Povești spuse la gura cerului

Dintotdeauna am iubit apusurile, momentele în care culorile se contopesc împovărate, albastrul uită că este albastru și alunecă nepăsător spre portocaliul aprins ca vârful arzând al unui chibrit. Dar portocaliul se plictisește repede să fie el însuși, iar sătul de sine, de prea multă pasiune neîmpărtășită, se lasă mâncat de un roșu lacom. Într-un final bătălia se duce într-un roșu pătimaș, sângeriu, și negrul nopții. Secundele trec nepăsătoare în ochii privitorilor, liniștea se scutură de colb pe retină. Îmbrăcându-se în cămașa de noapte, negrul cuprinde dintr-o singură înghițitură roșul fără vlagă la linia orizontului. O ultimă rază se zvârcolește neputincioasă, trimițând ultimele limbi siderale, clare. Ziua s-a pierdut în cealaltă parte a emisferei, timpul s-a oprit pentru un gând bun. Ochii îmi fug și ei în cealaltă jumătate a Pământului, târând conștiința obosită spre al doilea apus din aceeași zi.

colectie de apusuri
Brașov, România
colectie de apusuri2
Brașov, România

Și uite așa, nu mă satur să apună. Întotdeauna am simțit liniște privind apusul. E singurul moment din zi în care poți închide ochii și asculta poveștile nemuritoare de peste zi, Soarele nu citește niciodată povești triste. E clipa unică din zi în care poți tăcea, în care, de fapt, tăcerea este condiția necesară și suficientă. Oricum nu știu ce ar putea fi zis în fața minunii?! Și uite așa ne potolim zgomotul interior neputincios.

Dintotdeauna mi s-a părut minunat cerul imens de deasupra noastră.

Sunt o împătimită a apusurilor. Prietenii plecați în lume știu și ei asta, de aceea primesc imagini cu apusuri de prin alte țări, știu și ei cât de tâmp pot zâmbi în fața unei imagini cu schița unui apus. Când suntem departe, cerul este singurul nostru bun comun.

colectie de apusuri3
Brașov, România

Multe apusuri am păstrate în imagini, în filmulețe, deși de multe ori doar am privit, doar am trăit. Poate că mi-a fost frică să caut prin cameră telefonul pentru o fotografie, să nu ratez vreo secvență de poveste magică. Este minunat să privești cum ziua își strânge instrumentele de scris de pe biroul cerului, cum își îmbracă sacoul albăstriu, luat de pe spătarul orizontului, cum se îndreaptă spre căminul ei de pe Str. Mâine și cum predă cheile secrete ale lui Azi nopții, la schimbul doi.

Și uite așa, s-a pus de un apus nespus!

colectie de apusuri4
Germania

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

Trei poezii iernatice

Când citesc poezie mă înfrigurez ca un copac dezgolit de ger, de aceea tind să asociez versurile cu iarna, cu albul și cu frigul, cu focul mocnind și cu liniștea clară, albicioasă. Cam așa:

De vorbă cu iarna — Ion Minulescu

Pictură de iarnă – Adrian Păunescu

Sânt pictori, în cer, care lasă
 Culorile lor să mai cadă
 Pe-aci, pe pămînt, pe acasă,
 Şi asta se cheamă zăpadă.
Sub bârne albastre-celeste
 Lumina privirii tresare,
 Când strigătul nostru mai este
 Zidit într-o sfântă ninsoare.
Mai vindem din fumul năpraznic
 Al zilnicei noastre redute
 Un bon de intrare la praznic
 Când ninge din stelele mute.
Ninsoarea e-aproape abstractă,
 Atâta-i de sfântă şi mare,
 Că tronuri sub regi se cotractă
 În sinucigaşa ninsoare.
Dar, domnule pictor al iernii,
 Ce rar te arăţi de o vreme
 Şi noi te rugăm cu vecernii
 Şi noi îţi trimitem poeme.
Pe fiece fulg se citeşte
 Un chip de bărbat sau femeie
 Şi unele cad îngereşte
 Şi loc îşi găsesc în muzee.

 

Cântec de iarnă – Nichita Stănescu

Eşti atât de frumoasă, iarna!
 Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
 şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
 Îmi tremură nările
 şi nici o mireasmă,
 şi nici o boare,
 doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
 al sorilor.
 Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
 Şi nu trece nimeni
 doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
 şi gândul creşte-n ceruri
 sonorizând copacii
 câte doi,
 câte patru.
trei poezii iernatice
Brașov, România

Și acum poate să vină iarna!

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." Eugen Cadaru

%d blogeri au apreciat asta: