Nebuni de fericire. SuperBlog 2015 (13).

— Uite, Alice, cât sunt de compleți împreună! Cred că doar doi oameni nebuni pot ascunde în piept o așa dragoste mare!

— Ana, dreptatea este de partea ta, un om în deplinătatea conștiinței nu ar putea iubi cu atâta intensitate! Trebuie să îți azvârli mintea de partea alienării ca să iubești atât! Gândul că acești doi oameni nu vor fi soț și soție niciodată cu titulatură autentică, nu doar porecliți de noi, mă întristează realmente. Dacă am putea să facem ceva… Dar ce?

— Alice, am o idee năstrușnică! Eu propun să îi căsătorim, ochii lor au spus “Da!” de când s-au privit întâia oară în sala de mese a sanatoriului. Mai știi, oare, ce pace desăvârșită s-a așternut peste întreg Pământul în acea clipă infinită de atemporalitate? Aproape că celulele-mi vii uitaseră de gravitație și de electromagnetism, și pluteau într-un echilibru interior desăvârșit.

— Da, Ana, ceva inefabil s-a petrecut cu certitudine! O lumină caldă a răsărit ca în urma unei minuni! Parcă am simțit însăși respirația molcomă a întregului Univers. Și până la urmă ideea ta este cu adevărat genială!

— Gândește-te Alice, că vor putea, după căsătorie, să locuiască în aceeași cameră a sanatoriului, fără să mai fie nevoie să îi sedăm pentru a-i transporta dintr-un corp în altul, după o oră când li se face dor unul de celălalt. De ce să nu facem doi bătrânei fericiți dacă există această posibilitate?

— Clar, Ana! Drept este că nu știm cum va reacționa d-l director, în ce sanatoriu de nevroze s-a mai pomenit un asemenea eveniment?! Dar asta nici măcar nu contează!

Dialogul lor a fost întrerupt însă de venirea d-lui director la servici, un bătrânel grăsunel, mereu cu o expresie prea serioasă, îmbrăcat în același pardesiu negru, sobru, cu aceeași pălărie de detectiv. Când le-a văzut, și-a ridicat ușor pălăria de pe vârful capului în semn de salut. Alice, cea mai curajoasă dintre cele două prietene, i-a răspuns cu mâna dreaptă printr-un gest de oprire, și cu pași repezi alergă spre bărbatul, a cărui față părea să nu fi articulat niciodată vreun zâmbet, atât de tăioasă îi era expresia facială. Ana, țintuită în loc de înghețul din privirea lui, nu ar fi îndrăznit nici într-o sută de ani să îi solicite pregătirea actelor oficiale pentru căsătoria bătrâneilor îndrăgostiți.

— Alice, nu știu de unde ai tu un asemenea curaj, mie mi-a fost frică și să mă mișc, să nu mă spag de țurțurii din privirea lui arctică, spune Ana, văzând-o pe Alice apropiindu-se.

— Ana, este om și el, nu trebuie să îți fie frică de oameni, ci de întâmplări cu oameni. Concluzia este că ideea nu prea l-a încântat, din pricina birocrației bineînțeles. A spus totuși că se va gândi: “Totul pentru binele pacienților mei!”, a proclamat. Să sperăm la bine! Acum să mergem să îi ducem în grădină pe bătrâneii noștri încântători pentru plimbarea de după-amiază!

— Cu toată bucuria din lume, Alice! Să mergem!

Afară aerul mirosea a cremă de zahăr ars, ca în copilărie. Ana și Alice pășeau încet pe lângă scaunele cu rotile ale celor doi tineri îndrăgostiți, pentru că asta se vedea în ochii lor scânteietori, o dragoste tânără, abia înflorindă, primăvăratică. Iubirea lor era ca o lumină ținută într-un felinar, ce ardea mereu. Bătrânețea lor împacheta timpul în răvașe minuscule ca sa le împrăștie apoi prin toate colțurile Pământului sărăcit. Deși trupurile lor mureau câte un gram pe zi, iubirea lor tânără înflorea prin dosurile trăsăturilor osoase. Dragostea lor s-a așternut ca o zăpadă albă, imaculată, ca atunci când te trezești într-o dimineață, și dând perdelele la o parte privirea ți se izbește de un strat considerabil de cer încărunțit. În privirile lor domnea un zâmbet în culorile apusului care vindeca margini de abis.

Trupurile lor erau unul, vârful sonor al părului ei cârlionțat, cărunt, se continua prin barba lui rărită de prea multe toamne, până când amintirile lor de-o viață s-au unit și au dat naștere la ouă de păsări migratoare, ce zburau spre ținuturi mai tinere, mai calde. Unde se termina întinderea vieților lor nu aș știi sa vă spun, cert este ca iubirea lor pâlpâia continuu ca o flacară ferită cu mâinile de vânt, de timp.

s560x316_Nunta_batrani
(sursă)

La nici o săptămână de la discuția dintre Alice și domnul director, aceasta s-a întâlnit pe holul lung ce ducea spre sala de joacă a bătrânilor, cu însăși sobrietatea întruchipată.

— Chiar pe d-vostră vă căutam, d-ra Alice! În ședința de ieri am discutat și cu ceilalți beneficiari despre propunerea d-voastră cu privire la căsătoria d-lui Emil cu d-na Matilde. Aceștia au fost peste poate de încântați de nunta celor doi, spre mirarea mea. Toate informațiile cu privire la organizarea evenimentului sunt în acest dosar. Deci, până la urmă vom avea nuntă la sanatoriu!

Ochii lui Alice s-au umplut de nespusă bucurie, nu îi venea să dea crezare urechilor. Mai că l-ar fi rugat pe d-l director să se repete, dacă acesta nu ar fi parcurs o distanță considerabilă din holul lung. Nerăbdătoare, deschise plicul și citi:

Eveniment: Căsătoria dintre D-l Emil Noica și D-na Matilde Perez

Data: 31 noiembrie 2015

Cununia civilă va avea loc la sanatoriu, oficiată de D-l Primar Constantinescu, ora 10:00.

Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfânta Treime (Biserică ce aparține sanatoriului), ora 13:00, după masa de prânz.

Petrecerea de nuntă va începe la ora 17:00, după plimbarea de după-amiază a alaiului, la restaurantul Gold Old Times, al cărui personal va pregăti un meniu special pentru pacienți. Sala va avea un decor familiar, muzică clasică și jazz.

Invitați sunt toți pacienții, personalul sanatoriului și rudele apropaiate ale mirilor.

Mulțumiri se aduc hotelului Golden Tulip Times, care a primit cu bucurie sarcina de a organiza o nuntă atât de neobișnuită, beneficiarilor, personalului sanatoriului și d-rei Alice, nașa mirilor!

12047172_10153708553810561_642325336665005884_n

Ochii lui Alice s-au umplut de lacrimi de bucurie, un vis ce urma să devină realitate.

Cât a fost de așteptat evenimentul acela de oamenii din sanatoriu (pacienți, asistenți, însuși domnul director)! Nu se știe cu precizie dacă au petrecut trei zile și trei nopți, dar cu certitudine nunta dintre Emil și Matilde a rămas în istoria omenirii, și despre aceasta se mai vorbește și astăzi încă. Iubirea lor este luată drept exemplu de urmat.

În ceea ce mă privește, am onorat și eu inivitația-ziar la nunta bunicului meu îndrăgostit nebunește la vârsta de 86 de ani. Atunci mi-a fost dat să văd ce înseamnă cu adevărat fericirea! Alexitimie și râs fără grai!

“Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.”— Gabriel Garcia Marquez

cuplu1-379x500
(sursă)

P.S. Articolul este scris pentru proba nr. 13 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este Hotel Golden Tulip Times.

Anunțuri

2 păreri la “Nebuni de fericire. SuperBlog 2015 (13).”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s