„Tata este gras”, lansare de carte, respectiv de audiobook

Îmi place să râd. Îmi place râsul acela plin de viață, care lasă ecouri de clipă trăită din plin în interiorul meu. Dar cel mai mult apreciez când râsul răbufnește nepremeditat din mine, de exemplu, când aud o glumă “bună”, o potrivire inteligentă între cuvinte ce, aparent, nu au nimic de împărțit, îmi plac combinațiile semantice ce te fac să râzi sănătos, terapeutic. Dar cel mai mult iubesc sinceritatea copiilor și râsul ce rezultă din asocierile lor precoce și deloc obișnuite; unul poate ar fi de ajuns să râzi copios o zi întreagă, darămite cinci! Cinci?!

tata-este-gras-carte-500x500Ca să nu mă mai lungesc, aș vrea să vă aduc la cunoștință un eveniment tare simpatic: o lansare de carte, “Tata este gras” numită, semnată de autorul Jim Gaffigan și îngrijită de Editura ACT și Polirom. Cartea este acompaniată sonor de audiobook-ul cu același nume, înregistrat în lectura actorului de teatru și film, Radu Gheorghe.

Jim Gaffigan (comic, scriitor și actor american) este tatăl a cinci copii (este chiar “tatăl gras” din titlu), făuritori de situații comice, pe care acesta le prezintă într-o manieră amuzantă și captivantă. În spatele situațiilor hilare, generatoare de râs, cred că creșterea și educarea a cinci copii nu este o treabă tocmai ușoară. Totodată, sunt sigură că volumul acesta de confesiuni sincere, această carte autobiografică, această expunere din spatele scenei, poate aduce numai informații utile părinților care au dificultăți în creșterea unui copil, sau a mai multor năzdrăvani.

Evenimentul de lansare va avea loc pe data de 8 decembrie, începând cu orele 19:00 la Journey Pub (str. George Enescu, nr. 25) și va include un moment de stand-up susținut de actorul Radu Gheorghe și de invitații săi.”

Mi-ar plăcea să mergeți într-un număr cât mai mare, să râdeți cu poftă și să ne povestiți după impresii în urma evenimentului, astfel, să ne dați mai departe părți din trăirile voastre, nouă, celor care suntem departe și nu putem ajunge.

O seară de 8 decembrie plăcută vă doresc!

12308884_204583613208839_505825873_n

“Nimic nu e mai dezarmant ca râsul.” (Henri Bergson)

Ce mi-am achiziționat de Black Friday (2015)

Cumpăr cu drag cărți, aceasta nu este deloc o noutate; cum se bucură unii când își răsfață papilele gustative cu vreo Baklava sau vreun Tiramisu, uite așa îmi delectez eu celulele nervoase cu cărți noi, despre care mi-au trecut vorbe numai de bine pe lângă urechile-mi ciulite. Nu putea să treacă această zi a reducerilor fără să îmi iau nimic, să las reducerile acestea colosale să îmi facă  cu mână pe un vapor în depărtări. Nu!

Nu am stat prea mult pe gânduri, deși nu am găsit titlurile pe care le aveam eu pe listă gata pregătite, la reduceri foarte mari, și mi-am luat următoarele titluri:

De pe elefant.ro mi-am comandat următoarele cărți, pe care le aveam pe o listă mai veche, de care, sincer, uitasem: “Pășunile raiului” – John Steinbeck, “Chipuri ascunse” – Salvador Dali (acesta este un cadou pentru o prietenă care este fascinată de personalitatea lui Dali), “Oscar și Tanti Roz” – Eric-Emmanuel Schmitt (pentru că îmi doresc atât de mult să îmi treacă prin filtrul minții această poveste, iar apoi mi-ar plăcea totodată să văd și piesa de teatru) și “Împăratul Muștelor” – William Golding (autorul acestei cărți a primit premiul Nobel pentru Literatură în 1983).

ce mi-am achizitionat de Black Friday

De pe libris.ro mi-am achiziționat următoarele: “Inițiere în iubirea karmică” – Paolo Crimaldi (această carte este luată tot cadou, pentru o prietenă care este interesată de evoluția legăturilor karmice), “Cu sânge rece” – Truman Capote, “Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri” – Julio Cortazar, “Clopotul” – Iris Murdoch și “Durabila iubire” – Ian Mcewan (îmi place tare mult coperta acestei cărți).

black friday1

Abia aștept să ajung acasă să le răsfoiesc! Sunt tare curioasă dacă și voi sunteți la fel de entuziasmați ca și mine de roadele acestei vineri.

Dacă ați citit vreo carte din cele enumerate mai sus, aștept cu drag comentariile voastre!

Pe curând!

Caut cărți ce tind spre infinit

În studenție îmi plăcea să hoinăresc ore întregi prin librăriile și anticariatele pentru listele de lecturi ce urmau să îmi umple serile, acum, din pricina faptului că domiciliul meu nu mai este în România, răsfoiesc înfometată paginile internetului pentru a descoperi cărți care să îmi strige în urechi dorința de a mi se odihni în mâini. Tot căutând și tot scormonind în drumurile mele cu autobuzul sau cu trenul, am ajuns la o listă de cărți pe care mi-am propus să mi le achiziționez cu ocazia următoarei vizite în țară, mai exact în librăriile românești sau în anticariate.

recviem-pentru-un-vis_1_fullsizeScriu acest articol pentru că îmi place să mi se facă recomandări de carte, la rându-mi să recomand cărți pe care le-am descoperit întâmplător sau nu, și care mi-au apărut în drum de nicăieri, dar care mi-au rămas întipărite în minte. Totodată, prin acest articol, poate vă reamintesc și vouă de cărți pe care le aveți probabil pe rafturile bibliotecii și de care ați uitat complet. Nu în ultimul rând, aștept un feed-back din partea voastră, ce ați citit din lista mea (dacă aveți vreo propoziție/frază pe care v-ați notat-o din cartea respectivă), ce ați vrea să citiți sau ce titlu v-a atras atenția. Aștept cu drag impresiile voastre!

Lista este într-o ordine aleatorie, am tot adăugat titluri concomitent cu momentele în care le-am descoperit. Așadar, prima pe listă este “Recviem pentru un vis” – Hubert Selby Jr.; am adăugat-o din simplul fapt că filmul “Requiem for a Dream” (în regia lui Darren Aronofsky, cu Ellen Burstyn, Jennifer Connely şi Jared Leto în rolurile principale) m-a stimulat să vreau să citesc cartea și să revin asupra lui după, cu alte impresii probabil.

312209O altă carte pe listă este: “Mi se spune capucin” – Daniil Harms, despre care am citit un articol complex și complet, pe site-ul celor de la Hyperliteratura; întotdeauna am găsit aici articole despre diverse cărți, în urma cărora am rămas cu o sete densă de lectură. Astfel am descoperit și “Nici o privire” – José Luís Peixoto, primul roman al autorului, atrăgându-mi atenția următoarea propoziție scurtă și atotcuprinzătoare: “cartea care cuprinde toate cărțile bune pe care le-am citit vreodată”.

Listă continuă cu: “Culoarea purpurie” – Alice Walker, “Femeile lui Lazăr” – Marina Stepnova (despre care am citit o recenzie pe Lecturile Emei, atrăgându-mi atenția trăirile acesteia în urma lecturii), “Metamorfoza” – Franz Kafka (de același autor am citit doar Procesul, despre care voi scrie cândva o recenzie pe blog), “O singurătate prea zgomotoasă” – Bohumil Hrabal, “Inimă atât de albă” – Javier Marías (despre care am citit un articol pe blogul Mihaelei: Cărți și călătorii), “Iubiri caraghioase” – Milan Kundera (dar și alte cărți primordiale din palmaresul autorului, cum ar fi: “Insuportabila ușurătate a ființei”, “Viața e în altă parte”, “Cartea râsului și a uitării”).

The-Bridge-of-San-Luis-ReyAlte cărți adăugate în decursul acestui an sunt următoarele: “Nu fugi de mine” – Nelly Salinger (recomandată de o bună prietenă), “Palatul puricilor” – Elif Shafak, “Suntem deja uitarea ce vom fi” – Héctor Abad Faciolince, “Puțin sub linie” – Robert Șerban (pentru că nu puteam să nu îmi notez cel puțin o carte a unui autor român), “Scrisorar” – Mihail Șișkin. Era să uit de “Puntea Sfântului Ludovic” (The Bridge of San Luis Rey) – Thornton Wilder, carte pe care am descoperit-o tot pe Lecturile Emei, un volum pe care trebuie să îl caut prin anticariate în mod special.

lectura viitoare

lista de lectura

Aștept cu drag recomadările voastre, lista este deschisă! Mulțumeeesc!

Caut cărți ce tind spre infinit!

O întâmplare fericită. SuperBlog 2015 (17).

Îmi imaginez toamna ca pe o mașină care zburdă pe străzile mohorâte, în urma ei rămânând atâtea culori, atâtea rămășițe de ramuri în drumul lor spre nicăieri. Mă gândesc la o mașină albastră, care se confundă cu cerul, ca a mea, iar în urma ei să zboare deranjate picuri de culoare care absorb gazele de eșapament, iar oamenii de pe trotuare ferindu-se, nu cumva coloristica abundentă să le „murdărească” hainele ponosite, în tonuri de gri, impersonale și greoaie. Şi totuşi, mai sunt unii ca mine, care nu se feresc, care lasă toamna să le stropească sufletul cu plenitudine, cu ultimul suflu de viață ce îl zărim deslușit peste tot: o frunzuliță gălbuie pe parbrizul unei maşini înăuntrul căreia este un șofer îmbufnat că i-ar fi înghețat acumulatorul, o alta roșiatică pe papucul prăfuit al unui trecător grăbit, un alt morman ce deranjează privirea ca o geană pe globul ocular. Cred că toamnei acesteia „i-au murit” bateriile, prea vrea parcă culoarea să se arunce tot mai adânc în Pământ.

20151108_162637Și ca să nu mă mai lungesc, exact la asta mă gândeam când l-am văzut pe Mircea chinuindu-se să își pornească Mercedes-ul. Nici bateria lui nu iubește frigul! Mi-am zis atunci tacit în gând: „Of, de parcă eu nu sunt pățită!”

Mi-au venit instantaneu în minte experții de la magazinul online de baterii auto, cei care m-au ajutat acum o lună să îmi schimb bateria direct la domiciliu. Nu prea m-aș fi descurcat fără ajutorul lor. Toate celelalte posibilități duceau către răspunsuri nule, cea mai bună variantă a fost montajul acumulatorului la domiciliu, la locul întamplării nefericite: mâinile-mi s-ar fi zbătut fără rost să care o greutate ca cea a unei baterii de la un service, plus că aș fi pierdut mult mai mult timp ducându-mă singură să achiziționez una. Mi-ar fi luat mult mai mult timp să cumpăr un acumulator auto, pentru care bineînțeles aş fi avut nevoie de o autorizație de funcționare, deci service scria pe mașina mea albastră oricum. Ori eu aveam nevoie de maşină imediat!

Oricât de vitează m-aș fi crezut eu, cu toată îndârjirea mea de a remedia problemele de una singură, în ceea ce privește domeniul auto, înghit în sec și accept ajutor. Chiar dacă știam ce tip de acumulator ar trebui să aleg în cazul unei defecțiuni, nu aş fi avut cu siguranță îndemânarea să o schimb fără un specialist în dreapta mea. Iar la prezentarea despre reciclarea bateriilor auto trebuia să ajung cumva. Eu, care țin prezentări specializate despre acumulatori… Însă una e teoria și alta e practica, domeniul meu de activitate este reciclarea, și nu montarea.

După ce am contestat cu regret că bateria nu va porni, oricât aş încerca eu, mi-am luat telefonul mobil în mâinile-mi degerate și am chemat experții să mă ajute. În magazinul online de baterii auto am găsit ajutorul de care aveam nevoie, cine m-ar fi ajutat în toiul serii, când tații se joacă la căldură cu ai lor copii, când oamenii se îndreaptă grăbiți spre căminele lor calde? Kia mea săraca, dârdâia ca un arbust la prima zăpadă.

Nici nu am completat bine însă formularul de cumpărare, că un omuleț simpatic, pregătit ca un chirurg, cu mănuși cu tot şi gânduri de bine, mi-a operat mașina direct la domiciliu. Şi cât m-am gândit că omul care o să vină să îmi schimbe acumulatorul o să aibă o față plină de amărăciune, cum că l-am deranjat la ora la care majoritatea cinează. Eh, întotdeauna am avut gânduri prostești! Omulețul, cu o baterie auto Varta nou-nouță în mâna-i puternică, a fost mai mult decât cumsecade; cu răbdare și profesionalism, în pofida celor -10º de afară, mi-a explicat cu o voce caldă, pas cu pas, ce meștereau mâinile-i dibace sub capota mașinii. Am ascultat cu urechile ciulite procedura, gândul sărindu-mi brusc la prezentarea la care nu am întârziat decât 30 de minute. Expertul – “chirurg auto” m-a învățat o lecție importantă atunci: oricare ți-ar fi menirea, nu te culca nicioadată pe-o ureche în a fi om.

— Mircea, eu zic să nu te mai chinui, la ora asta nu îți pot veni în ajutor decât cei de la Bateriiauto.net! Ştiu eu ce știu!

I-am înmânat o carte de vizită pusă bine în portmoneu, văzându-mi în continuare de plimbarea de seară, împăcată și cu acumulatorul de zâmbet bine încărcat.

P.S. Articolul a fost scris pentru proba nr. 17 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este BateriiAuto.net.

Din Portugalia, cu drag! SuperBlog 2015 (16).

Cred că o bună parte dintre cei care citesc acest articol, au sau au avut cel puțin un jurnal în decursul anilor, și dacă unii dintre voi încă nu v-ați scris gândurile într-un jurnal, niciodată nu este prea târziu să începeți. Ce spuneți însă de un #jurnaldecălătorie? Cu siguranță, paginile acestuia vor fi scrise cu penița peripețiilor și a neobișnuitului.

Cu un ton de vreme însorită și picuri de ploaie, eu una aveam chef să fug în lume anul acesta, și nu oriunde, ci în pântecele Portugaliei, o bucățică din Pământ, pe care mi-am dorit întotdeauna să o văd cu ochii realului.

Nu am stat prea mult pe gânduri și pentru concediul ce se vedea concretizându-se în săptămânile viitoare, am apelat la cei de la CND Turism pentru a-l transforma într-unul de nescos din memorie. Am mers pe încredere, deoarece în studenție am plecat în inima Americii prin programul Work & Travel, susținut de vacantespeciale.ro și bine mi-a prins!

Zis, rezervat și plătit! Am ales așadar, Portugalia din categoria circuitelor turistice (Traseu: Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  – Cabo da Roca – Sintra). Nu am vrut să mă informez dinainte de destinațiile pe care le vom atinge, voiam să mă las surprinsă întru totul! Mă așteptau cinci nopți de Portugalia la un hotel de 3* cazată, celulele-mi timorate zbătându-se neputincioase în avion, apoi relaxându-se într-un autocar confortabil și răcoros. Conform unui program bine orânduit, mă aștepta, pe scurt, o vacanță specială.

Cu fiecare zi ce trecea, mușcam aprig din entuziasm, mai mai că nerăbdarea de a pleca, de a ajunge pe meleaguri portugheze, dădea pe dinafară. Bagajele îmi erau pregătite dinainte, mai trebuiau cele trei zile de așteptare să se contracte într-una singură. Nu îmi amintesc să îmi fi dorit mai mult ca atunci să zboare timpul. Gândindu-mă la intervalul de timp ce mi-a mai rămas înainte de plecare, brusc gândul mi s-a mutat în altă cameră a minții. Era să uit jurnalul ce urma a fi scris astfel:

13.08.2016, Lisabona

“Spiritul adevăratei călătorii constă în libertate, perfecta libertate de a gândi, a simți și a face tot ce îți dorești.” – William Hazlitt

Stau pe scaunul din fața oglinzii din baia cochetă a camerei în care sunt cazată. Oraș vrăjit împrejur, Oceanul Atlantic în față de tot, încântare în interior, reflexie cu ochi obosiți dar zburdalnici încă, de la atâta minunat în fața tuturor cotloanelor Lisabonei. Cum să încapă în bucățica asta de hârtie toată bucuria care simt că dă pe dinafară, ca un râu umflat? Oceanul Atlantic continuă cu palmele-i grase și reci să îmi mângâie obrajii înfierbântați.

Am fost astăzi în ventricolele Lisabonei, inima orașului având și-un nume: „Baixa” sau „Orașul de Jos”. Am bătătorit alături de alte zeci de turiști curioși străduțele înguste, pitorești, ale celui mai vechi district al Lisabonei, Alfama, situat între paginile Castelului São Jorge și râul Tejo. Nu mi-am putut stăpâni încântarea de a mă afla aici întreaga zi! M-am simțit ca într-un labirint în care aș fi vrut să mă pierd cu totul! Heiii, minte născocindă după amintirile unei iubiri bolnăvicioase, lasă-te în continuare purtată de poezia în stil manuelin a „Turnului Belém”. Oare ai uitat deja zâmbetul larg din spatele aparatului de fotografiat? Și pacea care ți-a înghețat privirea în pofida celor 38º de afară, din vârful turnului, departe, dincolo de râul Tejo? Obiectivul a încremenit și el acolo sus, lăsând loc panoramei să mi se lipească de suflet ca un afiș mototolit, viscolit de ger.

Sunt eu întreagă a mea aici. Nu e minunat?

proba 16 SuperBlog
Panorama of Alfama, Lisaboa, from belvedere Portas do Sol (sursă)

14.08.2016, Porto

“O călătorie este asemănătoare unui mariaj. Modalitatea sigură prin care ai să greșești este să crezi că o poți controla.” –  John Steinbeck

Iată-mă povestind o altă zi plină de aventură discretă. Porto mi s-a dezvălui ca un caiet vechi, în fața căruia am avut o permanentă stare de Déjà-vu. Oare să mai fi fost aici cândva? Străbătut de frumosul râu Douro, ce delimitează Porto de Vila Nova de Goia, acesta imprimând orașului parcă un alt climat, m-a întâmpinat o primăvară călduță aici, făcându-mă să uit de toropeala din Lisabona.

Gambele mi-au fost antrenate semnificativ astăzi, datorită pănților și păntuțelor ce aglomerează orașul, în drumul spre obiectivele turistice de atins: Podul Dom Luis, ce leagă frățește cele două orașe separate de Douro, inaugurat în 1886, considerat cel mai mare pod în formă de arc la acea vreme, W&G Graham’s, o casă de vinuri cu vechime, dar și multe altele, pe care le recunoști după Rabelos (corăbiile tradiționale), vinul de Porto (Vinho do Porto) fiind arhi-cunoscut și atât de delicios, apoi Catedrala Se, care paremise că își păstrează același aer medieval și Jardim do Morro (grădina maurilor), în care imaginea de ansamblu a Porto-ului mi se plimbă și acum pe retină.

proba 16 SuperBlog
Sursă: http://extravita.ro, pe care am găsit un articol frumos despre Porto

Tripeiros, locuitorii Porto-ului, au fost atât de primitori. În urma acestei experiențe, m-am ales chiar cu o sticlă de vin proaspăt dezbuteliat, de numai doi ani vechime, de la un moșuleț simpatic, care mi-a spus următoarea propoziție, în portugheză, foarte aproape de ureche: “O amor é uma companhia./Já não sei andar só pelos caminhos,/Porque já não posso andar só” (Fernando Pessoa).  Nu cred că inima îmi va mai vibra pe alte litere mai tare ca atunci.

Gândul însă mi-a rămas la cheiurile din Ribeira, pe care mi-am odihnit picioarele obosite, privind apusul ce se perinda încet încet spre infinit.

16.08.2016, Cabo da Roca

“Eu amo tudo o que foi/ Tudo o que já não é/ A dor que já me não dói/ A antiga e errônea fé/ O ontem que a dor deixou,/ O que deixou alegria/ Só porque foi, e voou/ E hoje é já outro dia.” (Fernando Pessoa)

Pe drumul spre Cabo da Roca, cu aerul condiționat uscându-mi broboanele mărunte de transpirație de pe față, priveam peisajul alergând și mă gândeam că nu există loc mai frumos ca Porto, construit după schița interiorului meu. Când am ajuns însă în Cabo da Roca, respirația fiindu-mi tăiată din secundă în secundă, m-am simțit în cel mai frumos loc de pe Pământ. După o zi de plajă în Casais și o alta cuprinzând un circuit complet conținând: Palatul Național La Pena din Sintra, Castelul Maur, Monsserate, Capuchos si Palatul Queluz, iată o parte din ultima zi în Portugalia în cel mai vestic punct al Europei. Acolo m-am simțit la capăt de lume și la capăt de mine.

proba 16 SuperBlog
(sursă)

Parcă ruptă de lume, am privit infinitatea din fața mea aproape pe bâjbâite, de teamă să nu alunec în neant. Mâine plec acasă în viitor, cu inima desfătată și plină de recunoștință. Cum aș putea să revin acasă și să uit să mă reîntorc? Nici nu am plecat bine, și deja mi-e dor! Até breve!

P.S. Acesta este articolul pentru proba nr. 16 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este CND Turism (www.vacantespeciale.ro).

Foișor GREEN. SuperBlog 2015 (15).

Întotdeauna mi-a plăcut ideea de Green, atât în ceea ce privește design-ul interior/exterior, cât și stilul de viață (alimentație, atitudine, înclinații, alegeri), deoarece consider că Natura ne-a oferit prea mult din sine, ca noi să îi călcăm omenia în picioare. Întotdeauna am promovat ideea de reutilizare și reciclare, dar mai mult de când pe frunte și în gând stă scrisă specializarea mea, și anume Energii Regenerabile. Consider că se pot crea atâtea obiecte inovative, deloc rudimentare, ba chiar se pot obține lucruri extrem de interesante din cele vechi, îmbătrânite, cu un strop de imaginație și un ocean întreg de dragoste pentru Natură, și de ce nu, și o dorință aprigă de a ieși din tiparul clasic: acela de a-ți cumpăra obiectele de-a gata, ci mai degrabă de a ți le face cu propriile mâini. Dar nu aș vrea să intru în detalii nesfârșite, cel mai probabil voi aloca un articol separat acestei teme, de care eu sunt fascinată.

reuse-your-content
(sursă)

Și acum revin la ce voiam să vă povestesc inițial.

Am aflat foarte târziu de moștenirea pe care mi-au lăsat-o ai mei dragi bunici, căsuța lor de la țară, locul în care îmi petreceam cu bucurie curată vacanțele de vară, locul în care copilăria mea a gustat din gustul dulce al nemuririi, locul unde mi-au fost insuflate cele mai importante valori, bunicul meu având grijă ca în lutul meu fraged să se prindă rădăcini infinite de cunoaștere și conștientizare a paradigmei de a fi om. Deși mă uitam strâmb la fața lui blândă, deși povețele lui păreau venite din NemuriTerra, am înțeles într-un final că el a contribuit semnificativ la omul care sunt astăzi.

Exact acum o lună m-am trezit cu un plic suspect în cutia poștală. L-am deschis gânditoare, ochii-mi mari căscându-se și mai mari la vederea actelor de proprietate ale casei bunicilor. Cum? De ce? Am tăcut și am acceptat. Știam sigur că este mâna bunicului în această întâmplare. În aceeași zi, am și sunat directorul firmei la care lucram să îmi anunț demisia.

Iată-mă așadar după o săptămână, lăsându-mi țara gazdă, Suedia, în urmă pentru un an de zile de petrecut acasă. Gândurile dense din ultima lună, îndreptate spre casa părintească, spre casa bunicilor lăsată în paragină, au avut deci un fundament. Ce bucurie am simțit când mi-am văzut locul natal, bucurie ce s-a transformat în tristețe translucidă la vederea casei bunicilor, care de abia se mai vedea după verdeața crescută excesiv. Am oftat la vederea lalelelor bunicii întrezărite de-abia printre buruieni. Numai floarea – soarelui vestejită stătea țanțosă lângă scările de la intrare, drept este că nu s-a prea priceput să păzească locuința de trecerea timpului. Prea aducea săraca a pustietate.

— Nu-i nimic, îmi zic ștergându-mi lacrimile ce voiau necontenit să îmi brăzdeze obrazul. De aceea sunt eu aici cu gânduri strașnice de renovare!

02_window_glass
(sursă)

Zis și făcut! Lucrările de renovare au început, câteva zile mai târziu, cu schimbarea geamurilor învechite, prin care trecea cu ușurință vântul. Acestea au fost înlocuite cu altele moderne, tot din lemn, pentru a nu schimba aspectul rustic al căsuței, dar cu o izolație termică ridicată. Și cum nu voiam să arunc geamurile vechi, am decis să le reutilizez într-un foișor green. De mică am visat la o căsuță de scris și de parcurs cărți, unde să îmi pot bea diminețile ceaiul, în care să mă retrag pentru a fi doar eu cu mine însămi. Ca să ajung însă la locul imaginat al amplasării, a trebuit înainte de toate să elimin buruiana ce a crescut în bună voie împrejurul casei. Nici nu mi-a fost greu să aleg, mașinile electrice Makita, de pe site-ul celor de la GTools, un loc plin ochi cu scule electrice de tot felul (cositoare cu motor, drujbe, motofierastraie, etc), au constituit o alegere mai mult decât înțeleaptă.

Mașinile de tuns (mașina de tuns iarbă și mașina de tuns gardul viu) m-au ajutat cu îndârjire să curăț curtea de surplusul de verdeață, să o transform într-o pajiște în miniatură, ca cele pe care m-am plimbat de mână cu bunicul de atâtea ori acum câteva decenii. Gardul viu din spatele foișorului a fost aranjat riguros, conferind intimitate și familiaritate locului. Curtea din fața căsuței, respectiv curtea posterioară au fost curățate complet, inclusiv buruiana de pe lângă gardurile vecine, datorită accesibilității mașinii de tuns iarbă. Așadar, zona a fost aerisită, apucându-mă a doua zi, odată cu ivirea soarelui, să îmi construiesc foișorul, exact așa cum l-am visat, construit din ferestrele casei bunicilor.

Zgomote de mașină de găurit și înșurubat, achiziționate tot de la GTools, se auzeau surd pe fundalul primăverii, foișorul meu green se întrezărea pe drumul realizării. După o muncă de o zi întreagă, iată-mă în interiorul lui. Așezată în centru, am început a vizualiza obiectele decorative ce urmau să își găsească locul.

Măsuța pe care tăia bunica zarzavatul pentru zacuscă în spate, în colțul din dreapta, va fi vopsită într-un verde deschis, cald, și transformată în masă de scris. Lângă măsuța va fi așezată lada plină cu romanele de dragoste ale bunicii, recondiționată și ea, care poate fi folosită pe post de bancă cu două locuri. Pe peretele din stânga vor fi așezate talere pentru verdețuri: pătrunjel, busuioc, cimbru, etc, ce vor crește în ghivece din sticlă reutilizată. Pe peretele din dreapta, mai înspre ieșire, vor fi puse două rafturi scurte, pe cel de jos vor fi așezate cărțile ce se așteaptă parcurse de atâta vreme, iar pe cel de sus vor fi așezate candele din borcane de zacuscă reutilizate. Sub acestea, balansoarul bunicii își va scrie în continuare povestea magică. Pe peretele din spate, în spațiile dintre rame vor fi lipite fotografii, ca să nu mă simt nicicând singură acolo. În rest, pe pardoseala din lemn reutilizat vor fi așezate ici-colo ghivece colorate cu orhidee, iar afară, la intrare, măsuța roșie de ceai a bunicii.

LucyMarrGlassHouse2
O imagine aproximativă a ce mi-am imaginat eu. (sursă)

Eu îl văd deja, îi ating pulsul amintirilor ce urmează să se depene, cu un ceai de mentă alături, cu o carte în mâini, cu o primăvară călduroasă afară și mult dor. Îl vedeți și voi, așa-i?

Poate m-aș fi gândit mult mai târziu la foișorul meu green, dacă SuperBlog prin proba nr. 15  și GTools nu ne-ar fi provocat la născocit și meșterit! Așadar, mulțumesc!

Curtea regelui Procesor. SuperBlog 2015 (14).

Personaje

D-l Procesor, poreclit Bestia — cel care judecă procesele comunității, un șpăgar în toată firea

D-na Placă de Bază sau D-na MoBo (MotherBoard) pentru cunoscuți, soția D-lui Procesor — o femeie hotărâtă, la vreo 47 de ani, grădinar de profesie, care generează “tensiune pozitivă” întotdeauna. Personajele “se plantează” lângă ea, în grădina regatului, în orișice zi însorită.

D-ra Placă Video, amanta D-lui Procesor — o tânără de 28 de ani, avocată profesionistă, pe care o preaslăvesc toți (din pricina aspectului fizic bineînțeles)

D-ra Memoria, fiica D-lui Procesor și a D-nei MoBo — o tânără intelectuală, mai tot timpul cu capul în cărț, îndrăgostită lulea de D-l Software, un matematician prezentabil, renumit, îmbrăcat mereu la costum

D-l “Hard în Disk(uții)” — o placă de extensie separată — un scriitor tânăr, venit din provincie în regat, pentru a-și finaliza ultimul pamflet

D-na Sursă — o bătrânică simpatică, menajeră la curtea D-lui Procesor

Un oștean care sună din trâmbiță (placa de sunet) când este nevoie să potolească mulțimea

Un străjer (un slot oarecare) care asigură paza regatului D-lui Procesor

Alți funcționari de la tribunal, colegi de-ai D-lui Procesor

Acțiunea are loc acasă la curtea (carcasa PC) D-lui Procesor, după o petrecere cu GB, pini, interfețe, magistrale, etc, organizată cu ocazia câștigării unui proces.

Afară tăcere beznă, doar sunetul făcut de o foarfecă de grădină, înăuntru întuneric gălăgios. Personajele sunt purtate pe aripile unui somn adânc după petrecerea în pijamale de aseară, dormind care pe unde a apucat, unii cu capul pe spătarul scaunului, alții cu capul pe masa lungă, un altul sub masă, alții pe podea, rezemați de perete.

D-na MoBo aranjează un bonsai în grădina curții și discută cu D-ra Placă Video, în timp ce aceasta își bea ceaiul de iasomie.

Singura scenă

Intră din stânga în scenă D-na Sursă împreună cu D-ra Memoria. Pașii lor mărunți lasă în urmă un ecou surd. Ceilalți dorm.

D-na Sursă (bodogănește făcându-și loc cu mătura printre sticlele de vin goale împrăștiate la intrarea în camera de zi): Strâng după iei cât îi ziua di lungă și iei vor să mă alungi, pisiemni că sânt bătrână! Numai cu cămeșa de forță plec, să știi tu, donșoară!

D-ra Memoria (oftând, ridicându-și ochii visători dinSchiță pentru o teorie a emoțiilor” – Jean-Paul Sartre, spunând mai mult ca pentru sine): Nanny, eu l-aș urma și în cămașă de forță pe Software, dar tata nu va aproba niciodată plecarea mea de la curte… (citând din Sartre) “Esenţa omului este libertatea de a alege.” E imposibil să aleg între tata și bărbatul pe care îl iubesc atât de… (oftează iar).

D-na Sursă: Păăi donșoară, fără dumniata iesti tăt pierdut aci! (arătând la mulțimea adormită, cu gesturi nervoase) Ia uitiii! (strigă tare, împingându-l cu mătura pe oșteanul ce dormea într-un colț al sălii) Treziriiaaa! Aici nu si doarmi până la prânz!

Oșteanul (trezindu-se, își ia trâmbița de pe piept și sună buimăcit): Ttuuuuuruuuurrrruuuttttuuuuu! Tuuuuu!

Toți sar în sus, din pricina zgomotului.

D-l Procesor (somnoros): Vrei să te zbor din regat măi oștene? (cu vocea tot mai slabă) Lasă-mă să dorm, să visez la pini mulți, nesfârșiți! E noap…tee încăă…

D-na Sursă (trăgând jaluzele groase): Domlieeee, nu e noaptiiii, îi ziua-n amiaza mariii! (nervoasă) Trieziți-văă că am triabăăă! Iotii, câtii stricliii!

D-ra Memoria (ținând-o blând de brațu-i uscățiv): Nanny, eu zic să te potolești! Știi că ai probleme cu inima!

D-l Hard în Disk(uții) (trezindu-se brusc, bolborosind mai mult ca pentru sine): Babă nebună, iar nu mă lasă să dorm, iar au apucat-o pandaliile! (adresându-se D-nei Sursă) : Taciiii femeieee! Lasăăă că peste o săptămână vine menajera cealaltă, D-ra Sursă Fortron! Atunci distracțieeee!

fsp-logo_micD-na Sursă (punându-și mâna la inimă): Ați auzit donșoară cii o grăit domnul aista?! (adresându-se D-lui Hard, arătându-i mătura): Nitrebnicule, pi mini să nu mă faci babă nebunăăă, că acuuuu îmi aranjez mătura aista pe spatilii mataliii!

D-ra Memoria (rugătoare): Nanny, calmează-te! (citându-l pe Josiah G. Holland) “Calmul este leagănul puterii.” Nu băga nimicuri în seamă!

D-na Sursă (ieșită din fire): Cii liagăăăn donșoarăă?! Nu ați auzit cii o grăit dumnialui?! Lăs, că îi arăă..

Oșteanul (conștient, sună din trâmbiță puternic): Ttuuuuuruuuurrrruuuttttuuuuu! Tuuuuu!

D-na MoBo (apărând din dreapta cu o foarfecă de grădină în mână, în spatele ei, D-ra Placă Video): Ce se petrece aici, oameni buni, Nanny? Măi Procesor (acesta făcând ochii cât cepele la apariția amantei lui, zâmbind luminat), tu iarăși dormi, iar mi-e gospodăria în “disfuncțiune” că tu dormi? (punându-și mâinile în șolduri) Și dumneata, D-le Hard Disk, nu îți poți ține niciodată pliscul, aiii? Străjere, plăcile de extensie te așteaptă la datorie, ce născocești dumneata aici? Haideți, cu toții la datorie! Ce a ajuns regatul meu, PC de ghenă? Haidaa, eco-friendly toată lumea! (îndreptându-se spre D-na Sursă) Nanny, flecăreala dumitale îmi dă dureri de cap, nu așa trebuia să afli de noua menajeră oricum, voiam să îți comunic astă seară după cină. (Luând-o deoparte de braț) Nu vei pleca din regat, ci te vei bucura de perioada de reciclare (pensionare) la Băile Tușnad. D-l Hard Disk ne-a recomandat-o pe D-ra Sursă Fortron, venită tocmai din magazinul MarketOnline.ro de la studii. Sursele FSP, în traducere: Funționează Strună PC-ul, prezintă o eficiență ridicată, vocea ei este silențioasă deși aiflow-ul este mare, să mai zic că este și chipeșă… Salariul ei lunar este un alt plus! Găsită la reduceri componente, dă-ți seama, Nanny, de raportul preț-calitate…

logo_marketonline_mic1D-na Sursă (aproape plângând): D-năă MoBo, dar ioo… Di cinzăci di ani sunt aici la curtii! Chiar mă dați pi una mai tânără?!

D-na MoBo (prinzând-o pe D-na Sursă de o mână, însoțită de D-ra Memoria, se îndreaptă tustrele spre ieșirea dispre grădină): O să te bucuri de bătrânețe, Nanny! Nu e minunat?!

D-ra Memoria (ținând-o pe D-na Sursă de cealaltă mână, citându-l pe Cato cel Bătrân): Nanny, “Ca să ai o bătrâneţe lungă, trebuie să începi să fii bătrân foarte devreme.” Iar eu vreau ca tu să ai o bătrânețe foarte lungă, îndelungată ca funcționarea PC-ului cu sursa FSP!

sursaFSP-300x286

D-na Sursă (plângând de-a dreptul): Donșoarăă…

D-ra Placă Video (îndreptându-se spre D-l Procesor, după ce au ieșit soția și fiica acestuia din scenă, cu un zâmbet ironic pe față se apleacă spre urechea amantului ei): Dragă Procesor, poate pățesc și eu ca menajera ta bătrână… Atât îți spun, poate vrei ca pe monitor să nu îți mai fie corelate imaginile corespunzător… (Râde sarcastic în timp ce se îndreaptă spre ieșirea din strânga).

Cortina cade în sunete de trâmbiță

P.S. Articolul este scris pentru proba nr. 14 – SuperBlog 2015 – ai cărei sponsori sunt: MarketOnline.ro și FSP – Fortron.