Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince

Primim dovezi limpezi clipă de clipă că totul e trecător, când să spui că ești prins cu dinții de un acum, un altul te lasă ştirb, fără să întrebe, fără să anunțe. Nici nu te-ai bucurat bine că trebuie să îți și strângi firimiturile râsului de pe la colțurile gurii. Nu de alta, dar ca să faci spațiu unui altui acum cu ecou. Tot ce rămâne e limpede: TU, un Tu mai altfel, un Tu mai înțelept, un Tu mai încărcat de acum-uri adunate în sertare, un Tu mai umplut cu trecut, cumva un Tu mai fericit.

Asta mi se întâmplă când citesc cărți ce lasă urme adânci în conștiința mea, mă gândesc la timp, la neoboseala lui de a trece și la rânduiala lui. La fel am simțit și când am parcurs “Splendida cetate a celor a mie de sori”, de Khaled Hosseini, două lecții de viață care lasă noduri.

Cartea despre care o să vă vorbesc în rândurile ce urmează, m-a lăsat cu un gust puternic de „condamnat la timp trecut”, dacă pot să spun așa. “Suntem deja uitarea ce vom fi” este o carte pe care ar trebui să o citească cât mai mulți, o carte ce nu ar trebui să lipsească din lista oricărui cititor înrăit. Este o carte compleșitoare prin sinceritatea în cea mai pură formă și prin puterea cuvântului și a amintirii, care se îndreaptă inevitabil spre uitare.

suntem deja uitarea ce vom fi

Héctor Abad Faciolince a transpus atât de bine, prin iscusința scrisului, imaginea tatălui său, încât de multe ori mi se desfășurau în minte imagini limpezi ale chipului său, a fericirii debordante care îl caracteriza într-un mod desăvârșit, a dragostei absolute pentru semeni, a bucuriei cu care își întâmpina copii, a înțelepciunii cu care răspundea tuturor situațiilor. Ar putea fi văzut, mai degrabă, ca un “personaj fanstastic”, și nu ca un om ce a existat cândva. Dar Héctor Abad Gómez nu este un personaj închipuit, deși astfel ar putea fi considerat, ci a fost aievea și s-a dăruit până în ultima clipă. Un om de o bunătate și o căldură incredibile!

“Datorită acestor scrisori, dintre care mai păstrez și acum câteva, și a sute de convorbiri pe care le-am avut cu el, am ajuns să înțeleg că nu fiindcă te naști bun, ci numai dacă există cineva care te acceptă așa cum ești și te orientează, este posibil să-ți canalizezi egoismul înnăscut pe făgașe inofensive sau chiar să-i schimbi sensul.” (pag. 108)

“Sunt necesare cunoștințe, înțelepciune și bunătate pentru a-i învăța pe alții.” (pag. 213)

Pe lângă oamenii care au cutreierat paginile acestei cărți, autorul face cunoscută și politica extrem de violentă a Columbiei anilor 80, dar și obiceiuri ce se petrec în orașul Medellín, în intimitatea unei familii numeroase și întâmplări cronologice, presărate pe firul înnodat al amintirii.

Mi-a plăcut absolut tot la această (auto)biografie și, sincer să vă spun, nu prea știu cum și ce să zic, când o carte mă impresionează atât de mult. Oricâte cuvinte aș folosi, tot nu mi se par suficiente sau potrivite. Vă spun doar: citiți-o!

Imaginar cu un unde și un când: Cred că această carte ar trebui citită în tihnă, în liniștea căminului, poate cu o ceașcă de ceai aburind alături.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Memoria este o oglindă opacă, spartă în cioburi sau, mai bine zis, alcătuită din scoici atemporale de amintiri risipite pe o plajă de uitări.” (pag. 148)

Detalii:

Titlul original: El olvido que seremos

Traducere din limba spaniolă și note de Mariana Sipoș

Anul apariției: 2014

Nr de pagini: 288

Disponibil la Editura Curtea Veche

Anunțuri

3 gânduri despre „Suntem deja uitarea ce vom fi – Héctor Abad Faciolince”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s