Jurnal 2003 – 2009 – Oana Pellea

DSC06629

“Un jurnal care face bine” – criticul literar Ioana Pârvulescu

Oana Pellea: “Când scrii un jurnal pe care te-ai hotărât să îl faci public și crezi că el nu va interesa pe nimeni, ai senzația clară că scrii, de fapt, doar pentru tine. Și chiar așa e. Îți face bine să-ți vezi și material gândurile. E ca și când te părăsesc și intră în altă realitate. E ca și când eliberezi niște păsări din cușcă, și ele își iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească… Dar sentimentul de a te elibera e ca și cum ai trage o gură de aer curat și tare. Îi face bine omului să gândească și să scrie.”

Într-adevăr, o carte care face bine, atât autoarei, cât și nouă, cititorii, celor care ne place sa trăim în cărți. Și cred că atunci când citești un jurnal, gândurile intime și tainice ale unui om, te poți simti ori foarte aproape de acel om, ori un intrus care parcă citește ceva care nu îl privește.

Iar în paginile acestui jurnal, m-am trezit nebăgând de seamă într-o odaie, în care într-un colț focul mocnea zbuciumat în sobă, parcă însuflețit de hârjoneala fulgilor de zăpadă din partea cealaltă a geamului imens din fața canapelei, locul unde eu și Omul, Oana Pellea, ne plimbam desculțe în lungul și în latul gândurilor și înviam trăirile în care ființele umane nu au de ales.

Ascultându-i confesiunea, care de nenumărate ori nu conținea decât un cuvânt sau un semn de întrebare, am descoperit că obstacolele, zidurile de netrecut din drumul nostru sunt așezate tocmai ca să mai învățăm ceva din ce nu știam. Credință. Tărie. Împăcare. Umilință. Recunoștință. Dor. Sunt trepte pe care nu le parcurgem decât construindu-le cu sudoarea frunții. Sunt zile în care ne oprim din clădit, poate din revoltă, poate din neputință, dar sunt și zile în care construim cu îndârjire; totodată mai sunt și zile când ploaia sau vântul frânge treapta, cărămidă cu cărămidă, silindu-ne să ne retragem la câțiva metri în obscuritate și să ne întrebăm: “Ce am omis?” De nenumărate ori, poate, suntem nevoiți să o luăm de la capăt. Scara până la cer trebuie să ți-o zidești singur oricum.

În momentele în care tăcea, mă gândeam că acest om își zidește scara pe o scenă într-un teatru în văzul tuturor. Ca exemplu. Pentru a ne mai dezvălui șiretlicuri de răbdare, acceptare și solidaritate, pentru rezistența treptelor ce duc spre infinit.

Cuvinte cu miros primăvăratec de infinit:

”Nimic din ce se întâmplă nu e întâmplător și am certitudinea că tot ce ni se întâmplă este spre cunoașterea noastră și, în final, spre binele nostru.”
“De ce prezența neprezenței e câteodată mai prezentă decât prezența însăși?”
“Și uite așa ne călcăm pe orgoliu și nu mai avem loc unul de altul.”
“Trebuie să-l urmezi pe cel ce caută adevărul și să fugi de cel care spune că l-a găsit.”

Concluzie: O carte care face parte din infinit.

DSC06637

Detalii:
Titlu: Jurnal 2003 – 2009
Autor: Oana Pellea
Anul apariției: 2009
Nr de pagini: 220
Colecție: Memorii/Jurnale
Domeniu: Memorialistică & Diaristică
Disponibil la Editura HUMANITAS

Anunțuri

O părere la “Jurnal 2003 – 2009 – Oana Pellea”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s