Cana – râs. SuperBlog 2015 (10).

Toată mutarea asta mi-a răvășit interiorul complet, gândurile îmi aleargă zăpăcite dinspre cap înspre vârfurile reci ale degetelor, percepția extrasenzorială nu e de găsit niciodată acasă când rațiunea bate insistentă la ușă, emoțiile sunt mai sensibile ca oricând. Nostalgia se scaldă în voie în ochii aplecați predominant înspre frunzele ce se plimbă dintr-o parte în alta a trotuarului în bătaia vântului de toamnă. Când te hotărăști să te muți, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, parcă convoci și trecutul să participe la această acțiune. Am decis așadar să nu scotocesc prea mult sertarele amintirilor și în geamantanul de voiaj să îmi iau doar hainele călduroase și cana mea de ceai cu floarea soarelui, cea care, indiferent de conjunctură, mă acompaniază oriunde ca un prieten pentru totdeauna. Ce ar putea să îmi bucure mai mult sufletul? Ceaiul de mentă în această cană mi-a păcălit întotdeauna diminețile care se prevesteau abătute, astfel, ziua căpăta o tentă veselă și plină de culoare.

20151023_193050

Deși Lund (Suedia) este un oraș prietenos, a cărui climă permite deplasarea cu bicicleta, acesta fiind numit de suedezi și “orașul bicicletelor”, nu pot să nu recunosc că plecarea aceasta cu bursă nu îmi provoacă și neliniște, întrebări cu nemiluita îmi traversează mintea, deși știu că va fi o experiență de neuitat. Așa pățesc mereu când drumul cotește brusc, ba la stânga, ba la dreapta. Iubesc să călătoresc, iubesc să descopăr locuri noi, culturi noi, să râd cu oameni frumoși, deși frica de început m-a privit dintotdeauna cu stăruință ca printr-un binoclu. Are și frica însă curiozitățile ei.

Mâine am zborul spre Lund. Ultima zi în Brașov m-am hotărât să o petrec pe bicicleta mea roșie, să las culorile toamnei să mi se imprime veșnic pe retină. Nu pot însă să plec fără a-i pregăti un cadou prietenei mele de plimbări cu bicicleta în natură și de filosofat câte-n lună și în stele până adormim de la atâta imaginație. Nu m-am priceput niciodată la cadouri, dar mi-a plăcut întotdeauna să fiu atentă la dorințele năstrușnice ale Anei, întotdeauna i-au plăcut cadourile care să spună o poveste neobișnuită, care să transmită emoția unui trecut numai al lor.

Cum nu aveam nicio țintă, m-am hotărât să merg prin centrul vechi, pe premisa că ceva îmi va atrage atenția cu certitudine, după cum de altfel s-a și întâmplat. Un magazin micuț și cochet, proaspăt deschis, intitulat Magazinul de căni, care m-a dus, fără să bag de seamă, cu gândul la o cafenea dintr-un tramvai suedez. Nu băusem, de altfel, niciodată o cafea sau un ceai într-un astfel de loc, deși ideea îmi surâde de-a dreptul. Fără să stau prea mult pe gânduri, mi-am parcat bicicleta și am intrat în maganiul – kafenés.

Înăuntru, un bătrânel simpatic m-a privit cald ca un “Bun venit!”, ochii lui de zâmbet, verzi, ce semănau ca ceaiul verde în urma infuzării, mi-au dus gândul la definiția dată de Henri Bergson râsului: «Du „mécanique plaqué sur du vivant”, vous dis-je !» (Teoria râsului).

— Ceva neobișnuit sălășluiește în acest loc, ceva sclipește, ceva se ascunde, ceva cântă, ceva visează, ceva suspină, ceva râde, îmi spun cu voce tare.

Am luat la rând rafturile pline ochi cu căni de ceai de tot felul, căni pictate cu măiestrie, căni croșetate, toate înșiruite cu suflet, ca strofele într-o poezie de iubire neîmpărtășită. Între timp, bătrânelul mi-a pregătit un ceai din care ieșeau aburi denși. Mi l-a oferit spunându-mi:

— Acesta este din partea casei. Este un ceai special. Să îl savurați cu plăcere!

Am mulțumit, fiind surprinsă de gestul dumnealui. Am sorbit imediat o înghițitură tămăduitoare. Seva aromată mi-a ajuns până în vârful degetelor înghețate, sub forma manșoanelor și a pedalelor de la bicicletă. Deși, când beau un nou tip de ceai, recunosc imediat ingredientele componente, cele ce dădeau gustul acestuia au rămas până acum un mister. Scorțișoară? Ghimbir? Mirt lămâios? Rooibos? Ce să fie oare?

În timp ce scotoceam în sertarul gusturilor, un sunet de pian mi-a străpuns urechile calde, Cântec de leagăn, Johannes Brahms. Zâmbesc ca un prunc la vederea chipului blând al mamei. Mi-au apărunt atunci în ochi, ca niște fantasme uitate, prispa casei, ulița, vișinul bătrân, gângurelile, râsul. Mi-am dat seama că am uitat că încă sunt copil, că încă tânjesc să zâmbesc după chipul mamei. Fuga cu gândul spre casa părintească mi-a fost întreruptă de sunete pașnice de tobe, pianul și tobele se auzeau concomitent ca într-un mixaj perfect. M-am îndreptat spre locul de unde venea sunetul – declanșator de amintiri. Era cana muzicală, din categoria Căni cu pasiuni. Am luat-o în mâini, iar ea s-a deschis ca o cutie muzicală magică, fredonând suav mixajul copilăriei.

cana-muzicala-mnulr-horz
(sursă)

O las din mâini, iar pe același raft, al cănilor cu pasiuni sincere, zăresc cana – Istoria literaturii. Neputând face față curiozității, o iau și pe aceasta între degete, iar ea se deschide ca o carte universală, și îmi apare dinaintea ochilor indexul celor mai importante cărți din istorie, volumele – monumet, de la Homer la James Joyce, de la Sully Prudhomme la Svetlana Alexievici. Am rămas uimită, nu reușeam să dau crezare ochilor! Muzică clasică și literatură, iar pe fundal, toamna.

— Acesta este cadoul care îi revine Anei, o cană cu cărți, îmi zic entuziasmată!

Mă îndrept cu pași grăbiți spre casă, casă de marcat modern spus, căci bătrânelul avea o condică cu toți cumpărătorii ce au trecut pragul magazinului până atunci, o listă nu foarte lungă, în care trebuia să împărtășești un gând de moment. Atunci m-am uitat la bătrânețea verde din ochii lui, am râs amândoi ușor și am scris: “Nimic nu e mai dezarmant ca râsul.” (Henri Bergson). Și atunci gândurile mi-au gonit tot spre mama, la râsul ei perfect. Dacă aș putea să torn într-o cană râsul ei, poate că..

Dau să ies, dar  vocea bătrânelului mă țintuiește un timp pe loc:

— Domnișoară, d-voastră sunteți cu adevărat specială, cănile nu se deschid decât acelora care știu să râdă..

P.S. Articol scris pentru proba nr. 10 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este Magazinul de căni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s