Tricoul-apus. SuperBlog 2015 (5).

— Ai văzut asta, Alice?

— Da, am văzut și eu asta, spun, deși motorul lui zgomotos rula prea repede. “Nobody’s perfect, I am nobody”. Deci Nimeni există, și în plus mai este și perfect. I-auzi, un Nimeni cu motor Harley Davidson. Perfeeect!

Ana s-a uitat curioasă la expresia feței mele caraghioase și a început să râdă la fel de răsunător ca motorul rockerului Nimeni, un tip gârbovit, îmbrăcat în haine negre spălăcite, purtând o geacă de piele cu ținte, un artist al acestui stil, perfect în ansamblu. Râsul pofticios al Anei s-a stins încet în valurile Mării Negre. După-amiaza punea stăpânire fără grabă peste Vama Veche, iar răcoarea mării ne mângâia gândurile aiurea și pielea arsă de soare, ca o piatră rece de jad.

— Alice privește, alt tricou personalizat, reclamă Ana convulsiv.

— Unde, unde? întreb eu cu privirea căutând curioasă în mulțime.

Ana recită, cu gesturi teatrale:

“Eu sunt gras. Tu ești urât! Eu slăbesc, da tu ce faci?” Slăbesc și eu privirea la frumusețea ta de negăsit, continuă Ana.

Dă-i cu râs năvalnic din nou, din partea mea de această dată. Râsul e molipsitor, prin urmare nu mult a durat până să solfegieze și Ana hohote de râs cu lacrimi în ochi. Dintotdeauna am iubit râsul. Când râd am impresia că secundele se opresc și ele puțintel să râdă un hohot.

12165816_1005656869455363_685591609_n-horz
(sursă)

Nu facem însă câțiva pași, că zărim la o depărtare considerabilă o burtă, la un alt tricou, căci omulețul avea un corp subțirel, pierdut sub burta unui tricou lălâi. Ana reclamă haioasă din nou o propoziție spre râsul meu antrenant:

— Cine nu are burtă, domnule, să își comande un “Tricou cu burtă”, underground. Promițător, nu?

Plimbarea noastră spre biblioteca de pe plajă a fost presărată cu tricouri haioase, Râsul Anei s-a înnecat în mare gâlgâind, ca să repornească mai cu poftă, mai mișcător, într-unul sarcastic, la vederea altui declanșator de situație comico-tragică în acest caz: un tânăr care purta un tricou “Eco. Logic”, cu un PET de bere în mână, căruia după ce i-a fost băut conținutul, a ajuns pe nisipul cald, nu în coșul de gunoi amplasat la niciun metru distanță. Am pornit val-vârtej să îi ofer gratis o muștruluire zdravănă ecologistului cu un tricou – exemplu, care nu se potrivea nicidecum cu comportamentul lui ofensator. Ana m-a oprit însă:

— Alice, crezi că merită dojana ta? Nu o să înțeleagă nimic. Vino, să luăm noi PET-ul și să îl punem unde îi e locul, exact sub ochii lui. Puterea exemplului face minuni în astfel de situații.

b3mO6Jk7Cd_tricou_alb
(sursă)

Zis și făcut. Tânărul ecologist văzându-ne reacția, s-a înroșit puternic la față, iar ochii lui priveau rușinați. Nu știm dacă a mai aruncat PET-uri necorespunzător, însă privirea lui șocată au promis acest lucru.

Așadar, ne-am continuat drumul spre bibliotecă. Aveam de gând să citim pe plajă în seara aceea, până la apusul soarelui. La intrare, o adolescentă cu cosițe lăbărțate în părul blond natural, ne-a întâmpinat cu un zâmbet jucăuș pe buze. Aceasta purta un tricou gravat cu următorul mesaj: “Citește cărți, nu tricouri!”.

— Nemaipomenit, spun. Cum ai putea să te mulțumești să citești doar tricouri, atâta timp cât există atât de multe cărți tricotate cu măiestrie?

— Păcat că unii nu citesc nici măcar tricourile cu mesaje, a spus tânăra bibliotecară! Poftiți înăuntru!

În interiorul micii biblioteci era parcă o altă lume, plină cu cărți cu miros sărat de mare. Am împrumutat pentru următoarele trei zile care ne mai rămâneau de petrecut în Vamă: “Rătăciri (Ediția a II -a) de Horațiu Mălăele.

În câteva minute, eram tolănite pe plajă, citind. O oră de lectură nepământeană. Ne-a distras atenția de la citit, un amurg violaceu, dulceag. Pete roșii, portocalii, se imprimau gradat pe retină în cercuri, ca apoi să se amestece cu negrul transparent al nopții, la granița dintre lumi.

— Ana, dacă mi-aș putea imprima toate apusurile pe un singur tricou… Probabil că l-aș purta doar pe acela, de frică să nu se rătăcească vreunul spre uitare…

Ana părea că nu mă aude, absorbită fiind de amestecul acela nebunesc de culori și de mirosul îmbietor de mare liniștită. A continuat însă:

— Alice, am putea să ne imprimăm amândouă unul asemenător, cum îl avem pe acesta, pe care îl purtăm acum, zice Ana cu sclipiri de bucurie în ochi. De exemplu: “Coffee, Books & Rain”. Tot ce iubesc eu mai mult la această lume, Alice!

10154559_10152268835233376_835997282_n
(sursă)

— Cu drag, Ană! Întotdeauna am crezut că tricourile personalizate, purtate deodată, sunt o punte fină și rezistentă de legătură între două ființe. În plus, tricourile cu mesaje sau cu caractere decodează o parte din interiorul tău într-un mod aparte, și mai mult decât atât, pot constitui niște cadouri personalizate speciale, care sunt la unison cu cei care apreciază neobișnuitul.

Ana privea mai departe ultimele raze clare ale apusului, ce ușor se pierdeau în neant. După cinci minute de tăcere, o aud grăind:

— Of, Alice! Iar am râs atât de mult, încât după am căzut grămadă în melancolie..

IMG_0833-vert
Alice și Ana, Vama Veche, 2014. Tricou personalizat: TRUST ME I’M AN ENGINEER.

P.S. Articol scris pentru proba nr. 5, SuperBlog 2015, sponsorul probei: Tshirts.ro.

Pe data viitoare!

Anunțuri

O părere la “Tricoul-apus. SuperBlog 2015 (5).”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s