Kamceatka – Marcelo Figueras

“Kamceatka” este una din cărțile pe care le-am câștigat la un frumos concurs organizat de Goodread.ro, la care am participat cu un articol pe care îl găsiți și pe site, Strada Ficțiunii intitulat, același nume pe care îl are și colecția din care face partea cartea de față, mai exact din Turul Contemporan al Editurii ALLFA, parte a Editurii ALL.

kamceatka

Într-adevăr, ghizii turului contemporant ne pot transpune imaginația într-o vizită fictivă în orașul scriitorilor din timpurile actuale. La un moment dat, ne-am opri în fața unei case singuratice, în curtea căreia, langă o piscină care aduce mai degrabă cu un heleșteu, l-am zări pe Marcelo Figueras, preocupat să educe broscoii să se autosalveze de la înec.

Da, mi-a plăcut tare cartea asta! Am râs de una singură pe alocuri; năzbâtiile lui Harry și ale fratelui său, Piticul, mi-au amintit că nu demult nu aveam nici eu alte preocupări. Și totodată, m-am gândit că fiecare avem propria noastră Kamceatkă, locul unde ne vindecăm de vreo istorie cruntă, de regretul unui “Rămas – bun!” nespus, de niște amintiri mult prea clare, de lucrurile fizice care sunt acolo, în trecut, și pe care nu le-am putut lua cu noi în prezent, de dorul de mamă, de sobrietatea unei voci. Toți avem propriul refugiu imaginar, locul care nu se găsește niciunde pe hartă, ci într-un colț din noi.

Asta face “Kamceatka”, lasă trecutul să ne reprindă în mrejele relativității lui, să mai fim încă o dată strecurați prin filtrele zădărniciei lui.  Frumusețe dureroasă.

„Marcelo Figueras scrie cu forţă şi perspicacitate despre cum un copil îşi poate folosi imaginaţia pentru a descifra o realitate terifiantă şi înşelătoare.“ The Times

Concluzie: Mi-a plăcut cu totul cartea: titlul – “ultimul cuvânt pe care Harry îl aude de pe buzele tatălui său” (de pe coperta dindărăt), conținutul (părțile orânduite ca orarul unei zile din viața unui școlar: Biologia, Geografia, Limbajul, Astronomia, Istoria – conform cuprinsului; fiecare parte conține o serie de povestioare, parcă de sine stătătoare), stilul lui Marcelo Figueras, umorul și curajul personajelor, căldura imuabilă a limbajului, atmosfera familiară, mesajul aruncat în lume. Recomand cartea cu drag!

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Dacă viața ar fi un film și cineva ar întreba care e genul ei, ar fi potrivit să spunem: e unul care te face să râzi și să plângi în același timp, cum bunicul știa atât de bine.”

“Îmi place să mă gândesc că ne asemănăm mai mult în experiențele pozitive decât în cele negative, și că, drept urmare, este mai puternic ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte.”

“Acum cred și eu, la fel ca Malory, că nu există nimic care să ofere mai multe speranțe decât un om care a reușit să-și schimbe viața; în această lume întunecată în care toți ne asigură că nimeni nu se poate schimba, nimic altceva nu mi se pare mai demn de o epopee.”

Imaginar cu un unde și un când: Cred că fiecare cititor poate parcurge această carte în propria lui Kamceatka, într-un loc intim și familiar, într-un moment de dor de copilărie.

Detalii:

Traducere din limba spaniolă și note: Elena Alexandra Șerban

Anul apariției: 2013

Nr. de pagini: 305

Colecția: Strada Ficțiunii, Turul Contemporan

Disponibil la Editura ALL


Referitor la filmul aferent cărții: Kamchatka (2002), în regia lui Marcel Piñeyro, cu  Ricardo Darin și Cecilia Roth, nu pot face o apreciere exactă a acestuia, fiindcă prefer tot timpul cărțile în locul filmelor. Filmul prezintă doar un incomplet rezumat al cărții, poveștii nefiindu-i imprimat umorul pueril și trăirile autentice prezente în carte. Recomand cartea, și nu filmul!

Kamchatka-2002
(sursă imagine)

Excepționalii – Malcolm Gladwell

“Ceea ce vreau să vă conving în Excepționalii este faptul că acest gen de explicații personale nu funcționează. Oamenii nu se ridică din nimic. […] Cu alte cuvinte, nu este suficient să întrebi cum sunt oamenii de succes. Doar aflând de unde provin putem descoperi logica din spatele dihotomiei oameni de success/oameni ratați.” (Malcolm Gladwell)

În primul rând: Mulțumesc mare, BiblioTerapie (stroke.ro) pentru frumosul concurs organizat acum exact un an, în urma căruia am avut oportunitatea de a câștiga Excepționalii, una dintre cele trei cărți puse la bătaie, în urma răspunsului la o întrebare privind oamenii excepționali din viața noastră.

Exceptionalii Malcolm Gladwell recenzie

Când am văzut titlul acestei cărți, m-am gândit înainte de toate la pură ficțiune, la o narațiune cu un fir epic simplu, despre oameni excepționali ce aveau nimic și din nimic au construit imperii. Cu adevărat cartea este cu si despre oameni excepționali, dar în nici într-un caz ficțiune, ci un studiu complet, fără lacune, atât de bine realizat de domnia sa, Malcolm Gladwell; o argumentare atât de bine închegată a atingerii excepționalului de către oameni cunoscuți, din diverse domenii de activitate, spre exemplu: Bill Gates, Bill Joy, formația Beatles, avocați de renume, etc.

Nu m-aș fi gândit niciodată că jucatorii de hochei pe gheață ajunși în Major Junior A, vârful piramidei, au succes printr-un calcul simplu al destinului. Studiul despre cauzele principale ale prăbușirii avioanelor din anumite companii aeriene, și implicit modalitățile de obținere a unui zbor de succes, mi-au captat literalmente atenția și interesul. Prin aceasta, mi s-a confirmat încă o dată că succesul este doar o urmare a unei bune comunicări.

Am descoperit în această carte că succesul nu ține neapărat de întâmplare pură și nu se atinge doar cu talent înnăscut și nici cu multă muncă. Vă întrebați acum: Dar atunci cum? Evident talentul și mormanul de ore muncite nu trebuie excluse în totalitate din ecuația succesului, dar pe lângă acestea mai sunt necesare și alte ingrediente pentru a-l palpa cu adevărat, plusuri fără de care, chiar și genial fiind – exemplu, Christopher Langan – nu îl poți atinge, oricât de mult ai încerca și oricât de mult ai munci conform genialității tale. Dureros de adevarat!

Dar aceasta e realitatea cu care ne confruntăm; unii, deși cu capacități mentale de geniu, se luptă pentru supraviețuire din cauza absenței spațiului pentru “cultivarea concentrată”, prin urmare a carenței de nonșalanță (“inteligența practică*”), spre exemplu, sau efectiv a neșansei. Prin urmare, “timpul este prea limitat pentru a face dreptate tuturor”.

*Robert Sternberg a definit “inteligența practică” astfel: “să știi ce să spui și cui, să știi când să o spui, și să știi cum să o spui pentru a obține efectul maxim”

Când m-am decis să scriu despre această carte, mi-am zis ca aș putea alege un “cel mai complex sau frumos” capitol, atât prin prisma vocabolarului tehnic, elaborat, dar și prin prezența funcțiilor poetice, dar m-am învârtit, m-am foit și tot nu m-am putut hotărî, toate ating apogeul argumentării concise. Poate, privind prin ochii unei subiectivități absolute, cel despre matematică și câmpurile cu orez, mi-au adus o încântare desăvârșită.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Mai mult, cei care au ajuns în vârf nu muncesc mai mult decât ceilalți și atât. Ei muncesc mult, mult mai mult.”

“Exercițiul nu e acel lucru pe care îl faci când ajungi undeva. E acel ceva pe care îl faci ca să ajungi undeva.”

“Efortul pică asupra cuiva ca o sentință pe viață numai dacă nu găsește rezonanță în așteptările respectivului om.”

“Succesul nu este ceva întâmplător.”

Concluzie: Un studiu care tinde clar spre infinit! Și vă recomand această carte, nu pentru că este scrisă de un retor, care are așadar înnăscut talentul de a-și culege cuvinte potrivite, ci pentru că chiar puteți citi fapte extrem de interesante.

Imaginar cu un unde și un când: Îmi imaginez această carte citită într-un birou creat prin tehnica reutilizării. Când? Într-o zi când sunteți puși pe fapte mari.

Pont:

“De ce sunt capacele gurilor de canal rotunde? Dacă nu stiți răspunsul la această întrebare, nu sunteți suficient de inteligent pentru a lucra la Microsoft.*”

Răspuns: “Pentru că un capac rotund nu poate cădea în gura de canal, oricât de mult ai incerca. Un capac rectangular ar putea, tot ce trebuie să faci este să îl înclini într-o parte.”

Detalii:

Titlu original: Outliers. The Story of Success

Traducere din limba engleză: Cătălin Georgescu

Anul apariției: 2009

Nr. de pagini: 271

Gen: Afaceri/Economie

Categoria: Dezvoltare Profesională

Disponibil la Editura Publica

Ce ne spunem când nu ne vorbim – Chris Simion

Îmi face plăcere, înainte să mă apuc de lecturat la propriu, să supun unei analize detaliate cartea ce urmează a fi parcursă: să citesc tot ce există anexat textului principal, să citesc despre autor, să îmi fac niscaiva gânduri despre ce ar putea fi. Astfel, când am apucat cartea între degete, pe spate am citit următoarele:

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.”

Am știut numaidecât că voi parcurge un drum livresc nemaiîntâlnit. Și așa a și fost!

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim_1_fullsizeNu am citit nimic despre aceasta înainte, așa că mi-am luat inima în incisivi și am dat start unei lupte pe care o poartă fiecare om cu sine însuși la un moment dat, acea luptă de găsire a unui sens, a sensului vieții poate, prin toate oscilațiile posibile de autocunoaștere, sau mai degrabă de găsire a răspunsului la întrebarea: „Noi incotro?”, pronumele întruchipând în acest volum relații între: floarea_soarelui – zmeul_albastru, floarea_soarelui – părinți, si nu în ultimul rând între floarea_soarelui – Dumnezeu. Din punctul meu de vedere, cea din urmă este cea care face cartea a fi un drum necesar; fie că e mai devreme sau mai târziu, fie că ne e bine sau ne e greu, fie că suntem în mijlocul unei metropole sau în miezul pustietății, fie că ne așezăm turcește sau în genunchi, relația cu Divinitatea este întotdeauna o cale justă de a ne defini.

Scindarea produsă de un diagnostic fatal, dat greșit, sau poate de o minciună spusă pentru a ieși din delimitarea iubirii pământești, este redată prin schimbul de e-mailuri dintre floarea_soarelui și zmeul_albastru, predominant însă mi s-a părut că acest transfer de iubire printr-o modalitate virtuală, nu este decât o joacă de-a v-ați ascunselea între doi copii închiși într-o matrioșcă, care căutându-se sau îndepărtându-se, s-au îmbolnăvit unul de celalalt, ajungând într-un final la desoluție.

Am socotit mult mai minuțios conturate și mai pline de trăiri draft-urile, acele vorbe pe care nu le spui niciodată.

“Cum ar fi să vrei să te așezi în genunchi sa cânți într-o gaură din pământ ca să scoți greierii la lumină și, înainte de a săvâși ritualul, să anunți? Ar fi penibil!”

Multitudinea metaforelor, intensitatea trăirilor, coaja nedigerabilă a emoțiilor neîmpărtășite, desăvârșirea ființei prin credință, căutarea unui sens, toate acestea au creat o atmosferă aparent apăsătoare, m-am simțit pe alocuri parcă nelalocul meu, constant simți că mai rămâne o bucățică din tine pe care nu ai găsit-o încă. Cartea întreagă este o metaforă, o metaforă a iubirii și a existenței.

Și parcă rămân suspendate … toate acele cuvinte care trăiesc prin reîncarnare în pagina următoare, până când întâlnești o pagină albă, goală, pe care aleargă haotic o oaste de cuvinte așteptânde.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:

“Si mi-am adus aminte că inima bate, că sufletul e un praf de nisip, că privirea are aripi, că poți să faci plajă pe timp, […] că de cele mai multe ori ceea ce ți se întâmplă este pentru că lași să ți se întâmple […].”

“Credința este pasărea care cântă atunci când încă nu au apărut zorii.”

“Cinismul este singura soluție când încerci să reproduci intensitatea cu care sufletul tău a vibrat într-un moment de abandon.”

“Să te întrebe cineva: De ce esti fericit(ă)? și să îi răspunzi: Degeaba. Ce tare!”

“Oprește puțin timpul să mă odihnesc.”

40 de zileConcluzie: O carte care face plajă nu doar pe timp, ci și pe coarda transparentă a infinitului. Și pentru că nu vreau să se rătăcească această metaforă, aș vrea să merg 40 de zile pe un același drum.

Detalii:

Anul apariției: 2011

Nr. de pagini: 256

Disponibil la Editura TREI

De aceeași autoare: 40 de zile

Imaginar cu un unde și un când: Greu de specificat un unde exact de parcurs această lectură, undeva în afara noastră probabil, și cândva când ne e dor să ne căutam.

A opta zi e-n fiecare noapte – Eugen Cadaru

„Ce păstrează Eugen Cadaru de la predecesorii imediați este neutralitatea morală, el spune povestea și gata, cele 15 narațiuni ale sale nu au personaje pozitive și negative. Cu toate acestea, există ceva în atmosfera fiecărui text (inclusive în cea meta-ironică a Sferei) care presupune o etică și probabil aici se află magicul: nu trebuie spus nimic mai mult decât se spune – pe alocuri frust, de cele mai multe ori “banal” … Iată de ce, pentru mine, Eugen Cadaru este important în 2014.” (Cătălin Badea-Gheracostea)

În primul rând țin să mulțumesc site-ului bookblog.ro pentru concursul frumos organizat în urma căruia am avut oportunitatea să câștig această carte minunată.

Prin parcurgerea acestei cărți am avut o surpriză extrem de plăcută: descoperirea “realismului magic”, atât de practic și de comprehensibil în aparență, dar atât de instinctiv și de profund în esență. O lectură simplă, dar deloc banală!

Prin intermediul narațiunilor construite din propoziții simple și complete, te trezeși într-o stare de serenitate și introspecție fără băgare de seamă, în care orice învălmășeală de emoții se ordonează rațional, fără prea mare efort, cu oareșce naturalețe. Și, într-adevăr, toate cuvintele sunt perfect rânduite în pagină, parcă le este sortit să joace rolul ăsta: simplitate lingvistică creatoare de magie pură. M-am simțit din nou cât o neghină pe prispa casei bunicilor, pe vremea când eram absolut fascinată de tot ce îmi povesteau cei bătrâni, când încă mintea mea infantilă crea lumi imaginare dintr-o simplă exclamație nostalgică a străbunicii : “De-ai știi tu, copile, ce vremuri!”. Eh, ce vremuri! Cred că asta face romanul lui Eugen Cadaru: ne aruncă în trăiri perfect familiare, și nu ca să ni le amintim pur și simplu, ci ca să le retrăim.

Mi-au plăcut toate narațiunile ce alcătuiesc cartea, dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet cea denumită: “Între oglinzi”, care începe cu un frumos motto fantasmagoric, un fragment de basm, iar întâmplarea propriu-zisă începe astfel: “Dintotdeauna fusese preocupat de infinit.” Nici nu am stat prea mult pe gânduri și mi-am zis că acesta trebuie să fie motto-ul blogului meu; a sclipit așa frumos.

Nu aș vrea să ofer detalii suplimentare, spun doar că această carte chiar merită citită. Și nu este o afirmație pe care o adaug întâmplător! Fiecare adult are nevoie de basme în lumea lui deformată.

Observație: Pentru anul acesta mi-am propus să citesc mai mult şi să adaug recenziilor ce urmează a fi realizate o nouă „rubrică”: Imaginar cu un Unde şi un Când, în care voi scrie locul în care mă văd citind cartea respectivă şi în ce context.

Imaginar cu un unde și un când: De-aș putea să mă arunc în trecut, tolănită pe prispa casei părintești, acolo aș citi această carte. Dar cum nu putem face asta, vă recomand să o citiți oriunde găsiți un loc magic. O cafenea? La umbra unui nuc? Oriunde?

Detalii:

Anul apariției: 2014

Nr de pagini: 363

Disponibil la Editura Tracus Arte

P.S. Când am prilejul să citesc cărțile autorilor români, parcă mă bucur de fiecare dată mai mult (comparativ cu bucuria parcurgerii cărților autorilor străini). Parcă citești ceva ce îți aparține într-un anume fel.

Mult noroc, domnule Cadaru!