Ființa-leac. SuperBlog 2015 (8).

Iarăși trece pe holul lung ca o rază caldă de lumină. Din nou inima îmi sare din piept şi aleargă ca un animal care respiră libertatea, după ani buni în care a fost ținut de oameni slabi în captivitate. Cum să îi spun ceva, când gura nu îmi poate scoate nici măcar un sunet articulat? Tac şi o privesc înmărmurit. Îi simt alcoolul din parfum dar nu îmi trezește setea aceea de viciu, ci mai degrabă licoarea care mă poate vindeca.

Odată ce am fost catalogat ca un om vicios, în prezent om cu speranță, cine mă mai poate privi cu alți ochi? Am acceptat asta şi acum lupt să nu mă dezamăgesc. Oricum sunt singurul care mi-am mai rămas. Voința se strofoacă de ani buni să îmi fie sfetnic pe acest drum spre propovăduirea sentimentului de a fi mai puternic decât un lichid ce nu aduce decât stricăciuni de tot felul, un lichid care erodează sinele. De un an mă târăsc ca un munte spre întâlnirile unde sper să mă regăsesc, iar gândul că poate poate am să o zăresc trecând, mă ridică deasupra a toate şi îmi fac celulele să danseze. Cum aș putea să o opresc, să o prind de mână şi să-i spun îmbătat de ea, de prezența ei, de mireasma ei?

— Vindecă-mă, tu, ființă – leac!

O să mă creadă un nebun. Drept este că aspectul meu exterior nu declară altceva. Iar ea este cea mai frumoasă ființă. Eleganța ei mereu primăvăratică. Mersul ei delicat, ca pe un covor de frunze pe care ți-e milă să îl calci. Gura ei setată întotdeauna pe opțiunea Zâmbet. Ochii ei solari. Mirosul ei magic şi olfacția mea întotdeauna fâstâcită la vederea chipului ei luminos.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog
(sursă)

Dacă aş deține o lornietă să pot privi particulele de perfecțiune şi de absurditate ce îi compun poțiunea care îi pătrunde pielea de catifea. Nebunia nu lipsește cu certitudine din compoziția parfumului Mad Potion ce și-l prepară în pălăria unui magician iscusit. Şi marea cu doruri neogoite și-a găsit rolul de particulă elementară în mirosul ei, şi-a găsit alinarea, calmitatea înspumată. Un parfum cu miros de nebunie şi mare, bujor înflorit şi patchouli cu adiere de verdeață. Când trece ea, holul lung miroase proaspăt a mare cristalină şi a bujor roşu, vital. Emoțiile îmi încețoșează percepția, timpul își pierde și el judecata dreaptă, lumea întreagă parcă se echilibrează, iar Universul magic din basmele populare e parte din realitatea asta amară.

Dor de mare și de sine la bază. Nebunie de vârf. Bujor roșu și patchouli – notele inimă. Așa miroase ea a nemurire.

Cum aș putea să-i spun că fără ea aerul pe care îl respir miroase a deşertăciune?

P.S. Articoul este scris pentru proba nr. 8 – SuperBlog 2015 – al cărei sponsor este Coty România.

Anunțuri

2 păreri la “Ființa-leac. SuperBlog 2015 (8).”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s