Concurs de păcăleli literare

Unora le reușește păcăleala de 1 Aprilie, altora nu însă, cert este că cititorii pot fi păcăliți cel mai greu, pentru că universul lor imaginar cuprinde mai multe teritorii, din păcate, prea puțin exploatate de cei care nu citesc. Și cred cu certitudine că ei pun la cale și cele mai trăsnite, cele mai excentrice farse, cu această ocazie.

Iar cititorii care respectă cu rigurozitate tradiția, sunt sigură că au trăit cu fiecare 1 Aprilie întâmplări demne de haz. Și până la urmă nu este deloc copilăresc să ne acordăm o zi din 365 de zile din an, în care să lăsăm seriozitatea predominantă deoparte și să râdem cu gura până la urechi de naivitatea celorlalți sau a noastră, să privim fățiș chiar și când mergem să cumpărăm o pâine.

Cu această zi inedită, v-a pregătit și carturești.ro un concurs extrem de interesant și hazliu totodată, care pune cunoștințele literare ale cititorilor la încercare.

Ce trebuie să faci?

Intră aici și bifează enunțurile pe care le consideri tu GREȘITE, apoi apasă butonul REMITERE. Astfel te vei putea abona și la noutățile culturale dedicate iubitorilor de cărți, ceai, muzică și dichis.

Untitled

Până când să te înscrii?

“Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi pe data de 6 aprilie, ora 14:00 şi anunţaţi pe pagina concursului.”

Ce puteți câștiga?

Poţi câştiga unul dintre cele două vouchere de 100 lei fiecare de pe carturesti.ro.

Eu vă urez mult succes!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s