Cauciucul invizibil. SuperBlog 2015 (9).

21.10.1995

E nebunie curată. Tot orașul e în delir. Toți oamenii aleargă după provizii de speranță de cauciuc, a cărei elasticitate să o facă transferabilă de la un om la altul. Mamele strâng în ulcele sparte speranță pentru copiii lor deviitorizați¹, antreprenorii speră şi ei la o trezire din coşmar. Numai bătrânii îşi continuă mersul târşâind spre piață, pentru a-şi umple cu verde sacoşa de velur ponosită. Ei la ce să mai spere? Cine s-ar fi așteptat la o asemenea catastrofă? Cum să se evapore cauciucul? Cine s-ar fi gândit la o asemenea absurditate? Goethe a prevestit cu atâta timp în urmă, „Absurdul umple lumea.”, cine să-l audă? Suntem, în general, preocupați cu atâtea mărunțișuri şi măruntaie. Astrologii nu puteau oare să citească asta în alinierea planetelor de seara trecută? Poate se putea face totuși ceva, înainte ca această epidemie să se răspândească în prezentul întregii lumi. Dar acum nu mai este cale de întoarcere, totul e în zadar.

2015-10-22 12.31.58

Era o zi ca oricare alta în Cauciuceşti. Soarele strălucea palid la amiaz, claxoane nenumărate în trafic, pietoni grăbiți, ședințe în desfășurare, picamăre auzindu-se în depărtare, zgârie-nori înălțându-se cu repeziciune, aparent nimic nou. Modernizarea îşi continua secundă cu secundă invazia. Să fi fost 12:53 când s-a auzit țipătul asurzitor al unui biciclist:

— Cauciucuuuul! Săăăriți, oameni buni!

Oamenii care se aflau în acel moment în preajma lui, s-au grăbit să îl ajute, un tânăr sprinten a umplut un pahar cu apă de la robinetul public, înmânându-i-l, în timp ce o doamnă a prins ca o mamă mâinile agitate ale biciclistului şi l-a condus să se așeze pe o bordură:

— Domnule, ce s-a întâmplat de ați țipat în asemenea hal? Sunteți bine?

— Doamnă, să îmi fie cu iertare, dar am văzut cu ochii mei cum a dispărut, lămurește fâstâcit biciclistul.

— Dar ce să dispară, tinere? Gândurile-ți frumoase?

— Cauciucul de la bicicletă, doamnă! Nu vedeți şi d-voastră că bicicletei mele i-a rămas doar cadrul metalic?

— Tinere, eu zic să te calmezi şi să îți revii în simțuri. E absurd ce spui dumneata!

— Doamnă, ştiu că ce spun este un nonsens absolut, dar adevăr grăiesc. S-a evaporat, a dispărut. Ceva l-a inspirat. Am văzut cu ochii mei cum s-a făcut invizibil. Poate asta e! Cauciucul e, doar că e invizibil!

Doamna şi alți trecători țintuiți în loc de afirmație, se uitau cu ochii cât cepele la biciclistul ce se prinse ca o liană de un râs sarcastic. Treptat, toți şi-au continuat mersul întrerupt de mai devreme de urletul inefabil, lăsându-l pe posesorul bicicletei râzând şi mângâindu-şi ca pe-o mare descoperire roțile cu cauciucuri inexistente.

Nu trec însă cinci minute de la pățania cu biclicleta, că dintr-un supermarket iese țipând o gloată înspumată, rostind parcă în comun o propoziție indescifrabilă. Se auzeau doar frânturi de frază: Benzile transportoare absorbite, domnule!”, „Mănușile de menaj ale vânzătoarei de la măcelărie, dispărând într-o clipită, draga mea!”, „Un băiețel rămas desculț după ce cizmulițele lui de ploaie au fost înghițite de un marțian, tinere!”, etc.

e-sponsor-Elastimpex_SuperBlog-2015-300x196-horz

Un bătrânel, părăsind marea îmbulzeală cu mâinile la spate, parcă legate, a trecut pe lângă mine spunând, mai mult ca pentru sine: “Oare plăcile tehnice de cauciuc, cumpărate de la Elastimpex România, mai sunt oare în pridvor, sau și acelea să se fi prăpădit?”.

Dacă ai fi căscat urechile la ce îşi relatau oamenii între ei în fața supermarketului, te-ai fi crezut la cinema în aer liber, vizionând și receptând replici dintr-un film SF în derulare. Cel mai credibil film SF realizat vreodată. Forfota asta incoerentă nu ar fi fost poate atât de instigatoare, dacă nu s-ar fi auzit dinspre parcare strigătul de disperare al altei mulțimi, oameni ce își priveau șocați anvelopele mașinilor dispărând ca ecoul într-o cameră complet golașă, în urmă rămânând cadrul dezgolit al autoturismelor, fără anvelope, fără garnituri de etanșare, fără covorașele de cauciuc.

În următoarea zi, ziarul local era plin ochi cu știri de tot felul, în centrul cărora se afla un singur personaj însă: Cauciucul. Titlul de pe prima pagină: Benzile transportoare cu inserție metalică utilizate la fabrica de piatră înghițite de monstrul cauciucului”, părea a fi cel mai notabil eveniment, însă multe altele păreau a fi mult mai cronice, de exemplu: cablurile cu manta de cauciuc pentru distribuția energiei electrice, industria pneurilor răvășită, rățuștele plutitoare cu care se bălăcesc micuții? Fiecare avea durerea lui de pătimit însă.

21.10.2015

Iată-ne douăzeci de toamne mai târziu, mai înțelepți, mai de neclintit în fața vicisitudinilor vieții. Privirile aruncate către acea toamnă, în care s-a răspândit cu iuțeală epidemia cauciucului sunt doar pentru a ne aminti de unde a început lumea de azi să creadă în puterea binelui comun. De-a lungul acestor ani, economia și-a schimbat cu totul scopul, conducătorii au trecut cu timpul peste acele lupte crâncene pentru puterea mondială. Cine s-ar fi gândit că în spatele omului siniubirii universale se poate ascunde atât de bine un bonom social perpetuu?

S-au făcut descoperiri neașteptate în toată această perioadă: o plantă care produce o substanță asemănătoarele latexului, dar care necesită adăugiri miraculoase în compoziția sa pentru a putea fi folosit ca anvelopă, dar cu ajutorul căruia roțile bicicletelor nu mai scot sunete metalice, ascuțite. Cercetătorii din Cauciucești nu se strofoacă însă să recreeze pneurile. Mașinile sunt de domeniul trecutului, o bună parte au fost reciclate sau reutilizate și transformate în grădini suspendate; actualmente  în aer nu se mai simte miros înnecăcios de gaze de eșapament, ci de toamnă proaspăt scoasă din gustar.

Benzile transportoare sunt în continuare fabricate de cei de la Elastimpex România, doar că în compoziția lor intră lemnul de esență moale și diverse agregate minerale cu proprietăți elastice, un element chimic descoperit recent fiind Elastaniul, a cărui structură microscopică apare ca personajele benzilor desenate. Curentul electric este distribuit prin nanocipuri, oamenii însă preferând lumina naturală pe cât posibil, bătrânii revenind la lămpile cu gaz sau la felinare. Copiii și-au găsit alte jucării cu care să se bălăcească, ghemotocul tricotat sau rățuștele din cânepă. Mănușile de menaj, tălpile cauciucate, încălțămintea de ploaie au fost înlocuite de produse dintr-un polimer special numit antagonic “plasticul elastic”. Dar nici aceste alternative nu aduc mai mare bucurie oamenilor decât mersul desculț prin iarba abundentă și moale sau picioarele goale măturând ploaia răcoroasă de vară. În prezent, parcă omul se bucură mai mult de lucrurile mărunte, cele pe lângă care trecea nepăsător cândva.

Numai biciclistul nu a trecut peste dispariția cauciucului, el stă cât e ziua de lungă, lângă aceeași bicicletă, ruginită acum, pe aceeași bordură, în același loc, rostind aceeași propoziție: “Am văzut cu ochii mei cum a dispărut. Cauciucul e, doar că e invizibil!” Cine să-l mai creadă? Părul i-a încărunțit nițel pe lângă urechile îmbătrânite, glasul disperat i s-a mai disipat, râsul sarcastic i-a amuțit, mâinile noduroase însă mângâie în continuare cauciucul invizibil.

¹ deviitorizat = fără viitor

P.S. Articolul de față este pentru proba nr. 9 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este Elastimpex România.

Pe curând!

Anunțuri

O părere la “Cauciucul invizibil. SuperBlog 2015 (9).”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s