Datoria de a ezita – B.Elvin

În primul rând, țin să-i multumesc autoarei site-ului stroke.ro pentru această carte, mă bucur că mi-a căzut în mâini, i-am înțeles scopul.

20150729_174034

Despre autor: „Dacă ar fi să-l închid pe B.ELVIN într-un vers – cum se cuvine de altfel cu orice prozator veritabil – acesta ar suna așa: fericirea de a fi trist când înțelegi. Nu cunosc alt scriitor român contemporan care să fi elaborat o asemenea melodie, demnă de o ecuație cu trei inefabile. Cu surâsul său binefăcător de ambiguu, Elvin nu cere niciodată cititorului său s-o dezlege, ci doar să se lase cuprins de farmecul înțelepciunii ei pe această vreme în care hazul e tot mai stins și ironia tinde spre limita ei tragică.” Radu COSAȘU

Nu cred că putea altcineva, în afară de Radu Cosașu, mai bine vorbi despre scrisul lui B. Elvin, născut în Moinești, la o aruncătură de băț de satul meu natal. În această carte am avut tot timpul întinsă, înainte ca privirea să pătrundă fila scrisă, o peliculă foarte subțire de resemnare care se unduia la fiecare întoarcere a foii.

Este o carte atotcuprinzătoare, care m-a îmbogățit: întâmplări-capitole, trăiri-capitole sau reflexii-capitole, toate relatate prin prisma unui autor cu mănuși țesute din cuvinte resemnate, toate argumentate conștiincios, ca o temă pentru acasă, mai mult pentru sine.

M-am simțit părtașă la un monolog într-o garsonieră a memoriei autorului, în care, undeva într-o cameră vecină, stă cititorul și ascultă cu paharul lipit de perete. Autorul pare a fi conștient de o altă prezență dar pare a o ignora politicos, ca si cum acela i-ar fi locul. Mi-a plăcut rolul acesta, și nu de multe ori am vrut să îngrămădesc cât mai multe cuvinte fantastice în pahar. Paharul strâmt, însă.

Autorul amintește de scriitori cunoscuți sau cu care s-a întâmplat la un moment dat, care i-au influențat viziunea literară, printre care: un capitol, dar și alte referințe ulterioare, îi sunt dedicate lui Primo Levi, care: „Prin vocație și prin formație chimist, el este înclinat să deslușească încâlcitul”. Un alt capitol ni-l aduce în vizor pe Anatole France, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1921, descoperire șocantă a autorului în 1951: „Socoteam că scrierile lui Anatole France (situate la egală distanță între perplexitate și indiferență, vorbind cumpănit) reprezentau un post de observație și de reflecție emițând cifrat mesaje incendiare”, dar și alții pe care tare m-aș bucura să îi descoperiți singuri. Am desoperit autori de seamă, despre care „nu învățăm la școală”.

Totodată, sunt relatate întâmplări acoperite de praful trecerii anilor: cum l-au dat afară de la Editura Tineretului, considerat „greșit încadrat”, apoi de la „Viața românească”, doar pentru că a refuzat promovarea.

De asemenea, sunt aduse la cunoștință întâmplări din perioada comunistă, o perioadă a neîncrederii — în care aveai suspiciuni și în privința unei pâini —, a necesității de a-ți oprima dorul de adevăr și dreptate, și mai ales să conștientizezi absurdul de a nu putea exprima cuvintele care zac în tine, care ciocăne neîncetat la nivelul epidermei să iasa în exterior, dar trebuiesc înăbușite de mentalitatea vremii. Cum ai putea să taci, să nu scrii un rând sau să scrii ce se dorește a fi auzit, când gândești altceva, când cuvintele tale pe hârtia imaginației sunt altele? Cum poți să taci și să te înăbuși cu neputință?

Concluzie: Mi-a plăcut în mod aparte jocul imaginat produs de insomnie. Mi-a plăcut în totalitate această carte. De aceea, v-o recomand cu tot dragul, este plină de tâlc și de sinceritate.

Cuvinte cu miros primavărătec de infinit:

„În plus, vorba lui Tristan Bernard, am o memorie excelentă: uit totul.”

„Citisem în Tolstoi că nu ne descoperim vocația decât după ce ne-am înșelat asupra ei.”

„Realitatea este că ne asortăm doar prin deosebiri.”

„Experiența mă învățase să cred doar in miracolele puse la cale. Așadar, de cine și de ce?”

„Însă înainte de orice – prietenia, acest mister răscumpărând atâtea clarități de gheață.”

„Ceea ce refuzi să vezi, încetează să mai existe?”

„Memoria traumatizată de frică s-a transformat în frica de a-și aminti.”

„Proiecte putrezind în sertarele uitate ale minții. […] Gânduri amăgindu-te c-ai păstrat tocmai ce-ai pierdut. Ifosele încăpățânate ale identității.”

„După mine, opera lui Primo Levi depășește tot ce s-a scris despre universul concentraționar nazist. Fiindcă paginile sunt pecetluite de o singură obsesie: «a înțelege».”

Referințele literare de care amintește autorul și pe care mi le-am notat pentru aprofundare sunt enumerate mai jos. Vi le recomand și vouă!

Herzog – Saul Bellow

Imposibila biografie – Uwe Johnson

Spuneți-i somn – Henry Roth

Sceisul sau viața – Jorge Semprun

Moartea unui comis voiajor – Arthur Miller

Întuneric palpabil – William Styron

Dacă ăsta e un om, Fabricantul de oglinzi – Primo Levi

Cartea neliniștii – Fernando Pessoa

Casa de pe malul mării – Stefan Zweig

Detalii:

Titlul: Datoria de a ezita

Autor: Elvin Bernstein

Anul apariției: 2003

Nr de pagini: 274

Gen: Biografie

Disponibil la Editura HASEFER

Anunțuri

4 păreri la “Datoria de a ezita – B.Elvin”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s