Povești spuse la gura cerului

Dintotdeauna am iubit apusurile, momentele în care culorile se contopesc împovărate, albastrul uită că este albastru și alunecă nepăsător spre portocaliul aprins ca vârful arzând al unui chibrit. Dar portocaliul se plictisește repede să fie el însuși, iar sătul de sine, de prea multă pasiune neîmpărtășită, se lasă mâncat de un roșu lacom. Într-un final bătălia se duce într-un roșu pătimaș, sângeriu, și negrul nopții. Secundele trec nepăsătoare în ochii privitorilor, liniștea se scutură de colb pe retină. Îmbrăcându-se în cămașa de noapte, negrul cuprinde dintr-o singură înghițitură roșul fără vlagă la linia orizontului. O ultimă rază se zvârcolește neputincioasă, trimițând ultimele limbi siderale, clare. Ziua s-a pierdut în cealaltă parte a emisferei, timpul s-a oprit pentru un gând bun. Ochii îmi fug și ei în cealaltă jumătate a Pământului, târând conștiința obosită spre al doilea apus din aceeași zi.

colectie de apusuri
Brașov, România
colectie de apusuri2
Brașov, România

Și uite așa, nu mă satur să apună. Întotdeauna am simțit liniște privind apusul. E singurul moment din zi în care poți închide ochii și asculta poveștile nemuritoare de peste zi, Soarele nu citește niciodată povești triste. E clipa unică din zi în care poți tăcea, în care, de fapt, tăcerea este condiția necesară și suficientă. Oricum nu știu ce ar putea fi zis în fața minunii?! Și uite așa ne potolim zgomotul interior neputincios.

Dintotdeauna mi s-a părut minunat cerul imens de deasupra noastră.

Sunt o împătimită a apusurilor. Prietenii plecați în lume știu și ei asta, de aceea primesc imagini cu apusuri de prin alte țări, știu și ei cât de tâmp pot zâmbi în fața unei imagini cu schița unui apus. Când suntem departe, cerul este singurul nostru bun comun.

colectie de apusuri3
Brașov, România

Multe apusuri am păstrate în imagini, în filmulețe, deși de multe ori doar am privit, doar am trăit. Poate că mi-a fost frică să caut prin cameră telefonul pentru o fotografie, să nu ratez vreo secvență de poveste magică. Este minunat să privești cum ziua își strânge instrumentele de scris de pe biroul cerului, cum își îmbracă sacoul albăstriu, luat de pe spătarul orizontului, cum se îndreaptă spre căminul ei de pe Str. Mâine și cum predă cheile secrete ale lui Azi nopții, la schimbul doi.

Și uite așa, s-a pus de un apus nespus!

colectie de apusuri4
Germania

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

Anunțuri

4 păreri la “Povești spuse la gura cerului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s