§1 Zidul. Povestire scurtă.
Arăta ca un șirag de mărgele care începea să se deșire sub apăsarea grea a clipei. M-a privit trist și cu o voce stinsă îmi spuse: – Zidul e tot acolo, o mână invizibilă construiește fără oprire, zi și noapte, teritoriul lui „Nu pot!”. Sunt prea slabă ca să mă arunc de partea cealaltă a baricadei. Văd seninul suprem de dincolo dar nu mă mai încălzește cu nimic. Altădată îmi ajungea și o rază de soare ponosită, acum mi-e indiferent cât primesc. Asta înseamnă că nu vreau? Sau că nu pot? Am tăcut un timp, fără să știu ce să-i … Continuă să citești §1 Zidul. Povestire scurtă.