Datoria de a ezita – B.Elvin

În primul rând, țin să-i multumesc autoarei site-ului stroke.ro pentru această carte, mă bucur că mi-a căzut în mâini, i-am înțeles scopul.

20150729_174034

Despre autor: „Dacă ar fi să-l închid pe B.ELVIN într-un vers – cum se cuvine de altfel cu orice prozator veritabil – acesta ar suna așa: fericirea de a fi trist când înțelegi. Nu cunosc alt scriitor român contemporan care să fi elaborat o asemenea melodie, demnă de o ecuație cu trei inefabile. Cu surâsul său binefăcător de ambiguu, Elvin nu cere niciodată cititorului său s-o dezlege, ci doar să se lase cuprins de farmecul înțelepciunii ei pe această vreme în care hazul e tot mai stins și ironia tinde spre limita ei tragică.” Radu COSAȘU

Nu cred că putea altcineva, în afară de Radu Cosașu, mai bine vorbi despre scrisul lui B. Elvin, născut în Moinești, la o aruncătură de băț de satul meu natal. În această carte am avut tot timpul întinsă, înainte ca privirea să pătrundă fila scrisă, o peliculă foarte subțire de resemnare care se unduia la fiecare întoarcere a paginii.

Este o carte atotcuprinzătoare, care m-a îmbogățit: întâmplări-capitole, trăiri-capitole sau reflexii-capitole, toate relatate prin prisma unui autor cu mănuși țesute din cuvinte resemnate, toate argumentate conștiincios, ca o temă pentru acasă, mai mult pentru sine.

M-am simțit părtașă la un monolog într-o garsonieră a memoriei autorului, în care, undeva într-o cameră vecină, stă cititorul și ascultă cu paharul lipit de perete. Autorul pare a fi conștient de o altă prezență dar pare a o ignora politicos, ca si cum acela i-ar fi locul. Mi-a plăcut rolul ăsta, și nu de multe ori am vrut să îngrămădesc cât mai multe cuvinte fantastice în pahar. Paharul strâmt.

Autorul amintește de scriitori cunoscuți sau cu care s-a întâmplat la un moment dat, care i-au influențat viziunea literară, printre care: un capitol dar și alte referințe ulterioare, îi sunt dedicate lui Primo Levi, care: „Prin vocație și prin formație chimist, el este înclinat să deslușească încâlcitul”. Un alt capitol ni-l aduce în vizor pe Anatole France, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1921, descoperire șocantă a autorului în 1951: „Socoteam că scrierile lui Anatole France (situate la egală distanță între perplexitate și indiferență, vorbind cumpănit) reprezentau un post de observație și de reflecție emițând cifrat mesaje incendiare”, dar și alții pe care tare m-aș bucura să îi descoperiți singuri. Am desoperit autori de seamă, despre care „nu învățăm la școală”.

Totodată, sunt relatate întâmplări acoperite de praful trecerii anilor: cum l-au dat afară de la Editura Tineretului, considerat „greșit încadrat”, apoi de la „Viața românească”, doar pentru că a refuzat promovarea.

De asemenea, sunt aduse la cunoștință întâmplări din perioada comunistă, o perioadă a neîncrederii – în care aveai suspiciuni și în privința unei pâini, a necesității de a-ți oprima dorul de adevăr și dreptate, și mai ales să conștientizezi absurdul de a nu putea exprima cuvintele care zac în tine, care ciocăne neîncetat la nivelul epidermei să iasa în exterior, dar trebuiesc înăbușite de mentalitatea vremii. Cum ai putea să taci, să nu scrii un rând sau să scrii ce se dorește a fi auzit, când gândești altceva, când cuvintele tale pe hârtia imaginației sunt altele? Cum poți să taci și să te înăbuși cu neputință?

Concluzie: Mi-a plăcut în mod aparte jocul imaginat produs de insomnie. Mi-a plăcut în totalitate această carte. De aceea, v-o recomand cu tot dragul, este plină de tâlc și de sinceritate.

Cuvinte cu miros primavărătic de infinit:

„În plus, vorba lui Tristan Bernard, am o memorie excelentă: uit totul.”

„Citisem în Tolstoi că nu ne descoperim vocația decât după ce ne-am înșelat asupra ei.”

„Realitatea este că ne asortăm doar prin deosebiri.”

„Experiența mă învățase să cred doar in miracolele puse la cale. Așadar, de cine și de ce?”

„Însă înainte de orice – prietenia, acest mister răscumpărând atâtea clarități de gheață.”

„Ceea ce refuzi să vezi, încetează să mai existe?”

„Memoria traumatizată de frică s-a transformat în frica de a-și aminti.”

„Proiecte putrezind în sertarele uitate ale minții. […] Gânduri amăgindu-te c-ai păstrat tocmai ce-ai pierdut. Ifosele încăpățânate ale identității.”

„După mine, opera lui Primo Levi depășește tot ce s-a scris despre universul concentraționar nazist. Fiindcă paginile sunt pecetluite de o singură obsesie: «a înțelege».”

Referințele literare de care amintește autorul și pe care mi le-am notat pentru aprofundare sunt enumerate mai jos. Vi le recomand și vouă!

Herzog – Saul Bellow

Imposibila biografie – Uwe Johnson

Spuneți-i somn – Henry Roth

Sceisul sau viața – Jorge Semprun

Moartea unui comis voiajor – Arthur Miller

Întuneric palpabil – William Styron

Dacă ăsta e un om, Fabricantul de oglinzi – Primo Levi

Cartea neliniștii – Fernando Pessoa

Casa de pe malul mării – Stefan Zweig

Detalii:

Titlul: Datoria de a ezita

Autor: Elvin Bernstein

Anul apariției: 2003

Nr de pagini: 274

Gen: Biografie

Disponibil la Editura HASEFER

Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Despre autoare: “Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit în New York, dedicându-se scrisului. “…Sa ucizi o pasăre cântătoare” (publicat la 11 iulie 1960) este singurul ei roman, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 și ecranizat în 1962 în regia lui Robert Mulligan. Deși s-a bucurat de un success remarcabil, Lee și-a înterupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, unde duce o viață retrasă împreună cu sora ei, Alice.” (din prefața cărții)

DSC06598

“Nimeni nu-și dă seama că îi place să respire.” – O realitate care m-a izbit ca un nor înghețat după ce subconștientul a pipăit sensul. Mi-am zis după ce am terminat de citit: “Cred că în această frază scurtă se poate rezuma romanul și, mai mult decât atât, toată existența noastră!”

Sunt convinsă că foarte mulți dintre voi au citit sau măcar au auzit o vorbă zburând despre această carte, nu cred că trebuie să scriu ceva despre povestea în sine, doresc a exprima de ce este, din punctul meu de vedere, o capodoperă a literaturii universale și de ce trebuie citită de cei care nu au făcut acest lucru încă. Îi spuneam lui Roxtao într-un e-mail, după ce am citit cartea: “Într-adevar, nu o face povestea o capodoperă, cât personajele atât de admirabil definite prin intermediul poveștii. Acum ca am terminat-o, parcă ceva a rămas suspendat în aer, parcă nu s-a terminat.”

E una din “cărțile viețuitoare”, cum îmi place mie să le numesc, ce își mențin amploarea și farmecul în timp, indiferent dacă acesta se dilată sau se risipește în detalii, pagini care pur și simplu nu zboară de pe masa timpului. Mi-a plăcut felul de a nara a lui Scout Finch, un povestitor mărunt ca vârstă, cu un curaj și o demnitate după care oamenii mari încă tânjesc. Dar cel mai mult mi-a plăcut aura misterioasă a acestei cărți, o poveste ce înglobează alte povestiri de sine stătătoare, legate între ele de un drum prăfuit pe care se întrevede un câine turbat; fiecare personaj este o poveste unică.

Suspans. Amuzament pe alocuri. Emoție. Copilărie. Nedreptate. Rasism. Într-un cuvânt, Realitate.

Referitor la film, l-am vizionat, dar nu mi-a trezit sentimentul lecturării; într-adevar suntem obișnuiți cu alte imagini cand vine vorba de film, de alte interpretări. Desigur, asta nu este neapărat o explicație, mie personal imi plac nespus imaginile alb-negru, dar filmul mi s-a părut fad, fără trăire în comparație cu acea ivire a curcubeului de fiecare dată când “întorci foaia” – nu în sens peiorativ.

Concluzie: Cu siguranță, o carte care tinde spre infinit!

Detalii:
Titlul original: To Kill a Mockingbird
Traducere din limba engleză: Tatiana Malița
Anul apariției: 2014
Nr de pagini: 368
Gen: Bildungsroman modern
Disponibil la Editura POLIROM (Top 10+)

Jurnal 2003 – 2009 – Oana Pellea

DSC06629

“Un jurnal care face bine” – criticul literar Ioana Pârvulescu

Oana Pellea: “Când scrii un jurnal pe care te-ai hotărât să îl faci public și crezi că el nu va interesa pe nimeni, ai senzația clară că scrii, de fapt, doar pentru tine. Și chiar așa e. Îți face bine să-ți vezi și material gândurile. E ca și când te părăsesc și intră în altă realitate. E ca și când eliberezi niște păsări din cușcă, și ele își iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească… Dar sentimentul de a te elibera e ca și cum ai trage o gură de aer curat și tare. Îi face bine omului să gândească și să scrie.”

Într-adevăr, o carte care face bine, atât autoarei, cât și nouă, cititorii, celor care ne place sa trăim în cărți. Și cred că atunci când citești un jurnal, gândurile intime și tainice ale unui om, te poți simti ori foarte aproape de acel om, ori un intrus care parcă citește ceva care nu îl privește. Iar în paginile acestui jurnal, m-am trezit nebăgând de seamă într-o odaie, în care într-un colț focul mocnea zbuciumat în sobă, parcă însuflețit de hârjoneala fulgilor de zăpadă din partea cealaltă a geamului imens din fața canapelei, locul unde eu și Omul, Oana Pellea, ne plimbam desculțe în lungul și latul gândurilor și înviam trăirile în care ființele umane nu au de ales. Ascultându-i confesiunea, care de nenumărate ori nu conținea decât un cuvânt sau un semn de întrebare, am descoperit că obstacolele, zidurile de netrecut din drumul nostru sunt așezate tocmai ca să mai învățăm ceva din ce nu știam. Credință. Tărie. Împăcare. Umilință. Recunoștință. Dor. Sunt trepte pe care nu le parcurgem decât construindu-le cu sudoarea frunții. Sunt zile în care ne oprim din clădit, poate din revoltă, poate din neputință, dar sunt și zile în care construim cu îndârjire; totodată mai sunt și zile când ploaia sau vântul frânge treapta, cărămidă cu cărămidă, silindu-ne să ne retragem la câțiva metri în obscuritate și să ne întrebăm: “Ce am omis?” De nenumărate ori poate, suntem nevoiți să o luăm de la capăt. Scara până la cer trebuie să ți-o zidești singur oricum.

În momentele în care tăcea, mă gândeam că acest om își zidește scara pe o scenă într-un teatru în văzul tuturor. Ca exemplu. Pentru a ne mai dezvălui șiretlicuri de răbdare, acceptare și solidaritate, pentru rezistența treptelor ce duc spre infinit.

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:
”Nimic din ce se întâmplă nu e întâmplător și am certitudinea că tot ce ni se întâmplă este spre cunoașterea noastră și, în final, spre binele nostru.”
“De ce prezența neprezenței e câteodată mai prezentă decât prezența însăși?”
“Și uite așa ne călcăm pe orgoliu și nu mai avem loc unul de altul.”
“Trebuie să-l urmezi pe cel ce caută adevărul și să fugi de cel care spune că l-a găsit.”

Concluzie: O carte care face parte din infinit.

DSC06637

Detalii:
Titlu: Jurnal 2003 – 2009
Autor: Oana Pellea
Anul apariției: 2009
Nr de pagini: 220
Colecție: Memorii/Jurnale
Domeniu: Memorialistică & Diaristică
Disponibil la Editura HUMANITAS

„Splendida cetate a celor o mie de sori” – Khaled Hosseini

 “SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI este o carte ambițioasă… Hosseini s-a inspirat din ultimii 33 de ani de istorie tumultuoasă a Afganistanului, o istorie a războiului și a opresiunilor de tot felul. Găsim în paginile acestei cărți o poveste tulburătoare despre viața a două femei.” The New York Times

DSC06557

Despre autor: “ Khaled Hosseini este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. In 2013 i-a aparut al treilea roman, Si munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări. În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. De asemenea, este fondatorul Fundației Khaled Hosseini.“

Pe scurt: Titlul sugestiv, începutul vioi, miez tulburător și final proporționat corespunzător. Un roman în care tăcerea se chinuie să vorbească legată la gură.

Este o poveste tulburătoare, scrisă prin ochii a două femei, Mariam și Laila, două destine care se unesc la o răscruce de viață pentru a aduce cititorului atâtea dovezi de neputință și sacrificiu, într-o lume și într-un timp („al ocupației sovietice, jihadului dus împotriva ei, războiului civil și al terorii instaurate de regimul taliban”) care par utopice, a căror dimensiuni par a se întinde dincolo de sfera realității și înțelegerii noastre.

Mi-a fost greu să citesc, mi-e greu să și vorbesc despre, dar mai mult decât atât, mi-e imposibil să cred că a existat și există atâta răutate în respirația acestui Univers, răutate pe care noi, oamenii, o expirăm ca un condens înnăbușitor. Inumanul unor personaje atinge trepte maxime între cele două coperți ale acestei cărți, iar nu de puține dăți rămâi stupefiat de compotamentul lor grotesc. De asemenea, am descoperit rolul femeii in Afganistan și până unde poate ajunge exploatarea acestora.

M-a impresionat până la cer și înapoi povestea celor două femei ale căror gânduri sunt rostite parcă în șoaptă, exemple de acceptare desăvârșită; mi-a plăcut faptul că autorul trece consecutiv firul narativ prin ochii lui Mariam, apoi prin felul de a percepe ai Lailei și răsturnările de situație, fără a fi pregatit înainte măcar. Pe lângă nemăsurata suferință pe care o degajă romanul, înflorește o frumoasă poveste de dragoste între Laila și Tariq, o iubire necesară pentru a reintroduce cuvântul „acasă” în vocabularul unei lumi pierdute.

Îi mulțumesc Andrei, pentru că mi-a aruncat aceasta carte în brațe, spunându-mi: „Citește-o! O să îți placă!” Și mi-a plăcut!

Cuvinte cu miros primăvăratic de infinit:
„Iar trecutul se limita la aceste vorbe de înțelepciune: că Iubirea este o greșeală care distruge, iar complicea ei, Speranța, o fantasmă mincinioasă.”
„Zicea ca ești… cum s-a exprimat… cea mai timpurie amintire a lui?”
„[…] dintre toate greutățile cu care s-ar putea confrunta cineva, niciuna nu este mai păcătoasă decât simplul fapt de a aștepta.”
„Va veni o zi în care trăsăturile lui vor începe să alunece din strânsoarea memoriei ei […]”

Concluzie: Este o carte care merită a fi citită de voi toți, v-o recomand cu căldură și înfrigurare în același timp, pentru că din punctul meu de vedere este o poveste care tine spre infinit.

Detalii:
Titlul original: A Thousand Splendid Suns
Traducere din limba engleză: Crenguța Năpristoc
Anul apariției: 2014
Nr de pagini: 400
Gen: Beletristică
Disponibil la Editura NICULESCU