1 an de „Cărți ce tind spre infinit” + cum mi-am petrecut aniversarea blogului

Heiiiiii, chiar a trecut un an de când am publicam primul articol (recenzia cărții “Splendida cetate a celor o mie de sori”), timidă, fără așteptări prea mari, aproape pesimistă?!

1 an de bloggingÎmi amintesc perfect ziua când mi-am făcut contul pe WordPress, fără să știu nimic despre această platformă, văzusem doar câteva tutoriale, care nu prea m-au convins pe atunci, deci am început acest drum, oarecum fără colac de salvare și fără încredere în reușită. Mi-am petrecut o jumătate de zi doar alegându-mi tema; după câteva luni mi-am dat seama însă, că mai multă semnificație are conținutul, și abia apoi aspectul, pentru că nimeni nu te urmărește doar pentru că arată frumos blogul! Sau, cel puțin, așa cred eu! Așa am început să mă orientez pe claritatea textului, — probabil peste mulți ani voi atinge nivelul acela de compoziție la care visez, și pe care l-am întâlnit într-o carte parcursă în acest an (“Datoria de a ezita”), autorul surpinzându-mă într-un fel extrem de plăcut, — dar este drept că am evoluat, așa cum m-am priceput eu mai bine.

Așadar, în acest prim an am încercat să mă definesc prin prisma scrisului și a cărților pe care le-am parcurs, nu pot spune cât de mult m-am mai găsit pe mine, ca cititor, ca om, în tot acest interval de timp, cert este că, neîntâmplător, “am întâlnit” virtual, câțiva bloggeri, de la care am avut numai de învățat și am descoperit cărți care m-au determinat să apreciez și mai mult “lectura” ca o reală necesitate (de exemplu: “Suntem deja uitarea ce vom fi”“Sentimentul unui sfârșit”, “A opta zi e-n fiecare noapte”, etc) . Cu aceată ocazie, mulțumesc mare tuturor celor care au crezut în mine, în cuvintele mele timorate de la început!

Poate acesta este cel mai fără de logică articol pe care îl scriu, tocmai pentru că îmi plutesc împrăștiate în minte zeci de momente trăite în fața laptopului, nu pentru a pierde vremea, frunzărind internetul, ci pentru a scrie despre cărți, ceea ce mi-a apărut, întâi ca o fantezie îndepărtată, și mai apoi, în tot acest an, ca o împlinire, ca un extraordinar fel a fi în prezent, de a mă clădi. Nu vreau să îmi lungesc prea mult prelegerea, vă spun doar că sunt foarte fericită cu tot ce am realizat în acest an, deși nu am citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu.

1 an de blogging

Și cum această aniversare nu am dorit să treacă oricum, am făcut o mini-excursie într-un sătuc nemțesc, în care se găsesc două rafturi publice, doldora cu cărți, din care culeg mereu volume bune. Astăzi, de exmplu, m-am îmbogățit cu “Contele de Monte-Cristo” — Alexandre Dumas, tatăl, (da, nu am citit încă această arhicunoscută carte, din păcate, dar voi recupera în mers) și cu un roman polițist.

1 an de blogging

1 an de blogging

Și cum această zi frumoasă nu putea trece fără să parcurg câteva zeci de minute, pierdută pe undeva printr-un sătuc din America anilor ‘60 – ‘70, mi-am găsit imediat un loc umbros și m-am lăsat purtată de felul priceput de a te transpune în lumea fictivă a lui Celeste Ng, în “Tot ce nu ți-am spus”, carte despre care voi vorbi cât de curând și pe care v-o și recomand.

tot ce nu ti-am spus

Da, acest blog îmi este un vis devenit realitate! Și acum vă las, mai am câteva pagini și voi afla deznodământul cărții din ultima imagine, sunt extrem de curioasă! Revin cât de curând cu impresii!

La cât mai multe Cărți ce tind spre infinit!

Anunțuri

Cărți abandonate (1)

A venit și timpul să vorbesc despre scriitorii cu care nu m-am sincronizat deloc!

3 scriitori cu care nu m-am sincronizat

Pe parcursul primului meu an de book blogging, am întâlnit și cărți cu care nu m-am potrivit deloc în momentul citirii; oare este posibil să îmi placă altădată, într-un alt moment? Sunt destul de radicală în ceea ce privește cea de-a doua șansă acordată cărților, tocmai pentru că sunt o multitudine de cărți bune care așteaptă a fi parcurse. De aceea consider că a ține morțiș să citești o carte care (practic) nu a fost scrisă pentru tine, este o mare pierdere de timp. Și de ce-am irosi timpul prețios pentru cărți care nu ne atrag în niciun fel?

Mai este însă posibil să nu-mi fi căzut în mâini cartea care m-ar fi putut fascina din biblioteca scriitorilor pe care îi voi menționa imediat. Poate că Chuck Palahniuk mă va fascina prin arhicunoscuta carte a sa, “Fight Club”, despre care citim:

“Publicat în 1996 și devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club, debutul lui Chuck Palahniuk, este unanim considerat în momentul de față drept unul dintre cele mai originale și provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX.” (sursă)

inventeaza cevaDa, în universul acestui scriitor american nu am putut avansa nicidecum, în lectura cărții “Inventează ceva” mai exact, cea mai nouă apariție editorială a acestuia la Editura Polirom. Fiind volum ce întrunește un număr tentant de povestiri (am declarat deja că prefer volumele de povestiri în locul oricărui alt tip de lectură), mă așteptam să mă captiveze, dar după 30 de pagini parcurse căutam prin obscuritate un gram de entuziasm pentru a îmi recăpăta interesul inițial. Nu am găsit nicio măcar o urmă!

Nu contest originalitatea scrierii sau prezența ineditului absolut, sunt convinsă că unii cititori vor adora acest volum, dar unele detalii la care eu, pur și simplu, nu pot să râd sau să mă minunez, m-au făcut să decid a abandona această carte, urmând ca într-un viitor, sper eu apropiat, să parcurg “Fight Club” (am tot evitat filmul, pentru că prefer să citesc cartea înainte și după să vizionez pelicula) și să îmi placă.

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci și trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani și publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice și tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exercițiu stilistic de o originalitate și o inventivitate cuceritoare.” (sursă)

complexul lui portnoyMai apoi, am parcurs un drum de peste 50 de pagini, prin noiembrie, anul trecut, fără a mă intersecta însă cu “Complexul lui Portnoy”, de Philip Roth, un alt scriitor american cunoscut. Am făcut cunoștință în această carte cu un personaj frustrat, cu tot felul de obsesii himerice; dar ce m-a determinat să nu mai citesc această carte, este atmosfera de deasupra textului. Se pare că literatura americană nu este tocmai pe gustul meu! Aici exagerez, cu siguranță, să îmi amintesc totuși de perioada în care devoram cărțile lui Ernest Hemingway.

Aici găseși o părere total diferită de a mea.

Romanul care a marcat literatura americana a anilor ’60, considerat la apariție cea mai aberantă carte despre sex, Complexul lui Portnoy se construiește ca o confesiune în fața psihoterapeutului, în care subiectele sunt dintre cele mai neașteptate și diverse. De la pornirile sexuale perverse, scornite de mintea unui adolescent înfierbântat, pâna la complexele morale pricinuite de viața într-o cultură semită a anilor ’50, cu ironiile și absurditatea ei, totul uimește, amuză, sperie, totul este nebunie și exuberanță. ” (sursă)

Și ultimul scriitor, a cărui scris mi-a ocolit preferințele literare, este Antonio Tabacchi (scriitor italian), cu “cea mai recentă carte a sa, unul dintre candidații permanenți la Premiul Nobel pentru Literatură” (sursă), “Timpul îmbătrânește în pripă” (Titlul mi s-a părut genial; da, încă o dată mă conving că nu trebuie să ne alegem cărțile doar în funcție de titlul arătos. Dar nu doar titlul a contat când mi-am ales această carte, ci și faptul că este un volum de povestiri, dacă mai țin cont și de faptul că nu a costat mai mult de 8 lei pe Antic Exlibris, mă puteți înțelege).

timpul-imbatrineste-in-pripa_1_fullsizeDeși din nou vorbim despre un volum de povestiri, ideile de-a valma, propozițiile în interiorul cărora cuvintele apar dezbinate unele de altele, lăsând cititorul confuz și fără interes, începutul unei fraze independent de sfârșitul ei, toate acestea m-au făcut să abandonez prea curând textul. Poate că acesta este felul intenționat de a scrie al autorului italian, considerat unul remarcabil și inedit (nu însă și din punctul meu de vedere). Iar m-am entuziasmat în van în fața unui volum de povestiri! Poate mai târziu voi reveni la acest autor prin “Se face tot mai târziu” sau “Nocturnă indiană” (ecranizat de Alain Corneau).

Timpul îmbătranește în pripă cuprinde nouă povestiri în care lirismul se împletește admirabil cu gravitatea, iar nostalgia cu incertitudinea, având drept subiect fețele și măștile timpului, decalajul deconcertant dintre timpul conștiinței și cel al istoriei, timpul pus în paranteză al țărilor din fostul bloc comunist.” (sursă)
timpul imbatraneste in pripa
Acestea fiind spuse, sunt curioasă, pe voi ce cărți v-au dezamăgit într-un mod desăvârșit?

Audiția – Ryū Murakami

“Audiția” este prima carte pe care o parcurg din literatura japoneză, până acum nu mi-a căzut nicio carte de-a unui autor japonez în mâini, dar nici nu am făcut vreun efort pentru a provoca acest lucru, am refuzat într-un fel o astfel de lectură. Am trăit mereu cu impresia că scrisul provenit din acel colț de lume este rece, colțuros, insensibil. Nu prea am fost departe de adevăr, sau cel puțin așa mi-au apărut cuvintele lui Ryū Murakami, nu intenționez să generalizez însă.

auditia

Într-adevăr este “o lectură dintr-o singură suflare” (Irvine Welsh, Guardian), pentru că cititorul este captivat printr-un fel de înțepenire a simțurilor, ce nu creează însă o lectură anostă, ba din contră. Datorită cuvintelor secate de lirism, fără căldură, și acțiunii ce avansează uniform, fără inflexiuni sau schimbări de plan sau de perspectivă, acțiunea desfășurându-se pe un teren perfect orizontal, cititorul nu este pregătit nicidecum pentru scene dure, inumane, ce nu pot fi ușor digerate de oricine.

Nu știu dacă acesta este stilul japonez, dar la un moment dat cititorul, obișnuit cu un fel de indiferență, este prins într-o concentrare de întâmplări hardcore neașteptate, din care dorește să scape cât mai curând.

Ryū Murakami
Ryū Murakami (sursă)

Nu pot spune că mi-a plăcut în totalitate această lectură dar dintr-un anumit motiv aș vrea să mai citesc cărți din literatura japoneză, ba chiar de acest autor. Ryū Murakami este unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi contemporani, alături de Haruki Murakami. Oricum, orice carte voi alege de pe raftul acestui autor, mă voi aștepta la imagini violente, de coșmar.

Pe lângă detaliile privind povestea propriu-zisă, autorul conduce cititorul, ca un ghid turistic priceput, prin locuri specifice vieții contemporane din Japonia, atât prin recomandări culinare, dar și prin particularități din personalitatea tipic japoneză, care conferă răcelii limbajului un gust mai plăcut, astfel cititorul străin adaugă la cultura generală informații culturale utile.

Concluzie: Mie mi-a plăcut această lectură, dacă excludem anumite detalii înfricoșătoare, din pricina cărora nu știu dacă voi putea viziona singură filmul ce a urmat cărții (acesta bucurându-se de un real succes). Este o carte ce se citește extrem de rapid, firul narativ este simplu, fără pauze filosofice sau de alt tip, stilul este direct și fără improvizații (la această carte chiar mi-a plăcut acest aspect). Dacă sunteți obișnuiți cu astfel de detalii, v-o recomand ca pe o pauză de la o lectură întortocheată.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Nu era fardată strident și părea să aibă o piele extrem de fină, fapt care îți dădea sentimentul că între sufletul și chipul ei nu era decât o distanță extrem de mică. De aceea expresiile ei faciale îți lăsau o impresie puternică.” (pag. 59)

Detalii:
Titlu original: Ôdishon (1997)
Traducere din limba japoneză: Florin Oprina
Anul apariției: 2010
Nr de pagini: 200
Colecție: Biblioteca Polirom, Proza XXI
Disponibil la Editura Polirom

Sinopsis:

“Romanul Audiția dezvăluie povestea cutremurătoare a lui Shigeharu Aoyama, producător de filme documentare, care, după șapte ani de la moartea soției sale, hotărăște să se recăsătorească. Organizând împreună cu prietenul lui, Yoshikawa, audiții pentru rolul feminin într-un film practic inexistent, Aoyama se îndrăgostește de Yamasaki Asami, una dintre miile de femei ce candidaseră, de fapt, pentru rolul de viitoare soție. Asami este o fostă balerină extrem de atrăgătoare, însă cu un trecut înnegurat, a cărui realitate terifiantă Aoyama o descoperă mult prea târziu. Audiția este romanul din spatele filmului-cult realizat în 1999 de regizorul japonez Takashi Miike, care s-a bucurat de un succes formidabil la festivalurile de film din Europa si America.” (sursă)

P.S. În ultima vreme se pare că am parcurs câteva lecturi în afara zonei mele de confort (aici includ și Maestra – L.S. Hilton). Mai am puțin de citit și termin Sub semnul lui Dylan, despre care voi vorbi curând pe blog.

Maestra – L.S. Hilton

Într-un articol anterior, un fel de introducere în noua colecție a Editurii Litera, Buzz Books, închipuiam un fel de imaginar de cititor pentru cele trei cărți pe care le-am primit spre lectură, și vorbeam despre “Maestra” cam așa:

Impresii dinaintea lecturii: Hmm, se pot săvârși multe la furie, și dacă mai punem la socoteală că este catalogat drept un thriller psihologic, probabil protagonista pornește spre rădăcina acelui secret întunecat (dezvăluindu-i-se și alte fețe deghizate, poate), folosindu-se, bineînțeles, de șarmul pe care îl mânuiește cu pricepere. Prevăd o poveste detectivă captivantă și imprevizibilă. Finalul poate aduce ori satisfacție deplină furiei, ori zădărnicie (este posibil ca Judith Rashleigh să conștientizeze că prin intermediul furiei nu poți trăi o viață mai bună) și un final tolstoian. Aș înclina, mai degrabă, spre prima variantă.

Poate conținutul, povestea în sine, mi-am închipuit-o diferit, poate având mai multe așteptări, dar în principiu ceea ce am “presimțit” de la început că ar putea fi, s-a adeverit pe ici-colo. Mi-a plăcut acest exercițiu de cititor dintotdeauna!

maestra

“Maestra” mi-a apărut în primele câteva zeci de pagini extrem de captivantă, până în momentul intrigii, când acțiunea a luat o altă întorsătură, scriitoarea abandonând parcă drumul inițial, cel care se construia atât de tandru pe detalii din lumea artei, și recurgând apoi la unele scene erotice/comportamente/întâmplări, pe care eu le-am considerat într-un fel inutile și fără semnificație.

Astfel, din acel moment, personajul, căruia la începutul lecturii i-am acordat încredere și compasiune, mi-a apărut alterat comportamental și construit dintr-o altă perspectivă, mai modernă să spunem, nenaturală însă. Cred că putea rezulta o ficțiune într-adevăr reușită dacă se dezvolta acțiunea, așa cum ni s-a făcut cunoștință în primele pagini.

O să încerc să nu dezvălui nimic din acțiunea propriu-zisă, deci o să punctez strict ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la acest thriller psihologic:

Iată ce mi-a plăcut:

  • Forma inițială a lecturii, după cum am spus și mai sus. Poate am avut eu mari așteptări de la această carte, citindu-i descrierea, dar oricum nu ar fi reușit să mă surprindă pe parcursul lecturii mai mult decât la început, mai exact în primele 7 capitole. De la capitolul al 8-lea am parcurs lectura cu mai puțin entuziasm, deși acțiunea este antrenantă.
  • Documentarea bine realizată.
  • Abundența informațiilor din domeniul artei. Chiar i se oferă cititorului numeroase nume de pictori și imagini vizuale din tablouri, foarte bine inserate în interiorul acțiunii.

Iată ce nu mi-a plăcut:

  • După cum am mai spus, intruziunea unor scene, a căror rost nu l-am putut înțelege; nu mi-au apărut potrivite nici pentru conturarea personajului, nici pentru schițarea acțiunii, ci, mai degrabă, spre a întări un fel de apartenență desăvârșită la un anumit gen de scriere.
  • Degenerarea acțiunii începând cu cel de-al 8-lea capitol.
  • Personajul care putea avea un alt contur. La început Judith Rashleigh se prezintă astfel:

“Uneori îmi vedeam viața ca o plasă de sârmă la înălțime pe care trebuia să merg, întinzându-mă între ce puteam să ofer, sau să mă prefac că aș avea de oferit, și ce aveam cu adevărat.”(pag. 44)

  • Finalul previzibil.

Concluzie: Dacă vă plac romanele contemporane, poate această carte vi s-ar putea părea o construcție genială, așa că recomandările viitoare, nu le pot face decât prin prisma preferințelor de lectură a fiecăruia dintre voi. Dacă descrierea vă apare ca o viitoare construcție pe gustul vostru de cititor, citiți-o! Nu contest însă priceperea scriitoricească a lui L.S. Hilton; eu am bifat ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut strict din punctul de vedere al construcției și al conținutului!

Detalii:
Titlu original: Maestra
Traducere din limba engleză: Livia Olteanu
Anul apariției: 25 aprilie 2016
Nr de pagini: 304
Colecție: Buzz Books
Disponibilă la Editura Litera

Sinopsis:

“În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.” (sursă)

La sfârșitul acestui articol, atașez trailer-ul filmului amintit în descrierea cărții, The talented Mr. Ripley (1999), pentru că mie îmi apare ca unul interesant:

UPDATE: Am văzut filmul, The talented Mr. Ripley, și subliniază aceeași temă, iar mie filmul mi se pare că întruchipează un personaj principal foarte bine conturat, extrem de bine interpretat de Matt Damon. Chiar recomand filmul!

Dezvoltare personală + Sănătate, 2 domenii de lectură încă neexploatate

Întotdeauna am avut grijă de sănătatea mea, atât fizică, cât și emoțională, spirituală, dar am simțit întotdeauna că am făcut asta mai mult pe bâjbâite, prin recomandările primite de la cunoștințe, prieteni, etc, dar și prin articolele din revistele de specialitate care îmi cădeau accidental câteodată în mâini sau efectiv, având o problemă și încercând să rezolv acea mică hibă prin metode alternative, informându-mă și găsind soluția optimă, dar toate acestea nu îmi pot acorda statutul de om bine informat, pentru că nu am citit decât câteva cărți din aceste două categorii, Dezvoltare personală și Sănătate, pe care le pot număra chiar pe degetele de la o singură mână. Și cum altfel, dacă nu prin lectura cărților scrise de specialiști, poți acumula experiență și înlătura lipsurile?

Cred că acest an este un moment extrem de potrivit să încep să exploatez aceste două tărâmuri, atât de definitorii în evoluția sănătoasă a unui individ și încă neexploatate din punctul de vedere al lecturii propriu-zise sau informării superioare. Și cum Editura Niculescu a fost extrem de generoasă cu blogul meu (căreia îi mulțumesc mare cu acest prilej), am primit de curând câteva noutăți editoriale, tocmai ca să îmi pot găsi echilibrul interior, atât de necesar vieții de adult. Și cum sunt extrem de entuziasmată în privința lor, am decis să vă prezint și vouă cu ce îmi voi trece timpul viitor, pe lângă lumea fictivă.

editura niculescu

Dezvoltare personală

Din această categorie am primit două cărți, ale căror descrieri le atașez în paragrafele ce urmează:

  • Viaţă fără griji. 9 căi de a trăi mai bine şi a iubi mai mult – Rachel Macy Stafford

“Cu toţii ne dorim ca atunci când privim în urmă să ni se pară că viaţa pe care am trăit-o a fost una plină de sens. Dar mai este oare posibil acest lucru? Dacă ne gândim la toate lucrurile care ne distrag atenţia şi pun presiune asupra noastră astăzi, o existenţă plină de sens pare un vis imposibil de realizat. Dar nu este aşa – şi asta datorită celor nouă căi de a trăi mai bine şi a iubi mai mult descrise în această carte.” (mai multe detalii despre această carte găsiți aici)

  • I Love Me. Calea spre iubirea de sine – Dr. David R. Hamilton

“Cât de mult ne iubim pe noi înşine? Nu este vorba despre narcisismul de tipul: „Nu-i aşa că sunt grozav?”, ci despre stima de sine care ne dă puterea să înfruntǎm mai uşor viaţa. Acel gen de iubire care naşte încrederea în sine şi care ne inspiră să facem alegerile potrivite pentru propriul destin.

dezvoltare personala niculescu

Atunci când omul de ştiinţă David Hamilton şi-a dat seama că lipsa iubirii de sine îl sabota pur şi simplu, s-a gândit la un proiect în care „cobaiul” era propria persoanǎ. Timp de un an de zile, David a analizat cele mai recente studii în chimia creierului, în neuroştiinţe, precum şi tehnici de psihoterapie şi dezvoltare personală. El şi-a dat seama că iubirea de sine ţinea şi de biologic, dar şi de psihologic, afirmând că stima de sine se găseşte chiar în genele noastre, doar că noi nu mai suntem obişnuiţi cu ea. Impulsul biologic este acela de a căuta să relaţionăm cu semenii, ceea ce ne determinǎ, adeseori, sǎ încercǎm sǎ fim altcineva decât suntem în realitate, pentru a câştiga iubirea celorlalţi.” (mai multe detalii despre această carte găsiți aici)

Sănătate

Din acest domeniu, am primit trei cărți, despre care am citit inițial pe site-ul Editurii, acestea apărându-mi ca cele mai potrivite pentru necesitățile mele actuale: înlăturarea stresului cotidian pe cât posibil, echilibrul digestiv (sănătatea sistemului digestiv) și acumularea de informații privind aromaterapia, una dintre ramurile mele favorite ale medicinei alternative.

sanatate niculescu

  • Tehnici de relaxare. Ghid practic pentru creştere personală, împlinire durabilă şi pace sufletească – Davidji

„O carte cu puterea de a-ţi schimba viaţa! Gândirea marcată de stres produce haos în vieţile multor oameni în lumea actuală, în care totul se desfăşoară într-un ritm extrem de alert. DAVIDJI propune un curs practic, într-un limbaj accesibil, pe care îl poţi folosi în viaţa de zi cu zi, totul între copertele unei singure cărţi. Mi-a plăcut la nebunie!”
Dr. Wayne W. Dyer (mai multe detalii despre această carte găsiți aici)

  • Trăieşte murdar, hrăneşte-te curat! – Dr. Robynne Chutkan

“Microbiomul – trilioanele de bacterii care trăiesc în tractul nostru digestiv – este astăzi cel mai în vogă trend medical. Dar ce înseamnă de fapt acest lucru pentru sănătatea dumneavoastră? Sintetizând ultimele descoperiri ştiinţifice, dr. Robynne Chutkan, un renumit gastroenterolog american, explică felul în care dieta occidentală standard şi stilul nostru de viaţă hipersalubrizat ne pot afecta microbiomul, lăsându-ne fără „bacteriile bune” (esenţiale pentru funcţionarea optimă a organismului) şi crescând numărul bacteriilor patogene. Acest dezechilibru ne expune la nenumărate boli autoimune sau cronice.” (mai multe detalii despre această carte găsiți aici)

  • Aromaterapia – terapie prin uleiuri esenţiale – Denise Whichello Brown

“Această lucrare oferă informații detaliate despre o mare varietate de uleiuri, descriind efectele fizice, emoționale și spirituale a mai mult de 50 de uleiuri esențiale. Se oferă, de asemenea, explicații pentru folosirea uleiurilor în deplină siguranță, pentru obținerea unor rezultate eficiente în toate aspectele vieții, inclusiv în cazul sarcinii și al nașterii.” (mai multe detalii despre această carte găsiți aici)

aromaterapia

Cu această ultimă carte am început drumul spre mine însămi! Revin cât de curând pe blog cu mai multe informații despre ea!

Cartea săruturilor – Iv cel naiv

Țin să le mulțumesc mare pentru această “enciclopedie” a săruturilor, librăriei online carturesti.ro și lui Iv cel naiv; am petrecut un timp extrem de plăcut — timp prea scurt și implicit, săruturi prea puține — în compania cuvintelor foarte ingenios ticluite și a ilustrațiilor prea potrivit sculptate, în spatele versurilor, realizate de Vali Petridean.

20160626_142302

cartea saruturilor

“Cartea săruturilor“ mi s-a prezentat ca o ilustrație ea însăși, plină de săruturi felurite, de la sărutul intim pe frunte, matern, până la sărutul normal, cel nici prea prea, nici foarte foarte. Toate săruturile par a descrie povești, ba vesele, ba nostalgice, ba timide, ba nepământeşti; fiecare poveste-sărut are o ilustrație alăturată, pe care am analiza-o preț de câteva secunde ca pe-un vers singuratic, subtil, ce continuă tăcut sărutul.

A fost o lectură scurtă, atipică, intensă, din urma căreia cititorul se alege cu amintiri nebănuit de prezente. Iubesc să citesc poezie!

Iată două strofe-sărut, care mi-au “vorbit” într-un fel aparte:

cartea saruturilor

cartea saruturilor

Iar voi, dragi cititori, dacă doriți să vă treacă prin mâini săruturi rememorate, neuitate, reamintite, repovestite și ilustrate atât de fain, accesați acest link, de unde vă puteți comanda acest atlas al sărutului.

La finalul acestui articol, vă las în compania unei poezii realiste, culeasă de pe pagina ivcelnaiv.ro, întocmai pe gustul meu:

și la fel facem și cu noi

înainte de a adormi, numărăm stelele
galaxiei noastre. ultima oară ne-a ieșit
la numărătoare o sută de mii de milioane de stele.
și la fel de exact știm câți sîntem pe Pământ.

ne aflăm la periferia unui mic sistem
solar dintr-o măruntă galaxie dar ne
imaginăm că Universul este de jur împrejurul nostru.
și la fel facem și cu eurile noastre.

stelele pe care le putem vedea cu ochiul
liber se află într-o mică zonă din jurul
soarelui dar noi insistăm să le confundăm cu infinitul.
și la fel facem și cu gândurile noastre.

căutăm adevărul despre Pământ la miliarde
de ani lumină de locul în care ar trebui să
căutăm cu adevărat: în interiorul Pământului.
și la fel facem și cu noi.

cartea saruturilor

 

Madame Butterfly și Sencha + invitație la ceai

Era o vară toridă când l-a cunoscut, când s-a îndrăgostit.

Sencha era un bărbat atât de fermecător, dar atât de prăpădit,

de nicicând nu ar fi gândit

Madame Butterfly, cea mai frumoasă domniță a curții regale,

l-ar fi iubit,

și nici de i-ar fi declarat verde în față iubirea,

tot n-ar fi crezut.

Cum să îi vorbească,

când acea făptură mică, grațioasă,

cu ochii atât de misterioși, de culoarea ceaiului verde,

și pielea de culoarea mierii,

încât ți se înmoaie genunchii,

ca un cub de gheață într-un ceai fierbinte,

când numai pentru a o privi ți-s ochii,

era atât de departe în visele lui.

Îi găsise chiar și o alintătură: Piersica.

La acest fruct i-a zburat mintea când a văzut-o întâia dată,

tocmai că aceste fructe erau, nu doar preferate,

dar și cultivate,

pentru regii și împărații de odinioară.

Iar ea așa părea, un fel de Wu Zetian a lumii lui:

te prindea cu ochii în strânsoarea genelor ei lungi,

și te ținea acolo, la umbra ploapelor,

ca pentru o clipă să nu mai simți de-afară soarele dogoritor,

ci un fel de liniște răcoroasă.

Aproape că îi era rușine că se îndrăgostise,

mai că i se părea, de-a dreptul, o ticăloșie,

ceea ce dintotdeauna simțise

pentru Butterfly, cea plină de gingășie,

dar şi de avuție.

Iar el era doar un grădinar la curtea tatălui ei.

Dar într-o zi, frumoasa Butterfly îi spune,

cu o voce parcă atemporală

și o privire dulceagă:

— Sencha, nu ai dori oare să mă inviți la un ceai răcoros?


Continuarea putem să ne-o imaginăm,

că de n-ar fi fost,

astăzi nu am fi putut să ne bucurăm

de Ice Tea-ul gustos ce i l-a preparat Sencha domniței lui.

Acea combinație perfectă între ei doi:

ceaiul verde simbolizându-l pe el, umilul grădinar, și Piersica.

El, chezășie în buna funcționare,

iar ea, de îndulcirea vieții răspunzătoare.

L-a numit Madame Butterfly (poțiunea iubirii lor);

atunci considerat o plăcere cochetă,

azi ne ajută să ocolim sintagma de “vară defectă”.

ceai-verde-sencha-cu-piersici


Eu așa îmi imaginez ceaiul, un fel de amestec infuzat perfect între arome complementar alese, ca un fel de artificiu al vieții, pentru că doar privind în ceasca de ceai, aburindu-ți-se ochelarii, ești cuprins de o completă bună dispoziție. Și nu am ales la întâmplare ceaiul Madame Butterfly, ci pentru că piersica este fructul meu favorit, iar în ceai mi-a apărut ca o fantasmă a unei povești de dragoste demult trăite, din perioada în care domnițele râdeau subtil și purtau umbreluțe pentru a-și feri pielea de razele mai răzlețe, şi respectau cu desăvârșire ora ceaiului, servit în ceșcuțe de argint. Oare cei de pe artaceaiului.ro nu fac și livrări speciale, în trecut?

Iar eu iar m-am lăsat purtată de alte vremuri! Așa că, revin în prezent și vă invit la un ceai răcoros; iar voi, dacă doriți să aflați mai multe detalii despre acesta, accesați acest link. Să aveți o vară frumoasă şi răcoroasă!