Colecția Buzz Books a Editurii Litera + imaginar de cititor

De curând am primit trei cărți de la Editura Litera, căreia îi mulțumesc mare pentru încrederea acordată, dar și pentru cele trei volume a noii colecții, Buzz Books, colecție ce stă sub următoarea premisă: “Cărțile despre care toată lumea vorbește!” Cert este că descrierile acestora sunt extrem de promițătoare și îmbietoare, plus că în această colecție vor fi incluse opere din ficțiunea contemporană, aflate în topurile internaționale (premiate, ecranizate deja sau ce urmează a fi adaptate cinematografic), cărți ce provoacă imaginația cititorului modern.

buzz books

Și pentru că doresc să îmi testez la propriu imaginația, mi-am propus să imaginez, înainte de a le parcurge filă cu filă, cursul lor, așa cum le văd eu după ce am citit și răscitit sinopsisurile acestora. Sunt curioasă dacă la sfârșitul lecturii mă voi fi apropiat măcar puțin de ceea ce au făurit autorii. Trebuie să vă mărturisesc că acesta-mi e un vechi obicei de cititor. Acum îmi și public gândurile, să spunem. Să vedem ce va ieși!

tot ce nu ti-am spus“Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde.

Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.”

Impresii dinaintea lecturii: Ce s-a întâmplat cu Lydia? Cred că Hannah va dezvălui la finalul romanului adevărul numai de ea văzut, probabil unul șocant, de aceea prevăd la această carte un sfârșit cu totul neașteptat. Cred că cititorului îi vor fi desvăluite, filă cu filă, taine ale unei familii aparent închegate, această strânsă legătură între membrii ei fiind doar o iluzie, Lydia fiind cea care, prin dispariția ei de fapt, scoate caracterul personajelor la lumină, spre a străluci sau spre a umbri. Povestea se poate trasa și pe linia subțire dintre privirile piezișe ale fraților, și ținând cont de faptul că Lydia era favorita părinților, rezolvarea misterului se poate baza pe această premisă. Vom vedea!

privilegiatii“Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează.

El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.

privilegiatii

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.”

Impresii dinaintea lecturii: De această carte sunt tare curioasă, pentru că cititorului îi pot apărea înaintea imaginației nenumărate posibilități de final. Cred că povestea va fi una extrem de lină, dar care nu va cădea în plictiseala lecturii, ci particularitățile unei vieți moderne neobișnuite va pipera suficient cu suspans acțiunea. Nu știu de ce prevăd la acest roman și prezența comicului de situație, dar și o neobișnuită poveste de dragoste între bogați. Sinceră sau nu, vom vedea!

maestra“În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.”

Impresii dinaintea lecturii: Hmm, se pot săvârși multe la furie, și dacă mai punem la socoteală că este catalogat drept un thriller psihologic, probabil protagonista pornește spre rădăcina acelui secret întunecat (dezvăluindu-i-se și alte fețe deghizate, poate), folosindu-se, bineînțeles, de șarmul pe care îl mânuiește cu pricepere. Prevăd o poveste detectivă captivantă și imprevizibilă. Finalul poate aduce ori satisfacție deplină furiei, ori zădărnicie (este posibil ca Judith Rashleigh să conștientizeze că prin intermediul furiei nu poți trăi o viață mai bună) și un final tolstoian. Aș înclina, mai degrabă, spre prima variantă.

Sunt curioasă, dacă și voi apelați la acest exercițiu înaintea unei lecturi?

„O piatră gânditoare”

Întotdeauna am văzut “piatra” ca unul dintre cele mai speciale materiale de construcții, piatra de temelie și lemnul de susținere, înfrățit de natură cu piatra. Două elemente ce se completează, unul este moale și relativ ușor de modelat, celălalt prezintă duritate, rigititate, și aproape ai putea crede că nu fluidizează nicio emoție. Hehe, numai dacă vă spun câte pietre mi-au smuls mie lacrimi, când mama se hotăra la curățenia generală să îmi mai rarefieze colecția de pietre din vitrina, în care numai pietrele nu își găseau locul, nu ați mai crede că acest agregat este de piatră. Dar să nu ne pierdem în amintiri din copilărie, pentru că iar îmi fuge mintea, de scapără pietrele, acasă.

Și pentru că am decis să îmi pun carul în pietre, vă voi și spune de ce visez la o casă care să conțină cât mai multă piatră, pentru că n-aș vrea să mai iasă la socoteală încă o idee, cu titulatura de piatră în casă!

Poate că nimeni nu mi-a înțeles, în totalitate, afinitatea pentru acest complex de substanțe minerale, îngemănate într-un mod desăvârșit unele într-altele; ba chiar unii se amuzau când mă vedeau că mă aplec după vreo “piatră interesantă”, ca mai apoi să îmi alunece moale printre degete, în reflexele soarelui împietrit pe cerul amiezii, analizându-i fiecare culoare unică (albastrul înverzit, portocaliul vărgat, griul tuciuriu, etc.); după care o vâram cu repeziciune în rucsac și zâmbeam liniștită, ca și cum mi-aș fi luat iarăși o piatră de pe inimă.

Am realizat că sunt un pătimaș veritabil, când colecția se întinsese considerabil. Iar când am fost întrebată ce voi face cu atâtea pietre, am răspuns: “Îmi voi face o casă! Toate pietrele vor fi pietre de temelie!” Eram atât de entuziasmată de această idee, deși eram privită cu sceptism, și poate încă mai sclipește în vreun colț de minte acest vis copilăresc. În vizor tot stă acel șemineu în care mocnește focul, când afară e un ger de crapă pietrele. Și mai știu că cel care visează, nu calcă nicicând în piatră seacă.

Îmi place piatra, ca element de construcție, pentru că poate juca orice rol, simbolic este prezentă în toate etapele vieții, ca un fel de certitudine a ei:

  • Dacă este să ne referim chiar și la originea unei familii, la întemeierea ei, totul începe cu urarea: “Casă de piatră!”, piatra fiind simbolul trăiniciei și al rezistenței acelui început de drum.
  • Și ca să nu rămână piatră cu piatră, acest material se adaugă la baza construcției, pentru ca nimic din ce se clădește ulterior prin conviețuire să nu se distrugă, să nu se dărâme. Fie că o folosim pentru susținerea pereților sau fie că o folosim ca element de decor, fie că o utilizăm pentru susținerea malurilor de pământ sau ca elemente sculpturale sau pietriș în alveole, piatra va inspira întotdeauna tărie și rezistență. Mie chiar îmi sugerează eleganță și rafinament, când este folosită în spații interioare (baie, cameră de zi, bucătătie, etc). Când visam la casa mea din piatră, chiar îmi imaginam spații în care piatra să domine, de exemplu un perete complet în camera de zi, cu rafturi pline cu cărți, între care să fie integrate imagini alb-negru. Sau mă gândeam la pardoseala din baie, realizată total din piatră de râu, și de ce nu, chiar și în mobilierul de bucătărie integrată, cât mai mult.
  • Cu trecerea anilor i se dovedește, cu certitudine, imaginea de piatră de încredere. Nimeni nu ne asigură că nu vom mai avea într-o astfel de construcție pietre pe inimă, dar tot acolo vom găsi și puterea sau imboldul să ne scoatem speranța și din piatră seacă și să mergem înainte.
  • Cumva, toate etapele vieții se sprijină pe cuvântul “piatră”.

La finalul acestui articol, vă las în compania unei poezii inspirate: Piatră să fiu – Valeriu Butulescu

Pe câmpul primăverii
atâta frumuseţe muritoare
piatră să fiu

o ploaie mă dezgroapă
alta mă ascunde
piatră să fiu

piatră gânditoare.

Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

Precum spuneam și într-un articol anterior, în care vorbeam despre prima carte pe care am citit-o din biblioteca Julian Barnes, “Puls” (volum de povestiri), “Sentimentul unui sfârșit” s-a pliat mult mai tenace pe preferințele mele de lectură, de suspans, de tematică, chiar și de sfârșit de roman (deși am declarat deja că sunt fană povestiri, indiferent de registrul lor).

Așteptările mele de cititor se înclină, mai degrabă, spre acele tipuri de lectură în care povestea reprezintă doar motivul pentru a reflecta la noțiuni precum istorie, timp, memorie, remușcare, îmbătrânire, vulnerabilitate, subiectivitate, amintire, etc, și a te pierde în interpretări incerte. Astfel se poate defini și această lectură!

sentimentul unui sfarsit

sentimentul unui sfarsit

“Sentimentul unui sfârșit” mi-a apărut ca un roman cu substanță, mai concret ca unul extrem de reușit, atât datorită cursului narativ foarte bine închegat și cioplit cu inspirație, cât și prin cugetările oneste și cuvintele ticluite, ce scot la iveală verosimilul sau adevărul, ca o consecință a drumului spre propriul sine. Întâmplările bine trăite, poate că nu dispar niciodată (dar sunt învechite) sau e probabil să apară cândva nesigure, aparent imaginate

Rânduiala memoriei apare ca o așezare a gândurilor și a întâmplărilor, ce s-au petrecut cândva, demult (cu 40 de ani în urmă), personajul, Anthony Webster, așternând amintiri ce ies fantomatice la lumină, la o distanță considerabilă de timp, și se vor clarificate. Pe alocuri, l-am văzut pe acest Tony ca pe un bărbat extrem de vanitos, acel tip de om care își clasează orgoliul înaintea propriului sine, sau ca pe un om ce afișează o indiferență forțată, sau el poate doar a intrat în contact cu oameni nepotriviți? Asta puteți să decideți voi înșivă citind această carte.

sentimentul unui sfarsit

După cum spuneam și în descrierea primului volum citit de la acest autor (“Puls”), una dintre particularitățile scrisului lui Julian Barnes sunt întrebările “pseudoretorice” ce apar potrivit pe parcursul lecturii, ce nu lipsesc nici din acest roman (exemple, mai jos). Astfel, autorul conturează personaje vii, extrem de credibile, cu trăsături transparente, dar autorul provoacă totodată și o conexiune aparte cu cititorul, răsfățându-l cu idei filosofice.

“Cine a zis că memoria e ce credem că am uitat?”

“Cu cât îți rămâne mai puțin timp în viață, cu atât mai puțin vrei să-l pierzi, nu?”

Sinopsis:

“Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede.  Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede că a experimentat, Sentimentul unui sfarsit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.” (sursă)

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“Un englez a spus cândva că mariajul e o masă lungă și plicticoasă, la care budinca se servește la început.” (pag. 67)

“Am impresia că asta ar putea fi una dintre diferențele dintre tinerețe și vârsta înaintată: când suntem tineri, inventăm diverse forme de viitor pentru noi înșine; când suntem bătrâni, inventăm diverse forme de trecut pentru alții.” (pag. 97)

“Cu cât înveți mai mult, cu atât te temi mai puțin. “Înveți” nu în accepțiunea de “studiu universitar” a cuvântului, ci în cea de înțelegere practică a vieții.” (pag. 100)

Concluzie: Cu siguranță, voi mai citi cărți din această serie de autor, pentru că scrisul acestuia este combinația perfectă pentru o lectură reușită: suspans calm până la final, vibrație, metafore inedite, filosofie, cuvinte alăturate cu măiestrie, etc. Și acum mie nu îmi rămâne decât să vă recomand această carte, pentru că într-adevăr merită! Și nu, nu m-am simțit prea bătrână când am citit-o!

Detalii:
Titlu original: The sense of an ending (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2013
Nr de pagini: 178
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 45% pe site-ul Editurii, aici.

Puls – Julian Barnes

Poate pentru că a fost atât de lăudată de nenumărați cititori, mă așteptam să descopăr o lectură care să mă domine, cu sinceritate spun că mai bine îmi “priește” “Sentimentul unui sfârșit” (lectura mea actuală, despre care voi vorbi într-un articol separat), din seria aceluiași autor, Julian Barnes. Și sunt extrem de bucuroasă că la comanda volumului de povestiri, “Puls”, am ales să îmi comand și un roman al aceluiași autor, unul care, până în prezent, m-a prins în totalitate în mrejele lui.

puls

Ce mi-a surâs în mod aparte și ce m-a impresionat realmente la această carte, este felul de a surprinde esența cotidianului, de a-i îndepărta perdeaua fanteziei zilei de azi și de a o putea povesti exact așa cum este, fără trucuri, fără viclenii. Realitatea surprinsă în interiorul povestirilor nu este una banală, este însuflețită de personaje analizate la diferite cotiri de drumuri (și aici aș putea să exemplific povestirea finală, care dă și titlul acestui volum, și cea care mi-a atins corzile sensibile de cititor) sau în rutina zilnică (dialoguri între prieteni — de exemplu: cele 4 povestiri, “Acasă la Phil și Joanna”, în fața cărora m-am amuzat, schimbul lor de replici apărându-mi ca  un domino, în care, rând pe rând, “cădeau” cuvintele, lovite de neașteptata răsturnare de idee a celuilalt — sau viața conjugală — de exemplu: “Lumea grădinarilor”.

“Julian Barnes scrie elegiac și grațios despre sughițurile, crizele și pragurile vieții. Povestirile lui, în care se aud ecouri discrete din Flaubert, ne schimbă harta chipului când cu un zâmbet, când cu o lacrimă.” (sursă)

“Puls” te trece prin registrul mai multor stări (pierdere, tristețe, melancolie, râsu-plânsu, speranță, naivitate, durere viscerală, etc), ceea ce face a fi o lectură plăcuto-dureroasă, animată și deloc de neglijat. Julian Barnes scrie instinctiv parcă, cugetat, analitic și concis, surprinzând cititorul cu întrebări aruncate pe timpul lecturii, ca pentru sine parcă, clădind astfel un fel de legătură intimă și indiferentă. Cum ar fi:

“Credeți că există oameni care au talent pentru căsnicie sau e doar o problemă de noroc? Deși cred c-ați putea spune că-i un noroc să ai un asemenea talent.”

“Părinții nu te previn niciodată în legătură cu ce-ar trebui, nu?”

Concluzie: Eu vă recomand această carte, atât datorită povestirilor, cât și datorită stilului autorului. Felul de a scrie a lui Julian Barnes aduce la suprafață idei și asociații de cuvinte, născocite cu dibăcie și cu o naturalețe debordante. Simt o imensă bucurie atunci când un nou autor mă întâmpină cu noi perspective de lectură!

puls

puls

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

“N-ai voie să fii o persoană tristă; ai voie doar să fii trist.”

“Căsnicia e o democrație în doi ⌈…⌋.”

“Generațiile de după nu-i votează pe politicienii de azi.”

Detalii:
Titlu original: Pulse (2011)
Traducere din limba engleză: Radu Paraschivescu
Anul apariției: 2011
Nr de pagini: 288
Colecție: Babel
Disponibil la Editura Nemira

Observație: Găsiți cartea cu o reducere de 55% pe site-ul Editurii.

La final, adaug un interviu cu Radu Paraschivescu vorbind despre “Puls”:

Cărți câștigate la concursuri în prima jumătate a anului (2016)

După cum povesteam și la începutul anului, există o gamă variată de a procura cărți gratuite, de la implicarea în diverse campanii culturale, până la colaborarea directă cu diferite edituri, dar una dintre metodele cele mai simple și cele mai ușoare este participarea la concursuri de carte.

Este cea mai “surprinzătoare” metodă de a procura cărți, dacă mă întrebați pe mine; și cum prefer să nu citesc descrierile cărților la care ader, ci, mai degrabă, mă las condusă de instinct, concursurile câștigate mi-au adus numai zâmbete pe buze. Bineînțeles, există și posibilitatea ca în joc să fie o carte despre care să știu câte ceva sau una arhicunoscută, pe care nu am citit-o încă. Iar de voi câștiga concursul, mare-mi va fi bucuria!

carti castigate la concursuri

Prima jumătate a acestui an s-a dovedit a fi una rodnică, am acumulat 7 cărți noi și un DVD cu filmul Gone Girl, atașat cărții din spatele peliculei. Dar să o luăm în ordine cronologică!

carti castigate la concursuri

Luna ianuare mi-a adus un set de trei cărți de dezvoltare personală, câștigat la un concurs organizat de site-ul www.bookuria.info, un loc virtual pe care îl vizitez întotdeauna cu plăcere, deoarece cititorii pot găsi noutăți editoriale și culturale, dar se pot delecta și cu recomandări interesante de lectură. Așadar, vă recomand cu plăcere! Toate cele trei cărți aparțin Editurii Herald, despre una dintre ele, Hesse pentru dezorientați – Allan Percy, am vorbit de curând într-un articol separat.

Allan Percy, expert în coaching și în tehnici de îndrumare personală, dezvoltă cu povestioare frumos alese, dar și prin citate ale altor autori, “66 de ilustrări ale înțelepciunii hessiene”, mai exact susține prin propria gândire citate culese din scrierile lui Hermann Hesse, care este și unul dintre scriitorii mei favoriți.

Pe la începutul lui februarie am completat un chestionar pe site-ul Editurii All și, astfel, mi-am îmbogățit biblioteca cu “Până și câinii” – Jon McGregor, pe care, din păcate, nu o am aici, să îi pot face o fotografie mai artistică, și bineînțeles să o citesc. Cred că va ajunge în iulie și la mine!

Descriere: “Într-un stil inedit și provocator, Jon McGregor spune în romanul Până și câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.” (sursă)

carti castigate la concursuri
Mulțumesc, Paul!

Tot prin februarie pe la început, am câștigat concursul organizat de blog.carturesti.ro, care mi-a adus un set format din cartea + filmul “Fata dispărută/Gone Girl” (nu vă mai povestesc cum mi s-a lungit zâmbetul până la urechi când am văzut premiul așa frumos împachetat). Și așa a început și colaborarea mea cu Librăria Cărturești, pe care v-o recomand cu tot dragul, fiind “punctul de întâlnire pentru iubitorii de cărți, ceai, muzică, dichis”.

carti castigate la concursuri

carti castigate la concursuri

Luna mai mi-a adus, printr-un concurs organizat de Revista de suspans, „Căldura ghețarilor” (primul volum din seria Ancestorilor), despre care puteți citi în descriere pe pagina de Facebook a cărții: “Ficțiune post-apocaliptică cu elemente de space-opera”, mai mult decât atât aceasta aparține unui scriitor român, Nic Dobre. Nu am mai citit de ani bun vreun roman SF, unul, de care îmi amintesc destul de bine, a fost citit prin clasa a VI-a, “Prințesa marțiană” numit. Așadar, nu este o idee nepotrivită să încep să cercetez acest tip de literatură, total necunoscut mie, printr-un roman al unui autor român. Tot în luna iulie va ajunge și la mine!

carti castigate la concursuri
Mulțumesc Andrei pentru că s-a întânit cu D-l Nic Dobre, ca sî îmi ridice cartea – premiu!

Acestea fiind spuse, sunt bucuroasă de noile volume din biblioteca mea, urmând ca după “Sentimentul unui sfârșit” – Julian Barnes (lectura mea actuală) să mă las momită de “Fata dispărută”, filmul l-am vizionat deja, dar sunt convinsă că pe fila scrisă se va ivi mult mai mult suspans! O carte care apare în prima imagine și despre care nu am vorbit încă este “Vrum – vrum” – Cristina Frâncu, pe care am primit-o de la autoare pentru citire și recenzie (Mulțumesc mare, Rocko Zaur!), nu am uitat de ea, urmând să facă parte din șirul de lecturi în paralel în viitorul cel mai apropiat. Cred că ar merge mână în mână cu “Fata dispărută”, fiind lecturi pe planuri diferite de stare de spirit!

Mulțumesc mare tuturor pentru oportunitățile oferite spre a câștiga cărțile mai sus amintite!

P.S. À propos, anul trecut spuneam că am câștigat cărțile prin efortul propriu (prin texte scrise), anul acesta trebuie să vă spun că am avut “și noroc de puțin noroc” la extragere! 😀 Așadar, vă recomand să nu cedați dacă nu v-au fost alese câștigătoare textele sau dacă nu ați fost extrași la sorți, e mai mult decât dacă nu ați fi participat deloc! Succes!

Voi participați la concursuri de carte? Dacă da, care e cea mai faină carte pe care ați câștigat-o?

Iubește ploaia, iubește viața – Dominique Loreau

20160606_223311În primul rând îi mulțumesc Andrei pentru frumoasa surpriză pe care mi-a făcut-o trimițându-mi această carte, atât de plăcută privirii și atât de necesară spiritului.

Despre autoare: “Dominique Loreau, eseistă franceză, trăieşte de peste treizeci de ani în Japonia. A devenit cunoscută în întreaga lume odată cu bestsellerul său Arta simplităţii, vândut în sute de mii de exemplare.” (sursă)

“Iubește ploaia, iubește viața”, de Dominique Loreau, pe care am adăugat-o în Wishlist, după ce a revizuit-o atât de profesionist și atât de ademenitor D-l Dan C. Mihăilescu, într-una din zile, la Cartea de la ora 5 (clipul îl atașez mai jos), mi-a adus înaintea privirii ceva nu am mai trăit nicicând ca cititor în fața filei scrise: ploaia ca pe o poezie infinită și, astfel, întoarcerea omului la natură prin cele mai sensibile senzații de naturalețe elementară și de simplitate senzorială. Dominique Loreau are darul de a “despica” insațiabil senzațiile pe care le trăiește atunci când plouă, sau când se pregătește să plouă, sau după ce ploaia a curățat verdele pământului; ploaia, sub toate formele și derivatele ei, trezindu-i senzații unice, fluide, perceptibile, sonore, atemporale.

iubeste ploaia, iubeste viata

“Înainte de a face pact cu însăși culoarea, ploaia se aliază cu lumina. Reflexii umede, la limita dintre apă și lumină, spectacolul soarelui după ploaie e de o încântare fără margini. Totul pare mai proaspăt, mai curat. Și inimile noastre se simt atunci ca spălate.”

Numai citind un fragment scurt, ca cel de mai sus, îți poți da seama de exaltarea pe care autoarea o are în fața acestui fenomen natural, ploaia, totul desfășurându-se înaintea privirii ei ca sub lentila unui microscop, metaforele vizuale luând amploare cu fiecare picătură cursă.

Tocmai asta mi-a plăcut la acest omagiu scris, adus ploii: abundența imaginilor vizuale, atât cele surprinse de înclinația scriitoricească a autoarei, cât și prin monstre din alți autori japonezi sau nu, atât prin fragmente, cât și prin haikuuri (multe sunt din opera celor mai importanți făuritori de versuri ai perioadei Edo — 1600 – 1868 — Matsuo Bashō, Yosa Buson și Kobayashi Issa). Am savurat de-a dreptul unele versuri silabice!

“Ascultă liniștea

Cum cade

Picătură cu picătură.” (Yeats)

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“A asculta zgomotul ploii într-un fel rafinat și subtil ne poartă în starea de ne-cuvânt: o pură intensitate mentală.”

“În anotimpul ploilor

Zgomote care cad

Sunt tot numai auz.” Bashô

Concluzie: Dacă vă place să ascultați sunetul ploii, dacă sunteți un Regenliebhaber, cum ar zice neamțul, dacă vă bucură picăturile de ploaie căzute din înaltul cerului, dacă ploaia vă purifică, și nu vă udă iritant, atunci trebuie să citiți această carte! Iar cei care se numără printre cei care nu îndeplinesc cerințele enumerate anterior, dacă veți parcurge, picătură cu picătură, această carte, veți ajunge să priviți dintr-o altă perspectivă ploaia și veți zice și voi: “Ei, și ce?! Atâta timp cât mă simt bine, asta e, să plouă!”

Detalii:

Titlul original: Aimer la pluie, aimer la vie (2011)

Traducere din limba franceză: Svetlana Cârstean

Ilustraţia copertei: Ana Wagner

Anul apariției: 2016

Nr de pagini: 192

Colecția Savoir-Vivre

Disponibil la Editura Baroque Books & Arts

Pentru că eu aș mai citi și altceva de aceeași autoare, de exemplu Arta simplității, în imaginile de mai jos găsiți ce s-a mai tradus în limba română, la Editura Baroque Books & Arts:

Dominique Loreau

De aprofundat: ploaia