Vedere spre Paradis – Ingvar Ambjørnsen

Vocea autorului: “Dacă mă gândesc că de mai bine de douăzeci de ani nu fac nimic altceva decât să scriu, nu cred că am scris prea mult. Vocație? Nu. Pentru mine scrisul e un fel de a fi, un loc în care pot să mă întâlnesc cu mine însumi.”

ambjornsen
(sursă)

Poți să descoperi felul de a fi al unui om doar prin prisma alegerilor pe care acesta le face în fața raionului cu iaurturi dintr-un supermarket obișnuit? Sau prin prisma oamenilor cu care construiește superficial un Smalltalk? Din perspectiva personajului cărții această analiză constituie un adevărat deliciu! Ba chiar se pot deduce detalii semnificative în urma alegerii unui iaurt cu prune uscate, spre exemplu, bineînțeles după o analiză minuțioasă. Plictis? Obsesie? Joacă imatură? Mod superficial de a trăi? Cine știe?!

“Vedere spre paradis”, “volum ce i-a adus succesul internațional, și primul din seria de volume care îl au protagonist pe anxiosul Elling”, m-a intrigat pe parcursul lecturii de câteva ori, ajungând să mă întreb: De ce mai continui să citesc? Nici acum nu aș putea să vă spun exact, dar cert este că Ingvar Ambjørnsen (unul dintre cei mai cunoscuți autori norvegieni contemporani), pe alocuri m-a captat cu cuvintele lui prea banale, prea lipsite de poEllingezie. Începutul m-a izbit de-a dreptul, lăsându-mă pentru un timp parcă suspendată între două gânduri fâstâcite, undeva unde nu se pot articula clar cuvinte.

vedere-spre-paradis_1_fullsizeAtmosfera plicticoasă din apartamentul lui Elling, rămasă ca un ecou după moartea mamei lui, cu care a locuit dintotdeauna de altfel, însoțește armonic ocupația tânărului de a investiga viețile altora, ale vecinilor mai exact. Jobul lui de toate zilele constă în spionarea vecinilor, printr-un telescop, situat în dormitorul mamei defuncte. Deși cititorul nu află detalii importante despre narator, se poate contura, în mod indirect, tiparul din care face parte personajul – “oameni dubioși”-  și implicit trăsături din personalitatea ștearsă, și totodată din viața bizar de banală a acestuia. Mi l-am închipuit, prin urmare, ca pe un tip uscățiv, cu proeminențe osoase,  un tip fără prieteni, un singuratic ce își trăiește existența într-o lume statică, izolată, undeva unde e mohorât mereu; l-am văzut ca pe un solitar ce urmărește să își împărtășească singurătatea cu ceilalți doar observându-i în intimitatea lor, în rutina lor zilnică, în banalitatea absolută. La un moment dat, gândul mi-a zburat la “Colecționarul” lui John Fowles.

Pe coperta posterioară citim: “Un roman caleidoscopic despre viața celorlalți, în care temele grave se conturează discret în spatele perdelei de fapte mărunte care alcătuiesc geometria existenței de zi cu zi.”

“Elling este un Forrest Gump al Norvegiei.” – Verdens Gang

Concluzie: Dacă vreți să descoperiți cu ce se ocupă vecinii lui Elling sau dacă doriți să citiți o carte stranie și să descoperiți, totodată, stilul veritabil al unui scriitor norvegian, “Vedere spre paradis” (până și titlul e intrigant!) este o alegere desăvârșită. Nu știu dacă m-am potrivit cu stilul autorului, nu pot nici măcar să vă spun dacă mi-a displăcut cu adevărat cartea, nu știu dacă m-aș reapuca de un alt volum despre Elling. Cert este că sunt puțin dezorientată! Să v-o recomand?! Drept e că m-aș bucura să citesc o altă recenzie a acestei cărți, o altă părere.

2016-02-25 19.26.59

Detalii:

Titlul original: Utsikt til paradiset (1993)

Traducere din limba norvegiană: Ivona Berceanu

Anul apariției: 2013

Nr de pagini: 160

Colecția Strada Ficțiunii Contemporan

Disponibil la Editura ALLFA

O altă părere găsiți aici.

Anunțuri

3 păreri la “Vedere spre Paradis – Ingvar Ambjørnsen”

  1. Felicitari! M-ai facut curios! Si inca de doua ori: o data in legatura cu cartea, iar a doua oara in privinta existentei unor alte recenzii. Am dat o fuga la Google Books si am constatat ca acolo inca nu s-a publicat nici o (inca nu agreez ideea „nicio”) recenzie. Asa ca primul gand a fost sa te indemn sa adaugi recenzia ta! Si ca lucrurile sa fie mai simple, iata link-ul de care ai nevoie in cazul in care te hotarasti sa faci pasul:
    https://goo.gl/1gdqBO

    Apreciat de 1 persoană

      1. Cu mare placere!
        Am dat refresh paginii, dar nu am regasit link-ul. Cred ca cel mai bine e sa adaugi intregul continut. Desigur, asta numai daca vrei sa pui intreaga recenzie pe Google Books!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s