, au consolidat o poveste închegată, liniară, scrisă cu măiestrie de Peter Swanson, scriitor american. Și în momentele când citeam, dar și acum, îmi trece prin minte următorul gând: cum ar arăta vizual toată această joacă de-a șoarecele și pisica. Dacă își va găsi regizorul potrivit, este posibil să iasă ceva bun din asta.

img_20170119_145330_241

Descriere:

″Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner. La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime. Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber – contrast care le-a aprins cândva pasiunea, dar care a devenit acum un clișeu. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda pentru purtările ei. Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moară…

La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul… cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.″ (sursă)

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de genul thriller, atunci această carte ar putea să vă facă chiar mândri. Citiți-o neapărat! Eu am fost surprinsă de absolut tot: structură, fel de a scrie, personaje, nu încape îndoială că finalul a fost unul pe măsură (trebuie să mărturisesc că mă liniștisem nițel înainte de ultimul paragraf, dar…).

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

″Tata avea o vorbă: la fiecare sută de ani, doar oameni noi.″

Detalii:

Titlu original: The Kind Worth Killing (2015)

Traducerea din limba engleză de: Mirella Acsente

Nr. de pagini: 320

Colecția: Buzz Books

Disponibil la Editura Litera (august 2016)

O altă părere puteți citi pe bookblog.ro, în articolul numit: Uneltiri, crime, tăinuiri.

Notițe: ″nas acvilin″, cărți: ″Iubire otrăvită″ – Josephine Hart, ″Casa strâmbă″ – Agatha Christie, limerick = poezioară de cinci versuri, umoristică, absursă, sau chiar ușor obscenă, cu schema rimelor aabba.

Recomandare muzicală, culeasă din carte:

 

Prea multă fericire – Alice Munro

Recenzia acestei cărți îmi este restanță de anul trecut; nu am intenționat să scriu despre ea tocmai acum, dar am terminat-o în toiul sărbătorilor și nu puteam vorbi despre ″Prea multă fericire″ în peisajul Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei, despre ceva ce îmbrățișează contrariul, și anume realitatea pură, amară, exact așa cum se prezintă ea în cruditatea ei absolută. Cum aș fi putut vorbi despre dramă în preajma Crăciunului? Am preferat să o las deoparte și să încep cât de curând o altă carte, care să-mi îndepărteze gustul amar lăsat de cartea de față. Astfel, am reușit să termin ″Trois″ – Julian Barnes, pe care am devorat-o printre mesele festive, despre aceasta voi vorbi, însă, în zilele ce urmează.

IMG_20161130_170005.jpg

″Scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro (Alice Ann Laidlaw, 10 Iulie 1931) este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2013. Numită „a master of the contemporary short story” în cadrul anunțului oficial, Munro este a 13-a femeie căreia i-a fost acordat acest premiu de la înființarea lui în 1901 și până în prezent și al doilea scriitor canadian (primul fiind Saul Bellow în 1976).″ (sursă)

Mă așteptam la altceva (probabil îmi imaginasem personaje ale căror drame să mă zguduie) după ce am citit descrierea oficială a cărții, dar Alice Munro m-a întâmpinat cu un tip de scriitură liniar, deslușit, aspru, extrem de realist, ca o furtună ce este normal să se desfășoare dacă pe cer sunt nori negri. Într-adevăr, povestirile prezintă bucăți extrem de nefericite din viața personajelor, clar conturate, dar ceea ce surprinde în mod particular nu este intriga în sine, ci mai degrabă accentul pus pe efect, pe ceea ce se întâmplă după tragedie, intonația este a soarelui care împrăștie norii, respectiv ″defectele″ vieții. Acesta este motivul pentru care atmosfera nu este una sumbră și apăsătoare, ci cititorul citește cumva relaxat ceea ce se întâmplă în mod natural în această viață, revenirea la un ″ritm sinusal normal″, reclădirea punților distruse, regăsirea speranței sau măcar a normalității, toate acestea fac parte din cursul natural al vieții.

img_20161120_175757

″Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.″ (sursă)

În spatele acțiunii și a personajelor, cred că asta particularizează, în fond, scrisul autoarei canadiene, se întrevede toată compasiunea de care este capabil un scriitor pentru caracterele cărora le dă viață și pe care le împovărează cu dificultăți, tocmai de aceea cititorul se destinde în fața filelor scrise, în ciuda celor descrise.

Concluzie: Dacă sunteți iubitori de volume cu povestiri (asemenea mie), vă recomand să citiți și volumul acesta pentru că este unul realmente diferit de orice ați citit până acum (cel puțin asta am simțit eu la sfârșitul lecturii).

De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut: Dragă viață (2014), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (2014) și Fugara (2014).

draga-viata-alice-munro-horz

Cuvinte cu miros iernatec de infinit:

“În viață există câteva locuri sau poate doar un singur loc în care se întâmplă ceva anume, și apoi vin toate celelalte locuri, cele obișnuite.” (pag. 181)

“Neștiința ei trezea în el o plăcere care i se topea pe limbă ca o caramelă.” (pag. 194)

“Vreme îndelungată, trecutul se desprinde cu ușurință de tine și cade, și asta pare că vine de la sine, firesc. Scenele trecutului nu dispar, doar devin irelevante.” (pag. 208)

“— Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă, îi spusese prietena ei, Marie Mendelson. Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.” (pag. 279)

“Oricât de bine te-ai descurca atunci când ești sănătos, e de ajuns să fii puțin trist sau să simți apropierea unei răceli ca să te întorci la adăpostul limbii materne.” (pag. 291)

Detalii:

Titlu original: Too much happiness (2009)

Traducerea din limba engleză de: Ioana Opaiț

Nr. de pagini: 336

Colecția: Clasici moderni Litera

Disponibil la Editura Litera (2014)

Notițe: piesa ″Un tramvai numit dorință″ (eroină: Blanche DuBois – ″Nu vă ridicați! Sunt doar în trecere pe-aici.″), cărți: ″Moara de pe Floss″ – George Eliot, ″Aripile porumbiței″ – Henry James, cuvinte: escapism (conform dexonline.ro: Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate).

Reduceri la Cărturești + 100 cele mai dorite cărți ale lui 2016

Încă nu mi-am făcut niciun plan de lectură pentru anul acesta, dar mă gândeam că nu ar fi o idee rea să țin cont și de listele cu cele mai captivante cărți ale anului trecut, bineînțeles luând în seamă ceea ce îmi aduce mie bucuria lecturii, mai exact, ceea ce îmi place mie să citesc. Mi-am propus să fiu mai ″strictă″ în alegerile viitoarelor lecturi, îmi doresc să parcurg doar cărțile care mă așteaptă.

Răsfoiam ieri internetul în căutarea unor lecturi viitoare palpitante, cărți care mă vor lăsa cu răsuflarea tăiată, cărți ce mă vor surprinde mult mai mult decât tot ce am citit până acum (nu mă întrebați, vă rog, de unde dorința asta inexplicabilă de a citi ceva nemaiîntâlnit), și trecând de la un top la altul, am dat de lista cu cele mai dorite 100 de cărți ale lui 2016, întreprinsă de cei de la carturesti.ro, pagină pe care o urmăresc cu mare drag, pentru că de fiecare dată găsesc reduceri la ceea ce caut.

Mi-au atras atenția căteva titluri (spre exemplu: Oamenii fericiți citesc și beau cafea – Agnes Martin-Lugand, Toată lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr, etc); recunosc că nu m-a tentat niciodată ceee ce stârnește vâlvă sau ceea ce este extrem de mediatizat la un moment dat, dar nici nu pot să neg curiozitatea-mi care mocnește în fața anumitor concluzii. Așadar, dacă sunteți și voi curioși sau doar interesați de cele mai dorite cărți ale anului trecut, vă invit să accesați acest link, pentru a vă alege cărțile preferate, până pe 10 Ianuarie cu o reducere de 20% reducere.

Untitled.png

Așadar, mai avem timp, încă puțin, să profităm de reduceri! Lectură plăcută!