Între cer și pământ – Constantin Lupeanu

De anul trecut încă, mi-am propus să citesc mai mulți scriitori români pentru că avem mulți autori care merită interesul nostru. Și astfel, în concediul de Crăciun, dintr-un anticariat din Brașov, am dat din întâmplare de “Între cer și pământ” și răsfoind-o un timp scurt am știut că merită să o achiziționez. Și așa a fost!

Cartea este scrisă, de fapt, de Anica Smeu, care este și protagonistă, Constantin Lupeanu doar preluând manuscrisul pe când acesta se afla în Bangkok (1989), ocupând funcția de ambasador, după cum acesta declară în prolog: “Anica Smeu mi-a lăsat o impresie profundă. Mă rugase să public manuscrisul sub semnătura mea sau sub un nume fictiv ⌈…⌋.” Titlul dat de autoare romanului este “IENS” sau “Infinitus est numerus stultorum” (Fără de sfârșit este numărul proștilor).

“Între cer și pământ” oferă cititorilor însemnările Anicăi Smeu, întâmplările, aproape de necrezut, și trăirile autoarei în satul natal, Murgaș, județul Dolj, pe când aceasta nu avea mai mult de 16 ani. Multe dintre cele întâmplate mi s-au părut ireale sau imposibile, deși în epilog citim: “Eu nu am intervenit pe text în nici un fel. Deși destule situații par ireale, mă consolează precizarea Anicăi Smeu că “absolut toate întâmplările sunt adevărate”. Îi rog pe cititori să țină cont că IENS nu este un roman.”

intre cer si pamant

Am avut senzația la un moment dat că citesc ceva de-a lui Marin Preda, atât prin intermediul scrierii (cu descrieri minuțioase a spațiului natural și a trăsăturilor comportamentale precise), cât și prin prisma întâmplărilor himerice, care totuși s-au petrecut, dar și prin surprinderea comportamentului autentic al țăranului român.

Să presupunem că acest moment din istoria satului Murgaș constituie o ficțiune, pot spune că aceasta atrage prin: accentul pe detaliu, personaje bine construite, curiozitatea impusă cititorului până la sfârșitul lecturii. Am descoperit între paginile acestei cărți cea mai frumoasă descriere a omului român și o scurtă istorioară despre felul românului de a fi. Citind pasajul, un fel de mândrie mi-a apărut brusc în zâmbetul de pe buze deja conturat. Nu aș vrea să dezvălui acest fragment, pentru că vă recomand să-l citiți voi înșivă.

Sinopsis:Romanul Între cer și pământ prezintă viața a doua femei, Anica Smeu și Marta Dinu, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea se desfășoară în paralel, în București și în localitatea doljeană Murgaș, satul oamenilor liberi, cum îi mai spune autorul. Poveștile de dragoste ale celor două femei se interpun cu scene care prezintă ororile războiului, greu digerate de cititor. Autorul reușește, cu succes, să realizeze un contrast puternic între cele două lumi: cea idilică, prezentă în viața cotidiană a locuitorilor satului Murgaș, si cea de coșmar, impusă de atrocitățile războiului.” (sursă)

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Acesta era Gore de la Gaia, o atracție a horelor Murgașului, un țăran care a rămas sărac, fiindcă aceia care care împlinesc ceva din plăcere nu adună arginți, ei se îmbogățesc altfel, înăuntrul lor, într-un fel în care cei mai mulți nu pot înțelege.”

“Nebunia e o stare poetică, la care ajung din nefericire minți obișnuite să despice firul în patru.”

“Mereu ne punem întrebări, când de fapt lumea este aceeași, neschimbată de la începuturi, pentru că orice formă de organizare socială este minată de caracterul imperfect al omului.”

Concluzie: Da, este o carte care tinde spre infinit.

Imaginar cu un Unde și un Când: Aș fi preferat să o citesc acasă, pe prispă, la umbra răcoroasă a nucului.

Detalii:

Anul apariției: 2013

Nr. de pagini: 256

Publicat de Editura Niculescu

Când a trăi înseamnă a reutiliza

Oricine visează ca activitatea-i de toate zilele, cea prin care se obțin acele hârtii trebuincioase, să nu se numească “muncă”, ci mai degrabă “hobby”, ceva de care, se presupune, că nu te-ai plictisi și ceva ce ai putea practica la infinit, și care ți-ar și aduce satisfacția sufletească necesară pentru a înainta cu capul sus și cu zâmbetul până la urechi.

Ce am povestit mai sus, însă, ar putea fi privit de o bună parte a populației ca un ideal greu de înfăptuit, greu de palpat. Poate pentru că unii nu au nicio pasiune, poate că unii vor să aibă acea siguranță financiară și pe prea puțini îi interesează dacă obțin vreo emoție, vreun triumf interior în urma acesteia sau nu. Parcă și trăirile s-au industrializat.

Nici pe departe! Încă se mai pot realiza lucruri de suflet, de minți care, mai degrabă, preferă să acționeze ei înșiși, decât să se lase acționați ca niște păpuși la teatru.

Cum nu aș vrea să o mai lungesc cu introducerea, cei mai puțini dintre voi, dragi cititori, știți că pe lângă dragostea mea pentru lectură, tehnica reutilizării este a doua mea mare pasiune, și nu neapărat pentru că am absolvit o facultate în domeniul energiilor regenerabile, ci pentru că întotdeauna mi-am dorit să pot salva ceva. Chiar și un bec.

Așadar, în urma provocării celor de la Provident: “Ce pasiune ai transforma într-un business, dacă ai avea 10.000 de lei?” m-am auzit rostind un răspuns parcă instinctiv: “Aș reautiliza”. Cu certitudine, aș reutiliza!

Și cum am avut întotdeauna o slăbiciune pentru becurile care se aruncă după ce își pierd lumina, te mai și miri pe unde, aș putea face primii pași în propriul business începând prin reutilizarea becurilor incandescente. Nu am nevoie decât de becurile care se aruncă oricum (și care pot fi chiar periculoase dacă nu se aruncă într-un loc de colectare selectivă), de creativitate cât cuprinde și de un loc potrivit, unde mai apoi le-aș putea expune publicului larg, un spațiu din care cărțile să nu lipsească și nici aburii de ceai/cafea.

becuri reutilizate
Surse obiecte din imagine: 1, 2, 3

Cum ar suna: Cafeneaua “B.E.C”, acronimul putându-se prelungi astfel: Bea Ecologic Ceai? Asta aș face dacă aș avea suma necesară pentru a putea investi.

Îmaginează-te că treci pragul Cafenelei B.E.C: lângă peretele din dreapta rafturi din lăzi de lemn, pe care sunt ordonate atipic cărți vechi și noi, deasupra cărora domnește aerul de anticariat și de carte proaspăt ieșită de sub tipar, amestecat îmbătător cu mirosul tare al boabelor de cafea, proaspăt măcinate. Pe peretele din stânga, cel cu ferestrele, sunt montate rafturi scurte, pe care stau maiestoase becurile reutilizate. În spate este situat spațiul de lucru. Văd totul într-o simbioză perfectă: cărți, reutilizare, ceai/cafea, culori calde (tonuri deschise de vernil, gri, crem și mult alb). Totul arată “bec” (așa îi place tatălui meu să spună), adică perfect organizat!

Cum aș face ca această idee să meargă?

Etapele pot fi mult mai complexe și pot include și alte subetape; mai jos însă am enumerat un prim început de plan. Cam așa:

1. Găsirea locului de închiriat și amenajarea spațiului de colectare a becurilor (afară sau înăuntru, în funcție de spațiu). Se pot amenaja și alte centre de colectare, de exemplu lângă magazinele principale.

2. Renovare, organizare, asamblare, amenajare, decorațiuni interioare. Îmi imaginez un colț din cafenea (cămara de lucru) care să fie rezervat doar pentru reutilizarea becurilor. Acestea vor decora cafeneaua, dar vor putea fi şi vândute aici (poate fi realizat, de exemplu, un catalog separat de prezentare) sau la târguri cu obiecte handmade.

3. Conceperea meniului și a altor produse publicitare (flyere, afișe, etc), precum şi realizarea paginii web. Ideal ar fi ca toate acestea să fie realizate pe perioada renovării.

4. Mai apoi, ideal ar fi ca toate băuturile să fie servite în becuri reutilizate. Oare e posibil?!

5. Inaugurarea cafenelei cu o seară de muzică live. Ulterior, aici se vor aloca seri diferite pentru teatru, literatură și muzică live. Dar înainte de toate, se vor organiza cursuri pe tema reutilizării, pentru cei mici, dar și pentru cei mari (de exemplu: petrecerea timpului în familie prin intermediul reutilizării).

Se pot face atât de multe lucruri din becurile arse: de la vaze de flori, recipiente de depozitare (a bomboanelor, a ingredientelor, a clămițelor, etc), globuri pentru pomul de Crăciun, fețe haioase de Helloween, ghiveche pentru plante, candele, candelabre, clepsidre, până la adevărate piese de artă! Iată câteva idei de reutilizare:

diybazaar-becuri-reciclate-3-vert
Surse imagini: 1, 2, 3
ssd
Sursă imagine: Pinterest

Nu-i așa că sunt geniale?

Acestea fiind spuse, poate cândva mă voi putea bucura de un ceai sorbit dintr-o ceașcă ce aduce a bec reutilizat parcă, într-o cafenea atipică și pe o vreme ploioasă ca cea de acum, gândindu-mă că lumina incandescentă pâlpâie încă.

Iar voi, dragi cititori, ce ați face cu această sumă? În ce ați investi?

Și nu uitați să reutilizați!

Oamenii pot fi fericiți

Fericirea este cel mai “poftit” sentiment, aș putea spune, dar este și cea mai efemeră stare; nici nu am cuprins-o bine în mâini, că a și pălit, că s-a și evaporat, lăsând în urmă un fel de beatitudine nostalgică, un fel de liniște sonoră și un zâmbet întâmplător – o arcuire a buzelor care persistă cât lumina soarelui pe retină, când îl privești la amiază pentru un timp, ca mai apoi să privești în gol şi să ți se pară totul alb, luminos.

Eu cred că fericirea nu vine în urma unui eform hiperbolic, oricât de exagerat ar părea ce spun. Cred cu tărie însă că ea, fericirea, stă cel mai bine ascunsă în simplitate, și nu în abuz de zel. Și mai cred că fericirea nu are termen de expirare și nici limită de vârstă.  Cert este că atunci când vezi un om fericit, nu ai cum să nu te molipsești și tu. Poate că fericirea e cel mai contagios sentiment, un fel de căscat al spiritului.

Așadar, în copilărie, ea a apărut ca un fenomen ludic, ca o gângureală pe fundalul unei conversații serioase. Prin urmare, fericirea are chipul casei părintești și a baloanelor de săpun. Poate de abia acum, adulți fiind, realizăm că atunci am fost cei mai fericiți sau puteam fi cei mai fericiți, deoarece ea, fericirea, acest personaj misterios al zilelor noastre, nu se ferea să se lase prinsă într-un joc simplu de-a “V-ați ascunselea” de mâini mici și firave.

20160410_151515

Un copil fericit nu are nevoie decât de un băț sau de un petic de pământ udat de ploaie, eventual și de o baltă apăruntă în mijlocul drumului după furtună. Un copil fericit nu are nevoie decât de niște cretă și de un colț asfaltat. Un copil fericit poate că nu are nevoie de nimic, el poate privi doar cerul, tolănit în iarbă, curând se va ivi un elefant grăsuț sau un “unicorn fără urechi”.

Un copil fericit este cel care are părinții sănătoși și cel care are toată familia acasă. (Bogdan, 10 ani)

Apoi, fericirea a venit cu tinerețea într-o adunătură de sentimente, din care copilul nu a mai înțeles cum, și de ce, și unde, și astfel ea, fericirea, nu a mai apărut de la sine, ci s-a lăsat surprinsă, ca un fel de sărut furat sau ca o îmbrățișare pe neașteptate.

Ea apare cel mai des în imaginile spontane, din spatele căreia s-ar putea auzi vocea unui amic glumeț: “Heiii, amice, privește-l pe Emil, tocmai ce îl imită pe Scrat din Ice Age, cu a sa alună!”

happy people

Un tânăr fericit este acela care conștientizează că tinerețea nu e veșnică. (Cristina, 25 ani)

Mai târziu, la maturitate, deși fericirea apare mai rar, tot mai rar — “Viața de adult e grea, dom’le! De unde atâta fericire?!” —, nu prea are loc de griji, de rutina zilnică, de rate, de gânduri deșarte, totuși, ea se ivește pe neașteptate când telefonul sună, iar vocea groasă a copilului devenit adult la rându-i anunță un: “Vin mâine acasă, mamă!” Acum fericirea nu analizează, nu cercetează, nu se fandosește, se mulțumește doar cu ceea ce are.

Un adult fericit “poate fi acela care a ajuns la înțelepciunea de a înțelege sensul vieții. De fapt, este o noțiune incunatificabilă; câți oameni, atâtea fericiri.” (Nicolae, 52 ani)

happy people
Elena & Nicolae

Un adult fericit este cel care este mulțumit cu ceea ce are. Nu putem întotdeauna avea tot ceea ce visăm sau ce ne dorim, de aceea trebuie să fim mulțumiți cu ceea ce avem. (Bettina, 45 ani)

Iar fericirea la bătrânețe se identifică cu fiecare zi și apare ca un chip luminos din spatele porților ruginite sub forma unui vis, din care tinerețea fără bătrânețe nu se trezește pentru a se uita în calendar, ci printr-un fel de înțelepciune și o dragoste de viață neînțelese, zâmbește ca un chiulangiu notoriu, pentru a-și spune: “Sunt fericit, da’ fericit fericit!”

Un bătrân fericit este cel care privește trecutul cu seninătate și trăiește prezentul ca și cum viața ar lua-o iar de la capăt. (Matilda, 75 ani)

Cred că fiecare dintre cei care au răspuns la întrebarea: Când este un copil/tânăr/adult/bătrân fericit? au trecut cuvântul “FERICIRE” prin filtrul propriu de experiențe și trăiri. După cele relatate anterior realizez că fericirea nu este ceva la care tindem, ci ceva ce deținem deja.

Iar voi, dragi cititori, dacă dețineți o imagine în care fericirea apare ca într-o oglindă, vă invit să o înregistrați în concursul de pe pagina Komunomo.

Ce puteți câștiga?

Premiile sunt următoarele: “vouchere F64 în valoare de: Premiul I – 1000 euro, premiul II – 700 euro si premiul III – 300 euro, dar și produse F64 pentru cei care votează pozele înscrise în concurs.”

Mai multe detalii despre concurs găsești aici. Grăbiți-vă!

Mult succes!

Concurs de păcăleli literare

Unora le reușește păcăleala de 1 Aprilie, altora nu însă, cert este că cititorii pot fi păcăliți cel mai greu, pentru că universul lor imaginar cuprinde mai multe teritorii, din păcate, prea puțin exploatate de cei care nu citesc. Și cred cu certitudine că ei pun la cale și cele mai trăsnite, cele mai excentrice farse, cu această ocazie.

Iar cititorii care respectă cu rigurozitate tradiția, sunt sigură că au trăit cu fiecare 1 Aprilie întâmplări demne de haz. Și până la urmă nu este deloc copilăresc să ne acordăm o zi din 365 de zile din an, în care să lăsăm seriozitatea predominantă deoparte și să râdem cu gura până la urechi de naivitatea celorlalți sau a noastră, să privim fățiș chiar și când mergem să cumpărăm o pâine.

Cu această zi inedită, v-a pregătit și carturești.ro un concurs extrem de interesant și hazliu totodată, care pune cunoștințele literare ale cititorilor la încercare.

Ce trebuie să faci?

Intră aici și bifează enunțurile pe care le consideri tu GREȘITE, apoi apasă butonul REMITERE. Astfel te vei putea abona și la noutățile culturale dedicate iubitorilor de cărți, ceai, muzică și dichis.

Untitled

Până când să te înscrii?

“Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi pe data de 6 aprilie, ora 14:00 şi anunţaţi pe pagina concursului.”

Ce puteți câștiga?

Poţi câştiga unul dintre cele două vouchere de 100 lei fiecare de pe carturesti.ro.

Eu vă urez mult succes!

Portretul lui Dorian Grey – Oscar Wilde

Despre autor: „Poet, prozator și dramaturg de origine irlandeză, adept al principiului „artă pentru artă”, Oscar Wilde (1854 – 1900) a fost ultimul mare scriitor victorian. Viața sa tumultuoasă, plină de pasiuni duse la extrem, a făcut din persoana sa un arbiter elegantiarum și un proscris condamnat la morala și societatea vremii.” (de pe coperta anterioară)

Oscar Wilde, despre unicul său roman: „Romanul meu este otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce căutăm noi, artiștii.”

Nu sunt critic literar sau critic de artă să atest perfecțiunea acestei opere, cert este că scrisul lui Oscar Wilde este unul desăvârșit, iar povestea tânărului Dorian Gray expune exact ceea ce a dorit creatorul ei să sublinieze: „estetismul și frumosul ca valoare absolută” și legăturile indispensabile și tainice dintre „viață și artă”, dar obsesia frumuseții absolute și veșnice nu poate atrage după sine decât degradare. Romanul descrie drama unui militant al frumosului, care și-a dorit frumusețea și tinerețea veșnice, neștiind că în spatele acestora stau ascunse viciul și minciuna, valori pentru care trebuie să îți vinzi sufletul la preț redus.

portretul lui dorian grey

Romanul debutează cu scena pictării portretului lui Dorian Gray de către artistul și amicul său, Basil Hallward, acțiunea propriu-zisă prinzând amploare la vizualizarea propriului chip în tablou, acesta rămânând uimit de farmecul propriului ego și dorind cu naivitatea unui copil să rămână așa pentru eternitate. Întâlnirea plină de culoare cu lordul Henry îi schimbă definitiv destinul, fiind atras de acesta, cu o șiretenie și o naturalețe desăvârșite, în plăcerile oferite de societatea de atunci pe un drum al pierzaniei. Sfârșitul este unul iminent.

Mi-a plăcut, în acest roman, dezinvoltura cu care apărea Dorian în societate, ca albul imaculat în aparență, deși în esență este apăsat de propriile-i gânduri și urmărit de fapte condamnabile. Oscar Wilde a creat un personaj unic, cu adevărat credibil. Mi-au plăcut totodată multitudinea de metafore/simboluri și dialogurile deosebite dintre personaje, pline de tâlc, contraziceri elegante și ironie.

Mi-a plăcut în mod special personajul întruchipat de Lordul Henry, după cum remarcă Dan Grigorescu în prefața romanului: „un raissoneur pe care unii contemporani l-au privit ca pe un purtător de cuvânt al scriitorului”. Mi-a plăcut acest personaj care apare când și unde trebuie, zice ce trebuie și rămâne comportamental constant în tot tragismul lui Dorian, în toate inflexiunile existenței lui, acesta doar înaintează în vârstă. Ceva firesc dealtfel!

Concluzie: Da, este o carte care tinde spre infinit. Vă recomand o carte clasică, scrisă impecabil.

Imaginar cu un Unde și un Când: “Portretul lui Dorian Gray” ar putea fi citită într-un concediu petrecut într-un oraș istoric, cu certitudine unul aristrocatic, în care eleganța stilului încă predomină și în care se mai organizează serate.

Detalii:

Titlul original: The picture of Dorian Gray

Traducere din limba engleză: Răzvan Taliu

Anul apariției: 2007 (Editia a 2-a)

Nr. de pagini: 250

Disponibil la Editura LEDA

Eu am cartea în formatul disponibil la Editura Leda, dar volumul se găsește în diferite ediții, implicit la diferite edituri, așadar aveți o gamă variată de alegeri, în funcție de formatul preferat. În imaginile de mai jos am adăugat edițiile disponibile actualmente la: Editura Polirom (2001, 2013 – Colecția Top 10+), Editura Humanitas Fiction (2014), Editura Gramar (2012), Editura Leda (2007, Ediția a 2-a) și Editura Litera (2015).

portretul lui dorian gray

portretul lui dorian gray