Între cer și pământ – Constantin Lupeanu

De anul trecut încă, mi-am propus să citesc mai mulți scriitori români pentru că avem mulți autori care merită interesul nostru. Și astfel, în concediul de Crăciun, dintr-un anticariat din Brașov, am dat din întâmplare de “Între cer și pământ” și răsfoind-o un timp scurt am știut că merită să o achiziționez. Și așa a fost!

Cartea este scrisă, de fapt, de Anica Smeu, care este și protagonistă, Constantin Lupeanu doar preluând manuscrisul pe când acesta se afla în Bangkok (1989), ocupând funcția de ambasador, după cum acesta declară în prolog: “Anica Smeu mi-a lăsat o impresie profundă. Mă rugase să public manuscrisul sub semnătura mea sau sub un nume fictiv ⌈…⌋.” Titlul dat de autoare romanului este “IENS” sau “Infinitus est numerus stultorum” (Fără de sfârșit este numărul proștilor).

“Între cer și pământ” oferă cititorilor însemnările Anicăi Smeu, întâmplările, aproape de necrezut, și trăirile autoarei în satul natal, Murgaș, județul Dolj, pe când aceasta nu avea mai mult de 16 ani. Multe dintre cele întâmplate mi s-au părut ireale sau imposibile, deși în epilog citim: “Eu nu am intervenit pe text în nici un fel. Deși destule situații par ireale, mă consolează precizarea Anicăi Smeu că “absolut toate întâmplările sunt adevărate”. Îi rog pe cititori să țină cont că IENS nu este un roman.”

intre cer si pamant

Am avut senzația la un moment dat că citesc ceva de-a lui Marin Preda, atât prin intermediul scrierii (cu descrieri minuțioase a spațiului natural și a trăsăturilor comportamentale precise), cât și prin prisma întâmplărilor himerice, care totuși s-au petrecut, dar și prin surprinderea comportamentului autentic al țăranului român.

Să presupunem că acest moment din istoria satului Murgaș constituie o ficțiune, pot spune că aceasta atrage prin: accentul pe detaliu, personaje bine construite, curiozitatea impusă cititorului până la sfârșitul lecturii. Am descoperit între paginile acestei cărți cea mai frumoasă descriere a omului român și o scurtă istorioară despre felul românului de a fi. Citind pasajul, un fel de mândrie mi-a apărut brusc în zâmbetul de pe buze deja conturat. Nu aș vrea să dezvălui acest fragment, pentru că vă recomand să-l citiți voi înșivă.

Sinopsis:Romanul Între cer și pământ prezintă viața a doua femei, Anica Smeu și Marta Dinu, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea se desfășoară în paralel, în București și în localitatea doljeană Murgaș, satul oamenilor liberi, cum îi mai spune autorul. Poveștile de dragoste ale celor două femei se interpun cu scene care prezintă ororile războiului, greu digerate de cititor. Autorul reușește, cu succes, să realizeze un contrast puternic între cele două lumi: cea idilică, prezentă în viața cotidiană a locuitorilor satului Murgaș, si cea de coșmar, impusă de atrocitățile războiului.” (sursă)

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Acesta era Gore de la Gaia, o atracție a horelor Murgașului, un țăran care a rămas sărac, fiindcă aceia care care împlinesc ceva din plăcere nu adună arginți, ei se îmbogățesc altfel, înăuntrul lor, într-un fel în care cei mai mulți nu pot înțelege.”

“Nebunia e o stare poetică, la care ajung din nefericire minți obișnuite să despice firul în patru.”

“Mereu ne punem întrebări, când de fapt lumea este aceeași, neschimbată de la începuturi, pentru că orice formă de organizare socială este minată de caracterul imperfect al omului.”

Concluzie: Da, este o carte care tinde spre infinit.

Imaginar cu un Unde și un Când: Aș fi preferat să o citesc acasă, pe prispă, la umbra răcoroasă a nucului.

Detalii:

Anul apariției: 2013

Nr. de pagini: 256

Publicat de Editura Niculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s